Dialog cu Creatorul

Vorbea-ntr-o zi un spic de grâu cu Creatorul său: 

"De ce mă legi, Părinte-atât de strâns în snopul Tău? 

Mă doare... Mai slăbește funia cu care mă-nfășori, 

Că nu-i niciun pericol între spicele-surori..." 

  

Dar Lucrătorul cel Divin mai aprig le unea. 

Și fir cu fir și snop cu snop, într-una aduna. 

Cuprins de Gândul Său ceresc, o clipă se opri... 

Privind la spicul îndrăzneț, cu dragoste-i șopti: 

  

"De-acolo, din îndepărtări, de unde te-am cules, 

Din lanu-amestecat cu mărăcini, Eu te-am ales... 

Când te-am cuprins cu Mâna Mea, toți spinii M-au străpuns... 

Tu erai mic și slab... Și-n snop, cu grijă te-am ascuns.

De-ai fi căzut prin văi adânci, prin miriștea străină, 

Te-ar fi răpit în zori de zi vreo pasăre haină. 

Și n-ai mai fi găsit odihnă-n snopul legănat 

Cu-atâta dor, cu-atâta drag, la Piept de Împărat. 

  

De-aceea strâng în jurul tău o funie de Har: 

Să nu te pierzi de frații tăi pe drumul spre Grânar. 

Mai e puțin... Doar câțiva snopi mai am de adunat. 

Și-apoi, vei fi de legături si tu eliberat." 

  

Iar spicul, ascultând uimit pe Blândul Creator, 

Zări în Palma Lui Preasfântă rana spinilor... 

Și suspinând, strigă: "Părinte...! Cuprinde-mă mai tare! 

Să nu mă lași... Să nu Te las, nici când unirea doare...!

autor Mihaela Mănescu