sâmbătă, 16 august 2014

Cum să treci prin viață și să lași urme? – Vladimir Pustan

Trăim într-o lume caracterizată prin însingurare, hedonism, egoism și indiferență. Niciodată preoții și leviții care trec pe alături nu s-au înmulțit ca acum. O lume de oameni  ce trec pe alături și apoi intră în anonimat…
Ce să faci ca să-ți facă Dumnezeu un monument în cer, conștient de faptul că pe pământ e o nebunie să aștepți să te bată cineva pe spate?

Încurajează. Pe Barnaba l-au numit fiul mângâierii. Dar el și Duhul Sfânt poartă numele acesta. Iar el și l-a câștigat.
Când copiii se dau cu leagănul îi împinge de două ori și apoi își iau ei avânt. Spune o vorbă bună, ridică, zâmbește…

Respectă-ți cuvântul știind că el, caracterul, se măsoară prin acțiuni nu prin cuvinte. Respectă-ți angajamentele luate față de alții, față de tine însuți, față de Dumnezeu.

Ține-ți limba în frâu … Întotdeauna spune mai puțin decât gândești.  Nu bârfi și nu vorbi doar negativ.

Fii vesel. Nu-ți revărsa durerile și dezamăgirile pe umerii altora. Pune-le pe umerii lui Dumnezeu în rugăciune. Trăiește cu zâmbetul pe buze și când vei pleca de aici îți va zâmbi Dumnezeu.

Să nu uiți că nu ai decât o viață…


V l a d i m i r _ P u s t a n

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu