De multe ori în viață avem șansa să facem binele, să acționăm evitând dezastre umane. De fapt Dumnezeu, ne scoate înainte faptele bune pe care ni le-a pregătit. Totuși, nepăsarea, indiferența, lipsa de chef, ne biruie voința. Apoi, rațiunea ne umple de remușcări. Și, nimic nu e mai dureros decât gândul că am fost lași în anumite momente ale vieții.
Am rămas nepăsători atunci când cineva a ales să se sinucidă în preajma noastră, iar noi nu am făcut nici un gest.
Albert Camus, în ”Căderea”, spune că în viață ”suntem hărțuiți de remușcări încât adesea ne trezim strigând: ”O, tânără fată, aruncă-te încâ odată în apă ca să-mi dai posibilitatea să te salvez, pe tine, și pe mine...”. Să presupunem că rugăciunea noastră ar fi ascultată și s-ar împlini. Atunci ar trebui să trecem la fapte! Dar apa, e... atât de rece! Însă să nu ne neliniștim. Acum e prea târziu să facem pe eroii. Mereu va fi prea târziu. Din fericire!”.
Nicolae.Geantă
dupa ce l-am citit,mi-am dat seama ca numai tu puteai scrie asa ceva...atat de bine....atat de Duhovnicesc....fii binecuvantatcu vesnicia !
RăspundețiȘtergere