youtube

miercuri, 3 octombrie 2012

Cu aripi, nu cu coarne - de Nicolae.Geantă

Irina, e-o fată deşteaptă de 17 ani. Citeşte autori clasici, poezie de dragoste, filosofie. Îi place să fie excentrică, şi de ceva timp să se poarte emo. Mai mereu îmi pune întrebări. Grele. Ciudate. E la vârsta când caută răspunsuri. Şi-o linie în viaţă.

Ieri m-a întrebat în faţa întregii clase, ce părere am despre reîncarnare. I-am spus din start că-i o idee trăsnită, diabolică. Pentru că noi, oamenii, suntem unici. Ne naştem doar odată, trăim doar odată şi murim doar odată. Dumnezeu ne-a dat posibilitatea ca în viaţa aceasta să trăim frumos. Şi sfânt. Dacă am ratat aici, nu mai avem altă şansă. I-am explicat fetei de ce reîncarnarea e-o filosofie drăcească. Fiindcă Satana ne printează în creier că dacă am gafat în viaţa asta avem posibilitatea să ne reparăm în altă viaţă. Şi cu softul ăsta religios în cap, omul nu caută să „se nască din nou” acum, aici (cum ne-a sfătuit Hristos), nu se pocăieşte de păcatele săvârşite, ci visează la cioara de pe gardul altei vieţi. Poate se va aschimba acolo!

„Eu vreau să mă reîncarnez într-o păsărică. Vreau să zbor”, mi-a mărturisit puştoaica după ce s-a dezis de tot răspunsul meu. „De ce nu-ţi doreşti altceva”. „Păi ce, ar fi ceva mai bun?”. „Da, să-ţi crească aripi de înger!”. „Ei, aş! Ce, se poate?”.

I-am mai spus că atât cât trăiesc pe pământ, oamenii au doar două alternative: să devină îngeri sau demoni! Şi în funcţie de ce trăiesc, aia vor ajunge! E imposibil să trăieşti ca demon şi să ajungi un înger!

M-am gândit apoi că unii oameni nu vor să aibă aripi. Nu vor să fie îngeri. Iar viaţa lor devine infern. Alţii, pur şi simplu îşi taie singuri aripile. Se ciuntesc. Apoi se târăsc. Sau împung. Pentru că celui ce n-are aripi, îi cresc coarne! Cu ele nu va mângâia niciodată. Şi nici nu va zbura.

La ieşirea din clasă, le-am urat liceenilor ce-au asistat uimiţi: „Vă doresc în viaţă să vă crească aripi, nu coarne!”. Aceeaşi dorinţă fierbinte o am şi pentru dumneavostră!

Nicolae.Geantă

2 comentarii:

  1. Domnul sa va binecuvinteze si sa va ajute ca prin marturisirea Lui cei ce asculta sa fie miscati de cuvintele Lui.pentru ca Domnul spune ca nici un Cuvant care iese din gura Lui nu se intoarce innapoi fara rod.fie ca Domnul sa se foloseasca in fiecare zi de dv si sa va binecuvinteze in tot ce faceti pentru slava Lui!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru urări Claudiu!
      Ca să am putere, roagă-te pentru mine.
      Dacă scriu sau predic (bine) o fac pentru că vă rugaţi voi!
      Sunteti aripa mea lipsă. Fără voi n-aş putea să zbor!

      Să fi binecuvântat! Amin!

      Ștergere