Devreme, mult prea devreme, prietenul și colegul nostru, cireșarul Flavius Iagăru a plecat la Domnul! Avea numai 23 de ani. Peste ceva vreme ar fi trebuit să fie ginere! N-a mai apucat. Și-a lăsat mireasa cu rochia în șifonier și s-a grăbit să îmbrace haina veșniciei. Hristos l-a chemat să fie Mireasa Lui!
A suferit cumplit în ultimele două luni. M-am întrebat de ce trebuie să sufere predicatorii? Ori pentru cine... Și Dumnezeu mi-a spus că pentru nimeni. Așa toarnă El lumină în candelele noastre... Uneori dă peste ele! Ca oamenii să nu ne uite prea ușor. Și m-a mai învățat ceva Tatăl din Ceruri: când ai flori în grădină nu le rupi întâi pe cele mai frumoase?
I-am spus lui Flavius (și mi-a spus) multe predici la telefon. Predicatorii nu pot altceva să vorbească. Mai ales cei ce se mistuie pentru Hristos. Aș fi vrut să-i predic la nuntă. Acum mi-a rămas doar... Ema. Dumnezeu să-i închidă rapid toate rănile!
M-am bucurat să fim prieteni Flavius! Băieți ca tine sunt rari! Poate tocmai de aceea ai țâșnit surprinzător spre cer! Noi am fi vrut să mai stai printre telurici, dar îngerii au vrut să fi devreme acasă cu ei! Ne-au luat-o înainte, vorba lui Onisim Botezatu. Ei se bucură acum de tine, noi rămânem în lacrimi. Dar învelișul lacrimilor e cuprinsul lui Dumnezeu! Așa se vede El mai clar...
E ultima predică ce i-o spun fratelui nostru: abia când murim începe viața! Astăzi, va pleca pe ultimul drum. De fapt, Flavius se duce să pună șeile pe îngeri! Apoi, într-o zi, să vină cu Hristos după noi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu