Trăim într-o societate în care ne lovim de tristeţe la fiecare pas. De dimineaţa până seara vedem oameni cu faţa ca lama de brici. Posaci. Morocănoşi. Oameni care stau cu capetele plecate şi preferă mai bine să îşi privească pantofii jerpeliţi decât interlocutorii. Iar atunci când ridică ochii din pământ aruncă numai priviri pline de ură. Oameni care se complac în suferinţă. Oameni depresivi. Oameni care îşi târăsc picioarele deznădăjduiţi...
John Steinbeck spunea că „Un suflet trist ucide mai repede decât un microb”, iar eu îi dau dreptate în totalitate. Tristeţea este, în cele mai multe cazuri, mai periculoasă decât cancerul. De aceea Biblia insistă asupra bucuriei. Oamenii, şi mai ales creştinii, trebuie să fie veseli. Nu numai datorită faptului că avem n motive să fim fericiţi şi mulţumitori, ci şi pentru că românii - din fire pesimişti şi tragici, au nevoie de noi modele, au nevoie să vadă oameni bucuroşi. Şi din păcate se găsesc tot mai puţine specimene de acest gen în ţara cu miros de fân proaspăt cosit şi spitale pline ochi.
Zilele trecute, un prieten bun îmi spunea că „uneori e bine să fim trişti, chiar dacă nu e un sentiment plăcut, pentru că tristeţea e un fel de practică a maturităţii...”
După aceea l-am citit pe Armando Palacio Valdes, care afirmă că „Nu e nimic mai trist decât tristeţea unui om vesel...” şi am rămas pe gânduri... Oare e bine sau nu să fi trist?
Pentru mai multe click http://seforaseah.blogspot.ro/2014/09/tristetea-fericirii.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu