vineri, 20 februarie 2015

Gloanţe, pietre şi dulcele somn al morţii - de Sefora Geantă

Parcă ceasul omenirii s-a oprit în loc (tare mă oftic fiindcă de data asta nu pot da vina pe bateriile chinezești). De la o vreme îmi pare că timpul trece din ce în ce mai greu.
Oare s-o fi întărit nisipul în clepsidra vieţii și nu mai vrea a curge către nemurire?
Cred că așteptarea îmi dă senzația asta ciudată.
....................
Aștept ziua când o să mă întorc Acasă. În țara fără lacrimi și fără tonuri de gri.
Aștept, mai ales, clipa când o să îmi iau în primire noile aripi.
Până atunci, mă folosesc de picioare. Și când mă lovesc de vreo piatră, mă gândesc că doar înaintând voi ajunge acolo unde am visat toată viața.

O viață tristă devine un chilipir, atâta vreme cât știi să îti rezervi o veșnicie de bucurie.

Pentru întreg articolul faceți click mai jos
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu