Prietene, sunt veacuri - Traian Dorz

Prietene, sunt veacuri de când un chip de fum

a scris aceste lacrimi ce tu le cânţi acum,

demult e iar ţărână condeiul ce le-a scris

şi visul ce le-atinse demult e iarăşi vis!

S-a reîntors în sine cuvântul liniştit

ca raza iar în floare când fructul s-a-mplinit,

ca norul iar în mare când rodul şi-a adus,

- dar Harul şi Iubirea din ele n-au apus!

Lumina şi Iubirea ţi-aduc acest mesaj

răzbind prin Timp şi luptă cu neclintit curaj,

tot ce-i din ele-n tine va tresări cântând

şi-acelaşi duh va creşte şi-n tine-acelaşi gând.

Deschide-ţi larg fereastra spre-aceste dragi grădini,

cu-a suta primăvară ţi-aduc aceiaşi crini,

aceleaşi raze calde şi-acelaşi cer deschis

înveşnicite-n ele, din clipa când s-au scris.

Priveşte-mi-le tainic şi-atinge-le pios

că e sfântă şi eternă iubirea lui Hristos!