joi, 22 noiembrie 2012

Patru mari amăgiri


Text - Marcu 8:36-38

Inventio
- Ai fost vreodată înşelat?
- Pavel avertizează cu privire la cea mai mare amăgire din zilele din urmă - 2 Timotei 3:1-9
- 2 Tesaloniceni 2:9-11
- Adam şi Eva au fost cumplit dezamăgiţi în urma discuţiei lor cu şarpele - Geneza 3:7
- De asemenea şi Iuda trădătorul a fost victima dezamăgirii când a cooperat cu mai marii iudeilor şi L-a vândut pe Învăţătorul Său pentru treizeci de arginţi - Matei 27:1-5
- Sunt patru amăgiri care vor face ca mulţi să rămână în afara Împărăţiei lui Dumnezeu.

Dispozitio
1. „Nu-i nici un pericol”
- Este o amăgire fatală, păziţi-vă de ea!
- Ginerii lui Lot au căzut în cursă mortală - Geneza 19:14
- Oameni care vor trăi în zilele celei de a doua veniri a lui Hristos vor fi confruntaţi cu acelaşi gen de amăgire fatală - Luca 21:34,35

2. „Mai este timp”
- Fiţi cu băgare de seamă!
- Bogatul din parabola Domnului nostru este un exemplu viu în ce priveşte înşelăciunea - Luca 12:16-18
- Câţi dintre noi nu ne gândim la zilele de mâine numai din motivul că ne simţim bine din punct de vedere fizic.
- Mulţi oameni îşi pierd viaţa în fiecare an în timp ce încearcă să traverseze şinele de cale ferată. De ce? Pentru că sunt amăgiţi de: „Am timp suficient!”.
- Soţia lui Lot şi-a pierdut viaţa amăgindu-se că avea „timp suficient” să se oprească în loc pentru a privi înapoi să vadă ce se întâmplă cu oraşul ei natal - Geneza 19:26
- Nu ai timp suficient să-ţi pui lucrurile în rânduială cu Domnul.
- Nu amâna cea mai importantă obligaţie a vieţii.

3. „Nu acum”
- Felix, guvernatorul provinciei Iudeea, a fost tulburat la gândul că în ziua judecăţii va trebui să se confrunte cu păcatele sale, însă el i-a spus lui Dumnezeu şi lui Pavel: „De data asta, du-te; când voi mai avea prilej te voi chema” – Faptele Apostolilor 24:25
- Răspunsul dat de Faraon la rugămintea lui Moise de a îngădui lui Israel să părăsească Egiptul a fost: „Mâine” - Exod 8:10
- Dumnezeu spune: „Acum este vremea potrivită, iată că acum este ziua mântuirii” - 2 Corinteni 6:1-3
- Evrei 3:7,8

4. „Aproape”
- Este dacă se poate spune aşa cea mai cruntă amăgire din toate cele patru.
- Primejduieşte viitorul poporului lui Dumnezeu.
- Cât de mulţi sunt „aproape” creştini dintre membri bisericii lui Dumnezeu?
- Împăratul Agripa a spus: „Aproape că m-ai convins să mă fac creştin. Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin” – Faptele Apostolilor 26:28
- Cine este un om „aproape” creştin?
a. Cineva care-şi trăieşte credinţa într-un procent de şaptezeci şi cinci sau poate nouăzeci şi cinci la sută, însă nu de sută la sută.
b. Despre prea mulţi din biserica lui Dumnezeu Hristos ar spune: „Îţi mai lipseşte un lucru” - Marcu 10:31; Luca 18:22
c. Acela care păzeşte nouă porunci şi calcă una - Iacov 2:8-11

Concluzio 
- Este posibil ca o persoană să creadă teoria adevărului, cu toate acestea, să piară în păcat. De ce? Pentru că una dintre cele patru feluri de amăgiri îl va opri să intre în Împărăţiei.
- Există chiar şi posibilitatea de a fi un membru al bisericii să iei parte la unele activităţi ale bisericii şi cu toate acestea, să fii pierdut. De ce? Datorită faptului că cele patru amăgiri a oprit pe om să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu