vineri, 14 martie 2014

De ce liceenilor le lipsește educația - de Nicolae.Geantă


Ieri dimineață am găsit abandonată pe biroul din cancelarie, o revistă de biologie. Zeci de pagini scrise cu cele mai mici amănunte despre gâze, fluturi, șerpi, melci, alge, frunze... Știința dom'le, ce mai tura-vura! La sfârșitul tomului, pe un colț de pagină cât palma, câteva rânduri scrise de o doamnă psiholog: prăpastia dintre generații! Adică dintre părinți și elevi. Femeia a ridicat mingea la fileu prin titlu, dar în pătrățica aia cât un șervețel nazal împăturit în patru, n-a ofeit nici un răspuns să te pună pe gânduriu. Scrierea ei nu valora nici cât o măslină pentru un toast la curtea regală! Nu că n-ar fi avut argumente, dar n-a încăput în paper.

Am spus colegelor că tocmai asta-i hiba școlii moderne: lipsa educației morale. Nu putem dezaprecia interesul pentru știință, dar mi se pare nefolositor să umplii mintea liceenilor cu broaște, tipuri de frunze, X si zero, munți și orașe, și să nu-i înveți maniere. Să nu le spună nimeni cum să trăiască în familie, în societate, între semeni. În fapt școala de azi face capul cât banița și inima stearpă. Apoi părinții se vaită că pruncii nu-i ascultă, profesorii se plâng că nu-i respectă, iar poliția că nu-i poate stăpânii.


Am vorbit nu odată ci de sute de ori cu elevi cărora diriga sau dirigu' în afară de numărat absențe, certat pentru că nu au uniformă, sancționat pentru disciplină și comunicat regulamente și sancțiuni, nu le-au vorbit o iotă la dirigenție "cum se trăiește". Și nici atât de "cum se moare". Ba le-au mâncat chiar ora de consiliere cu suplimente la mate, română, fizică ori bio. Iar cei mai mulți le-a dat drumul acasă!

Aș fi absurd să susțin că-n România nu se face carte. Chiar dacă top-urile internaționale mă contrazic. Se face carte, dar nu educație! Comportament stradal. Viață publică. Educația liceenilor e luată de pe facebook, de pe Google, din telenovele. Comportamentul, fashion-ul, replicile sunt becalisme, mărunțisme, gâdisme, otevisme, protevisme. Fanfaronadă. Viață la plesneală. Manelism educațional.

Nu-mi propun să pictez panorama dezgustătoare din morala liceeală, dar vreau să avertizez că atâta vreme cât tinerii vor fi îndopați ca niște curcani, cu nuci savantisme dar seci emoțional, morala va lipsi cu desăvârșire. Manierele elegante nu le deprinzi făcând exerciții la mate, power-point-uri la TIC, sau comentarii literare. Și nici atât cunoscând viața meduzelor, a pinguinilor și deloc pe a ta. Învătând carte vom ajunge deștepți. Dar, degeaba vom avea avocați dacă mint ca meteorologii, degeaba vom avea doctori dacă întrerup sarcinile, degeaba vom avea economiști dacă fură cu acte, degeaba vom avea profesori dacă sunt pasionați de tutun și bodegi...

Avem liceeni. Avem manuale. Avem școli. Avem profesori. Avem consilieri. Avem biserici. Avem de toate. De ce n-avem educație? Vreți să fim sinceri? Pentru că, bag seama, nu-L mai avem pe Dumnezeu. Nici acasă, nici în școli, nici în biserici. Și nici atât în inimi.

Un comentariu: