Text: 2 Cronici 32:1-8, 20-25
Inventio
Ezechia a făcut tot ce e bine înaintea Domnului - templu, Tora, zeciuiala, Paştele. Şi totuşi într-o zi Sanherib l-a atacat.
E posibil să faci bine, să fi corect şi să ai eşec? Da. Pentru că Satan e tot timpul în ofensivă!
Cum biruim?
Dispozitio
1. păstraţi unitatea şi părtăşia în slujire
- Ezechia s-a sfătuit cu slujitorii -v.3
- mama lui Gingis han - o săgeată singură se rupe uşor, un mănunchi de săgeţi nu se pot rupe!
- când e dezbinare în biserici nu câştigă decât... satana
sâmbătă, 31 decembrie 2016
vineri, 30 decembrie 2016
Nicolae.Geantă - Până aici Eben-Ezer. Dar filistenii nu au luat vacanța
La finele anului mi-a tot sunat în cap în fiecare dimineață "Eben-Ezer", "Eben-Ezer"... Numele pietrei de aducere aminte ridicate de Samuel evreilor. Piatra de ajutor în urma căreia proorocul a ovaționat: "Până aici Domnul ne-a ajutat!". Exact. Domnul lucrează fără reproș. Lui îi place la nebunie să-Și facă datoria!
Ne-a ajutat Dumnezeu când am tranversat anul acesta furtuni. Și am învățat că în uragan El nu este un vapor care ne duce unde vrem să ajungem. Ci un far ce ne arată calea pe care trebuie să navigăm.
Ne-a ajutat când am trecut prin dezamăgiri. Și am învățăt că nu suntem primii care plângem în decepții. Și nici primii care avem nevoie de ajutorul Său!

Un nou record pentru Billy Graham
Într-un sondaj Gallup, realizat intre 7 si 11 decembrie, pe un esantion de 1.028 de persoane de peste 18 ani, din 50 de state americane plus capitala federală Washington, pastorul Billy Graham este considerat al cincilea bărbat cel mai admirat din USA!
Pentru a noua oară consecutiv, topul e condus de Barack Obama (22%), urmat de Donald Trump (15%), Papa Francisc (4%), aflat pe podium in ultimii patru ani, candidatul in alegerile democrate Bernie Sanders (2%) si evanghelistul Billy Graham (1%). Este pentru a 60-a oara cand pastorul evanghelist, astazi in varsta de 98 de ani, termina in top 10, un record, noteaza AFP.

joi, 29 decembrie 2016
Ce facem între timp?
Un domn a sunat disperat la clinică: "Domnule doctor vă rog din inimă să veniți urgent la noi acasă. Fiul meu cel mic a înghițit stiloul". "Vin cât pot de repede. Dar dvs ce faceți între timp?". "Eu scriu cu un creion".
Ce faceți între timp? Este o întrebare vitală pentru fiecare dintre noi. Ce facem în timpul liber ne poate urca sau distruge, spunea Zig Ziglar. Dar ce facem între timp contează pentru noi și pentru cei de lângă noi!

miercuri, 28 decembrie 2016
Am scăpat. Dar n-am rămas cu nimic...
Povesteam în seara asta fraților la biserica noastră că Jules Verne, în volumul "Cinci săptămâni în balon", zice că după ce s-au înălțat cu balonul au zburat ceva timp apoi acesta a început să coboare. Atunci au aruncat toate lucrurile peste bord. Balonul iar a urcat puțin și iar a coborât. Atunci au aruncat toată hrana. Balonul a mai urcat puțin și a coborât iar. "Atunci am tăiat nacela și ne-am prins de frânghii! Am scăpat, dar nu am rămas cu nimic!".
A trecut și anul 2016 și în cursa noastră spre cer am tot aruncat peste bord. Gunoaie sau lucruri de valoare. Între timp alții au căzut, au eșuat sau au murit lângă noi. Noi am scăpat, suntem întregi, dar tare mă tem că, dacă Dumnzeu va trage linie la final de an, unii vom avea scris dedesubt doar atât: nimic!
Să scapi încă un an dar să nu fi avut "rod" e numai minunea lui Dumnezeu. "Tată, mai lasă-l și anul acesta" ne vine mănușă.
Să scapi încă un an dar să nu fi avut "rod" e numai minunea lui Dumnezeu. "Tată, mai lasă-l și anul acesta" ne vine mănușă.
Tu ai scăpat în 2016! Dar cu ce ai rămas?
Nicolae.Geantă
Cuvintele-s fiinţe vii
Cuvintele-s ființe vii
Ce le-am creat la întâmplare.
Le-am spus ușor la supărare
Crezând că-s vorbe trecătoare;
Dar greu atârnă-n veșnicii.
Cuvintele-s un rod firesc
Născut din gându-mi pământesc
Ce mă urmează ceas de ceas.
Rostindu-le la orice pas
Eu mângâi inimi sau lovesc,
Eu vindec răni sau otrăvesc.
Și uit mereu să mă gândesc:
În urma lor ce-o fi rămas?
Ce le-am creat la întâmplare.
Le-am spus ușor la supărare
Crezând că-s vorbe trecătoare;
Dar greu atârnă-n veșnicii.
Cuvintele-s un rod firesc
Născut din gându-mi pământesc
Ce mă urmează ceas de ceas.
Rostindu-le la orice pas
Eu mângâi inimi sau lovesc,
Eu vindec răni sau otrăvesc.
Și uit mereu să mă gândesc:
În urma lor ce-o fi rămas?
marți, 27 decembrie 2016
Nicolae Geantă - Isografii sub umărul Crucii - prefața criticului literar Christian Crăciun
Prefaţă
ÎMBRĂȚIȘAREA CRUCII - dr. Christian Crăciun
Forma crucii este forma îmbrățișării. Prin Cruce Dumnezeu îl îmbrățișează sacrifial și iubitor pe om. Prin Cruce omul îmbrățișează sacrifial și iubitor dimensiunea sa dumnezeiască. Despre asta este vorba în volumul de față, așezat „la umbra crucii Tale”, cum spun vechile noastre cântări religioase. Nicolae Geantă e ferit de pericolul cel mai de seamă al scrierii religioase, al predicării: limbajul lemnos, plicticos, formal. Un asemenea limbaj obosit este prin el însuși o sfidarea la adresa Prezenței vii a Duhului printre noi. E fariseic în structură. Curat pe dinafară. Autorul scrie alegru, ca un reporter al dumnezeirii, preocupat de felul în care realitatea cotidiană a omului post-modern se raportează la Actul Crucial al întemeierii lumii noastre.
Prima parte a cărții este compusă dintr-o serie de meditații pascale. În nici un alt fel nu ne putem imagina (în plan profan vorbind) trecerea Săptămânii Sfinte, decât prin această meditație aprofundată asupra traiectoriei mundane a lui Isus, Cel născut din fecioară, crucificat pentru păcatele oamenilor și Înviat și Înălțat la Tatăl și așteptat la plinirea vremurilor. „Nu-i de ajuns să te numeşti creştin, să săruţi crucea lui Hristos. Trebuie şi s-o porţi. Zi de zi. E mai uşor să trăieşti pentru Hristos, decât să mori pentru El!” De ce? Pentru că sensul vieții nu se reduce la un singur gest, decât în puține cazuri extreme. Ci este nevoie de o compasiune și jertfă continuă, zi de zi și clipă de clipă, pentru a afla acest sens. Acum câteva zile am văzut filmul lui Martin Scorsese, făcut după romanul lui Kazantzakis, Ultima ispită a lui Hristos. Nu despre el, firește, voi scrie aici, ci despre o imagine emblematică, la un moment dat Crucea rămâne goală. Hristosul fuge. Împotriva acestei golirii a Crucii sunt scrise aceste texte febrile și incitante. Căci, observă autorul, sunt oameni care s-au aflat în apropierea Crucii, dar nu sub îmbrățișarea tainei ei. „Omorâți zilnic omul vechi! Și trăiți fraților! Nu dvs, ci Hristosul din dvs. Altfel, nu veți atinge Cerul. Și nu uitați: El e viu! Și dacă e viu, vede tot! Și tot ce vede și judecă!”.
luni, 26 decembrie 2016
Noutate editorială: Nicolae Geantă - Isografii sub umărul Crucii
Ultimul meu volum "Isografii sub umărul Crucii" a văzut lumina tiparului
înainte de Crăciun 2016, la editura "Fabrica de Vise" a Fundaţiei Cireşarii.
Cartea are 190 de pagini şi costă 20 lei.
Pentru comenzi faceţi click pe Librăria Cireşarii.
Background
Isografia este pictura de icoane. Cu pensule medievale, iubitorii
dumnezeirii au încercat s-o reprezinte muritorilor de rând. Şi nu
numai. Ei aveau pururi în faţa ochilor chipul Mântuitorului. Pe
care îşi doreau să îl transmită câtor mai mulţi. Isografia modernă
se face cu creioane foarte fine. Creionări de schiţe simple dar cu
mesaj profund. Acel ceva ce are o esenţă vitală.
Am ales să numesc volumul de faţă „Isografii”, deoarece
reliefează încercările mele firave de a surprinde chipul Crucii
Domnului Isus Hristos. Ele sunt asemeni unei fante de lumină
ce pătrunde pe gaura cheii în întuneric. Oricât de slabă, lumina
desluşeşte. Şi desluşirea asta vreau să o duc în căuşul palmei
celor ce vor să soarbă viaţă.
Isografiile de faţă, alăturate celorlalte hârşâieli ale scriitorilor
chrisografi, vor să facă o Golgotă mai clară. Însă dincolo de
gaura cheii noastre umane, e Soarele dumnezeiesc. El scoate la
lumină toată splendoarea…
„Isografii sub umărul Crucii” sunt încearcări de-a sprijini
Crucea. Căci ea, nu Soarele, e elementul central al lumii. În jurul
ei nu gravitează doar planete inerte, ci oameni, fapte şi destine.
La poala ei aşteaptă mântuirea. Din braţele ei picură iertare. Pe
lemnul său orice boală e tămăduită. Acolo e succesul uman. Dar
şi divin. Acolo sunt lacrimi şi picuri de sânge. Şi cine poate
şterge un singur strop de sânge dumnezeiesc?
Crucea lui Hristos împarte lumea în două: unii ce vor s-o
distrugă, şi alţi ce pun umărul sub ea s-o proptească. Oricine ai
fi, nu poţi face parte dintr-a treia categorie…
Nicolae.Geantă
19 septembrie 2016, Luton, UK
duminică, 25 decembrie 2016
Predică de Crăciun (13) - Inima are formă de iesle - de Nicolae Geantă
Text: Luca 2:7
Eseu
http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2015/12/inima-are-forma-de-iesle-nicolaegeanta.html
Predică
Inventio
- Inima cu formă de ură arată ca un topor, cea cu formă de lacom e ca un sac, cea cu formă de Îndrăgostit e ca un fluture. Inimia care îl sălășluiește pe Hristos are formă de iesle.
- Și inima și ieslea sunt murdare și în întuneric. Dar cu Isus strălucesc!
Dispozitio
1) inima iesle ne vorbește despre abandonul uman
- hangiul, betleemiți, preoții de seamă, cărturarii etc, nu au fost interesați de Isus
- azi, hoarde de creștini nu mai au Pruncul în centrul sărbătorii
- biserici închise în ziua de Crăciun
2) inima iesle ne vorbește despre simplitate
- țarăncuță Maria, tâmplarul Iosif, păstorii, grajdul
- Isus pe paie, nu la palat, (acolo ar fi trebuit să ceară voie)
- Isus anonim, comtemporanii noștrii au totul pavoazat
- Dumnezeu e simplu, Biserica îl face complicat
3) inima iesle anunță toți defavorizații că nu sunt defavorizați
- Isus s-a născut intr-o iesle, dar după ce păstorii au anunțat satul a fost dus într-o casă (zic părinții din biserica primară)
- săracii nu trebuie lăsați flămânzi - ieslea trebuie să hrănească!
- cu cine mănânci de Crăciun?
4) inima iesle nu iese în evidență ea, ci Pruncul
- ieslea/inima fără Prunc nu are valoare
- inima iesle nu aleagă după reflectoare, ci lucrează smerită din rândul din spate
5) inima iesle e povestea unui destin schimbat
- părinții lui Isus, magii, păstorii, oricine a văzut pe Isus, după întâlnirea cu El au devenit alți oameni!
- inima e iesle până gășesti Pruncul, dar El crește și devine Rege! Atunci inima devine tron!
Concluzio
Crăciunul nu e posibil fără iesle. Și nici atât fără Isus!

sâmbătă, 24 decembrie 2016
De ce s-a născut Isus într-o iesle? – de Nicolae.Geantă
Luca 2:7 “Şi L-a născut pe Fiul ei cel întâi
născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casade
poposire nu era loc pentru el”
Am auzit de
sute de ori, la Crăciun, predicatori care argumentează că Pruncul Isus s-a
născut într-o iesle pentru că ea e simbolul smereniei. Chenoza lui Hristos.
Dezbrăcarea de prerogativele măririi şi ale gloriei Sale, şi întruparea ca
Om. Nu-i contrazic. E drept, ieslea e simbolul smereniei. Dar… numai atât să fie?
Mişna - o
carte sfântă a evreilor - m-a uluit ieri cu o informaţie: “În apropiere de
Betleem, la o distanţă de 1,5 km, exista un cătun al stânelor numit Migdal-Eder.
Pe acest câmp, scrie cartea citată, păşteau turmele de oi ale preoţilor celor mai de
seamă şi era interzis să păşuneze alte oi decât turmele Templului, care era
destinate pentru jertfă!” (O parte dintre miei se aduceau jertfe dimineaţa, alţii
seara şi cei mai mulţi la Paşte).
Prin urmare, m-am gândit ieri, că Isus s-a născut într-o iesle în Betleem, lângă mieii care se aduceau jertfe la
Templu, pentru că El însuşi era Mielul care ridică păcatul lumii! Iar toţi mieii au în comun staulul, ieslea. Pruncul Isus nu s-a născut în staulul preoţilor de seamă, ci într-un grajd mic, undeva în apropiere, dar pe păşnile destinate special
mieilor de jertfă! Ba chiar mai mult, la naşterea Sa primii oameni înştiinţaţi
au fost păstorii care erau angajaţii mai marilor preoţilor Templului!
Dumnezeu nu greşeşte niciodată în alegeri! A ales păstorii oilor Templului şi nu preoţii oilor lui Israel, căci ciobanii aveau grijă de mieii pentru jertfă, dar preoţii erau gata oricând să-i ucidă! (Isus s-a născut în Betleem, într-o iesle. Şi, a fost jertfit în Ierusalim pe o Cruce! Ştim toţi şi de cine..., de către preoţii cei mai de seamă ai evreilor!).

Mulţumiţi
Domnului pentru iesle! Fără ea nu există Crăciun! Căci brazii, instalaţiile, moşii
şi toate acareturile lumii n-au nicio valoare…
Crăciun
fericit vă doresc! Şi iesle cu mântuire!
Nicolae.Geantă
Drăgăneasa, home
vineri, 23 decembrie 2016
Aur, smirnă şi lămâie - de Vladimir Pustan
Așa a zis Aby, fiica lui George la serbarea copiilor de la
Londra. Asta au adus magii lui Isus. Aur mai puțin că ne trebuie să ne luăm
jucării, smirnă ceva mai multă iar lămâie cât cuprinde.
Din cauza lămâilor a pierit bucuria de lângă staul. Sfinții
stau cu gura pungă ca Sinan Pașa la Călugăreni după ce a dat cu dinții de pod.
Degeaba strigă îngerii din cer ”Bucurați-vă” pentru că lămâia de păcat nu ne
lasă.
Îndârjiți și aspri când e vorba de păcatul altuia, cu un vag
parfum de smirnă peste păcatul propriu.
Unde e Hristos nu e lămâie. O zi pierdută e ziua în care
n-ai râs. Și ce dacă nu e porc pe masă, bani pe card, glicemie scăzută, o mână
întinsă cineva să te înțeleagă?
Ți-a mai rămas dansul lui Zorba când bârnele o iau la vale.
Crăciun fericit, prieteni! Bucurați-vă că mai e puțin,
copilul a crescut mare, umblă pe cai înaripați, cu oștile pregătite. E Domn și
Stăpân și vine în curând. Zdrobiți lămâile zilei sub picioarele zdrelite ale
urmării lui Hristos și sărbătoriți.
E singura cale de a scăpa de frica de camioanele ce nu mai
vor să umble pe șosele.
Călugării franciscani se salutau cu ”Hristos să Se nască în
inima ta”. Asta vă doresc și eu…
V l a d i m i r _ P u s t a n
joi, 22 decembrie 2016
Marele Anunţ - de Nicolae Geantă
foto Daily Mail UK |
Când a ajuns în valea panicii şi a trimis ucenicii să
întrebe dacă „El este acela care trebuia să vină sau să aştepte pe altul”, Ioan
Botezătorul a primit un SMS al vremii de la Isus: „orbii văd, şchiopii umblă,
leproşii sunt vindecaţi, morţii învie…”. Împărăţia lui Dumnezeu poate fi pipăită!
Dumnezeu poate fi văzut!
Când s-a lăsat răstignit Hristos pe Golgota lumina din
miezul zilei a devenit întuneric. Apoi perdeaua din Templu s-a sfâşiat de jos
în sus! Mântuirea poate fi gratuit accesată! Dumnezeu poate fi văzut!
Dacă Dumnezeu nu se întrupa Om în lumea noastră, noi oamenii
nu am fi putut ajunge în lumea divină a Lui. Dumnezeu poate fi văzut!
Aceia care au ratat marele anunţ din noaptea sosirii
Majestăţii Divine nu l-au ratat din cauza vreunui rău, sau avreunui păcat. Ci
din cauza nevegherii! Cine doarme nu are şanse să-L vadă pe Dumnezeu!
Mă gândeam azi că anunţul sosirii Crăciunului din uşile
multora e o coroană de brad. Dar anunţul lui Hristos pentru Biserică e o cunună
de spini. În globuri şi beteală se vede sărbătoae, în fiecare ghimpe se vede
Isus. Şi cine vede pe Fiul vede şi pe Tatăl.
Unii zic, pe drept, că sărbătoarea de azi este falsă. Mi-e
ciudă tare, fiindcă Hristos a plătit pentru ea!
Crăciunul vine şi pleacă. Hristos rămâne! Mai mult, de când
a coborât în iesle, Dumnezeu a lăsat uşa din spate deschisă! Să fie văzut!
miercuri, 21 decembrie 2016
marți, 20 decembrie 2016
De ce bisericile n-ar trebui să fie închise de Crăciun?
Emanuel mi-a spus în urmă cu ceva ani că la biserica unde mergea el în Franţa, fraţii au serbat Crăciunul pe... 11 decembrie! Holbând la el ochii ca de Kermit, chitaristul mi-a răspuns la întrebarea din gest: "Au motivat că pe 25 decembrie trebuie să sărbătorim Crăciunul cu familia!!!"
Faptul că unele biserici duc pe faţă război împotriva Crăciunului - acuzându-l că e păgân, e nu dureros, ci ruşinos. Faptul că unele biserici din USA îşi anulează programul din ziua de Crăciun nu e ceva şocant. Faptul că nemţii stau acasă ronţăind găluşti de cartofi, nu ne mai uimeşte. Dar damblaua a intrat nu doar în UE, ci şi la români. Sunt biserici care au program numai dimineaţa. Seara, probabil se lasă caltaboşii în ficat. Sau în cizme... (Deunăzi am invitat ceva prieteni la biserica noastră pentru seara de Crăciun. Greu de decis... Adică refuz).

Din Londra, sâmbătă seara...
Ceața s-a risipit dintr-o dată. Nu ştiu dacă s-a ridicat, s-a spart pe străzi sau a intrat în asfalt. E abia trecut de ora 16 și în centrul Londrei s-a lăsat întunericul. Orașul nu e pavoazat mai deloc de Crăciun. Bucureștiul bate la scor greu Londra la ornamente! În Hide Park e târg de Crăciun. Englezii îl numesc însă Winter Wonderland. În ţara lui Weslez, Withefield, Spurgeon şi Llyod Jonnes, cuvântul Christmas e non grata.
Londonezii au făcut un ţarc în parc. Peste iarba verde au pus preşuri de cauciuc. Pe mii de metrii pătraţi. Apoi, împrejurul London Eyes au ridicat tarabe. Garduri din plastic. Sau din fier. Mulţimea e cu zecile de mii. Cozile imense mărşăluiesc la talpă de bocand chiar din parc. Unde nişte indieni în veste fosforescente strigă într-o engleză de baltă să respecţi rândul. Până la intrare mai sunt sute de metrii. În rând e îmbulzeală. Nişte indience au venit cu plozii după ele. Chiar şi în căruţuri. Nişte musulmani cu bărbi ca mătasea de porumb mă îmbulzesc. Ce caută ăştia la Crăciun? O bătrână are deschisă o umbrelă cu... leduri. Afară nu plouă, nu ninge, nu aruncă nimeni cu ouă şi nici cu scuipat. Ba sunt chiar 9 grade Celsius. Bătrâna însă ţine umbrela din care îi bat câteva becuri albastru verde în cap! Aproape de poartă nişte paznici cu lanternuţe negre caută prin rucsaci şi poşete. La densitatea asta de populaţie teroriştii cam au lipici.
La intrarea în Wonderland dau nas în nas cu Nutcracker on Ice. Palatul lui Aladin. Ce-o fi căutând arabul în lumea de gheaţă? Ceva paşi mai încolo e Santa Land. Cu moşi Crăciuni, cu uşipolari, cu oameni de zăpadă, cu reni slab hrăniţi. Nu am intrat nici la Aladin nici la Santa. M-a enervat moşii care se tot bâţâîau teleghidaţi. Deh, la bătrâneţe se face uşor parkinson. Lângă Santa Land e caruselul. De fapt zeci de carusele. Unii se urcă în trenuleţe ce merg ca TGV-ul. Urcă, coboară, se întorc într-o parte. Alţii se dau în nişte căldări mari. Alţii se învârt în burta uriaşă a unr pinguini. Toţi au un numitor comun: urlă la fiecare secundă. Într-un lingheşpir - cum zic ardelenii comediilor - nişte tinerii sunt bâţâîţi straşnic de-o caracatiţă. Iar deasupra monstrului e cineva care răde. Cu vocea Satanei!
duminică, 18 decembrie 2016
Vladimir Pustan la Biserica Evanghelică Bistrița - Ce ne face să ratăm Crăciunul
„Iisus trebuie să se nască în voi. Uşor de spus, greu de făcut, mai ales atunci când ştim că viaţa noastră este împărţită. Avem viaţă socială, psihică, sentimentală, avem viaţă spirituală. Dintr-o dată vine cineva şi ne spune că trebuie să avem grijă de viaţa noastră spirituală când, de fapt, e ultimul lucru la care ne gândim. Suntem constituiţi din trup, suflet şi duh, iar cei mai mulţi dintre noi avem grija trupului. De Crăciun, nu-ţi faci probleme dacă ţi-e sufletul în ordine, ci dacă ţi-ai tăiat porcul. Garantez că nimeni nu taie porcul pentru suflet. Pentru trup facem ceva tot anul: îl îndopăm, îl cântărim, îl alergăm, îl îngrijim şi, de fapt, trăim într-o lume narcisistă care pune accent pe trupurile acestea ca şi cum am fi doar trupuri. Vine Iisus şi ne spune să ne oprim şi să punem preţ pe lucrurile spirituale. Avem mai multe medicamente şi mai puţină sănătate, mai mulţi bani şi mai puţină inimă. În locul nostru muncesc calculatoarele şi totuşi suntem mai obosiţi. Ştiţi de ce? Pentru că sufletul nostru are nevoie de odihnă şi nimeni nu-i dă odihna aceasta”.
Vezi înregistrarea video și toată știrea pe Timponline
Vezi înregistrarea video și toată știrea pe Timponline
sâmbătă, 17 decembrie 2016
Predică de Crăciun (12) - A venit la ai Săi. Si nu l-au primit!
Text: Ioan 1:10-11)
Inventio
Să fi așteptat și totuși nedorit...
Isus a venit la ai Săi. Nu la unii care nu aveau habar de Dumnezeu!
Astăzi vine la ai Săi. În Biserică... Oare poate fi respins?
Dispozitio
1. Când oamenii sunt dezinteresați de lucrurile sfinte
- hangiul, dar și păstorii cei mai de seamă
- oamenii care au alt interes de Crăciun decât Hristos
2. Când oamenii pun frână lucrării sfinte
- cărturarii, farișeii, preoțimea, religioșii- nu erau de acord cu slujba lui Hristos
3. Când oamenii nesocotesc destinația lucrării divine
- Irod, valutiștii din Templu, afaceriștii religioși
- cei ce fac din Casa Domnului o peșteră de tâlhari

vineri, 16 decembrie 2016
Pamãntul deocamdată - de Vladimir Pustan
Am fost acuzaţi noi creştinii că suntem prea optimişti în privinţa universului şi prea pesimişti în privinţa lumii. E fals. Eu sunt creştin şi nici măcar nu sunt pesimist. Sunt tragic dar iubesc pământul. Şi nu-l iubesc ca Martorii lui Iehova, adică pământul care va fi, în care noi bărbieriţi şi zâmbitori vom purta pepeni cu tărgile de la unii la alţii, ci iubesc pământul de acum. Nu pământul ars de bombe, nu pământul pe care curge sânge, nu pământul în care sunt depozitate gunoaiele, ci pământul cu şapte miliarde de oameni din care o mare parte n-au auzit niciodată de Hristos. Şi aici văd o mare oportunitate.
Pământul care trebuie ajutat să înţeleagă că nu-i altceva decât o rampă de lansare pentru cerul în care vom fi pururi locuitori. Şi aici văd o mare provocare.
Pământul cu iarbă verde şi mări albastre, cu zăpezi albe şi toamne ruginii pe care îl vom părăsi în curând. Şi aici văd o mare tristeţe…
Pământul care ne dă de mâncare şi care va arde într-o zi, lăsând loc unui pământ nou în care va domni neprihănirea. Şi aici văd o mare bucurie…
V l a d i m i r _ P u s t a n
www.ciresarii.ro
16.12.2016

joi, 15 decembrie 2016
miercuri, 14 decembrie 2016
marți, 13 decembrie 2016
Cât costă un sfânt?
Vladimir Pustan spunea în volumul "Cred, ajută necredinţei mele" că "Iosif a valorat 20 de arginţi. Hristos a valorat 30. Nabot a valorat o vie. Ioan Botezătorul un dans. În faţa lumii sfinţii sunt ieftini pentru că enervează. Şi totuşi, de ce e numit Ioan ca fiind cel mai mic în Împărăţia Cerurilor?"
Cât costă un sfânt? Pentru Richard Wurmbrand o misiune norvegiană a plătit comuniştilor 10.000 de dolari. Dar Martin Luther King a valorat doar câteva gloanţe.
În urmă cu câteva săptămâni am văzut un filmuleţ în care nişte fraţii ai noştrii africani, probabil nigerieni, au fost bătuţi cu bestialitate apoi arşi de vii! Nimeni din miile de asistenţi la masacru nu a intervenit. Pentru că viaţa sfinţilor nu a valorat nimic pentru incendiatori!
Cât costă un sfânt? Puţin, prea puţin pentru unii, nimic pentru alţii. Dar pentru ei l-a costat viaţa pe Hristos! Râmâneţi sfinţi! Hristos a plătit pentru noi cu preţ de sânge!
luni, 12 decembrie 2016
duminică, 11 decembrie 2016
sâmbătă, 10 decembrie 2016
Cât costă să fii Israel - de Nicolae Geantă
Iacov se întorcea încărcat de la Laban. Cu averile pe care le visase o viaţă. Cu o soție fotomodel pentru care slujise 14 ani. Cu copii mulţi, cu robi, cu turme multe. Dar cu sufletul strâns ghem şi micşorat cât puricele. Se temea pentru viaţa lui. Atunci a înţeles că e mai valoroasă decât tot aurul lumii. Aşa că nu mai e interesat de bogăție. "Să ia totul Esau!".
La un moment dat duce o luptă cu Dumnezeu. O noapte întreagă de confruntare. Dimineaţa pleacă șchiopătând. " De ce târăști piciorul Iacove?". "M-a binecuvântat Dumnezeu!". Da, Domnul binecuvântează cu...lovituri uneori!
După ce devine Israel, Iacov, în loc de Betel îşi stabileşte reşedinţa la Sihem. Acolo, Dina, singura sa fiică e violată de-un prinț păgân. Apoi Simeon şi Levi devin criminali. Iar tatăl lor e nevoit să emigreze iarăşi. Apoi îi moare Rahela. Cea pe care o iubise atât de mult. Îi născuse un fiu și îi pusese numele Ben-Oni, adică "fiul durerii". Dar Iacov îl numește Beniamin, sau "fiul dreptei"! Nu poți numi o binecuvântare durere!
Ruben curvește cu una din țiitoarele sale. Isaac, tatăl lui Iacov, moare. Apoi 10 din pruncii săi îl vând pe Iosif, preferatul lui, unor târgoveți ismaeliţi. După o jale amară ca fierea își pierde ani buni și cel mai iubit dintre prunci. Al patrulea fiu, Iuda, speranţa evreilor ce căpătase acum drept de întâi născut curveşte cu nora sa Tamar! Apoi peste ţară vine foametea! Și într-o zi, bătrân de vreme se coboară în Egipt. El, Israel, din nou între străini. Între păgâni!
Dar acolo, spre sfãrșitul vieții, spune Scriptura că Iacov a murit rugându-se sprijinindu-se în toiag! În toiagul lui Dumnezeu! A plătit cu vârf și îndesat pentru viață Iacov. Dar după ce-a devenit Israel nu a lăsat toiagul rugăciunii din mână!
Ești gata să plătești un preț și să continui închinarea lui Hristos? Sau nu vrei să fii Israel? (Cel ce luptă cu Domnul și biruiește).
Nicolae.Geantă
Cluj-Napoca

vineri, 9 decembrie 2016
Câteva sfaturi pentru noii parlamentari - de Nicolae Geantă
Slujirea poporului nu are nevoie de şcoli de marketing, şi nici de diplome de teologie. Indiferent de abilitatea pe care o aveţi, puteţi să... iubiţi pe cei nebăgaţi în seamă! Nu ne determinaţi să-l credem pe Eminescu care zicea despre politicieni că au "capul prea strâmt şi inima prea seacă!"
Dacă principala preocupare este să vă îngrijiţi doar de dvs, nu vă veţi găsi niciodată identitatea, nici adevărul. Ajutorul nu este să te ajuţi pe tine, ci să te sacrifici pentru ceilalţi, zicea Max Lucado. Aşa că faceţi zilnic o faptă bună pentru care nu puteţi fi răsplătiţi.
Fericirea nu vine când escaladezi propiul Everest. Ci atunci când îi ajuţi şi pe alţii să urce pe vârf. Descotorosiţi-vă de damblaua asta de a avea o preocupare pur narcisistă! Când eşti plin de tine însuţi Dumnezeu nu te mai poate umple. Nu poate pune giuvaere peste un tomberon cu gunoaie...
Pentru mulţi din politichia mioritică poziţia înaltă se traduce prin scutire de răspundere. Apoi lumea află că nu e condusă de coloşi ai bunului simţ. Nu mai faceţi slalom printre legi! Croind carieră cu piruete poţi nu doar să ameţeşti, dar să şi miroşi... Iar DNA-ul ori ANAF-ul au nas de copoi pursânge!

joi, 8 decembrie 2016
Nevoia de bărbați - de Vladimir Pustan
Pavel, când a ajuns în Filipi, s-a dus glonţ pe malul apei pentru că acolo era un grup de femei ce obişnuiau să se roage.
Tactica lui era ca atunci când intra într-o cetate să se ducă mai întâi în sinagogă şi să-L vestească pe Isus pentru că aşa spusese şi bisericii din Roma „întâi iudeului”. În Filipi nu exista sinagogă pentru că evreii farisei dăduseră legea cvorumului minian ce reglementa că pentru deschiderea unei sinagogi e nevoie de 10 bărbaţi în stare să conducă. Luaseră ei hotărârea asta ghidaţi după numărul minim de bărbaţi neprihăniţi ceruţi de Dumnezeu ca să nu distrugă Sodoma şi Gomora.
În Filipi nu erau asemenea bărbaţi, iar femeile nu intrau la socoteală. Prima biserică din Europa va fi deschisă în casa unei femei numită Lidia care nici ea nu era din Filipi, ci din Tiatira, în Filipi având doar afaceri şi o casă. Dar nu despre Lidia scriu eu acum.
În statutul cultelor neoprotestante se prevede că o biserică se poate deschide dacă are 20 membri fără să se specifice dacă bărbaţi sau femei. Nu se specifică nici ce fel de bărbaţi să fie. Adică bărbaţi – bărbaţi, bărbaţi – moluşte, bărbaţi – zombi, bărbaţi – trişti.

Pentru continuare citește AICI
miercuri, 7 decembrie 2016
marți, 6 decembrie 2016
Un pământean ce strigă (poem)
Ce liniște profundă, în noaptea înstelată
În cămăruța mică, sub luna luminoasă.
Jos pe genunchi se-apleacă,
Un pămîntean se roagă...
După năduful zilei, și grijuri mii și mii
Necazuri și ispite, și sute de robii...
Se pleacă jos la cruce, să-i spună lui Isus
Pe unde-a fost purtat, pe unde a fost dus
Toți îngerii ascultă, la glasul ce șoptește
În mica încăpere, cu Duhul ce domnește
Și cerul se deschide, și omul cel cu frică
Îl strigă pe Isus, deși credință-i mică...
duminică, 4 decembrie 2016
Frămãntări de duminică - de Nicolae Geantă
1. Mică rețetă pentru succes
Oamenii se nasc pentru a reuși, nu pentru a eșua, spunea Ralf Emerson. Și totuși, când privesc în jur văd mai puțini campioni decât looseri.
Angajamentele pe care le luăm în viață se bazează fie pe dragoste, fie pe frică. Prea mulți oamenii însă își aleg calea fricii... Și frica nu aduce deloc victorii!
Succesul, spunea Winston Churchill, înseamnă abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără să îți pierzi entuziasmul. Fii ca Edison care a stricat o mie de becuri până a funcționat unul.

sâmbătă, 3 decembrie 2016
România, între predestinare și Kebab - de Vladimir Pustan
Mi-a fost uşor să resping existenţa unei predestinări istorice aşa cum îşi imaginea Marx că poate să fie. Dar am avut serioase probleme cu existenţa unei predestinări geografice, pentru poporul a cărui glorie şi umilinţă le împărtăşesc. Nu sunt de acord cu bătrânul cronicar care zice că am fost „supt vremi”; nu că n-ar fi avut dreptate, ci că semăna, cu barbă cu tot, cu Marx şi, mai ales, nu eram obligaţi să stăm sub vremi când puteam sta deasupra lor oricât de mult ne-ar fi costat. Îmi este mai apropiată afirmaţia celuilalt cronicar ce ne vedea tot timpul în calea răutăţilor, or asta nu mai depinde de tine. Înseamnă că te afli la locul nepotrivit, la timpul nepotrivit, însă şi aceasta are gust de predestinare.
Puteam fi în locul ungurilor, mai aproape de Occident, dar nu mai aveam Vama Veche cu marea albastru-verzuie, plină de alge. Dar la fel (îngrozitoare imagine!) puteam fi aproape de Polul Nord, mult mai vecini cu ruşii decât suntem. Suntem aici de două mii de ani. Avem trecut mare şi vom avea viitor mare, vorba lui Eminescu, dar păcat este că nu avem prezent pe măsură. Vrem să ne ridicăm în picioare pentru că nu poţi vedea corect stând pe brânci, spunea Paler, care nu privea geografia noastră fatală, nici istoria noastră măreaţă, ci mai mult direcţiile vântului; „suntem un popor meteorologic”, afirma el înainte de moarte. Ca imagine, suntem ca şi sacul acela de vânt care se pune pe aeroport şi care se mişcă după cum bate vântul. Aşa am fost de două mii de ani, nu ne-am rupt, nici nu ne-am clătinat, numai ne-am schimbat direcţia mereu, după cum bătea vântul.

joi, 1 decembrie 2016
Iubesc România. Şi e de ajuns. - Nicolae.Geantă
Samuel
Huntington spunea că linia ce marchează civilizaţia lumii trece prin
Transilvania. Adică dincolo de Curbura Carpaţilor ai fi în neantul bunului
simţ. Nu-l cred nici pe el şi nici pe Lucian Boia. Ultimul zice că România e
ţară de frontieră a Europei. La noi nu începe automat iadul. Dar nici la Vest
nu intri în Rai. Nu-l cred nici pe-un senator câmpinean care spune că în
prezent nu mai este nevoie de naţionalism. Că UE, globalizarea, au alt spirit
de omogenizare a ideii. Nu de nationalism negativ e nevoie. De xenofobie
galopantă, de românism de mahala. Ci de patriotism. De românismul frumos, vorba
domnului Puric. Pentru că românismul, spunea Mircea Eliade nu se discută. “Nu-ţi
poţi discuta destinul biologic; poţi cel puţin să emigrezi sau să te sinucizi”.
Nu cred în mitologia
mioritică care ne defineşte ca fiind manolici. Adică damblaua asta de-a dărâma
întruna şi de-a construi mai departe. Tocmai datorită ei nu avem nici economie
solidă, nici şcoli puternice, nici cultură, nici politică! Şi nici statornicie
în Dumnezeu! Nu cred nici pe departe pe Titu Maiorescu care zicea că “decât să
ai şcoli slabe mai bine deloc, decât pinacoteci fără artă frumoasă mai bine de loc”.
Căci eu sunt de părerea lui Michelangelo: “problema oamenilor nu este că ţintesc
prea sus şi eşuează, ci că ţintesc prea jos şi reuşesc!”