youtube

miercuri, 31 iulie 2019

Reportaj de misiune. Cluj Napoca-Zalău-Sibiu - de Nicolae.Geantă

Romale aven co Del. Miniturneu evanghelistic pentru bisericile de rromi. Căci România are mulți rromi. Cei mai mulți din Europa. Și multe biserici de rromi. Tot nr. 1 în Europa. Rromi care se schimbă total doar la Cuvântul lui Dumnezeu. Dar ca să-l audă, dar ca să-l pună în aplicare, cineva trebuie să îl ducă la ei. 

Așadar, împreună cu Viorel Orpișan și Orchestra EbenEzer de la Biserica de rromi din Boldești am plecat în prima călătorie misionară în zona Clujului. 25 de persoane. Pastorul Oprișan a plecat de la 9,00. Cu trei mașini. Dar circulația pe E60 în Prahova e cursă în labirint. Vinerea nu poți urca pe Valea Prahovei. Duminica nu poți coborî dinspre Brașov spre Valea Prahovei.Nu că nu poți, dar ai viață de melc. Cu toate că prăpădești un rezervor de benzină. Eu am plecat la 14,00 pe la Cheia. Drumul e mai fluent, dar plin de TIR-uri. Adică e de ocolit! 

la groapa Pata Rât Cluj-Napoca
Copiii au ajuns la Cluj la ora 18,00. (Eu și cei ce au fost cu mine mult mai târziu). Am fost întâmpinați de Samuel Dorobanțu, azi clujean, ieri prahovean de-al nostru. S-au dus direct la biserica de rromi de lângă groapa Pata Rât. Cartierul e o veritabilă fabrică de microbi, cu mirosurile pestinențiale aferente. Din punct de vedere al mediului este nelocuibil! Și totuși aici se trăiește. Într-un univers al gunoaielor și sărăciei. Peste 2000 de țigani locuiesc lângă groapă, pe groapă, în groapă! În condiții nocive! „Nu vom mai vorbi niciodată că suntem săraci” au spus tinerii noștri rromi după ce au văzut Pata Râtul! „E inuman să locuiești aici!”. Așadar primim lecții și de la săracii din gunoaie: se poate și mai rău! 


la biserica din Pata Rât
Nu știu de ce la marginea Clujului, al doilea cel mai important oraș din România, un model de cultură, de civilizație, de prosperitate economică, centru universitar renumit, centru evanghelic renumit (cu cca 30 de biserici de evanghelici, plus zeci de biserici reformate, catolice sau ortodoxe), pe la Pata Rât nu trece nimeni. Cred că ar trebui să mutăm sloganul de la Mărășești: „pe aici nu se trece!”. Biserica de rromi e o clădire liliputană. De vreo 20-30 mp! Dar cu boxe asurzitoare! Înăuntru nu sunt decât câteva persoane. Musafirii sunt triplu decât ei. Dar la uși, la ferestre, în stradă rromii mișună ca niște maidanezi la ușa bucătăriei! Sălbatici. Sau semi-sălbatici. Dar obligatoriu cu părul vopsit roșu, cu tatuaje, cu fuste mini, cu sticle la purtător! Săraci dar mondeni. Pentru ei Biserica nu e atractivă. Nu este normă. 
în Parcul Gheorghieni

Orchestra a ținut un mic recital. Gustat de public. Dar prima lecție ce-am învățat la Cluj-Napoca e că „Nicio biserică nu are putere dacă și-a pierdut mărturia”. Nici măcar într-o lume plină de nevoi. Nu știu de ce, dar așa ni s-a părut: biserica locală și-a pierdut mărturia! Altfel nu concepem cum de e goală... 

Pentru Pata Rât trebuie un proiect social uriaș. 2000 de suflete pot fi transformate. Dar cine se implică? Politicienii nu vor, ONG-urile nu se înghesuie, bisericile... Săracii nu fac cinste. Dar Untold-ul sau alte proiecte drăcești fac?

Prima seară am fost cazați și ospătați de Samuel Dorobanțu. Fie la pensiune, fie la el acasă! De fapt el și soția sa Claudia au fost îngeri. Gazde îngeri care au avut grije de îngeri rromi!

A doua zi am fost câteva ore prin Parcul Sportiv Gheorghieni. Ne-am întâlnit cu Cătălin și Vero Dinu. Doi tineri de pe la noi, botezați și căsătoriți de mine. Noi toți am discutat și stat la umbră. Alții clujeni au alergat pe rupte! Era foarte cald și am transpirat toți. Diferența e că unii cu efort iar ceilalți la umbră. Ca în biserici...

la Biserica Harul Zalău
Sâmbătă seara am mers în Zalău. La Biserica Harul, unde în anii trecuți a avut loc o puternică trezire spirituală. Azi nu mai e baptistă fiindcă-s botezați cu Duhul Sfânt! Și nici penticostală nu e fiindcă... E simplu: evanghelică. Așa trebuie să fim toți! Simpli și smeriți, vorba lui Adi Gliga. La Harul au fost botezuri. Trei bătrâne, căci o doamnă tânără a fost amenințată de soț cu... expulzarea! Cine vrea să fie evlavios va fi prigonit. Chiar de cei din casa sa! E biblic! Orchestra a cântat cât a putut de bine! Românii au fost încântați. Rromii pot avea nu doar orchestre ci și cor! Au cântat și cu grupul. Viorel Oprișan a vorbit puțin despre proiectul „Lumină pentru Rromi”, iar Nicolae Geantă a vorbit despre „Rămâi sare! Dar nu în solniță!”. Da, sarea creștină trebuie presărată în lume! Mulțumim fratelui C. Joldes pentru ospățul final! Au fost botezuri la biserică dar mâncarea a fost de nuntă! Mulțumim Timotei Bodea pentru invitație. Ne vom revedea curând!

Seara târziu am privit Clujul de la înălțime. Arată fantastic noaptea! Mai ales că nu se mai vede niciun gunoi! Apoi am adormit obosiți. Noi cei în vârstă, căci pentru tineri și adolescenți nopțile de vară sunt polare! Cu numai câteva ore...

la Biserica  Agape Florești Cluj
Dimineața la zece am ajuns la Florești Cluj. Cea mai mare comună (urbană) din România. Peste 40.000 de locuitori. Firme, blocuri înalte, case de lux. Și o periferie - la Balastieră, unde locuiesc peste 1000 de rromi. Țigani cu căsuțe bune sau rele. Dar cu viața franjuri. Zdrențuită de manele, de barbut, de răutate... De păcat! Aici își desfășoară activitatea pastorul Marien Kroon. Cu toată familia sa. Un olandez care de 15 ani și-a abandonat țara și a migrat între rromi. Asta da migrație! Inversă. De la bine la rău. De la lux la lipsă! Exact cum ne-a învățat Hristos. Marien Kroon are o fundație măricică. Centru social de zi, afterschool, biserică, sală de jocuri pentru tineri, parc de joacă pentru copii... Sonorizare performantă. Dar are ceva insuficient: puțini membrii! Foarte puțini rromi întorși la Domnul după efortul colosal depus. Iar cei întorși la Hristos sunt fără impact. Tinerii noștri au cântat cu orchestra ca în lumea lor. Fără bariere. Viorel Oprișan a vorbit despre „Misiunea între rromi” iar Nicolae Geantă a predicat „Cine face diferența?” Tradus în flamandă! „Predica asta este tip mocănița. Și eu predic mereu TGV!” Dar și așa lent, Cuvântul Domnului și-a făcut simțită puternic prezența! Lacrimi, făgăduințe... Apoi am învățat a doua lecție: „Nu logistica perfectă contează într-o biserică, ci prezența Duhul Sfânt!” Pastorul Kroon și familia sa sunt oameni minunați. Buni, blânzi, darnici, dedicați. Pasionați de Isus. Pastorul Oprișan l-a întrebat pe Kroon: „La dvs contează ținuta în biserică?”. „Nu. La noi contează numai inima! Suntem liberi” Da Marien, dar liberii ajung nu evanghelizați ci decât distrați! Iar un creștin distrat e un creștin distrus. 

Tocmai asta e hiba pe care vreau să o spun tuturor celor ce fac misiune între țigani (chinezi sau africani): dacă vrei succes la rromi nu te poți duce neglijindu-le tradiția! Adică trebuie să te faci grec cu grecul, roman cu romanii, țigan cu țiganii... De aici am învățat a treia lecție „Succesul evangheliștilor e slab dacă nu ținem seama de aspectele culturale”. Înțelegeți de ce unii predicatori au succes? Sau nu au... Rețetele biblice nu sunt ca cele spitalicești: nu se pot aplica la fel tuturor!
la Wonderland Cluj Napoca

La prânz (13,00) copiii au concertat la Wonderland. Cel mai luxos restaurant din Cluj-Napoca. Înconjurat de un complex de clădiri și terenuri cu multiple activități recreative. După mica recepție patronul a oferit tuturor un lunch! Nu știm cum îl cheamă dar Dumnezeu s-a folosit de el! Doamne, răsplătește-l pe patron și toți ai lui. A patra lecție învățată la Cluj: „Lucrurile caritabile trebuie să se facă în ascuns!”

La 14,30 am plecat spre Sibiu. La 18,30 aveam program la Biserica Filadelfia condusă de Dorin Cioabă. Pastorul Cioabă ori regele Cioabă, cum îl știu mulți. O clădire impunătoare. Dar cu oameni puțini. Frații au fost entuziasmați de orchestră. „Nu ne lăsați jumate din ei aici să vă dăm căldărari?”, a propus Cioabă. „Și dvs îi puteți avea. Dar... trebuie investit în copii. Cu multă răbdare!”Acasă, la biserică. Apoi, ceea ce faci în privat se va observa în public! Viorel Opișan a predicat despre „Pasiune pierdută” iar Nicolae Geantă a continuat cu mesajul „Suntem lumină în întuneric?”. Da, cea mai mare pierdere pentru un creștin este să își piardă pasiunea. Cine nu arde, nu aprinde pe nimeni! După predici a cântat din nou orchestra. Sibienii nu se mai îndurau să plece. Rromii fuseseră atinși. Târziu am fost serviți cu pizza. Și reinvitați la biserică, la binecuvântare, la alte evenimente... Când cineva te cheamă a doua oară înseamnă că te-a apreciat!
la Biserica Filadelfia Sibiu

Am făcut o rugăciune, apoi am urcat în mașini. Se făcea întuneric în Sibiu. Dar și se risipise în inimile unor rromi. Am oprit într-o benzinărie. Obosiți. Le-am spus tinerilor ultima lecție, a cincea: Nu contează ce funcție deții în biserică sau în lume, ci contează influența!

Am condus obosiți prin noapte. Eu am ajuns acasă după 2,30. Rromi din Boldești o jumătate de oră mai târziu. Așa se întâmplă mereu: după Evanghelizare oamenii se duc acasă. Și se culcă. Evangheliștii - predicatori ori cântăreți, aleargă însă grăbiți pe drumuri lungi în plină noapte. Se ține oare cont și de aceasta? 

A fost grozav turneul. Chiar dacă Anca, pianista și conducătorul orchestrei EbenEzer a făcut o criză de rinichi, a venit ambulanța după ea la biserica din Florești și i-a făcut perfuzii! Și chiar dacă, obosit mort, a doua zi Nicolae Geantă a trebuit să meargă la spital pentru... ecografie. CH Spurgeon spunea că „mai bine mori obosit decât ruginit!”. 

Următorul turneu? Nu știm. Dar ce știm sigur este că în noiembrie Orchestra EEBS va concerta în SUA...

PS: Mulțumim tuturor celor implicați (Sami și Claudia, Marien Kroon și soțai, Constantin Joldes, Timotei Bodea, Dorin Cioabă). Și tuturor celor ce ne-ați susșinut în rugăiune!

Nicolae.Geantă

2 comentarii:

  1. Domnul sa va umple de dragostea Sa, iar Duhul Sau Cel Sfânt sa va unga Sufletele cu putere, bucurie, pace, si fericire în toate aspectele si activitatile în slujirea încredintata, tuturor alesilor Sai !

    RăspundețiȘtergere
  2. Lectii adevărate!Dumnezeu sa va binecuvânteze!:)

    RăspundețiȘtergere