Nu știu dacă a mai rămas ceva de spus. Mulți preoți, pastori
și predicatori de ocazie au găsit un acoperiș confortabil în ideea că totul e
cunoscut.
Ne-am și născut într-o vreme nepotrivită când cunoștința a
umplut pământul ca puricii pe Saint-Bernard-ul meu.
Montesquieu spunea că pe vremuri scăpai ușor dacă voiai să
fii filosof pentru că adevărurile cunoscute erau puține. Trebuia să răspunzi
doar la câteva întrebări. Care e binele suprem, cine guvernează universul, dacă
sufletul e nemuritor. Dacă aveai o părere erai filosof și dacă nu aveai barbă…
Așa e și cu predicatorii… Dușmanul nostru numărul unu e
Google, așa cum al hingherilor dușmanul numărul unu e Brigitte Bardot. Toți
știu totul. Și dacă-s bătrâni, au nepoți care dau search.
Dușmanul numărul doi sunt știrile de la ora . Dacă nu ai
pentru oameni duminica ceva ce să-i lase cu gurile căscate, te-ai ratat.
Norocul e că vremurile sunt de așa natură încât
probabilitatea de a rămâne ca la dentist mereu, e mare.
Dușmanul numărul trei e lenea… Aceea care te ține departe de
studiu ca pe absolvenții de facultate de un loc de muncă…
Iar Origen e un lăudăros ca baronul Munchausen când afirmă
că el a consumat cerneală mai multă decât câtă cafea au băut colegii de
slujire. Iar Pavel are dreptate când zice că lui nu-i e greu să spună mereu
aceleași lucruri. Multora nu le este greu. Iar noi ne-am obișnuit cu asta. Și
nu ne este de niciun folos.
Dușmanul numărul patru e Dumnezeu… Are tot felul de
pretenții absurde. Originalitate, pasiune, creativitate, muncă, respect pentru
oameni, perseverență… Absurd.
Ce să le mai spunem oamenilor duminica dimineața?
Ce au nevoie, nu ce vor să audă. Și să încercăm să vorbim
românește pentru că greaca veche e bună la birou. Și să le inoculăm dragostea
pentru Biblie și cer. Și să le sădim în suflet speranța… Unui nou început. Unui
alt început.
Au mai rămas multe de spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu