Scara persecuției - de Nicolae Geantă

Duminica trecută am început-o plângând. Dimineața am primit un filmuleț despre persecuțiile din Asia de Sud-Est. Un grup de tineri creștini, după ce au fost bătuți bestial, au fost băgați într-o cușcă uriașă din prăjini rotunde și scufundați într-un râu tulbure. Ghemuiți, cu genunchii la barbă, vineți la ochi, unii abia respirând, creștinii cântau imnuri pentru Hristos, în timp ce cușca se scufunda încet înnecându-i! (În toamna trecută am mai primit un filmuleț în care frați de-ai noștrii nigerieni erau arși de vii, după o bătaie cu bâtele în cap! La începutul anului am văzut o altă filmare, în care, musulmanii tăiau gâturile unor frați creștinii ce așteptau aliniați îmbrăcați în haine albe, apoi erau aruncați într-o groapă comună unde se mai zvârcoleau până mureau de tot! Persecuțiile pot continua. Yilnic în China, Coreea de Nord sau India creștinii ajung în închisoare. În lumea musulmană ori în Africa ajung decapitați. Biserica e cea mai persecutată instituție de pe Terra. Și totuși, spunea un pastor african, biserica sa a crescut cu 2000%!

Desigur, eu și dumneavoastră nu am trecut (poate) pe aici. Fratele Yun spunea că noi. Europenii și americanii, suntem persecutați altfel: cu ispitele modernității. Are dreptate. Dar persecuția pentru Hristos nu este numai fizică. Ci și... emoțională, zicea Trevis Hunt. Și îl cred. Pentru că am simțit-o pe pielea mea...

Persecuția este o scară. Uciderea e abia ultima treaptă. Ca și răutatea, persecuția nu începe direct cu toporul, cu tăiatul mâinilor sau arderea pe rug. Ci cu întoarcerea spatelui.

Respingerea. Este primul pas al persecuției. Hristos a fost respins de oameni. De cărturari, de farisei, de preoți. De cei din Nazaret. La prima predică a declanșat o revoltă. A fost dus pe buza dealului să fie ucis! Respingerea a fost imediată. Datorită mesajului lui Hristos am trăit atâtea respingeri! Nu doar cei ce întorc spatele nedorind să asculte ne resping. Ci și profesorii, scriitorii, preoții... Pastorii, creștinii... Bisericile care trântesc ușile în nas.

Critica. Cârtirile pe la spate. Bombăneala obsesivă. Mormăiala ce zvârle-n suflete vitriol. Până și cei cărora le-ai întins o mână le-a venit un chef nebun să te muște! Dacă respingerea e bruscă, imediată, critica e lentă. Mocnește ca un tăciune abia aprins. Apoi dogoare ca iadul!

Dezbinarea. Hristos ne-a spus că va fi dificil să trăim chiar în familia noastră. Frații, surorile ne vor persecuta. Vom suferi schismă chiar în biserici (”schismă” în grecește înseamnă ”rupt în două”). E greu ca cei dragi să se rupă de tine! Am un prieten a cărei soție s-a izolat de el de peste 10 ani. Nedivorțați. În aceași casă, cu aceeași copii. ”Eu nu am nevoie de un pocăit!”. Nu renunțați dacă sunteți izolați! Crucea a fost respinsă întotdeauna!

Abandonul. Sportul întoarcerii spatelui și al bârfei se poate încheia cu abandon. Ioan 6:66 (ce coincidență!) zice că ”mulți dintre ucenicii Lui s-au întors înapoi”. ”Dacă e așa noi nu mai suntem cu tine!”. ”Exagerezi”, sau ”descurcă-te singur”, ”să nu te văd în ochi”. Fiecare cu calea lui. Creștinismului i s-a dorit totdeauna izolare.

Insulta. Batjocura. ”Ești posedat”, au strigat oamenii despre Isus. ”Ești ridicol omule!”, ”Un bigot prost”. ”Un creștinoid idiot”. Astea sunt doar câteva epitete cadou ce le-am primit... ”Ești un gunoi pastore”, a strigat un nenăscut din nou unui prieten al meu. Chiar în biserică! Nu trebuie să deschideți decât Netul. Și injuriile, aduse de ”creștini” ascunși sau nu sub ID-uri, provoacă bisericii inundații de lături!

Furia. ”Vorbirea asta e prea de tot”, au strigat unii anti-Isus. Adică ”începe să mă înfurie”. N-ați întâlnit rude, prieteni, colegi de muncă sau chiar creștini cărora le sare muștarul când le atragi atenția că Isus condamnă păcatul? Când le vorbești despre idolatria modernă? Sau când faci trimiteri la Biblie? ”Termină cu trăncăneala ta că nu știu ce îți fac”. Uneori oamenii chiar trec la fapte...

Ura. Oamenii ne urăsc pentru că nu suntem ca ei. Și nu doar musulmanii ori ateii sunt experți în ură! Nu doar cei ce aleargă la potopul de desfrâu... Nu trebuie să ai școli, sau bani, sau influență ca să fi urât. Nu trebuie ca să predici bine. Ci numai să încerci să fi sfânt. Ca Isus. Și săgețile urii te vor arde în ceafă! Le-am simțit de atâtea ori! Dumneavoastră?

Arestarea. Punerea în lanțuri. De la Isus și până azi așa se răsplătește credința creștină. Cu zale. Cu dale de închisoare. Pușcăria e auschwitz-ul Satanei. Dar știți ce mă înspăimântă? Că uneori e declanșată de liderii religioși! Greco-catolicii, Oastea Domnului, pocăiții din România nu doar din ateism au fost arestați. Pe Isus nu doar romanii l-au chinuit! Ci preoții cei mai de seamă!

Bătaia. Bice pentru Isus. Nuiele pentru Pavel. Pumni, palme șuturi pentru creștini. Bâte groase în capul sectarilor. ”Când evanghelizați să vă luați și șube groase de șofer”, a încurajat Vladimir Pustan absolvenții de la școala de predicare. Ca să amortizeze loviturile celor înfuriați. Prea mulți cu cicatrice. John Piper zicea că dacă îl iubești pe Hristos o dovedești cu cicatricele din palme!

Uciderea. Nu numai ISIS și Boko-Haran sunt experți în făcut creștinilor franjuri la gât. Nu numai Comunismul și Stalin înfing pumnale în inimile sfinților. Inchiziția a ucis. Papalitatea a ucis. Cruciadele... Pe străzile Ierusalimului se știa despre tendințele celor din Templu: ”Nu este El Acela pe care caută ei să îl omoare?” (Ioan 7:25). Ștefan, Iacov, Matei, Petru, Pavel, Timotei, Policarp... Uciși doar pentru vina că au crezut în Isus! Unii au murit pe cruce, alții pe rug, în crematorii, tăiați cu fierătrăul sau înnecați cu pietre de moară legate de gât... Dar creștinismul a continuat să crească.

Poate că ești respins. Izolat. Urât de familie sau colegii de muncă. Poate ești scuipat, batjocorit ori chiar bătut. De soț, de familie, de societate. Poate că lanțurile pentru Isus sunt brățările sfinte ce le porți față de semeni. Știu, suferința e grea. Dar Petru zice că e disponibilitatea de a-L urma pe Hristos ”Și la aceasta ați fost chemați..., fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă - ca să călcați pe urmele Lui” (1 Petru 2:21).

Dacă îndemnul ar fi numai acesta ar fi trist. Dar în Biblie, oridecâteori e amintită suferința, persecuția pentru Isus, e amintită și slava ce o aduce (2 Corinteni 4:12, Evrei 2:9-10, 1 Petru 4:13-14, 5:1). Oriunde e o cruce, acolo e și cununa de slavă! Acolo unde e crucificare există și înviere! ”Noi nu căutăm suferința, zice Trevor Hunt. Noi îl căutăm pe Isus”.

E grea persecuția. Hristos a fost persecutat. ”Îndrăzniți, spune El, Eu am biruit lumea!”.

Persecuții au fost. Persecuții vor fi. Și fizice și emoționale. Dar Biserica va fi biruitoare!

Nicolae.Geantă