joi, 27 octombrie 2016

Sunt, Doamne, copt pemtru cules - de Radu Gyr

Sunt, Doamne, copt pentru cules,
nu ca mi-s anii grea recolta,

cât mi-este inima o bolta
de crengi, sub rodul tot mai des.

Sunt, Doamne, copt pentru cules,

Sunt numai fructe si balsam.

Cu cât adun pe trup rugina,

cu-atât mi-e sufletul gradina,

si-i toata roade, ram de ram.

Sunt numai fructe si balsam.

Si când cu lacrimi Tu ma speli,

mai mult în rod eu strâng dulceata,
sa nu mai afli-n el nici ceata,

nici viermi amari, nici îndoieli.

Cu lacrimi fructele îmi speli.

Si daca pica tot mai des

din mine câte-o creanga frânta,

în vârfuri, sus, gradina cânta

si-asteapta marele cules.

Sunt, Doamne, copt pentru cules.

Radu Gyr

Un comentariu:

  1. Omul este preţuit după priceperea lui, iar cel nepriceput este urgisit.
    (Proverbe)

    Multe puneri la cale frământă inima omului, dar numai sfatul Domnului se împlineşte.
    (Proverbe)

    Sufletul omului este un sfeşnic de la Domnul; el cercetează toate cămările trupului
    (Proverbe)

    Iubirea şi credinţa păzesc pe rege şi prin iubire îşi sprijină tronul său.
    (Proverbe)

    RăspundețiȘtergere