Nevoia de Ioani - de Nicolae.Geantă

A refuzat răcoarea zidurilor din Templu şi zavera preoţilor, şi a preferat singurătatea şi dogoarea de sub tufişurile de maquis şi măslinii sălbatici. Ar fi putut să ţină cădelniţa-ntr-o mână şi tămâia în alta, dar în ziua când trebuia să-şi serbeze majoratul şi-a luat toiagul şi haina aspră din păr de cămilă, şi-a plecat înaintea Lui Dumnezeu în pustiu, lăsându-şi bătrânii părinţi pe laviţa de pe acoperişul casei, meditând. 

A dorit isihia din deşert. Căci Iehova, în linişte vorbeşte. Şi-a dorit să-L aibe pe Dumnezeu, în timp ce toţi ceilalţi doreau să aibă o religie. Nu ai decât ce doreşti. 

A început să predice pe malul Iordanului, fără amvon şi fără microfoane. Când condamni păcatul, se va amplifica vocea ca un tunet. A predicat dur, fără dulcegării, fără să cocoloşească vreun viciu. Cine ar primi pastor un şmirgel ca el? Şi totuşi, oamenii veneau buluc să se boteze. Ştiau că sunt necuraţi. Îi ardeau cuvintele lui, căci predicile erau de foc, nu de pus pe foc! Iar când şti că ai jucat cu satana, pui de năpârcă e un compliment. Şi noaptea ai coşmaruri.

Apostaziatii l-au declarat sfânt. Până şi crudul Irod tremura când îi asculta omiliile. Dar Irod, nu s-a pocăit. A continuat să trăiască obscur, când predicatorul îi vorbise cu claritate. De aceea a fost numit vulpe. Şiret. Hoţ. Dar hoţ care-şi fură singur căciula.

A lucrat numai 6 luni. Eficienţa nu se măsoară în ani. Apoi a văzut că n-are centimetrii suficienţi, şi s-a dat din faţa Celui ce trebuia să crească. A ştiut să se smerească fără să ceară diplomă. Ştia, vorba fratelui Pustan, că vocii nu i se face statuie. Iar glasul pe care îl auzise din cer, i-a fost suficient. Înţelesese.

 A sfârşit cu capul pe-o farfurie, în timp ce alţii dădeau banchet. Oricum, viaţa se trece. 

A-l măsura pe Ioan Botezătorul după percepţiile noastre, este ca şi cum a-i încerca să măsori Soarele cu liniarul, spunea Ravenhill. A fost cel mai mare om care s-a născut vreodată din femeie. Şi totuşi, e mai mic în cer decât noi! Au fost destui oameni atunci, dar toţi erau mici. Pentru slujba Sa cea mare, Hristos caută oameni mari. Fi unul dintre ei! 

Avem nevoie de predicatori care să deschidă Domnului, cale în pustia lumii. De predicatori îndrăzneţi. (Nu intră aici cei ce ţipă la amvon deşi n-au mâncat miere cu lăcuste uscate!). E nevoie de creştini eficienţi. De slujitori smeriţi. De botezători şi botezaţi. De Ioani care să condamne Irozii. De voci, nu de ecouri! Dar ca să-i avem trebuie că ei să aleagă între propiul lor cap şi Capul Hristos! 

Nu uitaţi: Generaţia predicatorilor de azi e răspunzătoare de generaţia păcătoşilor de azi!

Carravagio (1609)
- Salomeea şi capul lui Ioan Botezătorul