Fundaţia CIREŞARII

vrei o diplomă?

joi, 2 august 2018

Dilema Veche: Cuvinte asasinate: POCĂINȚA – de dr. Petre Goran

Primul, și probabil cel mai important dintre cuvintele pe care aș vrea să le discut acum, este „pocăința“. Provenind din verbele slavonești kajatisen, cu varianta perfectivă pokajatisen, cuvîntul românesc intră în limba literară ca traducere a grecescului metanoia în primele ediții românești ale Scripturii. Cu toate acestea, în limba literară contemporană a ajuns să prevaleze sensul de regret, părere de rău și în al treilea rînd recunoașterea unei greșeli. Recunoașterea greșelii măcar conține ideea de cunoaștere, de înțelegere a unei mecanism de acțiune eronat. 

Cuvîntul s a degradat suplimentar prin substantivizarea participiului pocăit cu sensul depreciativ de adept al unei grupări religioase neoprotestante și deci în discordanță cu majoritatea ortodoxă. Pocăitul nu mai fumează, nu mai bea, chiar merge la biserică, deși o denumește bethel sau casă de rugăciune, sau casă a adunării Domnului. Pocăitul și-a schimbat viața, ceea ce-l face ridicol în ochii majorității. Nu discut aici cîtă vreme ține schimbarea și cît din această schimbare este cu adevărat o transformare morală și cît o schimbare de paradigmă culturală, fapt este că însăși schimbarea este condamnabilă în ochii majorității. În cele din urmă, chiar în interiorul limbajului ortodox pocăința a ajuns să denumească una din cele șapte taine ale Bisericii ortodoxe, taina pocăinței sau a mărturisirii păcatelor, indicînd astfel alunecarea sensului spre semnificație de greșeală și regret.
*
Acum să ne închipuim că am moderniza traducerea îndemnului cu care anunță Ioan Botezătorul misiunea lui Iisus Hristos și apoi își definește însuși Iisus chemarea (kerygma) pe care a venit să o lanseze umanității: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor (sau a lui Dumnezeu)“ și am scrie „Regretați că s-a apropiat entitatea politică (alias Împărăția) lui Dumnezeu“. Unde sensul ar fi dublu: regretați însăși apropierea fiindcă înseamnă sfîrșitul puterii voastre, sau regretați-vă păcatele, din cauza cărora nu veți putea intra în Împărăția lui Dumnezeu. Deodată Împărăția lui Dumnezeu pare amenințătoare, adică un mesaj care ar suna cam așa: „Aveți grijă că vine o nouă putere, care vă va pedepsi dacă nu vă adaptați regulilor ei“.

*
Metanoia evanghelică nu conținea, în momentul utilizării cuvîntului de către Iisus, nici un sens de regret, ci în mod consistent etimologic ea se referea la schimbarea minții sau a gîndirii, adică schimbarea de perspectiva din care este înțeleasă ființa.

*
Degradarea substantivului po­că­in­ță și a verbului a se pocăi lipsește limba română de cuvîntul prin care să numească schimbarea de paradigmă a cunoașterii.

*
Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est European al Academiei Române.

vezi întreg articolul AICI 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu