Securea școlii de predicare - de Vladimir Pustan

2 Regi 6:6, 7 – „Omul lui Dumnezeu a zis: Şi i-a arătat locul. Atunci Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela şi fierul de la secure a plutit pe apă.” „Oboseala şi lenea au aceleaşi simptome.” – Bissane de Soleil

Cu 800 de ani înainte de a despărţi Hristos timpul în două, o secure a plecat din mâna unui seminarist drept pe fundul mocirlos al Iordanului. Niciodată o asemenea întâmplare n-ar fi demnă să se transforme într-o ştire mass-media. Biblia însă o consemnează. Au vrut să-şi facă o şcoală mai încăpătoare. Au avut intenţia lăudabilă să se extindă, să crească şi-au avut şi-o modalitate practică de lucru. Au împrumutat o secure şi-au mers să taie bârne. Restul îl ştiţi.

Întotdeauna când vrei să faci ceva pentru Dumnezeu, vine necazul, pierderea, lipsa. Când stai toată ziua la televizor nu pierzi securea şi nici n-ai probleme cu lucrul împrumutat. Omul acela a înnegrit. O secure era scumpă, el era seminarist, paguba era mult mai mare decât ne închipuim noi. Mă gândesc că atunci când a lovit cu sete să sară aşchii, fierul a trecut pe lângă urechea unui coleg care număra loviturile aşezat pe iarbă.

Toţi l-au judecat. Ba că a dat prea cu sete, ba că a fost neatent şi plin de râvnă neînţeleaptă. Au plecat de lângă el, s-o plătească singur. Nimic nu-i mai deznădăjduitor decât să ştii că vrei să lucrezi pentru Împărăţie şi vezi că iese prost şi cu pagubă. Să fii darnic şi, totuşi, să ajungi la faliment. Să te laşi pe tine şi să vezi că ceea ce faci nu-i de dorit, să fii folositor nimănui. Să vezi că binecuvântarea promisă întârzie, iar blestemul îţi râde în nas, cu gura nespălată.

Dar numai aşa poţi vedea minunea…

Nici un om răpus de lene spirituală nu va vedea fierul plutind pe apă aşa cum îl vezi tu. Pentru ei Dumnezeu nu Se va obosi să facă nimic, ci numai pentru tine, falitul, ce stai cu coada de secure 

nefolositoare în mână şi priveşti năuc apa pierderii, apa sâmbetei. Sunt mulţi care vor să lucreze pentru Dumnezeu doar în calitate de consilieri, dar Dumnezeu n-are nevoie de multe şedinţe de comitet. El are nevoie de pălmaşi, de oameni care dau tare cu securea, care văd nevoia extinderii Regatului Divin. Cu ochii sleiţi de somn şi de lene nu poţi vedea lucrurile supranaturale. Vei trăi o viaţă modestă, lipsită de aventuri spirituale. O legumă creştină, vegetând în suc propriu, mândră că ţii cheile toate la tine – cheia inimii, a buzunarului, a casei, a maşinii. Dumnezeu n-are cheile tale, ci numai pe-ale Locuinţei morţilor. Şi eşti fericit în oboseala ta de nelucrare. Are cine că facă, tu stai în banca ta, în patul tău, rămâi la cele smerite că „uite ce-a păţit unul, i-a zburat fierul, aşa-i trebuie, că  
prea se băga peste tot, că putea rămâne în garsoniera asta de viaţă, că e cald şi ne putem încălzi unii pe alţii”.

În timp ce tu spui asta, fierul se ridică la suprafaţă ca „nautilus” şi pluteşte pe valuri, sfidând legea atracţiei universale. Fierul se ridică şi tu cobori în mocirla somnului. Cotidianul are farmecul lui, iar rutina e mama vitregă a lipsei de bucurie. În rest, viaţa are sens doar dacă ai ce povesti din ea nepoţilor, la gura sobei.

http://predicare.ciresarii.ro/?p=1370#more-1370