Hickory,
Carolina de Nord - Un oraş binecuvântat
de George Danciu
Cântau,
mărind şi lăudând pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea
Lui pentru Israel ţine în veac!” Ezra 3:11
ORAŞUL HICKORY-NC este situat într-o zonă
pitorească “Mountain View” din statul Carolina de Nord, aşezat pe o suprafaţă
de 72,7 km " de dealuri atrăgătoare, cu păduri de foioase şi pin, cu
întinse păşuni brăzdate de terenuri agricole – aşezământ împodobit cu oaza de
apă “Lake Hickory”, creat în 1927 de oamenii destoinici ai comunităţii prospere
prin ridicarea unui baraj peste râul Catawba şi însumează 169 de km de linie de
coastă, fiind o excelentă sursă de apă potabilă şi de turism.
Hickory-N.C. face parte din Catawba County şi
are o populaţie estimată la 40.010 de locuitori.
Istoria oraşului consemnează că în anul 1850,
sub un uriaş copac hickory, Henry Robinson a construit o tavernă din busteni.
Astfel, The city of “Hickory Tavern” a luat fiinţă în 1863, dar ulterior , în
1873, şi-a schimbat numele în “Hickory“.
În 1859, primul tren a operat în oraşul
Hickory, iar în 1868, dr. Jeremiah Ingold, pastor de origine germană al
bisericii “The German Reformed Grace Charge”, a înfiinţat prima şcoală, Free
Academy.
În 1888, Hickory a fost printre primele oraşe
care a beneficiat de instalaţie electrică de iluminat, iar din 1904 de un
sistem de canalizare complet.
În 1891, “Lenoir-Rhyne University” a fost
fondată de către patru pastori luterani, cu 12 studenţi în debutul vieţii
universitare.
În 1911 s-a construit “Hickory White”, cunoscut
anterior ca “Hickory Manufacturing Company” – unul dintre cei mai vechi
producători de mobilă din Statele Unite –, iar în timpul celui de-al doilea
război mondial aici s-a fabricat cutii de muniţie pentru armata SUA, în loc de
mobilier.În primii ani ai sec.XXI, s-a estimat că 60% din mobilierul naţiunii
americane se produce într-o zonă cu raza de 200 de mile de Hickory, iar 40% din
cablu de fibră optică, din lume, se produce în zona Hickory.
Prestigiosul premiu “All-America City”– care
este dat anual doar pentru zece oraşe din Statele Unite ale Americii şi
reprezintă capacitatea unei comunităţi de a lucra împreună şi a rezolva
problemele critice locale –, a fost atribuit oraşului Hickory-NC de trei ori,
în 1967, în 1987 şi în 2007. Iar cititorii “Digest” au numit Metro Zona Hickory
cel mai bun al zecelea loc din Statele Unite de a trăi şi a intemeia o familie.
Hickory-NC, este principalul oraş din “MSA Hickory- Lenoir- Morganton”, iar
“Forbes Magazine” a numit Zona Metropolitana “Hickory, Lenoir, Morganton” ca
cea mai buna a treia Zonă Metropolitană din Statele Unite ale Americii.
Deloc întâmplător, oraşul HICKORY este situat
în “Centura Bibliei” (“The Bible Belt”) şi beneficiază de peste 500 de biserici
de diferite culte şi denominaţiuni creştine – lăcaşe de cult ridicate ca un
răspuns normal şi firesc la setea spirituală a omului de-a căuta cu stăruinţă
răspunsuri pentru umplerea golului din inimă, cu o stare duhovnicească care
să-i aducă pacea în suflet şi astfel să se pregătească cât mai bine nu doar
pentru viaţa aceasta, trecătoare, cât mai ales pentru (moarte) viaţa
veşnică.
În urmă cu peste 30 de ani, comunitatea
românească a început să se răspândească aici atraşi fiind de frumuseţea
locurilor şi de stabilitatea locurile de muncă, foarte bune, apreciind oraşul
Hickory ca un loc potrivit de a-şi întemeia o familie. Majoritatea lor au sosit
aici de tineri, înainte de 89′. Şi astăzi, tot tinerii sunt ponderea
comunităţii române, iar mulţi dintre ei, oameni harnici şi destoinici, au ajuns
să aibă joburi importante şi stabile, dintre care nu puţini sunt
întreprinzători şi deţin firme private.
BISERICA BAPTISTĂ ROMÂNĂ DIN HICKORY, N.C.
O necesitate vitală
Comunitatea românească cresând mereu, nucleul
de fraţi baptişti s-au lăsat cercetaţi şi îndrumaţi de Duhul lui Dumnezeu.
Astfel, într-o zi de iunie 1988 de Father's Day, Dumnezeu i-a îndrumat şi
ajutat să oficieze la Hickory primul lor serviciu de închinare în limba română,
adunare care s-a ţinut în biserica americană “Mountain View Baptist Church”
(pastor Marion Powell).
Dar abia în 1998 fraţii români au cumpărat 5
acri de pământ în zona oraşului numită "Mountain View" şi curând s-au
apucat de construirea unei Case de rugăciune. Dintre fraţii care au simţit
povara acestei măreţe lucrări dedicate deopotrivă Domnului şi românilor îi
amintim acum pe Nelu Costea, John Mich şi Nuţu Andraş, frati cu o inima plină
de dragoste pentru slujirea Domnului şi celor aflaţi în nevoi.
La data de 6 Iunie 1999, Biserica baptistă
română din Hickory, N.C. ( http://romanianbaptist.com
) se strânge la închinare în noua construcţie confortabila din Mountain View -
o bună oportunitate de a se închina şi a dedica Casa de Rugăciune în mâna
mântuitoare a Domnului Isus Cristos (pastor Livius Percy).
Din 7 Ianuarie 2007 pastorul Nelu URS conduce
închinarea comunităţii creştine baptiste din Hickory. Şi suntem foarte
mulţumitori Domnului pentru lucrarea sa plină de devotament şi de credinţă în
slujirea Mânuitorului Isus şi a bisericii Sale, de păstorire a comunităţii
creştine cu lepădare de sine.
Aici – multi români, moldoveni, ucranieni,
rusi, americani ... au găsit alinare si mângâiere, ajutor si mântuire. Copiii
românilor crescuţi în America au primit binecuvântarea şi botezul în limba
noastră dulce românească, acceptând pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor al
vieţii lor.
Oameni de pretutindeni, care nu au ştiut ce
înseamă nevoia de pocăinţă sau nici nu au auzit măcar de Dumnezeu, aici au
ajuns să ia decizia de a-L urma pe Domnul Isus în apa botezului – Glorie
Domnului Dumnezeu!
George
Danciu - Hickory, Carolina de Nord
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu