joi, 11 octombrie 2012

Sfaturi de la creioane - Nicolae Geantă

Se zice că, înainte de a fi pus într-o cutie de creioane, un marker a dat cinci sfaturi unui creion obişnuit: 
1. tot ce vei face, să şti că mereu vei lăsa urme;
2. oricând poţi să-ţi corectezi greşelile pe care le-ai făcut;
3. ceea ce e cu adevărat important este ceea ce se află înainte;
4. în viaţă vei depăşi ascuţişurile dureroase, căci ele te vor face mai bun!;
5. pentru a deveni cel mai bun creion, trebuie să te laşi dus de mână, pentru a fi ghidat de mâna ce te ţine.

Sfaturile creionului ne provoacă pe noi, ca în viaţă, să fim totdeauna bine ascuţiţi. Altfel, nu ne putem realiza scopul. Şi, în loc de litere frumoase, schiţe sau grafică, lăsăm în urmă decât o mâzgăleală. Ceva nedesluşit. Fără valoare.

În mâna noastră, un creion costă numai câţiva cenţi. În mâna lui Dali, Rembrand ori Grigorescu, costă milioane. Numai în mâna lui Isus, toţi dintre noi suntem valoroşi.

Mi-am adus aminte că fiecare dintre noi facem parte dintr-o cutie de creioane colorate. (Biserica). Singuri, vom desena o monocromie. Împreună însă, vom picta cel mai frumos portret al lui Hristos! Iar lumea, îl va vedea pe Dumnezeu alergând pe uliţe.

Creştine, să lăşi dâre demne de urmat! 

                                                       

PS: Mulţumesc pentru idee şi foto, prietenului meu Daniel Floruţă, pastorul bisericii din Museros, Valencia! Mulţumesc frate că mi-ai împărtăşit acest secret. 
Mulţumesc şi mai mult că îl trăieşti! 

Un comentariu:

  1. Imi place poza cu creioanele multe colorate si diferit de mari/mici :) (=Biserica)...Ce frumos! Asa este...sa pictam deci ceva minunat cu fratii si surorile cu care ne-a asezat Domnul intr-o Adunare. :)...Amin, Amin.

    Super articol.

    C.

    RăspundețiȘtergere