Sirienii în ultima sută de ani au primit în țara lor emigranți din cinci țări ce aveau tot felul de probleme. Acum când ei au probleme, granițele acelor țări le sunt închise.
Președintele Iohannis a lansat ideea că România poate integra 1850 de sirieni, dar noi de 2000 de ani n-am reușit să integrăm niciun țigan măcar. Antonescu i-a pus în căruțe și i-a dus pe Bug.
O altă tâmpenie vehiculată zilele acestea a ieșit din mintea obosită a unor pastori. Cum că emigranții sunt o șansă nemaipomenită pentru neoprotestanții din România. Avem pe cine evangheliza. Serios? Ce nu ați reușit cu românii în Ierusalim credeți că o să faceți cu cei veniți de la marginea pământului?
Din cei 1850 emigranți ai neamțului (nu știu de ce nu i-au băgat în casele goale ale sașilor) 600 vin în Bihor. A spus că Bucureștiul nu poate lua niciunul pentru că are deja vreo 2 milioane cu buletin.
100 vor veni la Beiuș. Invit păstorii cei dornici de evanghelizare să vină să-i convertească. ”Siliți-i să intre”.
Au ales Bihorul pentru mai multe motive. Suntem aproape de autostrada lui Viktor Orban. Poate ne trezim și noi cu un gard de sârmă ca și sârbii. Asta-i o veste bună pentru romii noștri neintegrați și direct răspunzători de fierul vechi sau nou.
În al doilea rând, bihorenii sunt incredibil de naivi. Ei pot suporta multe. Suportăm de 25 de ani un parlament de dâmbovițeni și o clasă politică bihoreană de arici pogonici.
Apoi avem condiții ca în Siria. Drumuri ca la ei, salarii ca la ei. Va fi ușoară integrarea, prieteni.
Emigranții trebuie iubiți. Mai ales când știți că e posibil ca și voi să vă căutați foștii prieteni din Australia prin agendele vechi de telefon. Oricând poți fi și tu unul…
Nu de alta, dar ca să faci puțin loc…
Mă duc să mănânc o șaorma…
V l a d i m i r _ P u s t a n
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu