sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Păsările electorale - de Nicolae.Geantă

În toamna anului 2012 - care s-a pierdut pe undeva aiurea, lăsând vara să mai tropăie prin stepa României ca o cohortă romană rătăcită, migraţia păsărilor a devenit neînchipuit de competitivă. A păsărilor electorale, vreau să zic.

Zilele trecute, partidele politice şi-au lansat “porumbeii” în cursă: roşii, galbeni, portocalii sau... mov, uselişti, băsescieni, iliescieni, anti-băsescieni sau otevişti, vor călători prin ţară după voturi. Dacă medităm la rece puţin, observăm că în ultima lor vară (2008-2012), aceste păsări şi-au fâlfâit aripile prin Parlament sau Guvern (pe banii poporului), croncănind sau şuierând, ori de câte ori li s-a ivit ocazia, nu rareori lăsând în urmă doar fulgi şi sigle de partide! Ba chiar pe păsărarul şef suspendat.

În politica de fermă, postdecembristă, câteva păsări au intrat “vulturi invulnerabili” şi au ieşit “papagali veritabili”. Iar corbii, care nu şi-au ţinut gura când şefii au “umblat pe sus”, şi-au pierdut “caşcavalul”. Însetate de sinecurile puterii, unele îşi strigau singure proiectele şi legile, ca… “cucu”, altele şuierau decât decât “pu...pu…pu” (adică n-o să pupaţi nimic!), iar “ereţii din văzduh/ poliţai din naştere” făceau anchete “pelicanilor moralişti”. Între timp stolul-popor aştepta “cloşca cu puii de aur” de la ruşi. Sau măcar “punguţa cu doi bani” a cocoşului european.

În timp ce unii se piţigăiau pe la tribună,  televiziunile au surprins pe sticlă şi “somnoroase păsărele” care găinăreau pe canapele, sau “lebede negre” (adică rare, care nu aveau ce căuta la ocârmuire; de-aceea nu prea dădeau prin porumbar), dar şi căutători de leşuri, ori “paseri” cu beţe-n cioc, gata să le-nfigă-n roata “coledzilor”.

Ne amintim „horror” că n-am dus lipsă nici de păsările de pradă, care asemeni celor regizate de Hitchcock, au devastat casa neamului românesc, nici de cele care şi-au atras în colivia politică noi canari, şi nici de bufniţe ori cucuvele, care prin glasurile lor isterice au adus numai veşti înspăimântatoare. Nici că, prin cuşca politicii, au ţopăit şi diverse vrăbiuţe, care însă nu sunt speriate de toamnă şi vor rămâne şi la iarnă la noi! Pentru că vor distribui “malai eligibil”, care le poate oferi un cuibuşor cald încă vreo 4 ani.

E drept, din cauza călătoriei istovitoare păsările “(co)rupte” nu s-au mai înscris în cursă. Au lăsat locul puilor, că deh, toamna se lansează bobocii. Prin ei, babacii vor să rămână să clocească în vechile cuiburi, de care nu se pot despărţii cu una, cu două.

Pentru că au învăţat de la păsările migratoare care se întorc mereu – după ce hoinăresc pe la căldură, fentează iarna şi revin când este cald – păsările electorale vor copy paste! Ca să scăpăm de plagiere, de noua lor invazie, ca să nu ne mai înegrească cerul, iar seminţele semănate de noi cu sudoare pe holde să le strângem cu bucurie în saci, fraţi români, în toamna asta n-avem decât o singură soluţie: să le tăiem aripile!

Ciuntite, nu se vor mai înălţa. Numai aşa, poate vor învăţa că “fiecare pasăre pe graiul ei piere”! 

PS: pe acest blog, rar, foarte rar, scriu ceva despre politica... De data asta nu m-am putut abtine.

2 comentarii:

  1. felicitari .ai scris extraordinar ,sincer imi place ,mult succes in continuare

    RăspundețiȘtergere
  2. :)...la articolul asta imi trebuie translator! :) :) :) C.

    RăspundețiȘtergere