Fundaţia CIREŞARII

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Țiganii care s-au întors la Domnul - de Iulian-Andrei Crăciun

Articolul de mai jos - despre frații și prietenii mei rromi din Boldești-Scăeni - cei cu care colaborez de minune în câmpul Evangheliei (alias Raze de Lumină Band), a apărut în toamna anului 2013 în FHM - cea mai mare revistă de cultură masculină a românilor de pretutindeni - sub semnătura domnului Iulian-Andrei Crăciun. Redau aici o parte din material și linkul către blogul ziaristului de mai sus - pentru a-l citi integral. Felicitări domnule Crăciun! Dumnezeu să vă poarte de grijă iar dvs să nu-L pierdeți nici o clipă din ochi!
foto : Răzvan Baciu

Mă las, așadar, în voia organizatorilor, a doua zi ajung într-o comunitate unde ei au ajutat, în Boldești-Scăeni, în țigănie. Îl cunosc pe pastorul Viorel “Pichi” Oprișan și pe unele dintre fiicele sale, studente la Medicină. Ne așteptau îmbrăcați frumos, ca pe niște oaspeți importanți, obicei de modă veche, de un bun-simț elementar, astăzi cam pierdut. Aflu că, de-acum, țiganii își dau copiii la școală, că s-au făcut proiecte sociale, că au câteva animale, și că măcar lapte beau pe săturate. Văd aici oameni care s-au ridicat, la propriu, din gunoaie, aflu că în locul acesta, la nici o sută de kilometri de București, s-a întâmplat un miracol, desigur ignorat. Unii țigani, tot mai mulți, s-au întors la Domnul, au devenit creștini după evanghelie. Și-au schimbat viețile, s-au căit, oameni cu ani grei de pușcărie l-au primit pe Mântuitor în inimile lor și nu mai fac fapte. Peste unul a căzut o schelă, pe când era la furat de fier, l-a încadrat practic, fără să-i smulgă un fir de păr din cap. Doar sufletul i l-a lovit. Firește că s-a pocăit.

Am un playlist la mine-n cap, pe care îl manipulez cum vreau, ca să pot trece peste întâmplările de peste zi. Îl setez pe “Ghetto Gospel”, de Tupac Amaru Shakur, în timp ce în fața ochilor am un actor tatuat, în camioneta sa din filmul “21 de grame”, convins până la măduva sufletului că “Iisus mi-a dat acest camion”. Simt acea tensiune care electrocutează, uneori, trupul reporterilor. Îmi ascut simțurile. Aici e o poveste. Aș vrea să îi cunosc pe acești țigani. Nu e timp acum. Cei de la PETROM ne sugerează să ne gândim la alte proiecte pentru această comunitate. Propun unul, mi se spune că ar fi de Cannes, și mi se dă mână liberă să-l fac. Nu-l voi face. Dar, ziarist, n-am somn, trebuie să revin aici pentru poveste. Revin.

Iată-i. În clădirea neterminată unde se vor face, nu peste mult,  evanghelizările, convocați de pastorul Oprișan, țiganii mă așteaptă. Am vorbit, în viața asta, cu președinți, cu monarhi, cu aurolaci, cu curve, cu alcoolici, cu leproși, cu bolnavi de cancer în stadiu terminal,  cu generali ai unor armate dispărute, cu nebuni, ba chiar odinioară, la o masă rituală, un negru a încercat să-mi facă legătura cu morții personali. Am intrat și în palate , și la pușcărie, încercând, întotdeauna, să mă fac, biblic, tuturor totul.


Nu credeam să fie ceva ce încă n-am auzit. Îi invit pe oamenii de la masa aceasta să se mărturisească. Cine au fost înainte, cine sunt acum. Îi întreb ce este Dumnezeu și plec acasă aflând ceea ce teologii n-au putut să-mi spună înainte: divinitatea e acolo unde afli ce este binele și ce este răul. Oameni fără liceu la bază îmi spun cât Tolstoi.

* pentru continuarea articolului click http://andreicraciun.eu/tiganii-care-s-au-intors-la-domnul/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu