În față gardu-i vopsit... Sau cum încep românii de obicei anul şcolar.

sursa: Ro.Stirea.ro

Postez mai jos un articol al meu scris acum 7 ani despre școala din România. Nu pare să se fi schimbat mare lucru... (Asupra învățământului voi reveni cu o radiografie la zi).

"Lansată cu focuri de artificii, generate de confluenţa dintre ameninţare şi promisiune, finanţarea învăţământului românesc s-a dovedit ifos cu baloane pline de vrăjeală, şi a bubuit la prima ţărâială de clopoţel. Pe 17 septembrie, în ziua de debut al celui de-al XVIII-lea an de învăţământ în democraţie, şcoala românească a adus peste 3,2 milioane de elevi în bănci, dar n-a reuşit să pupe nici măcar trena mult trâmbiţatei normalităţi, 40 % din instituţiile pe care le oblăduieşte funcţionând ca pe vremea fanariotă, fără autorizaţii sanitare.

În ciuda faptului că în 2007, Educaţiei i-au revenit cei mai numeroşi gologani de după ’89, fondurile alocate construirii unor locale noi, consolidării ori extinderii, dar nici cele pentru reparaţii capitale, n-au acoperit crăpăturile „şcoalelor” din România. Fără să luăm în discuţie miile de elevi din satele inundate recent, care şi-au început „pedagogia” în containere, cârciumi, corturi sau dispensare (vezi Vaslui, Cozmeşti, Rafaila, Lacul Roşu), la noi acasă (în judeţul Prahova), peste 2500 de şcolari n-au putut intra în clase din cauza molozului, a ţancurilor şi a munţilor de praf. 

Cu ţigara-n gură şi-njurătura pe vârful limbii, părinţi cu buchete babane de flori pentru doamna, fac slalom împreună cu ţâncii printre grămezi de deşeuri ce stau nepăsătoare în curte. Deşurubaţi de spaima transbordării spre alte şcoli, ei sunt îngrijoraţi de soarta odraslelor care s-au obişnuit cu şcoli deschiolate la început de an şcolar, dar zugrăvite cu lavabilă la stradă. Că vorba aceea „în faţă-i vopsit gardul, înăuntru...” mai lucrează salahorii. Mânaţi de curiozităţi de nestăvilit, mămici şi tătici, intră în clase să se convingă, să vadă cu ochii lor sau să pipăie pupitrele reparate recent, care stau într-o rână din cauza parchetului deşocheat, montat pe vremea comuniştilor. Babacii se freacă la ochi sa vadă dacă nu au iluzii optice, neputând crede că ferestrele la stradă sunt din termopan iar uşile sălilor de clasă ce dau în holuri sunt  perforate de vreme şi şmecheri, şi-au găuri prin care se poate strecura lejer o pisică. Bocănelile muncitorilor şi-a utilajelor aduse de patroni cu câteva zile ’nainte, ştiind faptul că la deschideri apar autorităţile, bruiază alocuţiunile directorilor, care încearcă să dreagă busuiocul prin speach-uri preparate-n pripă.

Nu, nu este vorba de vreun şantier. Şi nici măcar de vreun caz izolat din deltă sau din vârf de munte. Ci exact aşa s-a desfăşurat prima zi de şcoală, în septembrie 2007, într-o sumedenie de instituţii de învăţământ româneşti. Pardon, euro-româneşti. Dacă degringoladei i se ataşază manualele (care sunt peste 50 % ferfeliţă), proasta dotare cu materiale didactice (hărţile, CD-urile, softurile educaţionale, filmele, diapozitivele, aparatele şi trusele de laborator etc, sunt încă de domeniul SF-ului), lipsa cabinetelor sau a numărului suficient de bănci, instalaţiile vechi etc, înţelegem destul de clar de ce în urma radiografiei făcute de preşedintele Băsescu „şcoala românească nu e compatibilă cu Europa”.

Cine sunt responsabili de întârzierea lucrărilor dacă banii au fost viraţi dar nu s-a reuşit cheltuirea lor? Pentru că Prahova a cheltuit numai 30% din fonduri, Bucureştiul atingând decât 10 %, Hunedoara 40 % etc. Guvernul, nu şi-a adus cam târziu aminte de şcoală, ci a pulsat intenţionat fonduri tardive în speranţa că nu vor fi cheltuite şi vor aluneca spre alte destinaţii. Iar capitalul electoral ar fi atins pe mai multe paliere. Primarii şi consilierii, majoritatea cu capete strâmte şi inimi prea seci, se dovedesc a fi mai mereu buni creştini, confundând buzunarul lor cu cel vecin. Din care se alimentează. Ei au facilitat firme ce căpuşează lucrări de miliarde. Companii care n-au utilaje niciodată, n-au materiale suficiente, n-au muncitori profesionişti, dar au pungi fără fund când încasează. Şi, unde se fură mai bine ca la stat? După toată tevatura şi bâlbâiala, directorii şcolilor pasează pisica la primărie, primăria la firme, firmele la guvern. Managementul prost e văzut totdeauna numai pe tarlaua vecină.

Cine poate urni bolovanul nepăsării, al neimplicării, care a generat apariţia şcolilor cu lacăt, a liceelor-şantier şi a claselor insalubre? Guvernul nu mai poate fi taxat căci are zilele numărate, Primarii şi Consilieri mai au de păpat bani publici până vor trece prin furcile caudine ale electoratului, iar drept recompensă la gestiunea îndoielnică, directorii vor merge obligatoriu la stagii de perfecţionare! Reformă, nu glumă. Până una alta, în clasele înconjurate de moloz, cu ferestre de termopan, glafuri de rigips nefinisate şi uşi masive din lemn găurit de şoareci îşi desfăşoară cursurile profesorii şi elevii. Singurii ce înfruntă dezastrul.

După ce-a strigat 17 ani, ca un paradox, când învăţământul românesc a primit bani n-a putut să-i cheltuie! Motiv pentru care tindem să credem ca e mai bine să ai cap şi să n-ai bani, decât să ai bani şi să n-ai cap".

daca vreţi citiţi şi AICI, AICI ori AICI