Eu cred că fericirea e o sumă de lucruri mărunte. Cum ar fi
o bucată de pâine pe care s-o rupi în două și să dai o bucată unuia care nu are
decât o cană cu apă. Îndiferent dacă îți dă sau nu să bei și tu o sorbitură.
Zâmbetul copilului dimineața după ce a împrăștiat pasta de
dinți prin chiuvetă.
O cafea băută cu cineva drag…
Eu cred că fericirea adevărată e cea pe care o trăiești fără
să știi. Și fără să o cauți… Nu trăim doar pentru a face bani și a mânca. Poți
să știi multe despre fericire și totuși să fii nefericit. Nefericitul unei mari
fericiri…
Jules Renard scria că dacă s-ar clădi casa fericirii cea mai
mare încăpere ar fi sala de așteptare.
Eu cred că fericirea nu constă în a avea și nici măcar a fi,
ci a acționa trăind o viață ce să lase ceva în urma ei.
Sunt pline cimitirele de indivizi ce n-au făcut altceva
decât să se nască și să moară. Și între cele două evenimente ce nu li s-au
datorat o liniuță. Adică, nimic…
Eu cred că fericirea e să fii prieten cu Dumnezeu. Să te
bată prietenește pe umăr în zorii dimineții când stai cu El de vorbă. Să-ți
zâmbească și să se încrunte. Să îți dea direcții și uneori să-ți închidă uși în
nas.
Să fie cu tine la reanimare și la nuntă. La tezele de la
școală și în arșița ogorului.
Să fiți prieteni și să nu te lauzi cu asta.
Înseamnă că fericirea depinde de noi. Așa că vă poruncesc să
fiți fericiți…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu