Fundaţia CIREŞARII

vrei o diplomă?

sâmbătă, 21 aprilie 2018

Despre părtășie cu Vlad Schlezak

Galateni 6:1-2 “Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteţi duhovnicești, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Și ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit și tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora și veţi împlini astfel legea lui Hristos”.

În părtășia biblică, creștinii nu se judecă cu nesaț unul pe altul, nu se ofensează, nu se incită la mânie, nu se umplu de invidie, lăcomie, poftă, nu se bârfesc și nu se discreditează, nu murmură, nu se mint. Părtășia adevarată a trupului lui Hristos în care este binecuvântare și creștere spirituală este constructivă, plină de blândețe și gingășie, iertare, supunere, smerenie, încurajare, chiar slujire unii altora, DAR, de multe ori parcă dăm de unii creștini de vitrină, cu masca supersfințeniei bine lipită cu mândrie de față , care par a nu avea nici o problemă, nici o îngrijorare, nici măcar vârsta sau locul nașterii nu-l mai știu răspunzând ”apăi Domnu’ știe”. Dacă nu e confuz sau cu Alzheimer, atunci masca sfințeniei e grea. Ei nu vor sa spună unui frate sau surori în Cristos ‘ Da, știu ce înseamnă asta pentru tine..și eu am trecut/trec pe acolo și Domnul m-a ajutat. Haide să ne rugăm unul pentru altul!’ Aceștia sunt din păcate excepții, care evident nu întăresc regula. Gândește-te la Galateni și încearcă să-l ridici pe cel căzut, să-i spui de Cuvântul lui Dumnezeu, să umbli împreună pe calea plăcută Domnului.

Nu mai folosi momentele în care poți ridica un frate pentru a-l mustra cu o severitate cruntă ca apoi să iți evidențiezi singur sfințenia. Grija creștinească din părtășia descrisă în Cuvânt e condusă de iubire și este una care restaurează. Fii responsabil și gâsește o astfel de părtășie. Dumnezeu să vă binecuvanteze!

Dr Vlad Schlezak

*** mai multe datalii despre părtășie dr Vlad va oferi în ciclul de emisiuni 
”Îngrijorări și Anxietăți” care vor începe din 30 aprilie la Radio Cireșarii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu