Pentru creștinii de orice confesiune săptămîna dintre Florii și Paște are o încărcătură aparte. Însuși faptul că nu totdeauna această Sărbătoare cade la aceeași dată pentru toate bisericile creștine mi se pare a avea un sens ascuns. Multă lume pare derutată de această diferență calendaristică. Mi se pare că ea ascunde o semnificație profundă. Ne spune – tocmai – că timpul civil, cotidian, cel marcat de ceas și de calendar este înlocuit cu un alt fel de timp. Timpul liturgic al „deniilor” (zilelor), al coborîrii în adîncul propriului suflet pentru a vedea ce este curat și ce s-a murdărit în el. Timpul curățeniei nu numai la propriu – în casă și ogradă – ci, mai ales, în suflet. Asta a fost Paștele în lumea tradițională. Paștele cel fără „iepuraș” și ouă cît fațada de bloc. Una dintre cărțile fundamentale ale creștinismului se numește Imitatio Christi (Urmarea lui Hristos), tare iubită de strămoșii noștri, are multe traduceri în „limba vechilor cazanii”. Această Săptămînă Mare este una în care cată să-l urmăm mai atent pe Hristos, să fim alături de El pe drumul patimilor pentru a fi alături de El la Înviere. De aceea în acest septimiu timpul curge altfel. Dacă nu suntem alături de el pe Golgota, degeaba ne este. Ne pregătește acest interval pentru trecerea pe sub sfîntul Aier, dincolo de timp. E prea abstract?
--------------------------------------
...de-sacralizarea Sărbătorii vine și din intensa ei comercializare. Mai supărătoare chiar la Paște decît la Crăciun. Crăciunul e legat de copil, de unde seria: jucării, daruri, dulciuri, bucurie. De aici pînă la comerț nu e decît un pas. Paștele înseamnă însă Patimi, Crucificare, Moarte, Înviere. Nu poți face comerț din toate acestea și atunci ele sunt pur și simplu complet ignorate. Se inventează „iepurașul” care nu are evident nicio legătură. Pentru a induce o falsă stare de „fericire”, bazată exclusiv pe ghiftuire. Paștele vorbește despre lucruri pe care lumea modernă le ascunde cît mai adînc sub obroc. Este timpul propice revelației. De aceea timpul acestei săptămîni e, cum îi spune și numele, „mai mare”. Mai dens adică, mai plin de sens. Vestea cea bună este că timpul nu există pentru omul liturgisit și împărtășit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu