Dialoguri (speciale) de Valentine’s - de Nicolae Geantă

Întrebat luni la serviciu, de o colegă, dacă voi sărbători „Ziua Îndrăgostiţilor”, i-am confirmat că “trăiesc Valentine’s-ul permanent”. Desigur, nu m-a crezut. Pentru că dânsa, ca şi (probabil mii de) alte persoane, crede că după căsătorie încetezi să mai fi “îndrăgostit”. I-am explicat că dacă eu am emoţii înainte să obţin permisul de conducere şi abia aştept să urc la volan, asta nu înseamnă că după ceva ani de condus maşina (fie ea şi prin gropi), începe să nu-mi mai placă şofatul. Ori dacă savurez privind un tort în vitrina cofetăriei, nu înseamnă că dacă voi mânânca din el n-o să-mi mai placă. A înceta să mai fi îndrăgostit, nu înseamnă a înceta să mai iubeşti. CS Lewis subliniază că “un cuplu poate avea dragoste unul pentru altul chiar şi atunci când nu le place unul de celălalt..., ei pot păstra această dragoste chiar şi atunci când, dacă şi-ar permite, le-ar fi mai uşor să se îndrăgostească de altcineva”.



O elevă de-a doişpea mi-a zis că “Ziua Îndrăgostiţilor e ceva în care iubeşti mai special”. Promovată pe toate canalele mediatice, dragostea asta e o simplă exaltare. E ceva axat pe baza ideilor căpătate din telenovele şi romane. Eu cred că filosofia fetei nu durează. E de fapt o dragoste de 100 % astăzi, şi 85 % mâine. Poimâine poate fi mai rău, iar răspoimâine nu-ţi mai convine deloc. I-am spus că dacă exaltarea e lăsată să treacă – să moară – atunci poate fi descoperită o lume care aduce noi emoţii. Dar dacă va încerca să prelungească artificial emoţia, va trăi plictisită şi deziluzionată.

Îndrumaţi de cineva, nişte tineri au organizat chiar un simpozion al dragostei de-o zi. Cu chitări, cu poezii, cu declaraţii. Cu plete, cu costume, cu certificate de nuntă şi multe foto. Şi săruturi. “Sunt valabile certificatele? Sunt pe bune?”. “Ei na, sunt făcute aşa..., de distracţie”. Le-am spus tinerilor că dragostea nu poate fi o distracţie. Pentru că viaţa nu-i un party. Le-am spus că Solomon - cel mai înţelept om al lumii, a declarat că “dragostea e tare ca moartea”. “Aţi gustat vreodată din moarte?” Le-am spus că dragostea nu e numai sărut, îmbrăţişare sau sex. Nici un om în toate minţile nu va tăgădui că a fi îndrăgostit e o stare mult mai bună decât senzualitatea. Fiindcă iubirea nu e sexualitate animalică. Dragostea e biruitoare a poftei. Dragostea e suferinţă, e dulceaţă amăruie, dar iubeşti şi cu noduri în gât. “Astea-s nestemate atârnate de cunună”. Le-am spus că societatea nu va fi mai bună promovând căsătorii de-o zi. Căci după o noapte de dragoste, vin nopţi întregi de nesomn şi război. “Aţi dori careva ca părinţii voştrii să fie căsătoriţi numai o zi? Care dintre voi şi-ar dori un soţ sau o soţie numai 24 de ore?”. Tăcere de mormânt.

Le-am spus că-s de acord cu Chesterton, care sublinia că “îndrăgostiţii au o înclinare naturală de a lega promisiuni”, şi că eu cred că promisiunea creştină din faţa altarului nu se va risipi sub perdelele încercărilor. Dar nici în ruptul capului nu pot fi de acord cu ziua de 14 februarie când tineri, sau oameni în toată firea, îşi vâră capul în costumele lui Romeo şi Julieta, promiţând partenerului marea cu apa ei ne-ndulcită, stelele şi Luna sfântă de pe cer. “Ca să faceţi o promisiune, faceţi-o cu privire la lucrurile pe care le puteţi face”.

Rumegând filosofia îndrăgostiţilor de-o zi, mi-am amintit că unii credincioşi cred că se poate Valentine’s şi cu Dumnezeu. Ei fac declaraţii speciale duminica, dar au viaţa la pământ în timpul săptămânii. Varsă lacrimi la Paşti, fac promisiuni la Crăciun, dar îl uită pe Hristos când deschid televizorul. Unii jură credinţă în apa botezului, dar renunţă îndată ce li se usucă hainele. Alţii se îndrăgostesc de Mântuitor la predici, ba chiar se pocăiesc, ridică mâna, cad în genunchi, apoi... nu mai trec pe la “bise”. Exaltări de moment. Iubire temporară. Emoţii care nu vor deschide poarta cerului. De fapt, nu numai că n-o vor deschide, dar în ziua când vor bate la ea vor auzi: “plecaţi, căci nu vă cunosc...”

(“De ce nu faceţi dvs un simpozion anti-Valentine’s day?”, mi-a sugerat o profesoară. Nu e o idee rea. De fapt, eu asta fac în fiecare zi. Şi nu pentru că m-a rugat o doamnă, ci că aşa îmi cere Domnul!)

.