Nicodim, arhontele cu nevoi imperios necesare

Text: Ioan 3:1-13 

Inventio
Am un câine tare deştept. Hunter, e numele lui. Vine, pleacă, se aşează la comandă. Tace când îi spun. Vânează. Dar, bagă botul în farfurii, bea apă din găleata fără capac, murdăreşte uşa casei cu noroiul de pe labe, intră în beci şi fură - dacă găseşte ceva convenabil. Orice aş face, nu-i  pot schimba comportamentul de câine!

Marea problemă a oamenilor religioşi, nu e că nu-L caută pe Dumnezeu, ci că nu-L văd cât e de aproape! Iar viaţa lor, tot neschimbată rămâne. Spre deosebire de câini, oamenii au şansa să se schimbe... Cum vor reuşi?

Dispozitio
De ce avea nevoie Nicodim, un fruntaş religios, un fariseu foarte strict, serios, deştept? Un om a cărui bogăţie, spun istoricii biblici, ar fi putut hrăni Ierusalimul întreg pentru doi ani! Cca 2 milioane de persoane/zi!

 1. Avea  nevoie de Cineva care e mai mult decât un Invatator, avea nevoie de un Mantuitor
 2. Avea nevoie de ceva mai mult decât o religie, avea nevoie de o naştere din nou
 3. Avea nevoie mai mult decât de o Lege, avea nevoie de viaţă!


 Știm ca a găsit Viaţa, căci îl găsim interesat de funerarii la moartea lui Hristos!
 
Concluzie
Un  singur lucru e necesar pentru viaţa vesnică : credinţă în Isus Hristos!

Ieşire din labirintul cu lei

Text: Daniel 6

 Inventio
Viaţa e un labirint. O sumedenie de căi. Uneori sunt situaţii fără ieşire: un cancer, un accident de maşină nedorit, o victimă, un diabet, un examen important picat, un şomaj, un copil ajuns în lume, un soţ care curveşte, un ginere care vrea să divorţeze de fiica-ţi de numai 20 de ani. Situaţii întortocheate ale vieţii.

Cum să ieşim din situaţii fără ieşire?Un ziarist, prieten al meu a lansat de curând chiar o carte: „Râmân lângă ai mei să disper”. Nu-i un răspuns reuşit. Dumnezeu n-a chemat pe nimeni să dispere.
Şi totuşi, când am ajuns în labirint, cum înaintăm spre ieşire? Dar dacă în labirint sunt şi lei? Mai e vreo şansă? 

Dispozitio
Daniel, evreu, rob în Babilon. Fără Templu, familie, prieteni. Fără Ierusalim. Străin într-o ţară unde se scanda: „Bel-Mardok al nostru e cel mai puternic dumnezeu. Iehova al evreilor, unde este?”.

 1. Din labirintul cu leii al vieţii ieşi numai dacă rămâi statornic în credinţă.
Hotărât. Nu oscilant. Nu cu abateri stânga dreapta. Jos-sus.Ilustraţie: Doi nebuni au evadat din ospiciu. Aveau de sărit 100 de garduri. La 99 unul a întrebat: „Mai poţi?”. „Nu”. „Atunci, să ne întoarcem”.
Nestatornicia în viaţă e o nebunie curată. E sinucidere. Bisericii, creştinilor, asta lipseşte: nestatornicia. Nu suntem giruete. Nu trăim după direcţia vântului.Cum a rămas Daniel statornic, într-o lume plină de lei potrivnici:
a)      s-a hotărât să nu se spurce mâncând la masa împăratului
b)      s-a hotărât să nu îşi schimbe identitatea
c)      s-a hotărât să nu se închine la idoli
d)      s-a hotărât să-I slujească Domnului în orice vreme; chiar şi când legea îi interzicea
 
Rezultate:
a) a fost binecuvântat cu frumuseţe (1:15). Dumnezeu e cel mai bun fond de ten. Psalmistul zice: „Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie”.
b)  a fost binecuvântat cu înţelepciune (1:19)
c) a fost binecuvântat cu ştiinţă (1:19)
d) a fost binecuvântat cu Duhul Dumnezeilor celor sfinţi (3:8, 5:21)

 2. Din labirintul cu lei al vieţii ieşi numai dacă rămâi statornic în rugăciune
Daniel se ruga de 3 ori pe zi. Rugăciunea dis de dimineaţă – mă fereşte de ispite, de necazurile din timpul zilei. Începe ziua cu rugăciune. Te înarmezi. Laşi totul în grija Lui. Şi termin-o la fel. Vei dormi fără diazepam!

a)      rugăciunea nu e 112; suni numai la urgenţă
b)      rugăciunea nu e hidrant; o foloseşti numai din când în când; nici măcar duminical
c)      rugăciunea nu e sperietoare!; te rogi să sperii diavolul, ori oamenii


„Oare Cel ce-a sădit urechea, să nu audă?” – zice psalmistul.Ştiţi de ce mă tem? Că într-o zi, s-ar putea ca Dumnezeu să nu ne mai audă!Rugăciunea, e lucrarea neterminată a Domnului. Continuaţi-o.

3. Din labirintul cu lei al vieţii ieşi numai dacă rămâi statornic în mărturie
Daniel a trecut prin încercări mari: deportat, ameninţat cu exterminarea, urât de cei din jur. De ce? Ca să fie martorul lui Iehova. Şi, de fiecare dată l-a scos învingător. De ce? Ca Dumnezeu să-şi capete slava!A fost martor în vremea împăraţilor: Nebucadneţar, Belşaţar, Darius, Cirus. De fiecare dată, prin intervenţiile sale la curte, „toată împărăţia a fost obligată să adopte ca Dumnezeu (numai) pe Iehova!”.N-au găsit nici un lucru cu care să-l învinuiască!C. 6:4: „n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare”


„Fiţi martori”, a zis Isus. În Ierusalim, Iudeea, Samaria. Până la marginile lumii.În biserică, în familie. La şcoală, facultate, uzină. Pe stradă, în parc, în magazine, la televiziuni.Marea problemă a bisericii din 2012 este mărturia! Nu mai suntem martori. Şi nici atât martiri!

Ilustraţie: În călătoria Pelerinului lui Bunnyan, Creştinul după ce a urcat Dealul Greutăţilor a ajuns la o poartă. Ca să intre i s-a cerut sulul mărturiei. Îl pierduse urcând dealul. Sfatul portarului? „Întoarce-te unde ai pierdut sulul mărturiei”. E valabil şi pentru noi.

 Şi totuşi; rămânem credincioşi, rugativi, martori, dar ajungem în labirint. La lei. Cum ieşim? 

4. Din labirintul cu lei al vieţii ieşi numai în sus!
Daniel între lei. Groapa sigilată. Pereţi înalţi. Întuneric. Cum să ieşi? Dumnezeu are soluţii incredibile: a trimis un Înger care a închis gura leilor! Fratele Pustan spunea că Îngerul le-ar fi zis: „Nu-l mâncaţi pe Daniel în seara asta. Mâine veţi avea o masă pe cinste”!Şi a doua zi, leii s-au săturat. Leii nu-s pentru sfinţi, ci pentru vrăjamaşii lui Dumnezeu. Vrăjamaşii vor pieri, dar nu singuri, ci cu copiii şi nevestele lor! (6:24)


Ilustraţie: Călugărul Francis de Nola alergat de vrăjmaşi. Ajunge la poala unui munte înalt. „Aici mi-e sfârşitul”. Când dispera, vede o peşteră. Intră în ea. Apoi, un păianjen cu cea mai mare viteză ţese o pânză la gura ei. Când urmăritorii vin şi spun că numai aici poate fi, un bătrân le zice: „Nu are cum, vedeţi pânza de păianjen? E întreagă”.


Concluzio
Dumnezeu are soluţii pentru orice întortocherea labirintului. Şi pentru leii de aici. Iosif a ieşit din groapa Dotanului în sus. Iona a ieşit din burata chitului, tot în sus. Pavel a ieşit din fundul mării în sus. Petru s-a ridicat din valuri (după ce mersese pe mare) în sus! Privind la Isus. Tâlharul la cruce a văzut că scăparea sa din cuiele bătute în inimă se face doar în sus. A privit Crucea. Se ridica în sus. Cu Mântuitorul atârnat între cer şi pământ.


Atenţie: din labirint se iese nu numai privind în sus. Ci întinzând mâna ca Dumnezeu să te apuce!Aveţi probleme, labirinturi, leii care răgnesc la dvs? Întindeţi mâna în sus! Dumnezeu e la vârful degetelor!    

A merge înainte

de Vladimir Pustan

Monseniorul Farveau, spunea odată că "pentru Biserică nu există fidelitate decât în curajul de a evolua. O biserică ce stă pe loc, înţepenită în tipicuri şi şabloane, poziţionată într-o lume în continuă mişcare, e un tablou aducător de moarte spirituală".

Predicarea trebuie să fie unul dintre lucrurile prime ce trebuie adaptate lumii în care trăim. Nu alterând sau diluând mesajul, ci punându-l pe predicator în timpul prezent. Lumea seamănă tot mai mult cu Areopagul din Atena, iar un Petru, chiar şi hotărât, nu face nici o treabă acolo. Generaţia aceasta de tineri trebuie să găsească în predică lucruri mai captivante decât Facebook-ul. Familiile tinere au nevoie de ajutor şi răspunsuri la întrebări. Chiar şi bătrânii sunt mai deştepţi ca cei din generaţiile vechi, pentru că au telefon mobil!

Evoluaţi... Creşteţi în toate privinţele... Pregătiţi-vă...

articolul a fost publicat pe 29 oct. 2012 în revista Predicatorul (Şcoala de Predicare "Cireşarii") 

click http://predicare.ciresarii.ro/?p=958#more-958

Rugăciunea, lucrarea neterminată - Nicolae Geantă

Ucenicii nu au cerut: “Doamne, învaţă-ne să predicăm, să vindecăm, să facem minuni!”, ci “învaţă-ne să ne rugăm!”. Pentru că, rugăciunea e putere. E avere. E sănătate (spirituală, trupească). Ea uzează nervii, implică omul în întregime. Aduce răspunsuri neobişnuite. Şi Cerul. Lângă noi. În timpul rugăciunii noi ne vărsăm oful. Apoi, liniştiţi, putem medita. Şi auzi pe Dumnezeu cum vorbeşte! Silabisând. Experimentăm ce spunea Kierkegaard: „Am crezut până acum că rugăciunea înseamnă a spune ceva. Mai târziu am experimentat că rugăciunea înseamnă a asculta”.

Rugăciunea “leagă neputinţa omului de omnipotenţa lui Dumnezeu”, spunea A.V. Tozer. Ea transformă cuvintele noastre în pâini calde. Sau în arme de luptă. Şi, un om sfânt e o armă de temut în mâinile unui Dumnezeu sfânt! “A fost calea pe care a mers Stăpânul. Să nu păşească sufletul meu pe ea?”, întreba Horatiu Bonar. Biblia ne vorbeşte Salvatorul Isus, a stat ore, nopţi  întregi în rugăciune. Suntem noi mai puternici ca El?

Noi trebuie să continuăm ceea ce a început Domnul Hristos, ucenicii, biserica primară. De fapt, eu cred că rugăciunea e singurul lucru pe care Mântuitorul l-a lăsat neterminat! Iar noi, suntem chemaţi să punem umărul la treabă. Ceea ce n-am înţeles probabil, este că numai cine seamănă rugăciune va secera putere. Numai bisericile ce s-au rugat, vor experimenta treziri spirituale. Numai creştinul care se roagă, respiră. Trăieşte. “Numai cei ce vor încuia cu lacătul rugăciunii seara, vor avea cheia să deschidă o nouă zi”, spunea scriitorul. Numai rugăciunea de durată, aduce treziri de durată.

“Rugaţi-vă tot timpul” (Luca 21:36), ne-a sfătuit Emanuel, Împăratul Veşniciei. “Rugaţi-vă neîncetat   (1 Tesaloniceni 5:17)”, ne-ndeamnă şi Pavel. Nu-i simplu sfat camaradesc, ci o poruncă! Faptul că ne rugăm, demonstrăm că Dumnezeu e o fiinţă reală: putem vorbi cu El. Creatorul nu doreşte ca rugăciunea noastră să fie ultima alternativă, ci prima opţiune. Ea trebuie să fie volanul, nu roata de rezervă! “Neglijarea rugăciunii este o obrăznicie”, scria Ravenhill. Prin lipsa ei spunem că avem încredere în fire.

Rugaţi-vă pentru Emma Repede!

Luni 29 octombrie 2012, solista Emma Repede (fosta Morosanu), va suferi o intervenție chirurgicală pentru a i se îndepărta tijele pe care le are la coloana, din urma accidentului de anul trecut!

Rugati-va pentru Emma! Rugati-va pentru medicii ce o opereaza, pentru profesionalismul lor! Rugati-va si pentru Cristi Repede!

Avem incredere ca Dumnezeu va asculta rugaciunile dvs si va lucra într-un mod minunat! Iar Emma va cânta din nou Regelui Regilor!

România trei în unu - Nicolae Geantă

Azi, în jurul prânzului, am participat la o dublă lansare de carte. Oameni cu ştaif. Serousi, Armani. Rochii, sacouri, cravate, papioane, eşarfe. Bijuteri. Un senator. Primarul municipiului. Consilieri. Judeţeni şi locali. Directori de edituri. Profesori, directori de licee. Oameni de afaceri. Şefi de partide. Televiziuni, jurnalişti. Camere video. Microfoane. Chitară. Folk. Pian. Mozart. Catrene. Epigrame. Protipendadă culturală. Aprecieri. Critici. Autocritici. Dialoguri siropoase. 

După amiază, fata mea cea mică m-a rugat să mergem puţin prin... bâlci. În satul vecin. Un târg anual de Sân' Dumitru. Încă de la intrare o maree de gunoaie. Maşini. De toate mărcile. Căruţe. Miros de mici. Şi de pastramă. Brânză de burduf. La kil, sau în bulz copt. Bere. Vin. Ţuică. Rom. Poşircă. Gogoşari. Arbagic. Ceapă roşie. Praz. Fasole. Toate întinse pe jos, pe celofane. Corturi cu haine. Tarabe cu cisme de cauciuc. Linguri de lemn. Ulcele de pământ. Bulzuri de floricele. Halviţă. Turtă dulce. În formă de inimă. Ţigani cu geamantane pline de bijuterii. Din tinichea. Alţii cu jocuri tâmpe. De prostit copiii. Şi beţivi. Waw, şi încă... câţi?! (cacofonie permisă!). Elevi cu cutii de bere. Puştoaice cu Marlboro aprinse.  Chiote. Ciobani. Ţărani. Orăşeni. Poliţie. Manele. Unul dă cu cuşma de pâmânt. La melodiile lui Paleru. Vociferări la mese. La colţuri. În stradă. Discuţii puerile. La "una mică".

Predicare in power-point ori power-Holy ?

articol apărut pe blogul lui Marius Cruceru, vineri 26 oct. 2012, la adresa

http://mariuscruceru.ro/2012/10/26/cum-predicam-cu-power-point-sau-cu-puterea-cuvintelor/

Prietenii știu despre mine că nu mă opun tehnologiei. Deloc! Am fost printre primii între colegi care am avut un telefon mobil, pda și altele. Prima conecție la internet, al doilea cont de mail, al doilea cont pe wordpress.

Nu sînt un timid al tehnologiei și am încercat și prezentările cu powerpoint, cursuri și predici. Dacă la cursuri și prezentări, conferințe, ar merge, la predici nu cred că este cea mai potrivită alegere.

Un pastor a răspuns la întrebarea studentului la teologie Putem să predicăm cu power point:
- Da, preferabil ar fi să predici cu power of the Holy Spirit, full stop, dar se poate și cupower point, numai că nu în primii șapte ani de slujire.
- De ce?
- Pentru că în primi ani de slujire trebuie să vă formați capacitatea de a crea imagini din cuvinte.

Cu totul de acord! Dacă nu putem să formăm imagini din cuvinte și să generăm puncte de reper mnemonic în mintea ascultătorilor doar din vorbire, atunci trebuie să ne lăsăm de meserie. Aceata este slujba noastră, să punem în cuvinte potrivite Cuvîntul. Să găsim logoi prepoi tw Thew, cuvinte potrivite pentru Dumnezeu. Imageria ne-ar fi fost cu totul interzisă pe vremea Apostolului. Ce frumoasă este Apocalipsa fără desene! Ce sarcină urieșească să ne fie descris ce ne este descris și noi să ne depictăm ce este scris!

Una dintre problemele din seminariile moderne este că tinerii nu mai studiază Retorica clasică. Probabil că Universitatea Emanuel este unică și prin faptul că aici tinerii studiază Patristica Clasică și Retorica clasică, ambele obiecte impuse și predate de mine.

Lipsa lecturilor, lipsa exercițiului de a ține un jurnal, tarele din școala cu urme comunistoide, școli generale în care se dictează comentarii și licee în care nu se mai face gramatica, îi transformă pe tinerii predicatori în niște victime sigure în fața unui public care este din ce în ce mai stimulat imagistic.

Predicarea cu power point sărăcește și limbajul predicatorului, îi omoară acestuia creativitatea, dar face același lucru și cu publicul. Ne învață mai leneși intelectuali, mai ales atunci cînd se face abuz. Într-o biserică dintr-un mare oraș din România tinerii înșiși se plîng că s-au săturat de powerpointizare. Sînt sătui că la fiecare frăzuță trebuie să înghită și cuvintele rulate pe ecran și imagini tîmpe și chicioase generate de laptopul de pe amvon, laptop încărcat de un predicator mult prea entuziast de cîștigurile tehnologiei moderne.

Un alt dezavantaj al predicării cu texte și imagini pe pereți este atacul asupra atenției distributive a auditoriului, atenție care și așa este slăbită de falsul multi-tasking de care ne credem în stare. Oamenii sînt sătui de privirea la două ecrane tot timpul săptămînii. Nu-i siliți să facă asta și la biserică. Îi atragi spre perete, după care aștepți să te privească în ochi cînd le vorbești. Nu sîntem chiar așa de fermecători.

Ce să mai spun de faptul că unii apelează la laptop în contexte cu totul nepotrivite. Nu se pune laptop pe amvon la Cucuieții din Deal, că nu pricepe nimeni ce vrei de la viața și de la atenția lor. Într-o biserică în care pensia medie este de 150 de ron faci caz de o tehnologie care ar costa viețuirea lor pe un an? Ce să mai spun că poți stîrni invidii, gelozii, pofte noi în sufletele încă nescoase la șosea.

Ce recomand? Un NU hotărît powepoint-ului în primii ani de slujire. Pentru predicatorii maturi, folosirea mijloacelor moderne de comunicare cu bun simț și temperanță. Pentru cei care nu mai pot fără… încercați din cînd în cînd și metoda cea veche, s-ar putea să descoperiți cît de mult v-ați golit de cuvinte și cît de mult s-a atrofiat imaginația și capacitatea de a crea imagini cu lexeme.

Încercați să predicați fără a semăna cu niște vînzători de produse care au nevoie de sprijin imagistic numai pentru că suferă în calitate. Ce avem noi de predicat nu are nevoie de imagine.

Rugăciunea la fără frecvenţă - Nicolae Geantă

Am fost de curând la o conferinţă (de tineret) unde rugăciunea de debut a durat sub... 60 de secunde! Nu de mult, participasem la o altă conferinţă (de familii, cu cca 500 de persoane), unde rugăciunea de început a fost pe... “mute”. Pentru că, deşi am stat în picioare trei minute, nu s-a rugat nimeni! De fiecare dată, mi-a sunat în cap următoarele: putem păcălii oamenii cu studii neglijente, dar nu-i putem păcăli cu rugăciuni neglijente! Pentru că, înşelaţii vom fi noi! Iar pierderile, le va înregistra Dumnezeu.

Rugăciunea nu poate lipsi din nici o lucrare. Nici a noastră, nici a bisericii. Ea e grapa ce fărâmiţează bulgării colţuroşi de pământ uscat. Apoi, sămânţa aruncată în timpul predicării, va încolţi mai uşor. Mai rapid. Mai eficient. Fără rugăciune, făcută în modul cel mai serios, Cuvântul va cădea pe beton. Sau, în cel mai bun caz, pe parchet. Oamenii nu se vor ruga. Pentru că, numai cei ce se roagă vor dori să se roage!

Leonard Ravenhill spunea că “dacă predicile moarte sunt de neiertat, rugăciunile moarte sunt mai rele”. Pentru că ele nu trec nici măcar dincolo de tavanul bisericii. Nu mişcă inimile credincioşilor ce le aud, nici ale lumii, şi nici atât pe Dumnezeu. Dacă vrem să mişcăm cu rugăciunea noastră, mai întâi să fim noi mişcare. “Trebuie să fim serioşi, dacă vrem să fim luaţi în serios”, spunea David Wilkerson. Altfel, nu vom fi decât nişte creştini ce vom sluji automat, mecanic (şi nu dinamic), manierist, cu aceleaşi clişee. Stereotip. Ne vom ruga, dar nu vom fi nici un pericol pentru iad! Iar cererile noastre vor deveni doar nişte nori fără apă!

Trebuie să recunoaştem, astăzi oamenii nu-s sătui de rugăciune, ci de rugăciunea noastră. Acest lucru l-a determinat pe Nietzsche să strige: “Va trebui să arătaţi mai răscumpăraţi, dacă vreţi ca eu să cred în Răscumpărătorul vostru!”.

Oamenilor le place studiul în biblioteci, să tragă de fiare în cluburi, să comunice pe reţele de socializare, să aibă tovărăşii, camaradenii, să cânte imnuri în biserici sau chiar să predice, dar… le e tare greu să stea în rugăciune!

Noi, putem numi lipsa rugăciunii neglijenţă, lipsa apetitului siritual, lipsa viziunii sau chiar lipsa timpului (deşi Martin Luther spunea că are atâtea probleme de rezolvat încât are nevoie de trei ceasuri pe zi să se roage!). Însă nu trebuie să scăpăm printre degete un adevăr solemn: lipsa rugăciunii, la Dumnezeu e păcat! (1 Samuel 12:33 - “departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi”!).

Ne lipsesc rugăciunile cu lacrimi (dar nu de ceapă), rugăciunile prelungite, rugăciunile care gem, rugăciunile care postesc... Ne lipseşte rugăciunea în singurătate, în familie, în biserici, la părtăşie. Ne lipseşte enorm “odăiţa” de rugăciune. “Cine nu are o odăiţă de rugăciune aici jos (odăiţa reflectă starea noastră spirituală, nota mea), cum crede că va primi una acolo, în cer?”, întreba retoric Florin Ianovici. Ne lipsesc rugăciunile solicitante, rugăciunile extenuante, rugăciunile în care să ne lepădăm de noi şi să alegem zilnic să murim!

Suntem vrăbii în rugăciune, prin urmare nu putem zbura mai sus de cea mai joasă ramură a sfinţeniei! Iar când credinţa încetează să se mai roage, încetează să mai trăiască”, spunea E. M. Bounds. Numai un om care va sta în genunchi înaintea lui Dumnezeu, va sta în picioare înaintea oamenilor!

Nicolae Geantă

articolul a fost publicat pe 26 octombrie la adresa

http://www.ciresarii.ro/articole/editorial/Rugaciunea-la-fara-frecventa---Nicolae-Geanta

Rugăciunea la en-gross - Nicolae Geantă

“Rugaţi-vă pentru lucrătorii din bisericile X”, “rugaţi-vă pentru misionarii din Zonalul Y”, “rugaţi-vă pentru tinerii şi adolescenţii din judeţul Z” – sunt câteva motive de rugăciune pe care le-am primit prin e-mail. 

“Rugaţi-vă pentru un frate care are o problemă foarte gravă”, “rugaţi-vă pentru fiica unei surori din biserică; are săptămâna viitoare o situaţie de depăşit”, “rugaţi-vă pentru o problemă din familia mea”, “ rugaţi-vă pentru nişte prieteni; o soră din biserică” – sunt motive scrise pe biletele ce uneori ne ajung la amvon. 

“Doamne, iartă-mă pentru tot ceea ce am făptuit cu gândul, cu vorba, cu fapta” – e rugăciunea de seară a unor bătrâni. Şi, nu numai a lor. “Te rugăm Tată, să completezi Tu ce lipseşte rugăciunilor noastre” – mi-a fost dat să aud într-o duminică seara, în plină biserică.

Prețul confortului

Inventio

Trăim într-o lume  in care toți aleargă dupa confort. Toți vor canapele de plus, jeep-uri la scara si conturi cu multe zerouri. Societatea vrea sa câștige mult, dar cu eforturi minime. Elevii vor sa scrie cinci rânduri, sa învețe doua si sa obțină medii de 10! Unii visează vacante prelungite, alții "vor sa moara in fata plasmelor, in fotoliu, cu pisica in brate", vorba fratelui Florin Ianovici. Ce ideal de doi bani!

Confortul e comoditate! Contrariul confortului e efortul. Transpiratia. Naduseala. Bratele obosite. Dar si somnul fără diazepam. Si pâinea dulce, deși puțina.

Confortul insa tinde spre lenevie, spre amorteala. Nu cred ca ați văzut vreodată vreo furnica tolanita la soare. Dar greieri? N-am văzut niciodata un campion care sa nu facă efort. Antrenamente. Strangere din dintâi, înfrânare. Tras de fiare. De vasle. De chitara. De volan. Nopți întregi cu pixul in mana, cu cartea, cu partiturile, cu pianul. N-am văzut nici un sportiv de performanța tolanit in sezlong in timp ce adversarul e in sala de exercitii. Nici fotomodele infundandu-se de tort. Dar nici elevi olimpici dormind in banca, la tabla!

Dispozitio
Aş dori să punctez câteva consecinţe ale confortului, valabile în special pentru biserici. (dacă aveţi şi alte idei, vă rog să scrieţi la comentarii).

1. Superficialitatea
Lucrul de măntuială, spun românii. Făcut cu neglijenţă. Cârpăceală. Nedus la capat.
Dezinteres. Nepasare. Filosofia lui las' ca merge aşa.
Ştiţi de ce nu se predică bine, nu se cântă bine, nu ne rugăm mult? Fiindcă ne pregătim superficial. Vrem să nu ieşim din confort. Din zona gri, cum spune Florin Ianovici.

2. Plictiseala

Nu cred ca ați văzut vreun plugar arand plictisit. Pe cineva care sapa santuri cascand. Pe cineva care taie lemne la gater motaind. O bucatareasa adormind cu lingura-n mana? Dar gardieni? Cei ce stau cu telecomanda in mana? Pensionari ce se-ntind pe canalele in piețe? Turiştii întinşi pe şezlonguri la soare?

Cred că în România bisericile sunt plictisite din cauza confortului. Nu ne prigoneşte nimeni, nu ne deranjează nimeni.

3. Sterilitatea

Eunucii nu nasc, dar ei au fost născuţi.

Confortul nu naşte valori, nu îmbogăţeşte.

Suntem stereotipi atunci când devenim narcisişti. Egoişti.

Ne place confortul deoarece e vorba de noi.

Consecinţele confortului nasc o golăneală morală!

Concluzio

Hristos a spus că dacă avem ce mânca, ce bea şi ce îmbrăca e suficient. Astea sunt necesităţi. Celelalte, tableta, Iphone-ul, blue-jeans-ii, adidaşii sau grătarul de piept de pui, sunt confort!

Strigaţi şi dvs ca psalmistul: "Doamne, nu vreau bogăţie ca să mă îngâmf, nici sărăcie ca să fiu mânat să fur"!

Nu vă doresc să trăiţi ca Lazăr, în grămada de gunoi, dar nici la bogatul îmbrăcat în in şi porfiră. Confortul se decontează foarte scump.

Hristos n-a avut unde să-şi pună capul. Iar cămaşa lui a fost simplă: dintr-o singură bucată. Viaţa Sa n-a cunoscut o clipă de confort.

Iubirea protejează-ilustratie

Pasagerii din autobus priveau compătimitori la tânăra femeie cu baston alb ce urcase cu grijă treptele de la usa din fată. Era frumoasă. A plătit soferului si, pipăind numerele scaunelor de-a lungul intervalului, a găsit locul ce i-a fost indicat de acesta. S-a asezat pe scaun, si-a pus poseta pe genunchi, sprijinindu-si bastonul de picioare.

Susan, în vârstă de 34 de ani, orbise în urmă cu un an. O greseală medicală o azvârlise brusc si pe neasteptate într-o lume a întunericului, a nemultumirii, a frustrării si a autocompătimirii. Cândva o femeie extrem de independentă, Susan se simtea acum condamnată, considerându-se o povară, o fiintă neputincioasă si neajutorată pentru toti din jurul ei.

"Cum de mi s-a putut întâmpla asa ceva?" se întreba ea mereu cu inima plină de amărăciune si supărare. Însă oricât a plâns, oricât s-a frământat, oricâte întrebări si-a pus si oricât s-a rugat, tot a trebuit să accepte adevărul necrutător că nu v-a mai vedea niciodată lumina zilei. Peste optimismul ei de odinioară atârnau norii grei ai depresiei. Simpla parcurgere a fiecărei zile era un exercitiu frustrant si extrem de istovitor. Si nu avea pe nimeni altcineva pe care să se poată sprijini decât pe Mark, sotul ei.

Mark era ofiter de aviatie. Inima lui bătea pentru Susan, pe care o iubea din tot sufletul. Îsi văzuse sotia prăbusindu-se în disperare când si-a pierdut vederea si era hotărât să o ajute să dobândească puterea si încrederea ce-i puteau reda independenta. Desi pregătirea militară îl formase pe Mark să facă fată chiar si celor mai impresionante situatii, el stia că aceasta era cea mai dificilă bătălie cu care trebuia să se confrunte si pe care trebuia să o câstige.

În cele din urmă, Susan s-a simtit pregătită să se reîntoarcă la slujba ei, dar cum să ajungă la vechiul loc de muncă? Înainte lua autobusul, dar acum se simtea terorizată la gândul de a iesi singură în oras. Mark s-a oferit să o ducă în fiecare dimineată cu masina, desi lucrau în părti diametral opuse ale orasului. La început, aceasta a linistit-o pe Susan, împlinind în acelasi timp nevoia lui Mark de a-si proteja sotia lipsită de vedere, care se simtea cumplit de nesigură când se punea problema să îndeplinească chiar si cea mai mică sarcină.

Însă foarte curând, Mark si-a dat seama că nu vor putea continua asa pe termen lung - era prea obositor, si mult prea costisitor. A fost nevoit să recunoască faptul că Susan va trebui să meargă din nou cu autobusul. Dar până si numai gândul de a-i împărtăsi aceasta sotiei lui îi îngheta inima. Era încă atât de fragilă, de plină de amărăciune. Cum va reactiona? Exact după cum prevăzuse Mark, Susan a fost îngrozită la ideea de a merge din nou cu autobusul. "Sunt oarbă, Mark! - a exclamat ea cu durere în glas. De unde să stiu unde trebuie să cobor? Mă simt de parcă m-ai abandona." I se frângea inima să o audă asa, dar stia ce trebuie să facă. I-a promis lui Susan că în fiecare zi, atât la plecare, cât si la înapoiere, o va însoti pe autobus, si aceasta atât cât va fi nevoie, până ce se va simti sigură pe ea.

Timp de două săptămâni, zi de zi, Mark - îmbrăcat în uniformă militară - a însotit-o pe Susan la serviciu si înapoi. A învătat-o cum să se bazeze pe celelalte simturi ale ei, mai ales pe auz, pentru a determina unde se află, si cum să se adapteze la noua ei situatie. A ajutat-o să se împrietenească cu soferii, care o puteau urmări la urcare si la coborâre si care îi puteau rezerva câte un loc în autobus. O făcea să râdă, chiar si în acele zile mai putin bune, când se împiedica la coborârea din autobus sau când scăpa poseta pe jos. În fiecare dimineată mergeau împreună, iar Mark lua apoi taxiul până la locul lui de muncă. Cu toate că această practică era mai costisitoare si mai epuizantă decât cea anterioară, Mark stia că era doar o problemă de timp până ce Susan va fi în stare să meargă singură cu autobusul. El credea în ea, în acea Susan pe care o cunoscuse înainte ca ea să-si piardă vederea, care nu se temuse niciodată de nici o provocare si care absolut niciodată nu s-ar fi dat bătută si nu ar fi renuntat.

Si a venit ziua în care Susan a considerat că este pregătită să meargă singură cu autobusul. Luni dimineata, înainte ca să pornească la drum, si-a aruncat bratele în jurul lui Mark - însotitorul ei, sotul ei, prietenul ei cel mai bun. Ochii îi erau plini de lacrimile multumirii pentru loialitatea lui, pentru dragostea si răbdarea lui. Si-au luat rămas bun si pentru prima dată, fiecare si-a văzut de drumul lui. Luni, marti, miercuri, joi...

Fiecare zi a decurs perfect si Susan nu se simtise niciodată mai bine. Era din nou pe picioarele ei! Mergea singură la lucru!

Vineri dimineata, Susan a luat ca de obicei autobusul spre locul de muncă. Pe când a vrut să coboare, soferul a murmurat: "Măi să fie, chiar vă invidiez!" Susan nu era sigură că soferul i se adresase ei. La urma urmei, cine si de ce să invidieze o femeie lipsită de vedere care de un an de zile se lupta să găsească curajul de a trăi mai departe? Curioasă, l-a întrebat pe sofer: "Nu vă supărati, de ce spuneti că mă invidiati?" "Trebuie să fie un sentiment tare plăcut să vă stiti atât de ocrotită", a răspuns soferul. Neîntelegând la ce se referă, Susan l-a întrebat din nou nedumerită: "Ce vreti să spuneti? Cum adică: atât de ocrotită?" "Stiti, a venit răspunsul, azi e vineri. Si de luni încoace, în fiecare zi, tot văd un domn bine, în uniformă militară, care vă urmăreste de peste drum cum coborâti din autobus. De fiecare dată se asigură că treceti strada în sigurantă si vă conduce cu privirea până ce intrati în clădire. Apoi vă trimite un sărut din vârful degetelor, vă face cu mâna si ia taxiul. Sunteti tare norocoasă, stimată doamnă!"

Lacrimi de fericire se rostogoleau pe obrajii îmbujorati ai tinerei cu bastonul alb. Acum întelegea: desi nu îl putuse vedea cu ochii, Susan simtise în permanentă prezenta lui Mark. Era atât de fericită, nespus de fericită, fiindcă el îi făcuse un dar mai grozav decât vederea, un dar pe care nu trebuia să-l vadă ca să creadă - darul dragostei, ce poate aduce lumină acolo unde a domnit întunericul.

La fel veghează Dumnezeu asupra noastră. S-ar putea să nu stim că este prezent. Nu avem cum să-I vedem fata. Însă cu toate acestea, El nu lipseste de lângă noi, El este aici! Fie ca acest gând să-ti însenineze ziua: rămâi binecuvântat si fii binecuvântare stiind că "Dumnezeu te iubeste - chiar si atunci când nu-L cauti cu privirea"! 

(Autor necunoscut)

Avorturi la ora 8 trecute fix - de Nicolae.Geantă

Ieri dimineaţă, m-am trezit c-o ameţeală de parcă aş fi dat teste în cosmodromul de la Baikonur. Fiindcă nu aveam pic de echilibru, în jur de 8 trecute fix, vorba lui Caragiale, am ajuns la policlinică. Aici, imediat la intrare, un puhoi mare de femei. Tinere. Până în 35 de ani. Vreo 30-40. Fete frumoase, îmbrăcate bine, vopsite la păr. „Vor fi venit să ia vreo ştampilă pentru şcoala de şoferi”, m-m gândit eu inocent, facând slalom printre dudui. Însă când mă uit pe uşa cabinetului văd… Ginecologie. O singură femeie avea burta cam mare. Celelalte arătau… suple.

În timp ce stăteam şi mă rugam cu perfuziile în vene, am meditat: „aici în rezervă medicii salvează vieţi, dincolo de pereţii aştia albi şi jegoşi îi ucid”. Pentru că avortul e crimă. E genocid. El a ucis mai multe vieţi decât toate războaiele din lume!

Spiritul diabolic al întreruperilor de sarcină legalizat, a fost pornit de Rusia comunistă (2 octombrie 1920). Atee. Care lupta „contra lui Dumnezeu”. Azi, ruşii sunt lideri mondiali în avort. Urmaţi imediat de Cuba şi… România! În ţara noastră avortul s-a legalizat în 1957 (decretul 463) şi a fost impus tot de… sovietici! Prin urmare, între 1958-2008, s-au făcut 22.178.906 de întreruperi (oficiale) de sarcină! Înc-o Românie! Cam fiecare român are atârnat de gât cel puţin un avort!

Fiindcă în anii ’60, crimele avorturilor au atins cote alarmante (967.000 în anul 1962, 1.037.000 în 1963, 1.100.000 în 1964, 1.115.000 în 1965), fiind de 3-4 ori mai ridicate decât naşterile, Ceauşescu le-a interzis în 1966. Până în 1989, în România, totuşi, s-au făcut 7.398.000 de întreruperi de sarcină (doar în spitale)! După Revoluţie, în 20 de ani s-au mai produs alte 10 milioane! E drept că au scăzut (992.265 în 1990, 500.000 în 1996, 200.000 în 2004, cca 100.000 în prezent), dar împreună cu mortalitatea şi imigraţia, formează expresia matematică a scăderii continue a populaţiei ţării, a îmbătrânirii ei. Şi, mai puţini copii. Înseamnă mai puţini elevi, mai puţină forţă de muncă, venituri, pensii pentru mâine! O bombă cu efect întârziat. Catastrofă.

În UE, astăzi, numai Franţa (205.000) şi UK (192.000) ne depăşesc în clasament. Dar populaţia lor este triplă decât a noastră. Iar Germania (105.000 avorturi/an, exact cât România) e de peste 4 ori mai numeroasă. De fapt în Vest, statisticile sunt de 1 avort/femeie, iar în România de 3! În Europa se practică 1 avort/27 secunde! Numai Irlanda şi Polonia (catolici convinşi) au avortul ilegal. În România (conform Centrului de Calcul şi Statistică Sanitară, Ministerul Sănătăţii) se fac 32 de avorturi la 100 de sarcini! Iar preţul e de numai… 200 lei. La noi, întreruperea de sarcină se face până la 14 săptămâni, iar fetele sub 18 ani pot avorta fără să ştie părinţii!

„Avortul, face parte din drepturile fundamentale ale femeii”, scria o ţoapă medicală pe blogul său. „Nimeni nu-i poate pune piedică în a face avort”. Mă gândesc dacă tot aşa ar fi gândit şi părinţii celei ce scrie…

Iubiţilor, avortul nu eliberează femeia, cum spun unele dudui. (Apropos, 78 % dintre femei sunt de acord să facă întrerupere de sarcină). Dimpotrivă, o împovărează. Sufleteşte, social. O condamnă. Mai ales în ochii lui Hristos! Chiuretajul nu e numai o „despărţire în somn de copilul ce este în tine”. El poate aduce sterilitate, moartea femeii, sau tulburări psihice (pentru toată viaţa). Apoi, Iadul. Nu e banalitate…

Când am ajuns în liceu şi-am povestit clasei mele oripilarea, cineva mi-a transmis: „e zilnic aceeaşi aglomeraţie, domn’ diriginte”. Atunci mi-am adus aminte de-un titlu de ziar local, din urmă cu ceva ani. „La Câmpina, un avort de face într-o pauză de liceu!”. Adică, puştoaica strigă „Mai repede dom’ doctor, că e fără 5 şi la fix intră profa’ de mate la teză!”.

Le-am spus elevelor mele că în România, anual, 47.000 de adolescente rămân gravide. Dintre ele, cca 50 % avortează. Mai bine de 40 % au avortat fără consimţământul părinţilor, 44 % dintre partenerii lor încurajându-le, iar alţii 37 % habar neavând de sarcină! Ceea ce vreau să mai ştie şi ele şi dvs, e că 75 % dintre adolescentele ce-au avortat odată, continuă să avorteze din nou. Iar în 59 % din cazuri, în 15 luni vor rămâne din nou gravide!

Nu pot fi de acord cu medicii care argumentează că avortul se poate face fără probleme până la 14 săptămâni, nici de cei ce susţin că până în luna a treia fătul e un ghem! Căci, tot medicina spune că la 30 ore după concepţie, apar un şir de diviziuni şi diferenţieri, care durează până la 4 zile. La 18-21 de zile, inima copilului începe să bată. La 8 săptămâni are toate organele. La 14 e deja om. Viu.

M-am gândit ce-o fi fost în capul acelor femei care ieri la 8,00 dimineaţa se înghesuiau la cabinetul morţii mai abitir decât la coafor? Am vrut să le-ntreb, dar după 2 ore de perfuzii, când eu am ieşit pe hol, nu mai era nimeni. La câţiva metrii de mine, în câteva ore se petrecuseră zeci de crime. Pentru care, nimeni nu e tras la răspundere! Am lăcrimat. Alături, Isus plângea de câteva ore…

PS: "Un pastor american spunea că înainte de a fi ucis un copil, omul l-a omorât pe Dumnezeu!"
Nimeni dintre cele care avortează nu pot să-mi spună mie, ori dvs, că ele îl cunosc pe Dumnezeu!
de NICOLAE.GEANTĂ
(articol apărut la adresa http://www.ciresarii.ro/articole/editorial/Avorturi-la-8-trecute-fix---Nicolae-Geanta)

Ia-ţi îndeajuns merinde - Traian Dorz

Prietene şi frate străin şi călător,
popasul nu-i aproape şi drumul nu-i uşor,
ia-ţi îndeajuns merinde să ai şi să mai poţi
să dăruieşti pe cale sărmanilor tăi soţi!

Ia-ţi îndeajuns merindea voioaselor cântări
ea-ţi va lipsi în ceasul amarei încercări,
ia-ţi îndeajuns merindea fierbinţii rugăciuni
ea-ţi va lipsi în anii de ger şi uscăciuni.

Ia-ţi îndeajuns merindea Cuvântului cel Viu
căci cine ştie încă ce mult va fi pustiu,
ia-ţi îndeajuns merindea iubirii lui Hristos
ea-i singura putere pe drumu-anevoios,

Ia-ţi îndeajuns merindea atâtor amintiri
din anii-mbelşugării cu unice trăiri,
din vremea bucuriei în larg umblat hotar
cu mesele-ncărcate de dragoste şi har,

Ia-ţi îndeajuns merindea de Pâine şi de Vin,
pustia încă-i lungă, iar tu eşti un străin!…

Prietene şi frate, ia-ţi îndeajuns, să ai
şi să mai poţi pe cale săracilor să dai,
căci casa ta-i departe şi drumul nu-i uşor,
hotarele-s vrăjmaşe, iar tu eşti călător!

Monologul Nemulţumitului

Aș fi și eu mai mulțumit dacă-aș avea de ce…

Dar spuneți dacă n-am dreptate:

De dimineață e-nnorat

Și eu voiam sa fie azi un cer senin…

E frig și eu voiam să fie cald…

Și toate sunt numai pe dos,

Sau mi se pare mie?…

Duminică aș vrea să fie joi

Și noaptea – zi aș vrea să fie

Aș vrea să merg  ‘napoi

Și toți mă-mping ‘nainte…

Aproape că nu am cuvinte

Când văd pe unii fericiți și mulțumiți cu soarta lor…

Eu parcă vreau să stau la zidul plângerii?

Aștept demult să vină îngerii

Să-mi dea și mie ce mi-ar place.

Dar n-am ce face:

Buchetul de flori roșii pe care l-am primit

Mi-ar fi plăcut să fie cu flori albe

Și-așa pățesc necontenit…

Când m-am născut, veni să mă întrebe cineva,

De ce culoare-aș vrea să-mi fie ochii?…

Și-atunci spuneți-mi: Aș putea

Să fiu satisfăcut și fericit?

E clar că lumea asta e pe dos!

Ce spuneți?

Să nu mai fiu morocănos?

Dar toate sunt pe dos și asta văd mereu…

Cum? Nu se poate!

Pe dos aș fi chiar eu?

* nu ştiu autorul!

Reconstrucţie fără resurse - de Nicolae.Geantă

Text: Ezra, cap. 1-6

Inventio
Exilul s-a sfârșit, evreii se reintorc sa reconstruiasca Templul si Ierusalimul

Dispozitio
1. Reconstructia se face cu efort, nu confort
- nu toți evreii au vrut sa se întoarcă la Ierusalim (2:68)
- pentru mulți erau mai dulci afacerile din Susa
- drumul reintoarcerii era periculos, presupunem costuri
- nu toată biserica vrea sa slujeasca cu costuri
- crestimismul e cruce si jug

2. Reconstrucţia se face fără compromisuri
-"vrem sa slujim si noi cu voi" (4:2)
- colonistii ramasi erau străini de Israel, erau casatoriti mixt cu evreice, slujeasca Baalilor
- Satana vrea sa construiască alături de noi
- prietenia cu lumea e vrajmasie cu Dumnezeu

3. Reconstrucţia se face cu curaj, nu cu frică
- dacă n- reușit cu compromis, diavolul a încercat cu frica (4:4)
- Rehum si Simsai scriu scrisori Imparatului Ahasveros si opresc lucrarea, "a infricosat poporul"
- pe cei din frunte i- a santajat (4:5)
- nici un fricos nu va primi onoruri; nici cer
- nu te teme turma mică!

4. Totdeauna, ultimul cuvânt în reconstrucţie îl are Dumnezeu
- "Dar ochiul lui Dumnezeu veghea" -
- El a forțat imprejurarile prin proorocii Săi si prin Împărat
- cheltuielile s- au făcut pe seama celor ce oprise lucrarea
- pentru lucrarea lui Dumnezeu, resursele vin de unde nu speri

Concluzie
De ce s- a dorit încetarea lucrărilor?
Căci reconstructia aduce totdeauna o sărbătoare. Paştele. Mielul. Mesia.
Satan, vrea să nu te lase să sărăbătoreşti cu Mielul care ridică păcatul omenirii!

nicolae.geanta

Sfaturi de la creioane - Nicolae Geantă

Se zice că, înainte de a fi pus într-o cutie de creioane, un marker a dat cinci sfaturi unui creion obişnuit: 

1. tot ce vei face, să şti că mereu vei lăsa urme;
2. oricând poţi să-ţi corectezi greşelile pe care le-ai făcut;
3. ceea ce e cu adevărat important este ceea ce se află înainte;
4. în viaţă vei depăşi ascuţişurile dureroase, căci ele te vor face mai bun!;
5. pentru a deveni cel mai bun creion, trebuie să te laşi dus de mână, pentru a fi ghidat de mâna ce te ţine.

Sfaturile creionului ne provoacă pe noi, ca în viaţă, să fim totdeauna bine ascuţiţi. Altfel, nu ne putem realiza scopul. Şi, în loc de litere frumoase, schiţe sau grafică, lăsăm în urmă decât o mâzgăleală. Ceva nedesluşit. Fără valoare.

În mâna noastră, un creion costă numai câţiva cenţi. În mâna lui Dali, Rembrand ori Grigorescu, costă milioane. Numai în mâna lui Isus, toţi dintre noi suntem valoroşi.

Mi-am adus aminte că fiecare dintre noi facem parte dintr-o cutie de creioane colorate. (Biserica). Singuri, vom desena o monocromie. Împreună însă, vom picta cel mai frumos portret al lui Hristos! Iar lumea, îl va vedea pe Dumnezeu alergând pe uliţe.

Creştine, să lăşi dâre demne de urmat! 

                                                       

PS: Mulţumesc pentru idee şi foto, prietenului meu Daniel Floruţă, pastorul bisericii din Museros, Valencia! Mulţumesc frate că mi-ai împărtăşit acest secret. 

Mulţumesc şi mai mult că îl trăieşti! 

Holocaustul în România - Nicolae Geantă

Puţină lume ştie că azi s-a comemorat „Holocaustul în Romania”. Printre tineri e chiar subiect tabu. Faceţi sondaje numai. Eu am văzut asta de ceva vreme. Tinerii nu ştiu ce e  pogrom, masacru, holocaust, exterminare. Au auzit de Auschwitz dar nu pot să-l definească. (Pe lady Gaga, ori pe Guţă însă, îi cunosc cu ochii închişi!). Cine-i învaţă istoria?

Ce le-am vorbit azi liceenilor mei...

De ce 9 octombrie?
În ţara noastră legea care prevede comemorarea Holocaustului evreiesc a fost dată recent, abia în 2004 (5 mai). Asupra datei s-au vehiculat mai multe ipoteze. Unii au dorit să se sărbătorească pe 19 aprilie (deoarece în 1943, în această zi au avut loc revolte în ghetoul varşovian), alţii pe 27 ianuarie (ziua capitulării Auschwitz-Birkenau, 1945). S-a vehiculat şi data de 16 mai, deoarece în 1943, timp de 3 săptămâni (16 mai 3 iunie) au fost deportaţi 151.180 de evrei din Sighetul Marmaţiei, Satu Mare, Oradea, Cluj Napoca, Tg. Mureş, Dej, Baia Mare, Bistriţa. 130.000 au fost exterminaţi în lagăre, 
Altă dată luată în calcul a fost 29 iunie (deoarece în 1941, au pornit din Iaşi „trenurile morţii”, în care mii de evrei erau înghesuiţi ca vitele; nerezistând, sute de cadavre au fost aruncate din tren la Podul Iloaiei – vezi foto). În fine, data aleasă, 09 octombrie, e ziua în care în anul 1941 a început exterminarea în lagărele din Transnistria. Evreii deportaţii „pentru Bug”, din Bucovina, Basarabia, Nordul Moldovei (Dorohoi), au fost iniţial în jur de 5000 evrei (09-11 octombrie), pentru ca mai târziu să ajungă la 150.000. 

Devoţional (2)

Revarsă-ţi înspre însetaţi

izvoarele de viată,

din Dumnezeu să soarbă

nectar divin si sfânt,

să poarte spre vecie

trecând prin astă viaţă,

o mărturie vie, 

c-au întâlnit un sfânt.

Apoi îndreaptă-ţi ruga

spre-a fi mai de folos,

ca cel ce gustă viaţa-ţi

să-L simtă pe Hrisots!

Să freamăte-n fior 

căci savurând sublimul,

să spună tuturor

că a atins divinul.

8 cuvinte ce pot schimba lumea- Nicolae Geantă

În anul 1857 C.H. Spurgeon trebuia să predice la Palatul de Cristal din Londra. În vremea aceea nu exista sonorizare, prin urmare "Prințul predicatorilor" s-a dus să verifice acustica sălii. Urcând la amvon el a citat versetul: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!". În capătul celălalt al sălii, pe-o schelă, un om făcea ceva reparaţii. În sala goală și pe neaşteptate, i s-a părut că aude o voce dintr-o altă lume! Cuvintele au pus stăpânire pe mintea şi pe inima lui. Când s-a dus acasă, a îngenuncheat şi a cerut ca sângele Mielului lui Dumnezeu să-i cureţe şi păcatele sale.

Printr-un singur verset din Biblie Dumnezeu strigă mai tare decât printr-o Bibliotecă întreagă. Pentru că un verset biblic are viață, în timp ce o mie de cărți au doar înțelepciune. Și, cui i-ar folosi înțelepciunea dacă e mort?

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă - Dumnezeu pentru oricine

video by Filadelfia Urziceni

30 09 2012

Cei ce cred, şi cei ce nu cred - de A. Pleșu

de Andrei Pleşu

Mi-am amintit... o vorbă de duh – una dintr-o mie – a lui Henri Wald: „Sînt un om credincios. Cred că Dumnezeu nu există“. Dincolo de poantă, afirmaţia aceasta deschide o suită de subteme, care ar merita să fie dezvoltate. Ea semnalează, de pildă, faptul că ateismul nu e mai puţin o „credinţă“ decît credinţa însăşi. La fel de greu de argumentat raţional, la fel de radical şi în aceeaşi măsură pasibil de „fundamentalism“. Pe de altă parte, sîntem îndemnaţi să observăm că nu există doar categoria credincioşilor şi cea a necredincioşilor. Există şi categoria celor care cred că cred (dar, în realitate, aderă la o formă de ritualism cutumiar) şi categoria celor care nu cred că cred, pentru că îşi fac o idee falsă despre ce înseamnă „a crede“. E un tip de amplasament spiritual pe care Dostoievski i-l atribuie lui Stavroghin.

Cei care cred că cred ilustrează tipul de derapaj pe care părintele Andrei Scrima îl numea „ortopraxie“. Sînt sîrguincioşii „gesticulaţiei“ religioase, cei care se simt „în ordine“ pentru că pontează birocratic la oficierea liturghiei, mănîncă de post şi se roagă doar „cu buzele“ (Matei, 15, 8). Cei care spun toată ziua „Doamne, Doamne!“ (Matei, 7, 21) şi se socotesc îndreptăţiţi, pe baza zelului lor exterior, să capete un fotoliu de orchestră în rai. Cei care sînt siguri de mîntuirea lor şi privesc condescendent spre semenii lor mai puţin norocoşi. Evident, credinţa care nu devine şi un mod de a fi, care nu-şi practică premisele, care nu participă la viaţa comunitară nu depăşeşte nivelul speculaţiei intelectuale şi al „gratuităţii“ estetizante. Dar credinţa care se epuizează în ritualism bigot şi superstiţie coregrafică nu e mai puţin lovită de vacuitate. Credinciosul „instalat“ confortabil în credinţa sa, credinciosul care nu mai are întrebări, drame, griji sufleteşti, stupori şi incertitudini e un simplu funcţionar bisericesc, a cărui suficienţă, al cărui „sedentarism“ spiritual pot fi exasperante pentru Dumnezeu însuşi (cf. Isaia, 1, 11-15).

La celălalt pol se situează cei care nu cred că cred, pentru că au despre credinţă o imagine în acelaşi timp schematică şi sofisticată. Schematică, atunci cînd o confundă cu obedienţa formală, cu stricta „execuţie“ a canoanelor. Sofisticată, atunci cînd o plasează pe un cer intangibil şi solemn, cînd nu concep faptul de a crede decît ca pe o stare de „răpire“ perpetuă, de beatitudine fără breşă. Dacă idolatrizezi credinţa, dacă îţi faci „chip cioplit“ din „sublimitatea“ ei, vei trăi necontenit cu senzaţia că experienţa credinţei îţi este, din principiu, refuzată, că nu eşti şi nu vei fi niciodată demn de înălţimile ei. E un mod de a nu percepe componenta de „aşteptare“ şi de încredere pe care actul credinţei o presupune. Or, există cîteva parabole nou-testamentare, construite tocmai pe metafora aşteptării unui stăpîn absent („Slujitorul credincios şi înţelept“, „Slugile veghetoare“, „Portarul“, „Cele zece fecioare“).

O, iartă-mi te rog Doamne

de Traian Dorz 
O, iartă-mi te rog Doamne, atâtea rugăciuni

Prin care-ţi cer doar pâine şi pază şi minuni.

Căci am făcut adesea din Tine robul meu, 

Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.

Îţi cer, şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;

Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,

Ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai...

Am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc...

O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga

Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!...

Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.

Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga

E să doresc ca-n toate să fie voia Ta!

Cu aripi, nu cu coarne - de Nicolae.Geantă

Irina, e-o fată deşteaptă de 17 ani. Citeşte autori clasici, poezie de dragoste, filosofie. Îi place să fie excentrică, şi de ceva timp să se poarte emo. Mai mereu îmi pune întrebări. Grele. Ciudate. E la vârsta când caută răspunsuri. Şi-o linie în viaţă.

Ieri m-a întrebat în faţa întregii clase, ce părere am despre reîncarnare. I-am spus din start că-i o idee trăsnită, diabolică. Pentru că noi, oamenii, suntem unici. Ne naştem doar odată, trăim doar odată şi murim doar odată. Dumnezeu ne-a dat posibilitatea ca în viaţa aceasta să trăim frumos. Şi sfânt. Dacă am ratat aici, nu mai avem altă şansă. I-am explicat fetei de ce reîncarnarea e-o filosofie drăcească. Fiindcă Satana ne printează în creier că dacă am gafat în viaţa asta avem posibilitatea să ne reparăm în altă viaţă. Şi cu softul ăsta religios în cap, omul nu caută să „se nască din nou” acum, aici (cum ne-a sfătuit Hristos), nu se pocăieşte de păcatele săvârşite, ci visează la cioara de pe gardul altei vieţi. Poate se va aschimba acolo!

„Eu vreau să mă reîncarnez într-o păsărică. Vreau să zbor”, mi-a mărturisit puştoaica după ce s-a dezis de tot răspunsul meu. „De ce nu-ţi doreşti altceva”. „Păi ce, ar fi ceva mai bun?”. „Da, să-ţi crească aripi de înger!”. „Ei, aş! Ce, se poate?”.

I-am mai spus că atât cât trăiesc pe pământ, oamenii au doar două alternative: să devină îngeri sau demoni! Şi în funcţie de ce trăiesc, aia vor ajunge! E imposibil să trăieşti ca demon şi să ajungi un înger!

M-am gândit apoi că unii oameni nu vor să aibă aripi. Nu vor să fie îngeri. Iar viaţa lor devine infern. Alţii, pur şi simplu îşi taie singuri aripile. Se ciuntesc. Apoi se târăsc. Sau împung. Pentru că celui ce n-are aripi, îi cresc coarne! Cu ele nu va mângâia niciodată. Şi nici nu va zbura.

La ieşirea din clasă, le-am urat liceenilor ce-au asistat uimiţi: „Vă doresc în viaţă să vă crească aripi, nu coarne!”. Aceeaşi dorinţă fierbinte o am şi pentru dumneavostră!

Nicolae.Geantă

Adevăruri de care nu avem nevoie - Nicolae Geantă

Trăim într-o lume a minciunii. De la politicieni la cercetători ştiinţifici, de la farsori la oameni religioşi, toţi au ajutat minciuna să-i crească picioarele. Şi nasul.
Avizi de adevăr, totuşi ar trebui să ţinem cont că acesta nu e totdeauna folositor!

1. adevărul spus de pe buze
- e un adevăr fals, care nu vine din inimă
- e adevărul în care spui că Dumnezeu e prezent în biserică dar nu crezi că e acolo!
- e adevărul practicat de Stalin: te iau în braţe să-ţi şoptesc că te iubesc, dar imi place sa-ti înfig cuţitul în spate!
- e minciună spunând adevărul.

2. adevărul vestit de diavolul
- pe Pavel îl ştiu..., zice satana
- e adevărat, Dumnezeu există, dar nu vă temeţi de El, zice diavolul
- şi draci cred, şi se-nfioară, dar... nu fac voia lui Dumnezeu (Iacov)
- e ghicitorie. Dumnezeu urăşte ghicitorii: "să piară din mijlocul vostru" (Numeri)