Spre nemulţumirea lui Dumnezeu, creştem o generaţie de tineri care cunosc multe despre El, dar care nu-L cunosc pe El suficient de bine. Aceşti tineri pot recita versete biblice şi îi pot impresiona pe cei din jurul lor cu imaginea lor de creştini, dar, dacă vor continua să-L ţină pe Dumnezeu la distanţă, vor ajunge: ştiu totul, dar...
- slabi
- timizi
- meschini
- să se creadă neprihăniţi
- antagonişti
- frustraţi
- obsedaţi de sine
- aroganţi
- neinteresaţi
- indisciplinaţi
- nedemni de încredere
- imprevizibili
- instabili
Creştini de pe întregul glob sunt chinuiţi de apatie. Această influenţă tăcută ne împiedică să ne îndreptăm cu toată hotărârea şi promptitudinea spre Cel care tânjeşte să aibă o relaţie strânsă cu noi. Apatia produce o stare de adormire a simţurilor spirituale şi şopteşte minciuni, făcând ca oamenii infectaţi de ea să se creadă în siguranţă în starea lor. Este uşa prin care intră păcatul şi iese credinţa.
Lipsiţi de dorinţa profundă de a avea o relaţie strânsă cu Dumnezeu, tinerii pe care-i iubim vor ajunge, cu siguranţă, să trăiască mulţumiţi de starea lor spirituală jalnică, complăcându-se într-o viaţă tristă. Totuşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, noi, părinţii, învăţătorii şi conducătorii religioşi îi putem ajuta pe tineri să-şi dezvolte o foame permanentă pentru Dumnezeu. Putem să le stimulăm pasiunea spirituală şi să le aducem aminte de dragostea dintâi. O foame autentică după Dumnezeu îi va ajuta pe tineri să devină:
- pasionaţi
- ucenici ai lui Cristos
- fermi în convingeri
- îndrăzneţi
- stabili
- plini de motivaţii sfinte
- dornici să înveţe
- impulsionaţi de o inimă largă pentru Dumnezeu şi pentru oameni
- dornici de a sluji societatea şi Împărăţia lui Dumnezeu.
Pentru toţi aceia care doresc mai multe detalii despre ieşirea tinerilor din impas, CLICK AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu