Spuneţi-le că putem avea programe încărcate, organizate ca la carte, fără prezenţa Donului în ele,
Spuneţi-le mai mult experienţe şi mărturii din viaţa voastră, care le-aţi trăit voi, şi mai puţine din vieţile misionarilor care au trăit cu sute de ani în urmă,
Spuneţi-le băieţilor tineri că pornografia se combate cu monitorul stins, şi cu Biblia deschisă,
Spuneţi-le fetelor că e mai ferice să fie bătătorit covorul din odăiţă, decât cel din faţa oglinzii,
Spuneţi-le că o oră de rugăciune face mai mult decât 100 pe yahoo mesenger,
Spuneţi-le că nu vom vedea Canaanul dacă crezi că Isus e o stâncă pe care o loveşti când ai nevoie de apă,
Spuneţi-le că Isus nu-i o trusă de prim ajutor la care alergi doar când copilul are o boală fizică, ci acelaşi Domn la care părinţii ar trebui să alerge şi când copii sunt loviţi de boli spirituale,
Spuneţi-le celor ce vin la 9 şi 25 la adunare şi pleacă fa 12 fără 10, că Isus a stat mai mult timp pe cruce decât au stat ei pe scaunul bisericii,
Spuneţi-le că diplomele şi carierele noastre, fără o viaţă reală, pălesc în faţa Mântuitorului nostru,
Nu le spuneţi că păcatele mici sunt neimportante, nu le vorbiţi doar despre Har, ci amintiţi-le că Hristos e şi foc mistuitor,
Spuneţi-le că bunicii noştrii preferau o vizită la văduve, la orfani sau săraci între cele două programe de duminică decât 3 ore de somnu,
Spuenţi-le că ei posteau două zile pe săptămână, şi mergeau la sapă, la câmp, iar noi lucrăm la birou şi nu avem nici măcar o zi de post pe săptămână,
Spuneţi-le că praful de pe Biblia nostră, ne va condamna în ziua judecăţii, dacă nu ocitim şi dacă nu o trăim,
când ştiţi că urmează o zi de joi sau de duminică, spuneţi-le predicatorilor să stea mai mult pe genunchi şi mai puţin la buletinele de ştiri,
Spuneţi-le dragi predicatori adevărul, cu riscul de anu mai fi aleşi în comitet,
Adevărul a biruit în arenele romane, cu atât mai mult în viaţa celor ce vor să trăiască
Spuenţi-le să ne rugăm, ca Domnul să scoată prooroci, oameni cu dar de vindecare, nu vă mulţumiţi că biserica are oameni doar care ştiu să spună poezii, pentru că oratori buni sunt şi în lume, profesionalism găsim şi la filarmonică,
Ceea ce dorim este să fie mai mult prezenţa Domnului, şi mai puţin a noastră, mai multă rugăciune şi mai puţin spectacol, mai multe predici pentru nevoile noastre şi mai puţină exegeză şi teologie,
Spuneţi-le că există şi iad, nu numai Rai,
Spuneţi-le că putem şti capitole întregi din Biblie pe de rost, şi putem să ajungem în iad, dacă nu le împlinim...
V-am auzit vorbind despre o tânără care de 19 ani n-a venit niciodată la rugăciune, deşi tatăl ei era slujitor în Adunare, Spuneţi-le la astfel de părinţii, că pocăinţa din familie e mai importantă decât cea afişată la oricare biserică, din ţară la amvon,
Chemaţi-i mai aproape de Isus, la o viaţă adevărată de pocăinţă, chemaţi-i la sacrificiu pentru lucrarea Domnului, chemaţi-i la dragoste şi iubire pentru Domnul şi pentru fraţi, chemaţi-i să umble cu grijă să nu pună mâna pe chivot, pe Dumnezeu, ca Dumnezeu să nu ne rupă într-o zi...
ţidulă primită de păstorul Vladimir Pustan