Ce speculaţii apocaliptice mai apar despre România? - de Nicolae Geantă

Pentru români şi România, luna martie a fost una plină de minciuni apocaliptice pe paginile virtuale sau în media naţională:

- la începutul lunii (3-4 martie), diferiţi "atotştiutori ai ştiinţelor", au profeţit că ţara va fi lovită de un cutremur mare, care evident n-a avut loc; (e adevărat că după 1800, când au început să se monitorizeze seismele, la fiecare 30-40 de ani România a fost lovită de cutremure mari, că au trecut 34 de ani de la ultima mare zgâţâială ponto-carpatică, că matematic ar trebui să mai fie una, însă să profeţeşti la TV un dezastru imaginabil, e... inadmisibil!);

- s-a speculat poziţia apropiată a Lunii faţă de Terra, pe 19 martie, România fiind ameninţată cu cutremure şi... inundaţii! Dar, în Marea Neagră nu se produc maree mai înalte de 8 cm, iar curbura carpatică nu se clatină la intersecţia cu Luna nici dacă ar trece pe deasupra frunţii montane, ci atunci când "măruntaiele" tectonicii globale acumulează mari tensiuni ce se eliberează brusc;

Richard Wurmbrand, martirul viu al închisorilor Cortinei de Fier - de Nicolae Geantă

Pe 24 martie s-au împlinit 102 ani de la naşterea celui mai tradus român al tuturor timpurilor (în peste 80 de limbi), scriitor atât de cunoscut pe mapamond dar evitat în România culturală, pentru greşeala de a fi pastor protestant şi nu preot ortodox.

După ce a reuşit să încălzească inimile fraţilor din propia-i ţară, a plecat să vorbească planetei despre bezna din spatele gratiilor, din „subterana” unde Dumnezeu l-a şlefuit, ajutându-l să-şi iubească şi convertească torţionarii. Considerat de Kremlin cel mai mare duşman al comunismului, singurul român care s-a clasat vreodată în topul primelelor 70 de personalităţi ale lumii, a creat naţiunea în dimensiunea curajului. „Martirul viu” şi-a oferit bucăţica de pâine săptămânală colegilor suferinzi din celulă, a renunţat la medicamentele sale pentru tinerii bolnavi din puşcărie (după modelul în care „sfântul închisorilor” - Valeriu Gafencu, a procedat cu el), a declarat întotdeauna la anchete (sub tortură!) numai nume scrise pe crucile cimitirelor, a introdus în spatele Cortinei de Fier literatură religioasă, alimente şi îmbrăcăminte, a tipărit şi înmânat Biblii soldaţilor atei ai Armatei Roşii care invadaseră în România postbelică...

Ce trebuie să înveţe Japonia. Şi noi odată cu ea - de Nicolae Geantă

Ţara care a uimit Terra cu bunăstarea (pentru a ajunge tot globul să trăiască asemeni japonezilor ne-ar trebui 6 planete!) dar şi cu haosul provocat de tsunami, trăieşte o stare apocaliptică din care nu se iese nici măcar cu... miracolul japonez.
Considerată a doua putere mondială până în 2010 (când a fost depăşită de China la PIB), ţara de la răsăritul Soarelui care munceşte pe brânci câte 10-12 ore pe zi, a rămas neputiincioasă: munţi de ruine, magazine goale, aer poluat, alimente necomercializabile, şosele paralizate, reactoare nucleare gata să bubuie, oameni fără adăpost, aeroporturi ticsite, morţi. Mulţi morţi şi dispăruţi. Pagube materiale? Peste 250 miliarde dolari. Pagube umane, spirituale? Fără posibilitatea evaluării.

Aș vrea să-mi cer iertare - de Traian Dorz

Aș vrea să-mi cer iertare acelor care nu-s

și n-au cum să-mi mai ierte suspinul meu supus.

Să cer iertare ierbii stropită cu noroi

și vitei înjugate la carul prea greoi.

Să cer iertare crengii ce-am rupt-o prea ușor

și florilor călcate cu mers nepăsător.

Să cer iertare apei al cărei cer l-am frânt

și fiecărui geamăt ce-ar fi putut fi câmp.

Să cer iertare pâinii nedată la flămând

și mâinilor nestrânse cu dragoste oricând.

Să cer iertare umbrei pe care am călcat

dar cine-mi iartă Doamne, ce nu credeam păcat?

O Doamne, măcar de astăzi ajută-mă să știu

ce pot să mai răscumpăr și mâine-ar fi târziu!

Lecţia Japoniei şi televizorul -- de Nicolae Geantă

Valuri tsumani uriaşe care distrug casele ca pe cutiile de chibrituri, vapoare care se rostogolesc cu susul în jos printre blocuri, maşini care plutesc precum peturile, rafinării care ard, centrale nucleare care bubuie, mii de morţi, o juma' de milion de sinistraţi, elicoptere care survolează continuu, trenuri deraiate, lipsa alimentelor în magazine, cozi de sute de metrii pentru o sticlă de apă... Aspecte apocaliptice. Viaţă care bate filmul. Şi asta, chiar în Japonia, acest tigru al economiei mondiale.
M-a şocat ceea ce prezentă televiziunile. Dar şi mai mult m-a uimit acţiunea umană: au filmat tsumani de pe acoperişuri, din avioane, de pe dealuri, au alergat curioşi pe poduri să vadă cum se fărâmă vapoarele, au fotografiat maşinile şi trenurile înghiţite de malurile de pământ, şi-au plătit bilete de sute de ori mai scumpe să fugă din arhipeleag...

M-a şocat faptul că planeta a privit şi priveşte catastrofa ca pe un film. Învăţaţi de la "cutia cu imaginii" cu explozii la orice pas, cu bubuielile din filme, cu maşini care se sfărâmă în accidente, cu explozii nucleare şi munţi de dărâmături, cu scenarii postapocaliptice, cu sânge, cu victime, cu morţi, societatea umană, a privit dezastrul ca un spectacol. Foarte mulţi deschid televioarele la ştiri şi nu se îngrozesc.

Noua bancnotă românească

Te bucuri Doamne

Florile,
până se scutură
se oglindesc în Soare.
Apele,
până se liniştesc
aleargă spre mare.
Stelele,
până vor cădea
se ţin cu amândouă mâinile de cer.

Dar inima?
Numai Tu Doamne,
eşti sprijinul inimii mele
nemângâiate.
Inima mea,
până se zbuciumă
te caută pe Tine,
O văd fugind acolo unde eşti Tu,
pentru ca să audă cu grijă
tot ce-i vei da...

Iar Tu, Doamne,
te bucuri
când îngrijeşti de inima mea.

(Anonim)

Cealaltă femeie din viaţa mea - de Nicolae Geantă

În urmă cu ceva zile am ieşit să iau cina în oraş cu… o altă femeie! Şi culmea, a fost ideea soţiei mele! "Ştim amândoi că o iubesti !" - mi-a zis într-o zi jumătatea mea, luându-mă prin surprindere. “Viaţa e foarte scurtă, dedică-i şi ei puţin timp”. "Da, dar eu te iubesc pe tine ", am protestat. "Ştiu, îns-o iubeşti şi pe ea".

Cealaltă femeie pe care sotia mea dorea să o vizitez era Mama, vaduvă de câţiva ani. Din nefericire, jobul, copiii, obligaţiile familiale, nu-mi permiteau s-o văd decât ocazional.

Am sunat-o s-o invit la cină "Ce s-a întâmplat ? Eşti bine ?" m-a intrebat. [Mama e tipul de femeie pentru care un telefon târziu, în noapte, sau o invitatie surpriză, sunt indicii de veste rea]. "Am crezut că ar fi plăcut să petrec ceva timp cu tine... Amândoi, singuri... Ce părere ai ?". Reflectând un moment, răspunse: "Mi-aş dori, mult."

În seara stabilită, în timp ce mergeam de la serviciu să o iau, mă simţeam emoţionat, aveam fiorii aceia care preced o întalnire specială. Când am ajuns, am constatat că şi ea era la fel de emoţionată ! Mă aştepta la poartă, îmbrăcată în vechiul ei palton. Îşi încreţise părul şi îmbrăcase o rochie cu care sărbătorise ultima aniversare a căsătoriei. Faţa îi radia lumină, ca a îngerilor. "Le-am spus prietenelor că voi ieşi cu fiul meu, şi au fost foarte emoţionate" – îmi relată bucuroasă urcând în maşină.

Eu nu ştiu, Doamne - de Traian Dorz

Eu nu ştiu, Doamne, unde încă,

îmi vei mai duce paşii mei,

dar ştiu că Tu-mi vei fi oriunde

lumina sfântă pentru ei.

Eu nu stiu, Doamne, ce ispite

vor mai mai veni în calea mea,

dar ştiu că-n Tine biruinţă

şi ocrotire voi avea.

Eu nu ştiu, Doamne, de câţi prieteni
mai pot fi încă părăsit,

dar ştiu că Tu vei fi cu mine

Însoţitor nedespărţit.

Eu nu ştiu, Doamne, câte lacrimi

au să mai plângă ochii mei,

dar ştiu că Tu vei fi-alinare

şi  mângâiere pentru ei.

Eu nu ştiu, Doamne, câte jertfe

mai trebuie s-aduc din greu,

dar ştiu că Tu-mi vei da putere

să-mi sui deplin calvarul meu.

Eu nu ştiu, Doamne, câte rane

voi mai primi de la ai mei,

dar ştiu că Tu-mi vei da răbdare

şi rugăciune pentru ei.

Eu nu-mi ştiu, Doamne, viitorul,

dar ştiu că el e-n mana Ta;

ajută-mi să nu uit aceasta

ca liniştit să-Ţi pot urma.