vineri, 7 septembrie 2012

Slujirea care aleargă -Nicolae.Geantă

Ioan Botezătorul stătea la Iordan şi aştepta ca oamenii să vină să se boteze. Predica dur, cu putere, cum nimeni nu mai făcuse. Cel puţin în ultimii 400 de ani. De dimineaţa până seara aştepta evreii la pocăinţă. Nu aducea pe nimeni, nu vizita pe nimeni.

Domnul Isus Hristos în schimb "străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi de neputinţă". El alerga după oameni. Intra în casele vameşilor, mânca alături de farisei, ori de femeile căzute în păcate, atingea leproşii, paralizaţii, lua în braţe copiii. A strâns mâna soldaţilor romani, a vindecat canaaniţi, samariteni, îndrăciţi. Biblia spune că Hristos umbla, trecea. Prin sate, prin oraşe, prin sinagogi. Asta face slujirea. Aleargă.

Privind astăzi prin bisericile noastre, constatăm că ne place mai mult slujirea tip Ioan Botezătorul. Evident, vrem ca oamenii să vină la noi. Ne-am aşezat confortabil în scaune tapisate, moi, în clădiri cu sonorizări de mii de euro, cu lifturi chiar (incredibil că am auziat şi asta, la noi în România desigur), cu spoturi, cu trepte la amvom mai scumpe decât o biserică de la ţară. Şi aşteptăm. Afişăm bannere în oraşe, în sate, dăm anunţuri la Radio, pe Internet. Şi finalitatea? Ne şochează. Rar, destul de rar, se adaugă cineva.


Slujirea de tip Hristos e cea care merge cu Evanghelia pe teren. Ea indentifică unde sunt probleme. Îşi face timp să meargă la rude, la vecini, la săraci. E prezentă la fraţii în suferinţă, la discriminaţi. Ea intră şi-n casa bogatului, şi vede că şi el are suflet. E prezentă pe stadioane, în parcuri, în aer liber. Aleargă din biserică în biserică, acolo unde bătrânii şi-au setat capul spre uşă. Când e chemată merge, pentru că evanghelia sa e "du-te". Oriunde. La oricine. Oricând.

Vom avea biserici neîncăpătoare în momentul în care vom fi conştienţi că slujirea creştină nu înseamnă să aşteptăm oamenii să vină la noi, ci să ne ducem noi după ei. Pescarii nu prind peşte dacă nu ies din casă. Nici creştinismul nu creşte dacă sămânţa rămâne în magazie în saci.

Avem nevoie de predicatori ca Ioan Botezătorul, dar în slujire trebuie să fim ca Isus Hristos!

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu