Noaptea fatidică

Noaptea din joia mare a săptămânii Patimilor, în care Hristos a fost prins şi judecat, e noaptea fatidică a omenirii. E noaptea în care s-au derulat cele mai mari nereguli de justiţie, politică, religie sau morală.

Prinderea Domnului şi ridicarea Sa de la rugăciune s-a făcut noaptea. Legea ebraică prevedea ca, în afară de cazul de flagrant, un demers de acest gen să aibă loc ziua, la lumina soarelui, sub ochii tuturor, tocmai pentru ca "nimic să nu se petreacă în ascuns".

Mai mult, arestarea Domnului s-a făcut fără nici un mandat legal!

Judecarea Lui Hristos, s-a făcut tot noaptea, şi pe ascuns. Dacă se considera că acuzatul a făptuit delicte susceptibile de pedeapsa cu moartea, atunci, conform Legii mozaice, el trebuia judecat ziua şi în public!

Convocarea Sinedriului s-a făcut noaptea, fapt care era total interzis, conform legislaţiilor vremii. Convocarea s-a făcut de două ori, odată acasă la ex-marele preot Ana, care nu mai avea nici un drept să convoace o astfel de şedinţă, şi a doua oară la Caiafa, ginerele lui Ana "mare preot în anul acela". Convocarea celui de-al doilea Sinedriu a constituit o altă încălcare a Torei, legea ebraică prevedea un anume interval de timp între prima şi a doua audienţă!    

Reuniunea membrilor Sinedriului era interzisă sub orice formă în perioada pascală!

Sinedriul nu avea voie să lovească un acuzat! Era obligat să protejeze orice persoană acuzată, şi dacă aceasta nu s-ar fi putut apăra, potrivit Talmudului, Sinedriul trebuia să găsească un apărător expert în Lege, care să apere acuzatul. Cu Hristos nu s-a procedat aşa!

De asemeni acuzatului trebuia să i se ofere prezumţia de nevinovăţie!

Conform Torei, condamnarea la moarte pentru un păcat capital, trebuia să se facă pe baza a minimum doi martori (un martor avea "valoarea" nici unui martor). În cazul Domnului Isus, au fost doi martori, însă declaraţiile lor nu au fost în concordanţă!

Hristos şi-a recunoscut "vina" (că este Mesia). Legea ebraică nu accepta mărturia unui acuzat în propria defavoare. O confesiune voluntară, fără martori, nu era suficientă pentru sentinţa de condamnare la moarte!

Marele preot Caiafa şi-a rupt hainele, act nepermis de Lege, deoarece ele purtau însemnări divine!

Verdictul nu putea fi emis de Sinedriu în aceeaşi zi. Pentru a emite o condamnare la moarte, conform Talmudului, Sinedriu avea nevoie de "o zi solară întreagă". Acum au luat decizii noaptea!

Irod, deşi Împăratul iudeilor, nu a luat nici o hotărâre cu privire la condamnarea Lui Isus, trimiţându-l la

Pilat, guvernatorul roman, care nu a găsit nici o vină de condamnare! Totuşi, de frica oamenilor a pus ca Fiul Omului să fie răstignit. Răstignit nevinovat!

Nu Pilat, nu Irod, ci Sinedriul a hotărât ca Isus să moară. "După Legea noastră noi nu avem voie să omorâm pe nimeni". Nu aveau voie să ucidă, dar dorau din toată inima să facă asta!

Isus Hristos este singura persoană din lume care a fost condamnat nu pentru ceea ce a făcut ci pentru ceea ce a fost!