miercuri, 27 iulie 2016

Triunghiul de familie - de Nicolae Geantă

Aproape la toate nunțile creștine, auzim că familia este un triunghi: Dumnezeul, el și ea. Și că binecuvântarea, armonia casei, fericirea cuplului, ar fi găunoasă, incompletă, dacă Dumnezeu n-ar fi a treia parte. E corect și adevărat. O mulțime de familii sunt ciuruite tocmai din lipsa triadei cu Cerul. Cerul e scutul antirachetă pentru diavol. Însă ceea ce eu nu am auzit niciodată, este faptul că un triunghi cu vârful ascuțit are distanța cât mai mare între unghiurile de la bază, cu cât acesta este mai departe de ele! În traducere divină (că matematica nu ne place mai deloc unora) înseamnă că niște soți vor fi mai aproape intre ei, cu cât sunt mai aproape de Dumnezeu!

Unii dintre noi am început să ne depărtăm de partenerii conjugali tocmai pentru că ne depărtăm de Dumnezeu! Atunci scădem în intensitatea iubirii. Focul devine jar, iar la unii cenușă! Timpul e petrecut mai mult în singurătate. Și, dintr-un triunghi viața devine un cerc. Cu noi în centru. Egoism. Bădărănie. Dictatură. Curvie. Avort. Divorț. Căutarea unui alt "unghi" potrivit...

Adam și Eva au fost aproape de "vârf " și se întâlneau în amurg cu Dumnezeu în Eden. Când s-au îndepărtat de El s-au îndepărtat și de ei! Și lumea a ajuns plină de belele. Miresele și Mirii se țin mânâ în mână în fața altarului divin, apoi dacă se îndepărtează de Dumnezeu ajung pe scarile tribunalelor, strigă unii la alții deși stau față în față la masă, își aruncă vitriolul urii în ochi, bărbații nu mai sunt ca o armură strălucitoare pentru soțiile lor, iar soțiile devin ciocănitori celebre, femei "grampy" sau consoarte incomode...

Vreți să aveți soțul apropiat de soție? Urcați zilnic spre Hristos! Și toate distanțele se restrång. Ba mai mult într-o zi vor deveni un singur punct! Trei în Unu...

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu