luni, 22 decembrie 2014

Revoluţia din '89 - furată sau uitată?

25 de ani de la Revoluţie. Unii spun c-a fost revoluţie. Alţii, lovitură de stat. Unii o numesc revoltă populară. Alţii insistă pe teza complotului gorbaciovist, pe simulatoare, pe terorişti... Unii chiar se jură c-au văzut terorişti trăgând. Dar după 25 de ani n-au dovedit nici unul. Exact, nici unul!

adsa revoluţie
rfi revoluţie
Că s-a tras, toată lumea ştie. peste o mie de morminte o dovedesc. Lacrimile suferinţei au brăzdat răni adânci pe obrajii persecutaţi de comunism. Parcă nesecate, ele se preling şi azi pe barbă. Cu toate că s-au scris zeci de mii de pagini cu procese verbale sau articole de presă, zeci de volume, au apărut sute de mii de revoluţionari, oraşe martir, s-au televizat sute de dezbateri, s-au înfiinţat institute de cercetare, asociaţii şi fundaţii, comisii parlamentare, Revoluţia din decembrie păstrează încă enigme. Unde sunt teroriştii? Cine a tras şi din ordinul cui? Din ce motive? Suntem frământaţi să ştim adevărul. Oricât ar fi de dureros. Pentru că mai dureros decât minciuna ce ni s-a strecurat sub nas de-atâţia ani, nu poate fi. Cine oare e interesat să ţină lumina sub obroc? Să muşamalizeze totul? Cine vrea să fure realitatea?
mediafax revoluţie
descopera.org revoluţie
Au trecut 25 de ani de la revoluţie. Cei care am trăit-o pe viu n-am uitat-o. Văd şi acum în faţa ochilor nişte puştoaice ce fluturau un drapel găurit. Simt încă buzunarele pline de gloanţe, colegii mei soldaţi înspăimântaţi, ofiţerii tremurând. Îmi vâjâie-n urechi trasoarele ce brăzdau cerul. Panica. Şi melodia “Noi suntem români!”. Din nefericire unii (mulţi!) au uitat. Alţii poate c-au vrut să uite. Tinerii nu-i dau importanţă. Urmăriţi cât de puţin ştiu ei despre Revoluţie! Sau despre comunism. Şi ce mult despre manele, avarism, parvenitism.
wikipedia revoluţie

Anual, în preajma comemorării, asistăm neputiincioşi cum găşti de ciudaţi se dau revoluţionari prin presă, prin partide, pe la televiziuni. În '89 au stat în pijamale privind la televizor cu obloanele trase. Apoi au îmbrăcat blue jeans-ii de bişniţar, şi-au luat diplome, certificate... Şi-au tras firme. Iar azi ne râd în nas. Pentru ei nu contează cine au fost teroriştii, cine a vărsat sânge nevinovat, cine a provocat incendii. Au patalamaua la mână, nu plătesc impozite, primesc ajutoare, bonusuri, gratuităţi. Pentru ei Revoluţia a-nsemnat marea lovitură. Lovitură însă care n-a durut. Pe mine. Pe dumneavoastr[... Numele unora e pe lista cu privilegiaţi. Al altora a ajuns la DNA. Însă numele eroilor din ’89 zace sub colbul uitării.

25 de ani de la Revoluţie. 25 de ani de trădări şi suspine. 25 de ani de democraţie sălbatică. 25 de ani de capitalism de cumetrie. 25 de ani de aşteptare. A naşterii ce nu se mai produce... E mult, e greu pentru români? Mai au de aşteptat? Da. Până când? Până atunci când îşi vor ţine promisiunea făcută în 1989. Când pe străzile rupte de comunism se striga "Dumnezeu şi-a întors faţa către noi!".

 De 25 de ani, îi întoarcem spatele lui Dumnezeu. Până când?



***
Nota 1: Nu am pus sursa fotografiilor pentru că le-am încărcat de pe un CD pe care îl am de vreo 9-10 ani de la un prieten. Acolo, cele vreo 200 de foto de la Revoluție sunt numerotate 1, 2, 3 etc. Ca să caut sursa lor pe Google - în cazul în care toate aceste foto sunt postate deja, îmi mănâncă timp. 
Și nu îmi permit... (22 dec. 14)

***
Nota 2: Azi dimineaţă am avut ceva timp liber. Astfel că am căutat surse pentru foto pe online. Am învăţat o lecţie nouă: nu se citează sursele originale! Unde erau de exemplu Wikipedia, Descoperă.org sau Radio France International la Revoluţie? (24 dec. 14)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu