Dacă ai şti să iubeşti...- de Nicolae Geantă

Dacă ai şti să iubeşti, în biserică ai sta lângă fraţi. Răcoarea de doftană n-ar mai sufla printre rânduri, şi nici n-ar mai înflori chiciura nepăsării. Iar dragostea de arici (care din cauza ţepilor se resping chiar şi când se-mbrăţişează), nu s-ar mai promova printre sfinţi.
Dacă ai şti să iubeşti, ai accepta toţi oamenii, aşa cum sunt. I-ai suporta, pentru că şi dumneata ai fost suportat. Nu ai mai anatemiza păstorul, nici diaconii şi nici leviţii. Fiindcă ce onorează Domnul, nu poate dezonora omul!
Dacă ai şti să iubeşti, Biblia n-ar mai avea foile lipite, iar cărţile de cântări ar fi şterse de praf. Nu te-ar mai durea mâinile ridicate spre cer şi nici genunchii, după numai 3 minute.



Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai găsi vinovat numai păstorul pentru scaunele goale din faţa adunării, fiindcă datoria lui este să dea hrană turmei, iar datoria oilor este să nască miei!

Dacă ai şti să iubeşti, bisericile n-ar mai avea podele care să scârţie ca bărcile-n furtună. Desigur, n-ar mai fi acoperite cu preşuri colorate, iar casa dumneata n-ar mai fi pavată cu cea mai scumpă gresie. Şi nici cu cele mai pufoase persane.

Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai veni la 10,00 duminica la biserică. Şi nici n-ai mai fugi de la 11,45. Ai rezista să stai pe scaun măcar cu 1 minut mai mult decât a stat Isus Hristos pe cruce!

Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai apăra o religie, o doctrină, un cult sau un obicei, nici sabatul şi nici un cod de legi, ori maniere. Pentru că dacă vrei să salvezi un om, nu ţi cont de reguli.

Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai şterge paharul când iei parte la Masa Domnului, şi nici nu ţi-ar mai fi frică de bolile transmise de bătrâni, fiindcă Cina Domnului aduce vindecare, nu duce la spitale!

Dacă ai şti să iubeşti, când un frate ţi-a spus că greşeşti, n-ai mai folosi Biblia întâi ca scut, apoi ca sabie. Şi nici „în Numele Domnului” n-ai mai „tăia în bucăţi” pe baptiştii care nu-s penticostali, pe penticostalii care nu-s creştini după Evanghelie, pe evangheliştii care nu-s tradiţionali, şi nici pe fraţii care vorbesc mai tare, se roagă mai lung, au cravată la costum sau poartă blue-jeansi. Pentru că Dumnezeu nu se uită la ce izbeşte ochiul!

Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai simţi că buzunarul are „arici” atunci când treci pe lângă un orfan, şi nici fermoarul portofelului nu va mai rămâne înţepenit, când vezi o bătrână ce-şi şterge lacrimile cu colţul basmalei, pentru că-i e ruşine să-ntindă mâna albă, dar zbârcită, de muncile prestate la colhoz.

Dacă ai şti să iubeşti, la prânzul de duminică, ori aiurea, n-ai mai fi barometrul predicilor şi nici designerul vestimentar al pocăiţilor, pentru că la masa dumneata stau şi copii, care privesc, e drept, c-un singur ochi, dar au urechile deschise. Iar apoi, când ai ridica receptorul, lamentaţiile faţă de sfinţi n-ar mai curge negre ca Iordanul, căci nu numai între pereţi, dar şi dincolo de fire, e Cineva care ascultă!

Dacă ai şti să iubeşti, ai arăta copiilor că păcatul se combate cu Biblia şi nu cu televizorul aprins.

Dacă ai şti să iubeşti, bisericile ar fi pline, iar discotecile goale. Cel puţin, de pruncii dumneata.

Dacă ai şti să iubeşti, n-ar mai fi caste între creştini. Nici cercuri de dragoste şi nici partide. Căci cearta de vorbe nu e obiceiul bisericilor Lui Dumnezeu!

Dacă ai şti să iubeşti, ai coborî din tribună, şi-ai transpira printre jucători. Căci, în eklesiile Lui Hristos se promovează slujitorii, nu judecătorii.

Dacă ai şti să iubeşti, n-ai mai avea cei mai răi vecini. N-ai mai locui între cei mai păcătoşi din oraş şi nici în satul cel mai „împietrit”. Iar biserica la care mergi, n-ar mai fi cea mai îngustă. Şi nici cea mai slabă, pentru că slăbiciunea ei constă în puterea dumneata.

Dacă ai şti să iubeşti, când trece coşul la colectă, n-ai mai avea cea mai mică pensie, cel mai penalizat salariu sau cel mai subţire şomaj. Dar nici rata cea mai mare din biserică, şi nici datorii. Căci numai dintr-o palmă deschisă se poate lua. Ori se poate pune.

Dacă ai şti să iubeşti, soţia n-ar mai primi flori doar de 8 martie! Iar când mergeţi prin magazine, rochia cea mai frumoasă n-ar mai fi aceea de pe ea. Şi nici soţul, n-ar mai mânca tort decât de ziua de naştere.

Dacă ai şti să iubeşti, tinerii n-ar mai trânti uşa când părinţii au o altă părere decât a lor. Şi nici bătrânii nu şi-ar mai lungi gâtul pe fereastră, aşteptând ca dragii lor să le umple casa.

Dacă ai şti să iubeşti, ar trebui s-o dovedeşti. Nu cu vorbe dulci, pentru că siropul e bun dar nu ţine de foame. Nici cu predici, nici cu rugăciuni lungi, nici cu cântări lacrimogene... Ci, cu traiul! Iar în ziua aceea, când Mirele va veni să-şi ia Mireasa, nu te v-a-ntreba nimic dintr-acestea. Nu te v-a-ntreba de ce biserică aparţii, nici de ce religie ai cunoştinţă. Şi nici de păcate. Dar, vei rămâne 100 % aici, dacă n-ai ştiut să iubeşti!

(PS: „Dacă ai şti să iubeşti”, m-a provocat Adi Gliga, week-end-ul trecut. După ce-am simţit bucuria slujind împreună, la numai o zi, în „numele religiei” m-au aşezat la zid. Dacă n-aş fi ştiut iubi, gloanţele ar fi trecut prin mine!)