„Copiii sunt florile vieții care se nasc cu capul în jos”,
scria Antonie de Saint Exupery. Evident, renumitul franțuz a sugerat că pruncii
trebuie ajutați să își ridice privirile-n sus în timp ce cresc. În sus spre
părinți. Ascultare. În sus spre elite. Înțelepciune. În sus spre Dumnezeu. Sfințenie.
De aceea Hristos a strigat într-o zi:
„Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i
opriți! Căci Împărăția Cerurilor e a unora ca ei!” Ascultători. Înțelepți. Și Sfinți.
Da, da, copiii sunt cheile Raiului!
Mă gândeam că roțile de floarea soarelui cresc numai privind
Cerul. Dar am aflat într-o zi că atunci când e înnorat cresc privind una spre
alta! Copiii trebuie crescuți cu privirea spre Cer. Și evident spre noi, spre
cei mari. Între ceea ce facem noi și ceea ce face Cerul n-ar trebui să existe diferențe! Mai
mult, Nicolae Iorga zicea că „pruncul nu datorează părinților viața, ci
creșterea!”
Copiii sunt inocenți. Sunt timizi. Sunt senini. Sunt simpli.
Sunt plini de bunătate. Și mereu sunt gata să ierte niște adulți grăbiți, iritați,
corectori, obosiți. Priviți-i numai când ajungeți acasă: toate tensiunile zilei
dispar când vin să vă îmbrățișeze chiar dacă nu le-ați adus nimic. Îmbrățișarea
lor e cel mai bun medicament anti-stres!
Am învățat de la copiii mei că pruncii pot să iubească fără
să li se poruncească. La ei iubirea e ceva firesc, vine așa pur și simplu. Ca
respirația. Ei văd în noi iubire pentru că își doresc să o vadă! Cred că avea
dreptate Dostoievski: „Fără copii ar fi imposibil să iubim această omenire!”
Noi îi învățăm cum să crească. Ei ne învață cum să iubim.
Copiii sunt mereu proaspeți. Mereu perseverenți. Mereu exploratori.
La ei bucuria vine fără un motiv anume. Mereu cu ochii sclipitori, mereu vorbind
tare, mereu gata să creadă în tine! Cineva spunea că ei te văd mai sus decât
ești și asta îți dă șansa să te ridici la acest nivel. Noi suntem modelele lor
dar copiii sunt cel mai bun modelator al nostru!
Creșteți copiii privind atent la ei. Și ei la dumneavoastră.
Nici nu bănuiți cât de sus veți urca împreună!
Creșteți copiii ascultători! Creșteți copiii înțelepți! Creșteți
copiii sfinți! Este mai ușor decât să reparați oameni frânți!
Conectați copiii cu copilul din dumneavoastră! Veți primi
cheile Paradisului... Veți trăi Raiul de aici!
PS: La Mulți Ani tuturor copiilor! Și celor mici și celor mari!
Copilăria are vârste. Copilul din voi nu...
Nicolae.Geantă