Unora nu le place jazz-ul - de Nicolae Geantă

"Să salte de bucurie credincioșii Lui îmbrăcați în slavă" (Psalm 149:5a)

Laudă fără bucurie. Cântări mecanice. Voci neîncălzite. Poziție de stalactită. Cu mâinile-n sân și ochii-n tavan. Drepți. Semeți. Vorba fratelui Pustan "ca plopii pe Criș". Veselie "yok", ar zice turcii. Bucurie fără bucurie. V-ați confruntat, ați întâlnit? Nu în săli de bibliotecă ci în... biserici.

Bisericile ar trebui să învețe de la stadioane, unde, atunci când echipa favorită a dat gol, în tribune începe explozia. Extazul. Săritul în picioare. Uralele. Aplauzele. Bucuria fără perdea. Pentru că publicul are inima lângă echipă. Poate cineva să stea impasibil când naționala sa a dat gol? Când sportivul preferat a luat locul unu. medalie? 

"Sunt entuziasmați frate, dar țin în ei", încearcă unii frați să explice starea de beton a bisericii 'mnealor. Bucuria asta e ca a câinilor ce nu latră. Nu pentru că nu-s răi, ci pentru că țin răutatea în ei...

Nu știm de ce, dar în biserici Dumnezeu vrea să se apropie de noi să ne viruseze cu bucurie, am tras un termopan între El și noi. El e Sfânt, ne e teamă să-L atingem. Să-L deranjăm. Afișăm aere de pioșenie. Ne dăm mai catolici decât Papa. Cântăm seci. Poți să te bucuri cu mâinile-n sân? 

Nu sunt adeptul nici pe departe a divertismentului în biserici. Nu admit nici în ruptul capului o închinare de show, cu hărmălaie "sfântă", cu țopăieli ca-n discoteci. Dar am inima strânsă când bucuria e mai mare la meciurile lui Real Madrid decât la victoria lui Isus asupra diavolului.

"Bucuria e în lume frate, la saloanele de dans". Să nu-mi spuneți că bucuria e de la Satana... Adevărul e altul: unora nu le place jazz-ul!

Nicolae.GEANTĂ