Lecţii de la un ateu - de Nicolae Geantă

La începutul lunii februarie, s-au împlinit 40 de ani de la moartea lui Bertrand Russell, considerat unul dintre cei mai influenţi filosofi ai veacului trecut. Ideologia russelliană, n-a fost un hagiograf moral, ci a înşurubat o exortaţie anticreştină. Răsfoind prin elogiile acestui înger sanitar al progresului ştiinţific, am înţeles că înfierarea creştinismului nu izvorăşte nici din elucrubraţii filosofice, nici din sofisme vetuste, ci dintr-o totală nemulţumire faţă de viaţa credincioşilor. Motivând de ce nu este creştin, ateul britanic sublinia că „nu toţi oamenii care încearcă să trăiască o viaţă virtuoasă se pot numi legitimi creştini, ci doar aceia care împărtăşesc (ceea ce Russell numeşte) principiile fundamentale ale creştinismului: credinţa în Dumnezeu şi în viaţa veşnică, şi credinţa în Isus”! Ofuscarea russelliană în ceea ce priveşte membrii bisericii era că ei „nu trăiesc după legile lui Hristos: aceştia prea rar îşi împart averile săracilor, uită să întoarcă şi obrazul celălalt, şi sunt mai curând răzbunători, iar prezenţa tribunalelor... e incompatibilă cu porunca de a judeca pe aproapele”.


Aplicând un zoom în oglinda realităţii, am înţeles că poţi lua lecţii chiar de la un ateu! Am constatat că reprehensiunea russelliană a izvorât din lipsa de fermitate a creştinului. Am învăţat că eşuările comportamentale în faţa lumii (când te porţi după „legea” ei şi nu după cea divină), aduc pierderea autorităţii creştinului când încearcă s-o înveţe să trăiască potrivit Scripturii. Am mai învăţat de ce Marx, Lenin sau Stalin au devenit atei după ce iniţial s-au evidenţat în biserică, de ce Darwin, dintr-un preot, s-a dat rudă cu gibonii. Am învăţat că azi oamenii nu se mai pocăiesc, nu pentru că nu cunosc Evanghelia, ci pentru că ei cunosc cel puţin un creştin... Şi-am înţeles de ce nea Vasile al Ţiloanii, care-a vrut să mă cinstească c-un pahar de ţuică după i-am plimbat nepoţii prin grădina zoologică, fiind refuzat, a făsâit uluit printre dinţi: „cum bă, că unu’ d’ai tăi a băut”?!

Am învăţat că în ciuda faptului că interpretarea lor nu este corectă, ateii studiază dogmele, Scripturile, istoria, societatea, mai mult decât unii din biserică! Am învăţat că ultimilor le lipseşte pasiunea şi convingerea primilor în a-şi apăra lucrurile în care cred – cele care conferă putere şi autoritate. Am învăţat că ei sunt sus când sunt creştinii jos, că primii vorbesc când ultimii şi-au stricat mărturia, sau cum opina Dan Puric: „există substanţă creştină, dar atitudine creştină, nu mai există”.
Am învăţat că frica cea mai mare a ateilor este întâlnirea cu Dumnezeu, că în prezenţa Lui aceştia cad repede pe genunchi şi se pocăiesc. Dar în biserici uneori se doarme. Am mai învăţat că dacă eu nu voi fi o mărturie vie, mulţi păcătoşi vor devenii atei. Iar dacă ei nu se vor pocăi, negreşit vor muri, dar sângele lor va fi cerut de Dumnezeu din mâinile mele!