joi, 7 noiembrie 2013

Nu îi lăsați să se ducă acolo - de Nicolae.Geantă

Ioana, e o fetiță scumpă din clasa I. Tatăl ei e preot și mama profesoară. A plâns ceva ore s-o lase părinții la "Carnaval" de Halloween. Așa le-a cerut "doamna". Trebuie s-o asculte! (Când a venit de la "distracție" mi-a povestit cam tristă:  "Eu am fost prințesa Toamna. Toți s-au uitat ciudat la mine. Băă, ce costum e ăsta?"). Un frate spunea că învățătoarea i-a obligat fetița să meargă la Halloween. Pentru că n-a lăsat-o, copilul a plâns toată ziua. Altul mi-a spus că pruncii din biserică au purtat măști! Pe Sefora, fata mea cea mică, profa a amenințat-o în caz că refuză să stea la tărăraie. După ce i-a văzut lacrimile împotrivirii, s-a-ndurat s-o lase acasă...

Anul ăsta de Halloween la liceu am văzut declanșat iadul. Vrăjitoare pe mături, moartea cu coasa, vampirițe, cucuvele, pirați, diavoli, scheleți vii, pisici negre, sunt numai câteva din deliciile horror ale dovleciștilor teribiliști care s-au jucat de-a Satana. Că tinerii din lume aleargă la potopul de desfrâu nu ne mai miră. Dar de facem cu pocăiții? Că participă și ei, fără nici o remușcare...


"Nu ne ducem și noi, dom' profesor?", m-a întrebat "un frate" elev, care aștepta cu un grup de pocăiți lângă amfiteatru, curioși să vadă promenada drăcească. "Nu! Psalmul 1 zice: nu se duce, nu se oprește, nu se așează". Dar, după ce am plecat, în hol au rămas doar... cuvintele din psalm!

Am văzut de atâtea ori cum tinerii noștrii sunt atrași spre malefic. Spre teribilism macabru. Ei merg pe șuștache nu numai la halloween, dar și la balul bobocilor. Pipăie fete pe holuri, trag câte-un Kent prin veceuri, sau pumni ori capete-n gură. Cam des și... înjurături. În excursii, în tabere, îl uită pe Dumnezeu... acasă. Trântesc ușa în nas părinților dacă nu-s lăsați la banchete. Acolo, unii chiar... dansează! unde or fi învățat? De Valentine's day fac declarații de iubite temporară, de Crăciun se îmbracă în Moș... Și ei poartă blugii tăiați de noi, brățări pocăite, tatuaje cu pixul ori țoale de hipsteri. Mulți nu în biserici sunt reali, ci pe facebook... Și ei au gagic/ă fără scopul căsătoriei. Nu știu de ce dar am început să ne facem că nu-i vedem. închidem ochii. Dar Ochiul din Ceruri?

"Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo", i-a poruncit Avraam lui Eleazar când i-a cerut să-i aducă o soție lui Isaac. "Să nu îl lași pe copil să se ducă acolo", e porunca Domnului pentru noi părinții, azi. Nu-i lăsați să vă speculeze, să vă excrocheze sentimental! Chiar dacă se tăvălesc pe jos, nu scăpați controlul din mână. Sunteți obligați să-i duceți în cer nu să-i transformați în combustibil pentru iad!

Nu lăsați școala, societatea, internetul ori televizorul să-i educe! Nu stați nepăsători la tsunami-ul lumii. Puneți-le limite, restricții, sens interzis. Rugați-vă cu ei. Biblicizați-i. Altminteri, tinerii ne vor ajunge prin discoteci, vor lipsi din biserici sau vor butona mai departe telefoanele în balconul adunării, vor ține ochii deschiși la rugăciune, nu vor stărui să se sfințească, să aibă Duhul Sfânt. Nu că nu vor vorbi nimănui de Hristos (nu pot prezenta pe Cineva care nu-L cunosc), dar se vor căsătorii cu filistenii, vor devenii una cu ei... Nu vor mai alege să fie misionari dar vor colinda cu halloween-ul! Iar când veți merge la școală profesorii lor vă vor speria cu... catalogul! Dar dacă va veni între timp judecata?

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu