Nickbags

Sfaturi pentru predicatori (8)

2012-02-19T21:33:00.000+02:00

Lista de reguli ale lui John Wesley

- Fi harnic! Fi întotdeauna ocupat cu ceva! Nu te ocupa niciodată cu lucruri neimportante! Nu pierde vremea niciodată, şi nu-ţi lua pentru lucru mai mult decât e necesar.
- Fi serios. Motto-ul tău să fie: "Sfinţenie, Domnului". Evită orice atitudine uşuratică, ironizarea şi vorbirea nechibzuită.
- Discută rar şi prudent cu femeile, mai ales cu cele tinere.
- Nu lua hotărârea de a te căsătorii fără să te rogi Lui Dumnezeu cu solemnitate şi fără să consulţi fraţii.
- Nu crede rău despre nimeni până când nu ai o dovadă sigură; nu da crezare oricui. Interpretează acţiunile altora în cea mai bună lumină posibilă. Se ştie că judecătorul trebuie să fie totdeauna de partea acuzatului.
- Nu vorbi de rău pe nimeni, altfel cuvântul tău va acţiona ca o cangrenă; păstrează-ţi opiniile pentru tine până când vorbeşti mai întâi cu persoana în cauză.
- Să nu ai o atitudine de superioritate faţă de nimeni, preedicatorul Evangheliei trebuie să fie slujitorul tuturor.
-Nu te ruşina de nimic altceva decât de păcat; să nu-şi fie ruşine să mărturiseşti păcatul atunci când este necesar.
- Fi punctual. Fă totul exact la timpul stabilit. Nu te abate de şla reguli, şi respectă-le ca să ai o conştiinţă curată.
- Nu ai altceva de făcut decât să salvezi suflete, de aceea investeşte, investetşte în această lucrare. Megi întotdeauna numai la aceia care au nevoie de tine!
- O parte din timp să o dedici predicării şi vizitelor din casă în casă, iar alta să o dedici studiului, meditaţiei şi rugăciunii.
- - Acţionează întotdeauna NU cum îţi place ţie, ci în unire cu fraţii.

Eu n-am vrut să scriu versuri

2012-02-18T20:12:00.000+02:00

Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.

Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.

Din orice gând să-mi iasă
o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe,
în inimă de iudă
şi-n mână de satană
ce umblă uneltind
să fure munca celui
ce plânge şi asudă.

N-am vrut să strig cuvinte,
ci-am vrut să trag săgeţi
puternice şi multe
cu negreşită ţintă
am vrut să sun alarme,
am vrut să rup peceţi
am vrut să-mpiedic răul
să fure şi să mintă.

Cântarea-i numai forma
sub care-mi ies plecând
ostaşii-acestei lupte
de-un suflet şi-o credinţă
ce oricâţi sunt, să meargă
coloane, rând pe rând,
să lupte-n orice parte
spre-aceeaşi biruinţă.

...O, dragi cântări a-mele,
plecaţi cum v-am dorit
în linii largi de luptă
pe-ntins din zare-n zare
şi nu mai staţi din drumul
viteaz şi strălucit
decât când o să sune
Cereasca Încetare.

Luptaţi să nu ajungeţi
în mână la vrăjmaş
şi-ajunse, nu-i daţi sprijin
în lupta lui vicleană,
păstraţi-vă şi scutul
şi spada de ostaş
nălţând Solia Sfântă
şi-n tabăra duşmană.

Plecaţi-mi, rânduri sfinte,
mai multe an cu an,
mai îndrăzneţ, mai sigur,
mai ager în mişcare
cu fiece săgeată
să-nfrângeţi un duşman.
– Aşa să vă găsească
Hristos pe fiecare!

Traian Dorz

Războiul nevăzut

2012-02-18T00:47:00.002+02:00

Trăim într-o societate în care prea mulţi nu sfârşesc cu happy-end. Unde, foarte, foarte mulţi se dau bătuţi. Familii tinere eşuate, avorturi, divorţuri, suicid, biserici care se închid. La început scântei, flăcări, dinamism. Apoi, tăcere... O lume înfrântă. A oamenilor cu capul plecat. Şi, cu spinarea cocoşată. Preoţi ce fac slujbe în biserici goale. Pastori puşi în ţarc de către comitete, de soţii, de biserici, de fraţi. Creştini ce nu-L mai vestesc pe Isus, pentru că de ani întregi nu s-a mai pocăit nimeni. Biserici fără seri de evanghelizare, cu predici sterpe şi cântări pe trei beregăţi. Oameni ce nu se mai roagă pentru bolnavi, nu-şi mai binecuvântează copiii. Şi unii, nu mai cred în darurile Duhului Sfânt. Creştini ce-au lăsat armele-n rastel. Neutilizate, sunt pline de rugină... Cum să mai tragă, cum să mai ocheşti cu ele?

„Pământul nu-i numai un câmp de luptă între bine şi rău, între Dumnezeu şi satana, ci şi între somn şi nesomn, între întinsul pe saltele comode şi întinsul pe crucea Golgotei”, scria Dani Surducan. Creştinii au de luptat pe toate fronturile. De la est la vest, din nord în sud, duc un „război nevăzut”, cum spune Sfântul Nicodim Aghioritul. „Nu cu carnea, ci cu domniile, cu căpeteniile, cu stăpânitorii întunericului”, cum zice Sfântul Apostol Pavel. Cu diavolii, cu plăcerile, cu ispitele, cu secularismul, cu ateii. Cu mândria, cu egoismul, cu ura, cu nepotismul, cu predicile searbăde, „cu capetele-nguste şi inimile seci”, vorba lui Eminescu.

Nelegiuirea nu a ieşit la paradă cu papuci de casă şi nici legată cu sorţ în faţă, ca o baby-siter. Ci, cu panzere ce trec prin zid şi sârmă ghimpată. Avem de luptat cu moda, dar şi cu nesmerenia, cu necititul Bibliei, dar şi cu Internetul, cu lenea, dar şi cu lăcomia, cu Moş Crăciun, dar şi cu Iepurele de Paşti, cu mândria, dar şi cu ruşinea, cu cei ce moţăie-n strana bisericii, dar şi cu cei ce se-mpotrivesc (cu contriştii, cu cusurgii prin vocaţie), cu falsa performanţă dar şi cu falsa cultură...

Biserica nu poate îmbrăca liniştită pijamalele, apoi să tragă jaluzelele, şi, cu perna sub cap, să cadă-n contemplare, în timp ce dracu’ îşi face de cap afară, zvârlind în tineri cu etnobotanice, seringi, ţuică, bere gratis, manele, reviste porno, vopsele, blugi rupţi, Halloween şi Valentine’s day. Dacă va aţâpi pe perna cu miresme de rai fals, trezirea din somn va fi asemeni experienţei unui candidat la Cotroceni, care s-a culcat preşedinte şi s-a sculat prostănac. „Somnul raţiunii naşte monştrii”, spunea Goya.

Biserica să coboare din paturi! Lupta se dă în arene!

„Luptaţi să nu ajungeţi în mână la vrăjmaş /

Şi-ajunge, nu-i daţi sprijin în lupta lui vicleană, /

Păstraţi-vă şi scutul şi spada de ostaş /

’nălţând solia sfântă, şi-n tabăra duşmană!”
(Traian Dorz).

Lecţii de la un porumbel

2012-02-17T20:37:00.000+02:00

Creştinii trebuie să se asemene cu porumbeii. Să-i imite. Să zboare ca ei. Cât mai sus!

- porumbelul este deosebit între celelalte păsări;
- zboară chiar dacă uliul e prin apropiere;
- nu-şi părăseşte cuibul chiar dacă cineva i-a luat puii;
- nu-şi părăseşte semenii;
- este blând, inofensiv, nu face rău nimănui;
- este modest;
- este credincios stăpânului;
- poartă inelul stăpânului; dacă-l vezi, şti cui îi aparţine;
- călătoreşte şi se-ntoarce la cuib;
- atrage porumbeii rătăciţi;
- îşi oferă gâtul pe butuc fără să se zbată;
- uneori, poate fi prins în laţul vânătorului!

Mică poveste a poetului Vasile Militaru

2012-02-16T22:34:00.000+02:00

Poetul şi fabulistul Vasile Militaru, devenit celebru în România interbelică, s-a născut la 19 septembrie 1885, în localitatea Dobreni, Giurgiu. Autorul descrie mediul social în care s-a născut recunoscând cu modestie sorgintea ţărănească: “M-am născut într-un bordei/ Învelit în paie…/ Doinitor mi-a fost un tei,/ Leagăn - o copaie...”.

Deşi o lungă perioadă de timp numele său a fost aruncat, în mod abuziv, în temniţa uitării, creaţia sa poetică şi religioasă a rămas mereu vie în memoria poporului român, în special în memoria generaţiilor vârstnice.

Deşi iubitor de carte, nu reuşeşte să absolve decât patru clase primare, familia neavând posibilităţi să-l întreţină la studii. Devine un autodidact perseverent. A sorbit învăţătura creştină din gura mamei sale şi de la preotul din sat, moştenind o credinţă puternică, pe care şi-a întărit-o prin lecturi biblice procurate din biblioteci bucureştene. De copil, Vasile M. scrie cu pasiune versuri. Apoi continuă să studieze prin bibliotecile bucureştene şi frecventează, cursuri de literatură, filozofie şi istorie, în cadrul Universităţii din Bucureşti, fără să se înscrie şi la examene (student voluntar). Participă la numeroase reuniuni culturale, la cenacluri, unde îi întâlneşte pe marii scriitori ai vremii: Al.Vlahuţă, Barbu Delavrancea, George Coşbuc, Duiliu Zamfirescu.

În 1919 debutează şi editorial cu volumul de versuri lirice şi pasteluri “Stropi de rouă”, intrând în marea poezie românească. În perioada interbelică, V. Militaru devine cel mai viguros vlăstar al “brazdei româneşti”, publicând peste 20 volume şi o serie de fabule. Acestea din urmă abordează teme sociale şi morale, care privesc viaţa societăţii moderne şi contemporane, multe dintre ele potrivindu-se perfect şi cu evenimentele din zilele noastre:

“Treci cărbunele prin aur măcinat şi nu vei spune / Că, din aur, strălucire n-a rămas şi pe cărbune...

Ai sub ochi o carte bună?; strângi în Sufletu-ţi tezaur, / Căci, sorbind lumina cărţii, treci cărbunele prin aur!”

Preocuparea religioasă rămâne constantă în poezia sa. În 1933 publică “Psaltirea” în versuri, pentru care a primit premiul Academiei Române. Cea mai importantă operă a sa rămâne însă “Divina Zidire”, o monumentală “Sinteză Biblică în versuri”, însoţită de 95 ilustraţii ale artistului Gustav Dore, volum la care a lucrat peste 25 ani (1926-1955), dar care a rămas în manuscris. Autorul n-a trăit bucuria editării ei, deoarece “zidirea” stalinistă i-a îngrădit libertatea de a tipări o asemenea carte religioasă.

Din 1933 se alătură mişcării legionare căreia îi dedică mai multe poezii, sub pseudonimul Radu Barda.

După 1944, opera lui V. Militaru a fost interzisă în toate instituţiile statului “democrat popular”. Toate cărţile lui au fost scoase din biblioteci şi şcoli. Cine mai păstra în casă o carte de V. Militaru risca chiar arestarea. La una dintre percheziţiile din casa scriitorului, operele şi manuscrisele găsite i-au fost arse în faţa soţiei disperate de grozăviile impuse de Securitate.

Câţiva ani din regimul stalinist, poetul a reuşit să scape de arestările successive. Însă la un moment dat i se cere să-și folosească talentul literar în slujba comunismului. Refuzul său este categoric: „În poeziile mele, niciodată nu va rima poporul cu tractorul”. Ca urmare a acestui refuz, datorită trecutului său legionar și a operei sale religioase, este arestat la 8 ianuarie 1959. Detenția o face la Piteşti unde va fi torturat crunt în ciuda faptului că la data arestării avea 74 de ani. De la Piteşti este transferat la închisoarea din Craiova, unde se va judeca şi procesul său. Sentinţa a fost dată la 20 iunie 1959 când Tribunalul Militar din Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniţă grea pentru „crimă de uneltire contra orânduirii sociale”; la 12 ani de închisoare corecţională pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise; la 10 ani de degradare civilă, confiscarea totală a averii personale, plus obligaţia de a plăti 1000 lei cheltuieli de judecată! Bătrânul Vasile Militaru în vârstă de 74 ani a primit o condamnare de 32 ani, urmând să iasă din închisoare la vârsta de 106 ani.

Considerat “deţinut deosebit de periculos”, a fost izolat în celula-infirmerie din Ocnele Mari, Vâlcea. Bolnav şi fără medicamente, Vasile Militaru n-a mai rezistat decât 18 zile. Marele scriitor Vasile Militaru a murit în ziua de 8 iulie 1959 ca un martir pe altarul sfânt al poeziei şi al credinţei strămoşeşti. A fost îngropat de doi deţinuţi sub un măr, în curtea Penitenciarului Ocnele Mari, apoi după 9 ani, transferat de soţia sa în cimitirul Bellu din Bucureşti.

Luigi Miţoi, din ringul de box în tranşeul bisericii

2012-02-15T15:49:00.001+02:00

Luigi Miţoi - Biserica Logos Ploieşti

Dacă vrei să înveţi luptă, urmăreşte-l atent pe Luigi Miţoi. Nu luptă cu succes în K1, nu mai practică demult boxul, şi nu e nici măcar antrenor de greco-romane. Însă, acest prodigios păstor, e torenţial prezent, e mereu angajat într-o virilă ofensivă: spirituală, morală, intelectuală... Se luptă cu răul nativ, cu secularismul, cu starea de apatie a bisericii, cu gladiatorii maleficului. Dă cu ei de podea, îi răpune.

Ca mulţi dintre valorile mioritice, pastorul Miţoi s-a născut undeva la ţară, într-un loc neînsemnat, mic, în Giurgiu. „Oamenii mari se nasc la case mici”, spune Nicolae Iorga. Lucrul ăsta L-a confirmat chiar Hristos Isus. Abandonat de ambii părinţi de la 6 ani, a copilărit lângă bunici. Simplii şi smeriţi, bătrânii s-au străduit să acopere golurile din viaţa copilului ce simţea nevoie de protecţie, de ajutor, de-o mână caldă, într-o junglă umană în care numai prădătorii o duc bine. La 16 ani, viaţa de dur l-a împins spre o lume a boxului. A crezut că boxul e modalitatea de luptă prin care oamenii pot să învingă, să devină celebrii. S-a antrenat cu maximă seriozitate, crezând că va birui lumea. Dar, cinci ani mai târziu, Dumnezeu l-a atins pe coarda sensibilă. Prăbuşit, falimentar, a înţeles că puterea şi succesul nu stau în lupta cu... oamenii. Şi a trecut în apărarea, în instruirea lor.

Predicator renumit, pastorul Betaniei din Chicago, e tipul de om care atunci când citeşte ansambluri scripturale face hermeneutică de succes. Alert, citadin, de o politeţe sportivă neafectată, fără fasoane retorice, fără cultul gesticulaţiei statuare, Luigi Miţoi are agilitatea imprevizibilă a soldatului cristic: atacă în timp ce se apără. Faţă de alţii ce se îndeletnicesc cu teologia, e un (fel de) boxer între legume. Fără abuz de sobrietate, în demonstraţiile sale, taie ades „maioneza catehismului”, pentru a ne ajuta să găsim „normalul”, graţia divină. Nimbul angelic al fratelui Luigi, afabilitatea lui incantorie, e presărată cu reflecţii subtile şi de tot felul de aluzii sapienţale. Instrumentarul său include imediatul, dând la o parte „crasa banalitate” a vieţii şi înlocuind-o cu intimitatea supremă a spiritului.

Preferă să fie coleric, decât plicticos. De fapt, nu ştie să ajungă la rutină. Oratoria lui nu poate fi decât seducătoare. Mărunt şi aţos, mobil şi rapid, elegant şi tonifiant, când predică, Luigi Miţoi nu pierde niciodată contactul cu solul: construieşte logic (aici), sunete celeste. E pe înţelesul tuturor. Judecata sa este senină. Şi asta, în ciuda copilăriei agitate, marcate de lipsuri, de comunism, de nesiguranţă.

Pastorul Miţoi tratează ideile ca pe vietăţi: le înfruntă curajos sau le invocă tandru. La el, dogmele religioase nu sunt un schematism steril, ci adevăruri eliberatoare. Învaţă auditoriul cum să preţuiască prietenii şi cum să-şi salute vrăjmaşii, cum să-şi ajute potrivnicii şi cum să tacă un nevinovat, cum se menţine o juruinţă, cum se primeşte o înfrângere. Dar şi cum se trece sub tăcere o victorie. Iar ideile, împreună, toate, converg spre o singură ţintă: cerul lui Isus Hristos. Adică, acasă pentru creştini...

Predicatorul Miţoi atrage totdeauna atenţia prin mintea sa clară. Este capabil să prezinte argumente cu o precizie militărească. Şi, să conducă la concluzii a căror logică este zdrobitoare. E analitic, pragmatic, serios, chibzuit. Are o intensitate care se construieşte continuu. Are predici bine gândite, muncite. Se simte bine atunci când apelează la o bază de date foarte solidă. E-o enciclopedie ambulantă. Face parte din tipul „prezentatorilor albaştrii” – cum l-ar numi Ron Hoff. E raţional, e intelectualizat. Dar şi creativ, instinctiv. Spre finalul mesajelor, începe să se schimbe, partea dură se îmblânzeşte. Provoacă lacrimile. Lacrimi ce aduc deciziile schimbării, pocăinţei.

Luigi Miţoi & Nicolae Geantă

Îmi place omul Luigi Miţoi. Am avut ocazia să comunicăm. Pot să spun că alături de el, ai un sentiment de siguranţă: morală, intelectuală... Are darul de-a aduce cu sine o garanţie de civilizaţie sfântă. Îmi place pentru că e tot timpul necontaminat de frazeologie bisericească (limbaj liturgic, limbă de lemn), de aplomb carnavalesc, de suficienţă. Nu s-a lăsat sedus de nici un partizanat. A rămas „imperturbabil fără placiditate, tonifiant fără exaltare” – cum l-ar numi Andrei Pleşu. E mereu la locul lui, şi totuşi nu-i mereu în acelaşi loc.

M-a cucerit fratele Luigi Miţoi. Prin fineţea sa analitică, prin delicateţe, prin dedicarea în slujba de păstor, ca slujitor al Regelui Isus, un inimitabil care ia lucrurile în serios. În preajma sa nu e îngăduită superficialitatea. Nici improvizaţiile. Nici eschivările. Nici falsul. Dar, nici luptele pierdute!

Închei, citându-l: „Fiecare din noi suntem implicaţi în meciul vieţii, care se joacă pe stadioanele lumii, zi de zi. Fluierul final va pecetlui pentru totdeauna victoria sau înfrângerea fiecăruia. Depinde de antrenor. Alege-L pe Isus Hristos”. Luigi Miţoi l-a ales. Şi, a ajuns din ringul de box, în tranşele bisericii. Acolo, orice lumânare aprinsă de el, face explozie!

Predicatorul ideal

2012-02-14T14:12:00.001+02:00

Dacă este tânăr, n-are experienţă; dacă are părul alb, e prea bătrân.
Dacă are 5-6 copii, are prea mulţi; dacă n-are copii, dă un exemplu rău.
Dacă foloseşte notiţele la amvon, predicile sale sunt pregătite dinainte şi-s seci; dacă improvizează pe loc, predicile sale nu sunt profunde.
Dacă este atent cu săracii, se dă în spectacol; dacă e atent cu bogaţii, tinde să devină aristocrat.
Dacă foloseşte multe ilustraţii, neglijează Biblia; dacă nu foloseşte suficiente ilustraţii, nu se face înţeles.
Dacă dezaprobă răul, exagerează; dacă nu îl condamnă, îi place compromisul.
Dacă predică o oră, vorbeşte prea mult; dacă predică mai puţin de o oră, este leneş.
Dacă predică despre adevăr este ofensiv; dacă nu, este ipocrit.
Dacă nu reuşeşte să fie pe placul tuturor, face rău bisericii; dacă este pe placul tuturor, nu are opinii personale.
Dacă predică despre 10 %, îi plac banii; dacă nu predică despre zeciuială, nu urmăreşte progresul bisericii.
Dacă are salariu mare, este materialist; dacă are salariu mic, dă dovadă că nu merită mai mult.
Dacă predică tot timpul, oamenii se plictisesc să-l asculte numai pe el; dacă invită alţi predicatori, fuge de responsabilităţi.

Şi, se mai spune că predicatorul are o viaţă uşoară!

PS: Articolul a apărut în Review Herald, USA, 2 aug. 1956. Nu ştiu autorul!

A plecat şi Whitney Houston. Unde?

2012-02-13T23:00:00.003+02:00

S-a născut într-o familie ce-a avut cântecul în sânge. Mai întâi a cântat alături de mama ei, Cissy. Apoi, la 11 ani, superstarul s-a remarcat prin vocea inegalabilă. A câştigat 7 premii Grammy şi două premii Emmy (415 premii în total). A fost cea mai premiată cântăreaţă din istorie. A vândut peste 170 milioane de discuri. A încasat peste 100 milioane de dolari. Gurile rele spun c-ar fi murit falită. Din cauza prafurilor de coca...

Prafuri care i-au stricat vocea. Fata care uimise lumea cu gospel, cu imnuri creştine, a intrat în umbră în ultimii ani. În 2009 a încercat un megaturneu de reabilitare. N-a reuşit, fanii au hulit-o.

A murit la aproape 49 de ani. Pe 11 ianuarie 2012, la Beverly Hills, Whitney a fost găsită fără viaţă în cadă! Unii zic că s-a înecat, alţii că s-a drogat, alţii că a luat o doză mare de Xanax.

La moartea ei, ştiţi ce mă doare? Că diva muzicii gospel a învăţat să cânte nu în baruri, nu pe scenă, ci... în biserică. În cor, single. Whitney a fost baptistă. Apoi a mers la biserica penticostală. Apoi, celebritatea a împins-o să se depărteze de Dumnezeu, de biserică. Şi, să se apropie de... droguri. Din biserică la droguri. Şi, la final, de tânără în mormânt! A plecat. Dar unde?

Whitney Huston nu e primul VIP care datorită celebrităţii a renunţat la Dumnezeu, la biserică, la creştinism. A ales opulenţa, luxul, extravaganţa, plăcerile. Apoi a sfârşit-o cum nu se poate de prost. Şi de neaşteptat. A căzut în aceeaşi capcană ca Elvis Presley (baptist care la 17 ani a fost dat afară din biserică deoarece nu i-a fost îngăduit să cânte cu chitara), sau Michael Jackson (iniţial a cântat în biserica baptistă). Am o temere, ca nu cumva şi Jotta (brazilianul creştin de numai 10 ani, care a uimit lumea cu vocea sa), să nu cadă în aceeaşi plasă!

Ce să înveţe tinerii de aici? Cu viaţa, nu te joci! Darămite cu Dumnezeu!

Lista de preţuri din cartea Ruth

2012-02-10T11:13:00.002+02:00

Inventio
O poveste cu happy end. Dar si cu multe esecuri.
Oamenilor le place sa le spui povesti cu sfarsit bun, dar cu final tragic nu doreste nimeni sa asculte. Totusi, cei mai multi oameni biblici au sfarsit tragic. Iar dintre cei peste 80 de miliarde de pamanteni de-a lungul tuturor timpurilor...

Dispozitio
a. Elimelec, sau cât costă să pleci pentru o vreme din Israel
- cât costă să pleci din biserică în lume? Măcar pentru un scurt timp...

b. Moab, sau cât costă o viaţă de belşug fără Dumnezeu
- pe Elimelec l-a costat gospodăria, viaţa celor doi copii, viaţa sa
- a lăsat o soţie văduvă, şi două nurori fără viitor

c. Naomi, sau cât costă plăcerea
- e preţul amărăciuni
- te goleşte de tot ce ai
- te face să-ţi fie ruşine să te-ntorci acasă

d. e. Orpa, ce plăteşti dacă plângând mergi înapoi
- binecuvântări ratate

e. Ruth, ce primeşti dacă plângând mergi înainte
- dacă nu înainta, David nu s-ar fi născut. Iar din David, coboară Isus!
- adevăraţii creştini merg cântând prin Valea Plângerii. Canaanul e pregătit pentru ei.

f. Boaz, răscumpărătorul plăteşte
- am să-ţi dau un loc de odihnă Ruth
- am să te fac mireasă
- Hristos a plătit pentru tine!

Sfaturi pentru predicatori (7)

2012-02-09T20:20:00.002+02:00

Lecţii învăţate de la un cocoş

Te trezeşte când ţi-e somnul mai dulce. Fie că eşti rege, fie că eşti cerşetor, el îţi cântă. Nu se teme de mesaj. Repetă sonata. Nu-şi schimbă tonalitatea - e mereu la aceleaşi vibraţii alarmante. N-o face cu silă, nici plătit. Când cântă el, şti că noaptea a trecut. N-ai cum să-i rezişti. N-a rezistat el nici apostolul Petru...

Ce să înveţe predicatorul de la un cocoş? Măcar 7 principii:

• Se trezeşte de dimineaţă pregătit pentru lucru; pentru ceea ce Dumnezeu i-a dat să facă;

• Nu încetează să cânte chiar dacă sunt si alţii care fac acelaşi lucru; nu intrá in competiţie;

• Cântă chiar dacă nu e nimeni sá-l admire; el nu asteaptă ovaţiunii şi aplauze;

• Trezeste pe cei ce dorm. E nepopular dar necesar;

• Proclamă veşti bune: - "e dimineaţă!"; – "noaptea a trecut!";

• Poţi conta pe cocoş. El nu uită niciodată să te trezească;

• Nu se plânge că face acelaşi lucru zi de zi!

PS: Mulţumesc prietenului meu Daniel Floruţă, pastorul Bisericii Museros - Valencia, pentru astfel de sfaturi!

Sfaturi pentru predicatori (6)

2012-02-08T14:36:00.001+02:00

4. Mâinile

Ce facem cu mâinile în timpul predicii? Deseori mâinile, spun mai mult decât cuvintele. Căci omul comunică şi prin degete, spunea Freud.

- nu staţi cu mâinile la spate; şi nici în şolduri; nu pentru că aţi apărea ca un "borcan cu două coade" - cum cataloga bunicul meu acest obicei, dar mâinile-n şolduri înseamnă "asta nu-mi comvine";
- nu zornăiţi mărunţişul din buzunare - sugerează dezordine;
- nu vă frecaţi mâinile la amvon - e semn de emotivitate;
- nu vă trosniţi degetele, nu le contorsionaţi, nu vă jucaţi cu verigheta;
- nu ţineţi mâinile în buzunar - e lipsă de educaţie; dacă nu reuşiţi să evitaţi acest "tic", coaseţi-vă buzunarele!;
- nu arătaţi niciodată cu pumnul spre sală - e ameninţare;
- nu vă loviţi coapsele; nu buşiţi în amvon - s-ar putea să speriaţi pe cineva!;
- nu vă treceţi mâinie prin păr; nu vă scărpinaţi în cap (şi nici în ureche);
- nu ridicaţi niciodată mâinile mai sus de umăr (când mâinile-s ridicate prea sus, faţa predicatorului este umbrită); nu le coborâţi niciodată mai jos de curea;
- nu staţi niciodată cu coatele pe amvon, nici cu mâinile legate de el ca de coarnele plugului - vă dă aere de superioritate, dvs nu asta propovăduiţi;
- nu zdrăngăniţi pixul, nu arătaţi cu el spre sală, nu răsuciţi cablurile electrice;
- nu staţi tot timpul cu Biblia în mână, altfel nu veţi putea gesticula cu o mână, nu puteţi mima crucea, răstignirea, braţele întinse ale Tatălui etc;

Încercaţi să nu mişcaţi mâinile decât atunci când trebuie să spuneţi un lucru pe care doriţi să-l subliniaţi. Totuşi, arătaţi discret bisericii că le aveţi la dvs...

Sfaturi pentru predicatori (5)

2012-02-07T10:42:00.002+02:00

Lecţii învăţate de la un câine.

Se spune despre câini că-s cei mai buni prieteni. Ei, nu te lasă niciodată singur. Fie că eşti vesel sau trist, ei vin, îţi sar în braţe, schelălăie, se gudură, aleargă în jurul dumneata. Sunt în stare să te apere cu viaţa lor. Chiar dacă îi cerţi, câinii niciodată nu ţin supărarea. Se duc puţin ruşinaţi într-un ungher, şi findcă ştiu să ierte, se întorc înapoi ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Nu sunt ignoranţi. Şi nici nu ridică pretenţii. Pot trăi mulţumiţi şi cu puţin. Mâncat bine sau nu, un câine poate totdeauna să se bucure.

Au ce să înveţe predicatorii de la câini? Hai să urmărim împreună câteva aspecte:

- câinii par totdeauna bucuroşi să ne vadă, modul în care ne întâmpină nu are nimic artificial sau fals;
- când se aproprie de cineva care este cu noi, şi vor să se împrietenească cu el; dacă scot sunete prietenoase nu vor muşca, fiindcă un câine nu exagerează niciodată;
- dovedesc aceeaşi atenţie sau afecţiune faţă de toată lumea; sunt expansivi, nu ostentativi;
- nu au planuri ascunse; fac numai două lucruri: fie se gudură, fie latră;
- limbajului trupului lor este telegrafic;
- câinii ştiu totdeauna când nu mai sunt în centrul atenţiei; când se văd în această situaţie, se depărtează uşor şi se aşează la locul lor;
- nu depăşesc niciodată timpul alocat;
- câinii ştiu cine sunt; au personalităţi puternice;
- nu fac lucruri plictisitoare;
- câinii îşi respectă totdeauna stăpânul indiferent de ce decizie ia acesta;
- sunt buni prieteni; nu vin să spună ce au de spus, pentru ca apoi să plece grăbiţi la alte treburi; câinii rămân cu noi atât cât este nevoie;
- vorbiţi-le, câinii ştiu să asculte!; nu-i zgândăriţi niciodată, oricât ar fi de blânzi, câini pot să muşte!

PS: Mulţumesc, fără să-l cunosc, lui Ron Hoff, unul dintre marii oratori ai USA; de la el a plecat această idee!

Generaţia patimilor

2012-02-06T21:13:00.000+02:00

Fac parte din generaţia decreţeilor. A unora veniţi pe lume nedoriţi de părinţi. A celor care nu vedeau portocalele decât de Revelion, iar bananele lor erau totdeauna lipsă. Sau verzi. Ciocolata, apărea ca geniile. Era fie chinezească, fie cu margarină de se lipea de cerul gurii. Sunt din generaţia celor ce dormeau în rând la 6 dimineaţa, cu tichetul de pâine în punga de-un leu. A celor ce-au încasat şuturi de la cei cu şapcă comunistă, lunea, la rând la mălai, a copiilor crescuţi fără desene animate, fără curent electric după ora 22, fără apă caldă la robinet. Şi cu calorifere pe post de frigidere. Sunt din generaţia de sacrificiu, ce-a pătimit.

A venit apoi Revoluţia, şi generaţia mea a avut parte de toate: rele, bune, nebune... Veniţi în lume nedoriţi, trăind copilăria lipsiţi şi oropsiţi, nu şi-a mai dorit copii. A îmbrăţişat filosofia lui “decât să n-am cu ce să-l cresc, mai bine nu-l fac”. De parcă africanii au cu ce să crească pruncii. Şi au câte 6-7 per femeie. Dar cu banii lor puţini, ei cumpără pâine, nu anticonceţionale!

Paradoxal, cea mai numeroasă generaţie a tuturor timpurilor din România (peste 500.000 copii/an), a dat naştere la copiii de 4-5 ori mai puţin!!! Am ajuns să fim generaţia cu cea mai scăzută fecunditate din istoria ţării: 1,2 copii/femeie (2010) – penultimii din Europa! Noi, românii, care în 1910 eram primii! (cu 5,4 copii/femeie). Nu mai avem aceeaşi zestre genetică, acelaşi AND ca moşii noştrii? Am devenit sterili?

Am ajuns, azi, decât 19 milioane, conform Institului Naţional de Statistică. Mai puţin cu 21 % decât în ’89. Câteva milioane sunt rătăciţi în diaspora, iar peste 10 milioane avortaţi oficial. De fapt 23 de milioane de români au murit în spanga chiuretajului, în ultimii 60 de ani în România, conform analizelor d-lui V. Gheţău, demograful şef al ţării.

Tinerii de azi, segmentul mic de copii născuţi anual după ’89 (125-130.000/an), au devenit problema fundamentală a României!

Reducându-se numărul de elevi, au început să se închidă şcolile, să se comaseze. Iar abandonul şcolar, analfabetismul a început să urce-n procente. Cu elevi din ce în ce mai puţin s-a redus bazinul de selecţie al liceelor. Şi, au scăzut standardele. Dacă ieri, admiterea era cu 9,00, azi a ajuns la 5,00. Sau, de 3 ani încoace, la 2,00 ori la 1,00! Când cobori standardele la 3,00, elevul de nota 9,00 coboară şi el ştacheta (la 5,00). Iar profesorul lasă garda jos, jos de tot. Prin urmare absolvenţii sunt din ce în ce mai slabi pregătiţi. Liceenii, slabi de azi, vor fi studenţiii şi profesioniştii de mâine: cei care vor opera (uitând foarfecele în burta pacienţilor!), vor face legi, vor pilota avioane (sperăm nu prin blocuri!), vor proiecta clădiri, vor pune creionul în mâna nepoţilor noştrii! Cu profesionişti slabi, ce performanţă să faci? Ce Românie să creşti?

Fiind un segment de 4 ori mai mic decât părinţii lor, ei nu vor putea asigura decât 25 % din totalul forţei de muncă. Şi dacă noi, de 4 ori mai mulţi, ne străduim să-i creştem în condiţii optime şi abia reuşim să ne ţinem pensionarii, cum vor reuşi ei, de 4 ori mai puţin, să-şi crească pruncii, cum vor reuşi să ne-ntreţină pe noi? Contrabalansarea nu va putea fi decât prin imigranţii din lumea nedezvoltată. Tot săraci, tot fără valori…

Patimile generaţiei noastre încep să se contabilizeze: o Românie îmbătrânită, fără gravide, fără scrâşnet de prunci, fără şcoli pline. O Românie care a ucis în pântece un nou Hagi, o Nadia, un Eminescu, Brâncuşi sau Wurmbrand.

Dacă nu ne vom opri acum, vom fi o Românie unde bătrânii vor aştepta cu nasul lipit de geam, singurul copil, plecat şi-acela undeva departe. O Românie care va fi călcată de imigranţi: de negri, de chinezi, de musulmani! O Românie unde creştinismul va începe să fie pus la colţ, unde bisericile vor fi înlocuite ca-n Anglia şi Franţa, cu temple şi moschei. Iar Dumnezeu va fi greu de găsit.

Şi toate astea, fiindcă “generaţia patimilor” a ales să nu-I urmeze sfatul perpetuării speciei: "creşteţi, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul". Dar, şi cerul...

Sfaturi pentru predicatori (4)

2012-02-04T14:40:00.004+02:00

2. Umorul.
E indicat să glumeşti în timpul predicii?
Umorul este înşelător, spune Ron Hoff. "Este ca mersul pe sârmă..., ieşi în faţă cu o glumă, ţine sau nu ţine", spune Jay Leno. Este o tehnică ieftină, care face mintea să se relaxeze puţin!

- dacă faceţi o glumă, optaţi pentru una adevărată; adevărul este acceptat, glumele născocite nu;
- nu râdeţi niciodată de cineva din auditoriu, dar nici de cei neprezenţi;
- fiţi ironici cu dvs, nu cu altcineva; autorironia fină e potrivită unui predicator; păstraţi regula următoare; nu râde pe seama altora, atâta timp cât poţi râde pe seama ta!
- feriţi-vă de glumele nesărate, indecente, lucruri şocante sau scandaloase; dacă n-o faceţi ve-ţi pierde audienţa;
- nu aşteptaţi ca biserica să râdă; dacă fraţii nu râd treceţi mai departe;
- nu râdeţi de gluma spusă, lăsaţi publicul s-o facă, predicatorul trebuie numai să jubileze în sinea sa;

Nu sunt de acord ca, în timpul predicii, predicatorul şi sala să se ţină râzând cu mâna de burtă. Nu suntem la spectacol. Nu sunt însă nici împotriva unei glume de bun simţ. Florin Ianovici spune că în timpul predicii e bine să spui măcar odată ceva amuzant.

Dacă nu puteţi râde în timpul predicii, vă recomand cu dragoste: măcar zâmbiţi! Zâmbetul are putere terapeutică, spune prof. dr. Robert Zajonc (Univ. din Michigan). Răceşte sângele din hipotalamus, ajută la eliberarea endorfinei, hormonul care combate durerea şi ne dă o stare de bine!

Nu uitaţi, umorul nu se supune regulilor!

Predicarea înseamnă

2012-02-03T17:27:00.002+02:00

Vladimir Pustan şi studenţii săi de anul I
Şcoala de Predicare "Cireşarii"
Cluj-Napoca, 2012

de Vladimir Pustan

A predica înseamnă a da cu mătura Cuvântului în ogrăzile oamenilor ca să aibă unde să aterizeze îngerii fără să-şi murdărească aripile de praf…

A predica înseamnă a ţine în căuşul palmei scânteia dureroasă a versetelor nebătătorite şi a fugi cu ea în noaptea necunoştinţei, pentru a aprinde focul aşteptării lui Hristos…

A predica înseamnă a muri câte puţin de frica de a nu trece nepăsător pe lângă şoapta Duhului ce te îndeamnă să mai zăboveşti lângă izvorul secat, rugându-te cu genunchii juliţi să se mai deschidă stânca pustiului…

Predicarea înseamnă a privi în ochii oamenilor ca în ochii lui Dumnezeu, asumându-ţi riscul de a rămâne orb de atâta strălucire…

Predicarea înseamnă singurătate ceţoasă, când trebuie să uiţi ce şti pentru a-ţi putea aduce aminte şi de ce nu ai învăţat niciodată…

Predicarea înseamnă aici şi acum. Atunci şi apoi e târziu…

(articolul a apărut în revista Predicatorul, an 1, nr1, ian. 2012

vezi aici http://predicare.ciresarii.ro/?p=403)

Sfaturi pentru predicatori (3)

2012-02-01T19:08:00.000+02:00

- niciodată să nu începeţi predicile cu o negaţie; niciodată să nu începeţi predicile cu o explicaţie:
- nu lăsaţi să se transpună supărările personale la adresa unor personalităţi din viaţa dvs; nu faceţi aprecieri personale de la amvon; nu vă plasaţi într-o tabără sau alta, pe noi ne interesează Evanghelia şi Hristos;
- evitaţi cuvintele care au conotaţii negative;
- niciodată un om mic nu va vorbi despre sine ironizându-se, oamenii mari în schimb se vor ironiza totdeauna pentru că nu vor pierde nimic; deci, fiţi autoironici, va prinde bine!
- duceţi totdeauna ideiile la bun sfârşit;
- nu folosiţi niciodată cuvinte gen "aţi înţeles" cispuneţi "am înţeles", altfel auditoriul dvs se va mai slab, inferior, prost.
- nu încercaţi niciodată să imitaţi vocea cuiva, şi nici mimica lor (iar dacă le folosiţi pildele personale nu vă daţi dvs personaje principale!) - nu are nevoie Dumnezeu de duplicitate!

Sfaturi pentru predicatori (2)

2012-01-31T20:43:00.000+02:00

- nu uitaţi niciodată să vă adresaţi bisericii, utilizaţi o formulă de adresare (a dvs personală);
- niciodată să nu vă adresaţi auditoriului cu "suntem astăzi aici" sau "îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi cu dvs aici" - e o demonetizare a realităţii;
- nu este indicat niciodată să vă ridicaţi soţia în picioare şi să o prezentaţi publicului:
- nu abundaţi în versete biblice - fraţii pot citi Biblia şi acasă, pentru că deveniţi prea tehnici!; dvs prelucraţi versetele şi transmiteţi idei;
- nu vă plasaţi niciodată din start pe o poziţie de inferioritate faţă de public - dacă declaraţi în faţa bisericii că sunteţi simpli şi smeriţi, adunarea va simţi exact reversul; tocmai din astfel de cuvinte se poate deduce că... lipseşte smerenia!
- nu scăpaţi niciodată sala din ochi; nu vă ţineţi nasul numai în text, în Biblie sau pe schiţă;
- nu folosiţi în exces neologisme, dar nici arhaisme;
- nu declaraţi că o temă e primordială, până nu vă asiguraţi că că tema pe care o derulaţi este primordială;
- nu vă uitaţi niciodată direct la o persoană când aveţi ceva critic de spus - să nu pară că o acuzaţi!
- nu arătaţi niciodată gesticulând spre o persoană! (la o nuntă, la Braşov, în timp ce relatam declaraţia unui tînăr "cu asta să mă însor eu?", era să mă nenorocesc, deoarece am arătat într-o direcţie anume cu mâna, iar pe scaunul din acea direcţie stătea o femeie necăsătorită de cca 100 kg! Mi-am cerut scuze imediat, dar obrajii mi-au crăpat de ruşine!);

Faceţi totdeauna discuţii spumoase, pompieristice, care să trezească mai mult decât cafeaua, spune Florin Ianovici.
Nu vă dă Dumnezeu voie să vă faceţi de râs!

Piramida nevoilor

2012-01-30T22:02:00.002+02:00

Matematic, orice piramidă are o bază. Peste bază, urcă apotemele, iar din vârf, subţire de tot, priveşte vârful. De aceea, în viaţă, spune filosofia lumii, contează doar vârfurile. Şi, promovează lupta pentru supremaţie.

Psihologul Abraham Maslow, spune că la baza piramidei nevoilor umane stă întotdeauna nevoia fiziologică. Peste ea-s aşezate nevoia de siguranţă, de iubire şi de stimă. Iar în vârf nevoia de realizare. Maslow scrie că oamenii care au atins starea de vârf, întră în transcendenţă, devin conştienţi nu doar de potenţialul lor personal, ci de întregul potenţial al speciei umane. Totuşi, indivizii care trăiesc această bucurie extatică, simt o tristeţe cosmică!

Societatea, spune că sub baza piramidei valorii, totdeauna stau infractorii. Pentru că, infractorii sunt consideraţi elementele cele mai de jos ale comunităţii. Peste ei sunt oamenii obişnuiţi. Adică majoritatea dintre noi. Dacă cobori o treptă ajungi în lumea infractorilor. Căci, afirm eu, infractorii sunt oameni obişnuiţi, dar căzuţi.

Treapta a treia o constituie eroii. Adică acei obişnuiţi care fac lucruri neobişnuite. Acei obişnuiţi care se rup de linia lor comună. Şi urcă. Undeva, unde numai curajul ce şi-a făcut rugăciunea ajunge.

Peste eroi, pe treapta a patra se înalţă geniile. Acei oamenii neînţeleşi. Şi rari. Foarte rari. Cei cu sclipiri de moment. Cu mişcări bruşte ce revoluţionează omenirea.

Eroul şi geniul, spunea pastorul Florin Ianovici, fac legile societăţii. Ei trăisc pentru lege. Nu poţi fi erou, şi nici geniu, dacă societatea nu te confirmă.

Lumea, are piramida valorii cu patru trepte, geniile fiind vârfurile intangibile pentru majoritatea dintre muritori. Obişnuiţii nu pot niciodată să devină genii. Şi nici eroi. Infractorii, n-au niciodată şansa reabilitării.

Filosoful Petru Ţuţea aruncă în aer teoria societăţii despre valori. El spune că peste genii, stau sfinţii! Ce-mi place ideea asta! Sfinţii în vârful piramidei! Ei nu trebuie confirmaţi de societate, ci de Dumnezeu. Ei transced timpului lor, şi n-au nevoie de confirmare (socială, de grup). Geniul spune lucruri extraordinare, spunea Florin Ianovici, dar sfântul spune adevăruri sfinte!

Partea pozitivă absolută a piramidei valorii este că obişnuiţii pot deveni sfinţi! Nu oricine poate ajunge erou, nu oricine poate devenii geniu, dar orice om poate deveni sfânt! Chiar şi infractorii! Şi asta, fără să facă un dram de efort, ci prin credinţa în Hristos Isus! Ce simplu!!!

Pe vârful piramidei lui Maslow ajungi nefericit. Pe vârful piramidei lumii, ajungi nemulţumit. Pe vârful piramidei creştine, ajungi sfinţit.

E vina dumneavoastră dacă rămâneţi obişnuiţi! Cu atât mai mult infractori!

SFINŢII

G E N I I L E

E R O I I

O B I Ş NU I Ţ I I

I N F R A C T O R I I
piramida lui Ţuţea

Icoane, lacrimi și sfinți

2012-01-26T01:24:00.000+02:00

Unul din bunii mei prieteni, teolog ortodox, m-a sunat să-mi relateze despre o icoană care a început să plângă! “Cum îți explici ?”, m-a întrebat entuziasmat de întâmplare. “Părinte, i-am răspuns instantaneu, azi în biserici au început să plângă icoanele fiindcă nu mai lăcrimează enoriașii!“.

Cioran spune că „stadiu final al tristeţi e atins când nu mai există deosebire între lacrimi şi pietre. Inima devine stâncă, iar pe sânge patinează dracii”. Iar Ionesco sfătuiește: „Suflete sunt nesfârşit de multe/ Prietene, noi nu ne vom putea opri din plâns”.

Un creștin e chemat să verse lacrimi. Pentru starea națiunii decăzute, pentru sterilitatea Bisericii, pentru copii infantili de dumnezeire, pentru bătrânii uitați neevanghelizați. Pentru păcate, pentru pocăință, pentru martiri. Pentru Isus.

Sfinții trăiesc în lacrimi, religioșii alături de ele. Sfinții care nu plâng devin asemeni crocodililor. Crocodilii au glande lacrimare, însă n-au lacrimi. Și dacă nu pot plânge, sfâșie.

Trebuie să plângă și predicatorii, dar nu cu „lacrimi de ceapă”, ci cu sudoarea Duhului Sfânt. Să-și ude schițele cu „apa din cap”, cum vorbea Ieremia, altfel vom continua să vedem prin biserici numai lacrimi tremurătoare - stoarse de bolile din oameni, lacrimi ciudoase - pe care vinovatul vrea să le-nghită, lacrimi argintii - pe care le arată o îndrăgostită lunii, lacrimi amăgitoare - vărsate de actori pentru a impresiona publicul. Dar..., nu se potrivesc în ochii fericitului de pe munte! Și-atunci, Dumnezeu poate trimite icoanele să plângă. Însă nu să se și pocăiască în locul nostru!

“Ferice de cei ce plâng”, e rețeta Mântuitorului. Fiindcă lacrimile izvorâte din pumnul de țărână, fac să lucească în ele raza fericirii celeste. “Lacrimile spală”, spune Iorga. Sufletele mânjite de machiajul lumii. Lacrimile ard. Întunecimea păcatului din biserică. Lacrimile topesc. Inimile înghețate ale națiunii.

Azi, prin biserici, unii vor să plângă, dar fără lacrimi! Alții chiar plâng, dar fără pocăință. Însă lacrimile lor, vor spăla doar impurităţile din ochi, nu şi pe cele din suflet!

Despre viață nu poți scrie decât cu un toc muiat în lacrimi”, spune Cioran. Despre lacrimi nu vorbești, trebuie să le ai. Ele sunt muzică sub forma materiei.

Nu vreau să fiu ca unul dintre aceia care nu au înţeles plânsul, ca regele Saul care varsă lacrimi, dar peste câteva zile îi vine iarăşi cheful de a-l ucide pe David. Vreau să fiu un plângăcios fericit!

Când ai Biblia în închisoare

2012-01-24T22:57:00.001+02:00

Deoarece era un potenţial aspirant la coroana Spaniei, principele de Granada a fost întemniţat pe viaţă de casa regală iberică. După 30 de ani de îngropare în singurătatea puşcărie, a plecat la cele veşnice. Când au deschis uşa carcerei, în care nimeni nu mai intrase în anii detenţiei prinţului, au găsit "moştenirea" acestuia, încrestată pe pereţi:

- cuvântul Dumnezeu este scris de 1853 ori în Biblie;
- Estera 8:12 este ceşl mai lung verset din Cartea Sfântă;
- Psalmul 98:8 este mijlocul Bibliei; ("să bată din palme râurile, să strige de bucurie tot pământul) (înaintea Domnului, căci El vine să judece tot pământul, vs. 9, n.r.);
- cuvântul "nu te teme" este scris de 366 ori în Biblie, câte o stimulare pe zi, plus încă una bonus (pentru anii bisecţi, n.r.);
- Sfânta Scriptură conţine 3.538.483 litere, 773.933 cuvinte, 31.373 versete şi 1180 de capitole; (cu cărţile apocrife, n.r.);
- fiecare verset al psalmului 135 se termină "în veac ţine îndurarea Lui";

Prinţul de grenada a recomandat ca toată lumea să citească Evanghelia după Luca 6:20-49. El a spus că pentru mântuirea veşnică aunui sufflet sunt suficiente doar trei cuvinte: "Isus, Mântuitorul lumii"!
-

Profesorii români, cel mai prost plătiţi în UE

2012-01-18T23:14:00.003+02:00

De câţiva ani buni încoace, tinerii profesorii români îşi fac bagajele şi pleacă în diferite ţări ale Uniunii Europene pentru a face orice altceva decât să predea. Chiar dacă nu în prezent, acest eveniment nu este însă decât o problemă de timp şi de câteva clarificări în privinţa salarizării. Pentru că acomodarea profesorilor la catedrele şcolilor din spaţiul comunitar nu pare a fi o piatră de moară, majoritatea profesorilor tineri, fiind vorbitori ai uneia sau mai multor limbi străine şi specializaţi pe discipline destul de căutate în Vest. La un câştig de aproape opt sau zece ori mai mare, liberalizarea pieţei muncii reprezintă un mare câştig. Nu rămâne decât ca toate ţările Uniunii Europene să îşi retragă restricţiile aplicate la acest capitol. În rest, regula de baza va fi cea a competenţei.

Tinerii care au impresionat Microsoft, Oracle sau Google, pot face faţă uşor criteriilor din Spania, Italia, Irlanda sau UK (unde românii si-au făcut a doua ţară, au format minorităţi puternice şi încearcă să-şi impună puncte de vedere), în şcolile de aici profii mioritici putându-se integra şi evidenţia rapid. Punctul de atracţie este bineînţeles salariul. Un dascăl din Spania câştigă în medie 8,28 Euro pentru o oră de muncă, iar unul din Italia 9,97 Euro, în comparaţie cu România, unde pentru aceeaşi oră de muncă nu primeşte decât aproximativ 0,98 Euro.

La capitolul salarii medii câştigate în Educaţie, România se situează pe penultimul loc, cu 0,98 Euro pe oră, decât în faţa Bulgariei (0,80), iar în top conduce Danemarca, unde, în medie, profesori sunt retribuiţi cu 21,18 Euro/oră. Profesorii germani sau englezi n-ar părăsi învăţământul nici în ruptul capului, deoarece au venituri de 16,18 şi respectiv 18,06 Euro/oră. Nici un post în Franţa nu este de lăsat având în vedere că se câştigă în medie 14,42 Euro pe oră, adică un salariu lunar de peste 2000 de Euro. Până şi în state nordice ex-sovietice (Letonia, Lituania, Estonia) salariile profesorilor sunt duble faţă de cele din România, iar în cele ex-comuniste (Polonia, Cehia, Ungaria ori Slovenia) profesorii primesc între 2,44 şi 4,85 Euro/oră.

Dacă veniturie medii lunare ale profilor românii se învârt în jurul a 300 de Euro, la antipozi (Australia) dascălii preuniversitari (cu 4 ani vechime) au salarii de 41.109 USD/an, în Ţara Soarelui Răsare (Japonia) sunt remuneraţi cu 278.000 Yeni/lună, iar peste Atlantic, salariile variază regional, între 50.943 CDN/an în Vancouver şi 64.964 CDN/an în Yukon (Canada), sau între 31.383 USD/an în Dakota de Sud şi 54.378 USD/an în California (USA).

Mai amintim că în USA, salariul mediu pentru un profesor cu 1 an vechime este de 45.750 USD/an iar a unuia cu peste 20 de ani la catedră de 87.200 USD/an. Asta comparativ cu ţara noastră unde creşterile salariale anuale se învârt la câteva zeci de lei.

Revoluţie (2012), ultima soluţie?

2012-01-17T22:04:00.002+02:00

sursa. Mediafax

sursa ziuaveche.ro

A explodat mămăliga românească! E drept după mocniri îndelungi. A bubuit tocmai atunci când nimeni nu se mai aştepta la erupţie! Ai noştrii ajunseseră la cele mai drastice măsuri de austeritate din Europa! Românii se urnesc greu, dar când se pornesc... ies în stradă, şi întind rufele în public! Apoi, n-ai decât să fugi cu helicopterul!

Paradoxal, şi-n 1989 şi-n 2012, dinamitarea au făcut-o alţii decât etnici 100 % mioritici: atunci Lasko Tokes, acum Raed Arafat! Sper să nu aşteptăm iar americanii. Că ruşii, nu mai vin. Nici chemaţi.

Desfid vandalizările. Ele nu pun în evidenţă durerea spinării înconvoiate de durerea asupririi, ci plăcerea de-a da găuri în şvaiţerul altora. De-a distruge ceva ce nu-ţi aparţine. În 89 cei ieşiţi în stradă nu şi-au vărsat nervii pe magazine. Nici pe borduri, deşi atunci au fost spălate cu sânge de martir. Generaţia care joacă zilnic Counter Strick, sunt de altă strategie: dărâmă cât poţi de mult!

Nu înţeleg de ce guvernanţii, parlamentarii, preşedintele ţării, n-au învăţat din greşelile trecute. Cine nu învaţă din istorie, e condamnat s-o repete. Acum, sunt gata să sufle şi-n iaurt. Însă nu mai au suflu...

Nu ştiu dacă revolta din acest ianuarie fără zăpadă e ultima soluţie pentru a ieşi odată la capătul tunelului! Nu ştiu nici dacă după proteste îndelungi şi rotiri de cadre sau partide vor trăi bine. Ştiu însă un lucru: Dumnezeu e de partea lor! Întotdeauna El e de partea celor asupriţi. Numai fraţilor, nu-i întoarceţi din nou spatele ca-n 89!

Sfaturi pentru predicatori (1)

2012-01-15T16:32:00.000+02:00

1. Mişcarea

Nimic nu este mai plictisitor decât ceva ce nu se mişcă deloc! După un timp, privirea caută să vadă altceva.
Vorbitorii statici induc apatie publicului, spune Ron Hoff. Cei care se mişcă sunt în direct.

Mişcarea din timpul predicii:
a) dovedeşte că sunteţi vii, nu aveţi picioarele cimentate în beton!
b) obligă publicul să stea cu ochii deschişi! Îi obligaţi să nu moţăie ziua în amiaza mare! Când vă mişcaţi, biserica vă urmăreşte vizual; se spune că 80 % din motivaţiile umane sunt stimulate optic.
c) dacă vă mişcaţi, vă reduceţi stresul. Puneţi energiile în mişcare. Altfel se strâng ghem în stomac!
d) când vă mişcaţi de colo colo, aveţi motive să vă şi opriţi pentru a vă reorganiza ideiile; în acelaşi timp, biserica va avea un moment de răgaz!

Folosiţi chiar şi intervalele dintre scaune, veţi fi mai aproape de oameni. Puteţi face asta şi fără să vă împiedicaţi de cabluri!

Ghehazi, slujitorul religios

2012-01-13T11:10:00.001+02:00

Text 2 Samuel cap. 4,5,6,7,8

Eliesei reprezintă pe omul lui Dumnezeu, Ghehazi e omul religiei.
Ce paşi greşiţi face omul religiei?

Dispozitio
1. Cu acelaşi toiag ca şi Elisei, Ghehazi nu poate vindeca pe Fiul Sunamitei.
El crede că vindecarea o dă toiagul, nu Dumnezeu.

2. Cu acelaşi număr de pâini de orz (20) ca şi Eliesei, Ghehazi nu poate hrăni 100 de persoane.
El crede în ce ţine în mână, nu în ce binecuvântează Dumnezeu.

3. Cu ochi ca şi Elisei, nu vede decât pericolul
El vede numai inamicul din vale, nu şi sprijinul divin, mult mai numeros, pregătit pe munţi.

4. Cu acelaşi stăpân care curăţă lepra, Ghehazi se umple de lepră
El minte de 4 ori: se minte singur, îl minte pe Naaman, minte în numele unor slujitori, îl minte pe Elisei

5. Cu aceleaşi Dumnezeu, Ghehazi trăieşte poveşti, Elisei trăieşte realitatea
Ghehazi povesteşte minunile făcute de Elisei, stăpânul său le face!

Concluzie
Oamenii religioşi, povestesc ce fac creştinii adevăraţi! Ei nu fac nici o minune. Oare lepra...

Neterminat = nerăsplătit

2012-01-12T08:06:00.002+02:00

foto Karina Knapek, Gândul

Din trenul ce mușcă fricos drumurile de fier ale Transilvaniei, privesc „căşile” aruncate pe dealuri sau lipite lângă şosea. Stau ghemuite de gerul iernii, cu hornurile pornite să înfrunte cu fum roş-albăstruiul cerului. Şi-n stânga şi-n dreapta, sute (poate) mii de case neterminate! Camere netencuite chircite sub acoperiş la mansardă. Sau agăţate undeva, lateral. Case vopsite cu lavabil structurat doar la stradă. Iar în spate, pe unde trece trenul, design alandala. Acoperişe cu ţiglă veche, tocită, decolorată, upgradate cu petice de lindab nou. Grădini jumătate săpate, jumătate pârloagă. Trandafiri şi buruieni... Lucruri neduse la bun sfârşit. Întrerupte.

Filosofia „se poate trăi şi fără să ducem lucrurile la bun sfârşit”, e cvasiprezentă. N-am nimic cu odăile ardelenilor, România e toată la fel: un sanatoriu al asimetriilor. Însă conceptul „de-a nesfârşi lucrurile” mă sâcâie.

Unii nu duc şcoala până la capăt, alţii munca din uzină. Bolnavii nu-şi iau toate tabletele de pe fereastră, elevii nu sfârşeşc temele, cei ce încep dieta „scapă la grăsimi”, asfaltatorii nu termină autostrada. Politicienii au uitat că vor ca poporul “să trăiască bine”. Jurământul de la altarul căsătoriei e călcat de-un procent în ascendenţă.

Bisericile nu reuşesc să-şi termine construcţiile, iar unii pastori predicile. Sunt adepţii sintagmei “fără cap şi fără coadă”. Deseori, credincioşii încă punem petece noi la viaţa veche. Începem să iubim, dar continuăm să urâm, laudăm dar şi bârfim, cântăm „măreţul har”, şi fredonăm manele. Apă plată şi petrol pe-aceeaşi ţeavă, e versiunea lui Iacov cu cu smartphone.

Unii fraţi ajung ca Dima, care a început viaţa creştină prigonit alături de Pavel, şi a sfârşit-o în saloanele de dans. Ignoră că “în fiecare zi suntem mai aproape de moarte decât ieri”, cum spune Max Lucado.

Urcaţi-vă pe scara viselor până la capăt, scria cândva Vladimir Pustan. Altminteri, veţi ajunge pe “scara inversă, pusă special de către diavol, pentru re-coborârea omului în păcat”, vorba lui Dan Puric. Numai la capătul de sus al scării ne aşteaptă răsplata.

Nimeni nu e premiat dacă n-a terminat cursa, dacă a-nnotat doar un sfert de bazin, dacă n-a ajuns pe schiuri la sosire. Nici un patron nu plăteşte celui ce-a abandonat slujba. Şi nici Dumnezeu, nu răplăteşte dezertorii credinţei.

Tot ce începeţi să duceţi la bun sfârşit! Obligatoriu. Altfel, grădina Edenului va deveni cenuşie. De la fumul care se ridică în sus!

Devoţional

2012-01-11T20:50:00.000+02:00

"Atunci când Biserica este vizitată de puterea Duhului Sfânt, ea creşte în toate privinţele. Atunci cînd o Biserică rămâne pe loc, deşi se află în mijlocul unei populaţii vaste, sau chiar scade, nimeni nu poate spune că este binecuvântată de Dumnezeu.

Este limpede că una dintre binecuvântările pe care ar trebui s-o căutăm din toată inima, ca Biserică, este o creştere continuă. Întreaga Biserică a Lui Dumnezeu ar trebui să caute creşterea zilnică a seminţiei spirituale.

Fiecare creştin adevărat doreşte să vadă Biserica cum creşte; în orice caz, mi-ar fi milă de un om care se crede creştin şi nu are o asemenea dorinţă!"

C.H.Spurgeon

Renunţă...

2012-01-10T13:23:00.001+02:00

Ieri, v-am scris să nu renunţaţi. Astăzi, vă îndemn să renunţaţi! (Conform Evangheliei lui Hristos):

- renunţaţi la îngrijorări, încredeţi-vă în divinitate!
- renunţaţi să vă mai lamentaţi, concentraţi-vă pe recunoştinţă.
- renunţaţi la ură, întoarceţi bine pentru rău.
- renunţaţi la critică, mai bine binecuvântaţi!
- renunţaţi la bârfă, stăpâniţi-vă limba.
- renunţaţi la judecată, mai bine căutaţi lucrurile pozitive.
- renunţaţi la descurajare, fiţi plini de optimism.
- renunţaţi la mânie, cultivaţi răbdarea.
- renunţaţi la religiozitate, căutaţi relaţie cu Dumnezeu!
- renunţaţi la păcat, întoarceţi-vă spre virtute!

Pentru Dumnezeu eşti un învingător dacă termimi în forţă, nu dacă ai alergat o cursă fără obstacole!

"Nu poţi dirija vântul, dar îţi poţi dirija barca"!

"Un om poate duce 100 de cai la apă, dar 100 de oameni nu pot face un singur cal să bea apă"!

(compilare după broşura Vine)

Nu renunţa

2012-01-09T14:29:00.001+02:00

Într-o seară specială de tineret, la biserică, la ora de începere, erau numai cîteva adolescente. Invitaţii, din diferite biserici, din diferite localităţi, nu ajunseseră. Până la urmă au ajuns doar vreo 10 inşi. Îmi venea să ies afară şi să strig: "Am să fug în pădure Isuse! Nu mai strâng niciodată tinerii!".

Nişte fraţi au fost supăraţi că văd altfel decât doctrina. "Renunţă", a fost strigătul lor la unison. Peste 1 an jumătate am avut studiu biblic cu un grup de tineri. La început veneau 25-30, apoi 15, apoi 7, apoi... n-au mai avut timp. "Renunţă", m-a sfătuit cineva, investeşti degeaba. În urma unei evanghelizări din 2011 - cu cortul, peste 20 de persoane s-au predat Domnului. Vreo 10, n-au călcat niciodată biserica, iar alţi 7-8 nu mai vin deloc! "Nu mai face evanghelizare", am primit sfat, "cheltui degeaba!".

La 1 ianuarie m-am hotărât să închid blogul. Nu mai am timp. "Renunţă" era sfatul unei persoane foarte dragi. La liceu le vorbesc copiilor despre Domnul. Mulţi, foarte mulţi, au venit la adunare. Însă, după 1-2-3 participări, au ales calea lui Dima. "Renunţă, d-le profesor", a fost strigătul auzit prea ades în urechi. Dar şi glasul unei profe de religie care m-a "predicat" pe la forurile de resort!

Ce să facem când suntem asaltaţi de astfel de situaţii? Hudson Tylor a sat 15 ani în China până s-a predat o singură persoană. Azi, sunt 100 milioane chinezi pocăiţi. Probabil cea mai mare biserică oficială statală din lume. Dar ilegală! Pentru comunişti.

"Iată că vine Făuritorul de visuri", au spus fraţii lui Iosif, şi l-au coborât într-o groapă, apoi l-au trimis la plimbare fără întoarcere, în Egiptul idolatru. "Somn uşor, vise plăcute", strigau fericiţi fraţii lui mai mari pe păşunile Dotanului, în rimp ce negustorii ce-l legaseră pe Iosif de mâini treceau coama unei coline spre necunoscut...

Învaţă de la Iosif! Cum? Vă las o schiţă de predică (o dezvolaţi dvs):

1 - nu renunţa la visul tău, chiar dacă lucrurile nu încep bine!
2 - nu renunţa la visul tău, chiar dacă ceilaţi nu te susţin!
3 - nu renunţa la visul tău, chiar dacă va fi o călătorie plină de surprize!
4 - nu renunţa la visul tău, chiar dacă împlinirea va dura o viaţă!

Când nu înţelegi de ce e umbră pe calea ta şi de ce adesea trebuie să suferi, nu dispera; ridică-ţi privirea... Dumnezeu veghează asupra ta!

Vă salut cu toată Biblia, în afară de blesteme!

Privirea Ta

2012-01-07T12:56:00.003+02:00

de Nicola Popescu Breb

Privirea Ta, Părinte, e limpede şi grea
O simt ca pe o umbră de fulg pe pleoapa mea.
Povara ei întreagă de-aş fi putut-o duce
Aş fi urcat Golgota, ca Fiul Tău cu-o cruce.
Dar eu, asinul clipei, venit din zări de fum
Abia mai duc samarul păcatelor pe drum.
Doar Lui i-a dat în duh văpaia şi putinţa
De-a preschimba-n iubire şi slavă, suferinţa.
Raza privirii Tale, în veci nemasurată
Nu au rănit-o spinii şi cuiul niciodată.
Şi totuşi, Doamne Sfinte, noi, robii-am presupus
Că s-a umplut de lacrimi când Te-a strigat Isus!

De ce s-a botezat Isus?

2012-01-06T13:51:00.001+02:00

Azi, sărbătorim Boboteaza. Adică Botezul Domnului Hristos Isus. Unii preoți sărbătoresc aruncând crucea în mare. Alții, în lacuri. Alții o vâră în butoaie! Unii stropesc casele, copiii, animalele. Alții botează mașinile. Unii botează pomii fructiferi, alții caii. (Dar vorba fratelui Pustan: botezăm caii și furăm cu căruța!).

Unii credincioși își rup hainele la rând la aghiasmă. (Apă cu conotații magice, despre care nu scrie nici un rând în Biblie). Alții se botează ei însuși. Iar alții, se rebotează chiar în Iordan!

Unii creștini au adunări sfinte de această sărbătoare. Alții au lacăt pe biserică. "Ce 6 ianuarie frate, scrie undeva data?". Nici nu vor să audă. Interesant e că nu toți evanghelicii sărbătoresc, deși în calendarul 'mnealor e zi de sărbătoare cu... roșu!

Tradițiile și obiceiurile practicate azi mi-ar umple blogul. Întrebarea este: ce legătură au toate acestea cu botezul Domnului? Și, de ce oare s-o fi botezat?

Știm că Ioan Botezătorul boteza cu botezul pocăinței (scuzați repetiția). Adică un ritual prin care oamenii se spălau crezând că vor fi iertați de vină. Însă Domnul Hristos nu avea nici o vină. De ce s-a botezat?

Unii pastori spun că s-a botezat ca "'să îmlinească ce trebuia împlinit''. Ce anume trebuia împlinit fraților?
Alții argumentează că e un act semiotic (un semn nou, care are o nouă semnificație), iar unii că e un act pedagogic (trebuie făcut și de noi).

Chaffer, un teolog protestant, scrie în Systematic Theology că botezul Domnului pare să fie un ritual de recunoaștere a faptului că El exercită trei oficii: profet, preot și rege. Marius Cruceru, pastor baptist afirmă cu semnul întrebării că botezul Domnului a fost de fapt intrarea Sa în slujba de Mare Preot.

Pentru predica din seara asta am încercat să văd de unde știa Ioan despre botez. Unii afirmă că de la ablațiunile esenienilor - cei de la Qumran - unde ar fi crescut. Alții spun că de la botezul prozeliților - neamurile, (acei gerim conform Septuagintei) ce doreau să adere la mozaism. Alții, care nu prea au treabă cu Scriptura dar își dau cu părerea, spun ca botezul are rădăcini în Egipt sau chiar la persani.

1. Din studierea Scripturii (Levetic), Dumnezeu mi-a arătat că în vechime orice om necurat (fie bărbat, femeie, lepros sau preot), săvârșea un botez al curăției - o spălare. Trebuia să se scalde și preotul îl declara curat. Ioan Botezătorul era din seminție de preoți. El a strigat împotriva fariseilor care efectuau un ritual de suprafață, dar inimile rămâneau neschimbate. (Botezul lui Ioan a dispărut, dar farisei se mai găsesc și azi!).
Hristos însă n-a avut nevoie de un astfel de botez al curăției.

2. Biblia vorbește în Exod 29 și 40 că la investirea preoților se făcea spălarea cu apă, apoi ungerea cu untdelemn. La botezul Domnului, Ioan l-a spălat numai cu apă, iar pentru că Hristos era Mare Preot după orânduiala Lui Melhisedec, nu a putut să-L ungă cu untdelemn. Dar, Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt peste El, în chip de porumbel. Tatăl putea să facă ungerea! Chiar a confirmat-o: Acesta este Fiul Meu preaiubit! De el să ascultați!

3. La Iordan, la Bobotează, Ioan Botezătorul (ne spune evanghelsitul Ioan) face o descriere memorabilă: "Eu..., am venit să botez cu apă, ca El să fie cunoscut de Israel... Acela este Cel ce botează cu Duhul Sfânt!".
Și a făcut-o. Noi toți suntem botezați de un singur Duh, spune Pavel (1 Cor. 12:13).

De ce s-a botezat Domnul Isus Hristos? Ca să ne botezăm și noi la maturitate? Ca să-Și facă intrarea în slujba de Mare Preot? Ca să poată să ne ungă cu Duhul Sfânt? Vă las pe dvs să trageți concluzii...

Un lucru este însă clar pentru botezul nostru: nu-l facem dacă întâi nu ne pocăim! Sau îl vom face, dar... degeaba!

Iubirea cu mâini rupte

2012-01-05T12:05:00.003+02:00

În timp ce un bărbat își schimba roata la maşină, baiețelul lui de 4 ani a luat o piatră ascuţită și a început să zgârie aripa bolidului cumpărat de curând. Mânios, bărbatul a luat mânuța copilului şi a lovit-o de multe ori, uitând că are în mână o cheie. Ajuns la spital cu mâna sfărâmată, copilul și-a pierdut toate degetele. Când a deschis ochii și și-a văzut tatăl, băiețelul a întrebat cu ochii plini de durere: „Tati, îmi vor crește degetele la loc?” Bărbatul n-a putut răspunde. Cu noduri în gât și fiori în stomac, s-a întors la automobil și l-a lovit. De mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte, stând în fata mașinii, a privit zgârieturile. Copilul scrisese: „Tati, te iubesc” !

Azi, spune Andrei Pleșu, nu ne mai definim prin ceea ce suntem, ci prin ceea ce respingem. Respingând iubirea, alegem mânia, respingând oamenii, alegem lucrurile, respingând sfințenia, alegem păcatul, respingând biserica, alegem discoteca.

Respingem săracii, nu ne place în prezența lor: ei cer continuu. Respingem bolnavii: sunt contagioși. Respingem prosopul slujirii: e prea mult de muncă. Respingem ideile noi: ne temem să ne schimbăm.

Apoi, cuprinși de-o tristețe fără motiv, de angoase difuze, de crize de lehamite, ne îmbolnăvim sufletul. Incapabil să se deschidă generos spre ceilalți, el se contractă, devine acru. Ne transformăm în ideologi palizi ai pioșeniei, slujitori obtuzi ai slovei și plini de balastul insatisfacției. Mânioși, orbi, nu mai vedem iubirea : îi rupem mâinile întinse!

Adeseori, biserica lui Dumnezeu e un spital de mâini rupte. Bandajați, cu răni sângerânde cei ce iubesc așteaptă să le crească degetele. Vindecare ce nu depinde de doctori, ci de cei ce le-am rupt.

«De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?», întreabă Zaharia. «În casa celor ce mă iubeau le-am primit», răspunde Domnul.

Când rupem mâinile iubirii, cerul devine tavan. E rigid, e solid, e greu de trecut. Asta nu înseamnă că, dincolo de tavan, Cerul încetează să mai existe.

Iubiți cu mâinile-ntinse și în 2012! Nu vă asigur însă că nu ve-ți primi ciocane peste degete!

Bucurie pierdută

2012-01-04T14:16:00.001+02:00

Ion şi Maria se întorc de la biserică.
- Ioane, ai văzut ce predică slabă a avut păstorul nostru?
- Nu dragă, n-am observat.
Maria continuă:
- Ioane, ai observat că azi corul a cântat fără viaţă?
- Nu Marie, n-am observat.
Femeia continuă neabătută:
- Oricum, nu se poate să nu fi observat cuplul acela tânăr cum erau îmbrăcaţi, nici copilul care s-a foit toată adunarea în faţa noastră, şi nici pălăria cea nouă a soţiei diaconului!
- Îmi pare rău dragă, dar sincer nimic din toate astea nu am observat!
Maria către Ion, dezgustată:
- Şti ceva bărbate, nici nu ştiu de ce mai mergi la biserică!

Ca şi femeia de mai sus, o mulţime de credincioşi ies de la biserică mofturoşi. Cu aere acre şi cu faţa ca lama de brici, în drum spre casă ei în loc să radieze bucurie lasă dâre de fum. Dacă te uiţi bine la dânşii, nu zici că vin de la Altar, ci parcă-s ieşiţi din abatoare.

Ei sunt un fel de fratele fiului risipitor, care, deşi nu plecase niciodată de lângă tatăl său, nu experimentase nici o clipă bucuria de a fi împreună. De ce-o pierduse? Din cel puţin trei motive: nu avea acelaşi gând ca tatăl, nu-şi mai cunoştea identitatea / nu mai ştia cine este, şi nu căuta răsplata, ci o plată imediată!

Fericirea este un sentiment, dar bucuria este o alegere. Alegând să fim guvernaţi de sentimente şi nu de bucuria întâlnirii cu Hristos, edident că nu mai ştim de ce mergem la biserică!

Sinucideri ale eroilor biblici !!!

2012-01-03T21:02:00.000+02:00

Ştiaţi că bărbaţii, deşi se cred mai puternici, sunt mai depresivi ca femeile. O spune chiar Biblia. Pe paginile ei găsim 7 suiciduri. Toţi sunt bărbaţi. Interesant, în Biblie nu găsim nici un caz în care o femeie s-a sinucis...
Atenţie deci..., bărbaţilor!

1. Abimelec - Judecători 9:54
2. Samson - Judecători 16:30
3. Saul - 1 Samuel 31:4
4. soldatul lui Saul - 1 Samuel 31:5
5. Ahitofel - 2 Samuel 17:23
6. Zimri - 1 Regi 16:18
7. Iuda - Matei 27:5

Avem programe de prevenirea suicidului în România? Nuuuuuu. Dar în biserici? Nu prea... Am auzit chiar de cazuri în care pocăiţii şi-au pus capăt zilelor!

(Voi reveni curând cu subiectul sinuciderilor din România).

Plan de citire a Bibliei într-un an

2012-01-02T13:45:00.006+02:00

IANUARIE
(Notă - între paranteze este trecută ziua)

[ 1 ] Gen 1-3 [ 2 ] Gen 4-7 [ 3 ] Gen 8:1-11:9 [ 4 ] Gen 11:10-14:13 [ 5 ] Gen 14:14-18:8 [ 6 ] Gen 18:9-21:21 [ 7 ] Gen 21:22-24:27 [ 8 ] Gen 24:28-26:35 [ 9 ] Gen 27-29 [10] Gen 30:1-31:42 [11] Gen 31:43-34:31 [12] Gen 35:1-37:24 [13] Gen 37:25-40:8 [14] Gen 40:9-42:28 [15] Gen 42:29-45:15 [16] Gen 45:16-48:7 [17] Gen 48:8-50:26; Exo 1 [18] Exo 2:1-5:9 [19] Exo 5:10-8:15 [20] Exo 8:16-11:10 [21] Exo 12:1-14:20 [22] Exo 14:21-17:16 [23] Exo 18:1-21:21 [24] Exo 21:22-25:9 [25] Exo 25:10-27:21 [26] Exo 28-29 [27] Exo 30-32 [28] Exo 33:1-35:29 [29] Exo 35:30-37:2 [30] Exo 38:1-40:16 [31] Exo 40:17-38; Lev 1-4

FEBRUARIE
[ 1 ] Lev 5-7 [ 2 ] Lev 8:1-11:8 [ 3 ] Lev 11:9-13:39 [ 4 ] Lev 13:40-14:57 [ 5 ] Lev 15:1-18:18 [ 6 ] Lev 18:19-21:24 [ 7 ] Lev 22-23 [ 8 ] Lev 24:1-26:13 [ 9 ] Lev 26:14-27:34; Num 1:1-41 [10] Num 1:42-3:32 [11] Num 3:33-5:22 [12] Num 5:23-7:59 [13] Num 7:60-10:10 [14] Num 10:11-13:16 [15] Num 13:17-15:21 [16] Num 15:22-16:50 [17] Num 17-20 [18] Num 21-23 [19] Num 24:1-26:34 [20] Num 26:35-28:31 [21] Num 29:1-31:47 [22] Num 31:48-33:56 [23] Num 34-36; Deu 1:1-15 [24] Deu 1:16-3:29 [25] Deu 4:1-6:15 [26] Deu 6:16-9:21 [27] Deu 9:22-12:32 [28] Deu 13:1-16:8

MARTIE

[ 1 ] Deu 16:9-19:21 [ 2 ] Deu 20:1-23:14 [ 3 ] Deu 23:15-27:10 [ 4 ] Deu 27:11-28:68 [ 5 ] Deu 29:1-32:14 [ 6 ] Deu 32:15-34:12; Iosua 1:1-9 [ 7 ] Iosua 1:10-4:24 [ 8 ] Iosua 5:1-8:23 [ 9 ] Iosua 8:24-11:9 [10] Iosua 11:10-14:15 [11] Iosua 15-17 [12] Iosua 18:1-21:12 [13] Iosua 21:13-23:16 [14] Iosua 24; Judecatori 1-2 [15] Judecatori 3-5 [16] Judecatori 6-7 [17] Judecatori 8-9 [18] Judecatori 10-13 [19] Judecatori 14-16 [20] Judecatori 17:1-20:11 [21] Judecatori 20:12-21:25; Rut 1:1-2:13 [22] Rut 2:14-4:22; 1 Sam 1 [23] 1 Sam 2-4 [24] 1 Sam 5:1-9:10 [25] 1 Sam 9:11-12:18 [26] 1 Sam 12:19-14:42 [27] 1 Sam 14:43-17:25 [28] 1 Sam 17:26-19:24 [29] 1 Sam 20-22 [30] 1 Sam 23:1-25:31 [31] 1 Sam 25:32-30:10

APRILIE
[ 1 ] 1 Sam 30:11-31:13; 2 Sam 1-2 [ 2 ] 2 Sam 3:1-6:11 [ 3 ] 2 Sam 6:12-10:19 [ 4 ] 2 Sam 11-13 [ 5 ] 2 Sam 14-16 [ 6 ] 2 Sam 17-19 [ 7 ] 2 Sam 20:1-22:34 [ 8 ] 2 Sam 22:35-24:17 [ 9 ] 2 Sam 24:18-25; 1 Regi 1:1-2:18 [10] 1 Regi 2:19-4:19 [11] 1 Regi 4:20-7:39 [12] 1 Regi 7:40-9:9 [13] 1 Regi 9:10-11:25 [14] 1 Regi 11:26-13:34 [15] 1 Regi 14-17 [16] 1 Regi 18:1-20:25 [17] 1 Regi 20:26-22:36 [18] 1 Regi 22:37-53; 2 Regi 1:1-4:28 [19] 2 Regi 4:29-8:15 [20] 2 Regi 8:16-10:24 [21] 2 Regi 10:25-14:10 [22] 2 Regi 14:11-17:18 [23] 2 Regi 17:19-19:24 [24] 2 Regi 19:25-23:9 [25] 1 Regi 23:10-25; 1 Cronici. 1:1-16 [26] 1 Cronici 1:17-3:9 [27] 1 Cronici 3:10-6:30 [28] 1 Cronici 6:31-8:28 [29] 1 Cronici 8:29-11:21 [30] 1 Cronici 11:22-15:29

MAI
[ 1 ] 1 Cronici 16:1-19:9 [ 2 ] 1 Cronici 19:10-23:11 [ 3 ] 1 Cronici 23:12-26:19 [ 4 ] 1 Cronici 26:20-29:19 [ 5 ] 1 Cronici 29:20-30; 2 Cronici 1:1-4:10 [ 6 ] 2 Cronici 4:11-7:22 [ 7 ] 2 Cronici 8:1-11:12 [ 8 ] 2 Cronici 11:13-15:19 [ 9 ] 2 Cronici 16:1-20:13 [10] 2 Cronici 20:14-24:14 [11] 2 Cronici 24:15-28:27 [12] 2 Cronici 29-31 [13] 2 Cronici 32:1-35:19 [14] 2 Cronici 35:20-36:23; Ezra 1-3 [15] Ezra 4-7 [16] Ezra 8-10; Neemia 1 [17] Neemia 2-5 [18] Neemia 6:1-8:8 [19] Neemia 8:9-11:21 [20] Neemia 11:22-13:22 [21] Neemia 13:23-31; Est 1-4 [22] Est 5-10 [23] Iov 1:1-5:16 [24] Iov 5:17-8:22 [25] Iov 9:1-12:12 [26] Iov 12:13-16:10 [27] Iov 16:11-20:11 [28] Iov 20:12-24:12 [29] Iov 24:13-29:13 [30] Iov 29:14-32:10 [31] Iov 32:11-35:16

IUNiE
[ 1 ] Iov 36:1-39:12 [ 2 ] Iov 39:13-42:9 [ 3 ] Iov 42:10-17; Ps 1:1-5:7 [ 4 ] Ps 5:8-8:9 [ 5 ] Ps 9-10 [ 6 ] Ps 11:1-17:5 [ 7 ] Ps 17:6-18:36 [ 8 ] Ps 18:37-21:13 [ 9 ] Ps 22:1-24:6 [10] Ps 24:7-27:6 [11] Ps 27:7-31:5 [12] Ps 31:6-33:5 [13] Ps 33:6-35:21 [14] Ps 35:22-37:26 [15] Ps 37:27-39:13 [16] Ps 40-42 [17] Ps 43:1-45:12 [18] Ps 45:13-48:14 [19] Ps 49:1-51:9 [20] Ps 51:10-54:7 [21] Ps 55:1-57:3 [22] Ps 57:4-60:12 [23] Ps 61-64 [24] Ps 65:1-68:4 [25] Ps 68:5-69:4 [26] Ps 69:5-71:16 [27] Ps 71:17-73:20 [28] Ps 73:21-76:7 [29] Ps 76:8-78:24 [30] Ps 78:25-72

IULIE
[ 1 ] Ps 79-82 [ 2 ] Ps 83-86 [ 3 ] Ps 87:1-89:37 [ 4 ] Ps 89:38-91:13 [ 5 ] Ps 91:14-94:16 [ 6 ] Ps 94:17-98:3 [ 7 ] Ps 98:4-102:7 [ 8 ] Ps 102:8-104:4 [ 9 ] Ps 104:5-105:24 [10] Ps 105:25-106:33 [11] Ps 106:34-107:38 [12] Ps 107:39-109:31 [13] Ps 110-113 [14] Ps 114:1-118:9 [15] Ps 118:10-119:40 [16] Ps 119:41-96 [17] Ps 119:97-160 [18] Ps 119:161-124:8 [19] Ps 125-131 [20] Ps 132:1-135:14 [21] Ps 135:15-138:3 [22] Ps 138:4-140:13 [23] Ps 141:1-145:7 [24] Ps 145:8-148:6 [25] Ps 148:7-150:6; Prov 1:1-2:9 [26] Prov 2:10-5:14 [27] Prov 5:15-8:11 [28] Prov 8:12-11:11 [29] Prov 11:12-13:25 [30] Prov 14-16 [31] Prov 17-20

AUGUST
[ 1 ] Prov 21-23 [ 2 ] Prov 24:1-27:10 [ 3 ] Prov 27:11-30:33 [ 4 ] Prov 31; Eccl 1:1-3:8 [ 5 ] Eccl 3:9-8:17 [ 6 ] Eccl 9-12; Cantarea 1-2 [ 7 ] Cantarea 3-8; Isaia 1:1-9 [ 8 ] Isaia 1:10-5:17 [ 9 ] Isaia 5:18-9:12 [10] Isaia 9:13-13:16 [11] Isaia 13:17-19:10 [12] Isaia 19:11-24:6 [13] Isaia 24:7-28:22 [14] Isaia 28:23-32:20 [15] Isaia 33:1-37:29 [16] Isaia 37:30-40:31 [17] Isaia 41-44 [18] Isaia 45-49 [19] Isaia 50-54 [20] Isaia 55:1-60:9 [21] Isaia 60:10-65:25 [22] Isaia 66; Ier. 1:1-2:25 [23] Ier. 2:26-5:19 [24] Ier. 5:20-8:22 [25] Ier. 9-12 [26] Ier. 13:1-16:9 [27] Ier. 16:10-20:18 [28] Ier. 21-24 [29] Ier. 25-27 [30] Ier. 28:1-31:20 [31] Ier. 31:21-33:26

SEPTEMBRIE
[ 1 ] Ier. 34-36 [ 2 ] Ier. 37:1-41:10 [ 3 ] Ier. 41:11-45:5 [ 4 ] Ier. 46-48 [ 5 ] Ier. 49:1-51:10 [ 6 ] Ier. 51:11-52:34 [ 7 ] Plangeri 1:1-3:51 [ 8 ] Plangeri 3:52-5:22; EZahariahiel 1-2 [ 9 ] EZahariahiel 3-8 [10] EZahariahiel 9-12 [11] EZahariahiel 13:1-16:43 [12] EZahariahiel 16:44-20:17 [13] EZahariahiel 20:18-22:12 [14] EZahariahiel 22:13-24:27 [15] EZahariahiel 25:1-28:10 [16] EZahariahiel 28:11-31:18 [17] EZahariahiel 32:1-34:24 [18] EZahariahiel 34:25-38:9 [19] EZahariahiel 38:10-40:49 [20] EZahariahiel 41-43 [21] EZahariahiel 44-47 [22] EZahariahiel 48; Dan 1:1-2:30 [23] Dan 2:31-4:27 [24] Dan 4:28-7:12 [25] Dan 7:13-11:13 [26] Dan 11:14-12:13; Osea 1-3 [27] Osea 4-9 [28] Osea 10-14; Ioel 1:1-2:17 [29] Ioel 2:18-3:21; Amos 1-4 [30] Amos 5-9; Oba 1:1-9

OCTOMBRIE
[ 1 ] Oba 1:10-21; iona; Mica 1-3 [ 2 ] Mica 4-7; Naum 1-2 [ 3 ] Naum 3; Hab; Tef 1:1-13 [ 4 ] Tef 1:14-3:20; Hag; Zaharia 1:1-11 [ 5 ] Zaharia 1:12-7:14 [ 6 ] Zaharia 8-13 [ 7 ] Zaharia 14; Mal [ 8 ] Mat 1-4 [ 9 ] Mat 5-7 [10] Mat 8:1-10:15 [11] Mat 10:16-12:21 [12] Mat 12:22-14:12 [13] Mat 14:13-17:13 [14] Mat 17:14-20:34 [15] Mat 21-22 [16] Mat 23:1-25:13 [17] Mat 25:14-26:68 [18] Mat 26:69-28:20 [19] Marcu 1-3 [20] Marcu 4-5 [21] Marcu 6-7 [22] Marcu 8:1-10:12 [23] Marcu 10:13-12:12 [24] Marcu 12:13-14:11 [25] Marcu 14:12-15:47 [26] Marcu 16; Luca 1 [27] Luca 2-3 [28] Luca 4:1-6:26 [29] Luca 6:27-8:25 [30] Luca 8:26-10:16 [31] Luca 10:17-12:12

NOIEMBRIE
[ 1 ] Luca 12:13-14:11 [ 2 ] Luca 14:12-16:31 [ 3 ] Luca 17:1-19:27 [ 4 ] Luca 19:28-21:9 [ 5 ] Luca 21:10-22:46 [ 6 ] Luca 22:47-24:23 [ 7 ] Luca 24:24-53; Ioan 1:1-2:11 [ 8 ] Ioan 2:12-4:38 [ 9 ] Ioan 4:39-6:51 [10] Ioan 6:52-8:20 [11] Ioan 8:21-10:18 [12] Ioan 10:19-12:11 [13] Ioan 12:12-14:11 [14] Ioan 14:12-17:13 [15] Ioan 17:14-19:42 [16] Ioan 20-21; Fapte 1:1-2:13 [17] Fapte 2:14-4:37 [18] Fapte 5:1-7:29 [19] Fapte 7:30-9:22 [20] Fapte 9:23-11:30 [21] Fapte 12-13 [22] Fapte 14:1-16:10 [23] Fapte 16:11-18:28 [24] Fapte 19-20 [25] Fapte 21:1-23:25 [26] Fapte 23:26-27:8 [27] Fapte 27:9-28:31; Rom 1:1-15 [28] Rom 1:16-5:11 [29] Rom 5:12-8:25 [30] Rom 8:26-11:24

DECEMBRIE
[ 1 ] Rom 11:25-15:33 [ 2 ] Rom 16; 1 Cor 1:1-4:13 [ 3 ] 1 Cor 4:14-7:40 [ 4 ] 1 Cor 8:1-12:11 [ 5 ] 1 Cor 12:12-15:28 [ 6 ] 1 Cor 15:29-16:24; 2 Cor 1-2 [ 7 ] 2 Cor 3-7 [ 8 ] 2 Cor 8-12 [ 9 ] 2 Cor 13; Gal 1:1-4:11 [10] Gal 4:12-6:18; Ef 1:1-14 [11] Ef 1:15-5:14 [12] Ef 5:15-6:24; Fil 1-2 [13] Fil 3-4; Col 1 [14] Col 2-4; 1 Tes 1:1-2:12 [15] 1 Tes 2:13-5:28; 2 Tes
[16] 1 Tim 1-5 [17] 1 Tim 6; 2 Tim [18] Tit; Filipeni; Evrei 1:1-2:10 [19] Evrei 2:11-6:20 [20] Evrei 7-10 [21] Evrei 11-13 [22] Iacov 1:1-4:10 [23] Iacov 4:11-5:20; 1 Pet 1:1-3:12 [24] 1 Pet 3:13-5:14; 2 Pet 1-2 [25] 2 Pet 3; 1 Ioan 1:1-3:12 [26] 1 Ioan 3:13-5:21; 2 Ioan; 3 Ioan; Iuda 1:1-16 [27] Iuda 1:17-25; Apocalipsa 1-4 [28] Apocalipsa 5:1-9:11 [29] Apocalipsa 9:12-14:8 [30] Apocalipsa 14:9-18:24 [31] Apocalipsa 19-22

Azi, când anul vechi

2012-01-01T14:28:00.003+02:00

de Traian Dorz

Azi, când anul vechi, Isuse, de la noi se duce iară
si când Anul Nou asteaptă, mâine-n prag sa ne rasară,
ca de-atâtea ori, si-acuma, în genunchi, cu umilire,
noi T;i-aducem printre lacrimi rugaciuni de multumire.

…Multumire, ca si-n anul ce se duce, Tu, Iisuse,
ne-ai adus îmbelsugare bucuriilor nespuse
si ne-ai ocrotit viata cu puterea Mâinii Tale,
sa putem urca spinoasa, dar slavita Crucii cale.

Multumire, ca pe umeri ne-ai pus dulcea Ta durere
sa putem simti duioasa Mâinii Tale mângâiere,
c-ai facut mereu sa trecem vai de moarte si tristete
sa putem privi pe urma Slava Sfintei Tale Fete…

Multumiri si pentru-acele lacrimi grele si amare
care ne-au facut mai dulce, si mai scumpa-a Ta carare,
multumiri si pentru umbra de necaz si de urgia
care ne-a facut pe urma mai gustata bucuria

si ca ne-ai lasat pe-o clipa în a lumii joasa pleava
numai ca sa poti pe urma sa ne-nalti pe culmi de slava.

C-ai lasat sa ne loveasca palme grele de-ncercare
tocmai ca sa poti pe urma, cu-a Ta dulce alinare,
sa ne schimbi îndurerarea în slavita sarbatoare
si sa rasplatesti putina noastra umbra de rabdare

cu belsug de fericire si de binecuvântare,
noaptea patimirii noastre s-o faci zi stralucitoare.

O, si-acum, Iisuse Doamne, pentru Anul care vine,
calda noastra rugaciune o-ndreptam smeriti spre Tine
sa-ntaresti dorinta noastra de-a ramâne pân’ la moarte
purtatori ai vestii bune mai departe, mai departe.

Sa calcam mereu pe urma urmei Tale-nsângerate,
fericiti fiind atuncea când rabdam pentru dreptate.
Iar daca marturisirea dragostei si-a Jertfei Tale
ar aduce vietii noastre alte suferinti pe cale,

Te rugam atunci, în fata fetei noastre zbuciumate,
sa rasai pe-o clipa slava rasplatirii minunate.

Ca-i de-ajuns din stralucirea bucuriei ei o raza
pe-nnoptarea suferintei si-a durerii sa ne caza,
ca nadejdea sa ne ’nalte, sa ne poarte, sa ne creasca
peste orice-mpotrivire si cruzime omeneasca.

Doamne, suntem slabi, si greul doborî-ne-ar si ne-ar frânge,
pâlpâirea vietii noastre într-o clipa ni s-ar stânge
daca Mâna Ta cea Buna, daca grija-T;i iubitoare
n-ar veghea asupra noastra cu o zilnica-ndurare.

De aceea, necurmate rugaciuni ’naltam spre Tine.
De-ale multumirii lacrimi inimile noastre-s pline,
caci în ajutorul nostru Te chemam în orice vreme,
când de ziua viitoare inima mereu se teme.

Dincolo de usa-nchisa a clipitei viitoare,
numai Singur Tu, o Doamne, a cunoaste esti în stare,
numai Tu, caci numai T;ie viitorul se arata,
de aceea ni Te cere, Doamne, azi fiinta toata;

ca-n atâtea mii de lipsuri, si-n atâtea trebuinte
Tu esti unica-mpacare a întregilor dorinte,
Tu, în ziua, si în anul, si-n viata care vine,
daruieste-ni-Te noua, sa putem trai prin Tine.

Ne fii Mama si Prieten, si Nadejde, si Lumina
fiecarui suflet care doar cu Tine se alina.
Sa fii hrana, bautura si putere linistita,
fiecaruia în foame si în sete, si-n ispita.

Tu sa fii neprihanirea si sfintirea luminoasa
dragostei adânci ce lupta sa-T;i ramâna credincioasa.
Zilnic sufletul ni-l scalda-n ale cerurilor ape,
sa-l simtim în orice seara, lânga Tine, mai aproape.
Da-ne inimii adânca si curata partasie
cu multimea celor care Te iubesc în curatie.

Fa-ne tot mai blânzi, mai darnici, mai cu mila de oricine,
schimba-ne mereu, o Doamne, pân’ vom semana cu Tine.
Numai astfel linistita poate inima s-astepte,
Viitorul cu rasplata Judecatii Tale drepte.

Numai astfel, cu-mpacare poate inima sa vina
catre Noul An, cu zâmbet de încredere senina...
Caci când astfel toata viata, zi si noapte-ar fi traita,
orisicare-ar fi din urma, orisicare-i fericita!

A trecut o zi, a trecut un An

2011-12-31T15:48:00.001+02:00

vezi si http://www.imagechef.com/ic/view.jsp?verify=ddf59db917f0ca&msgid=0

Cum petrecem sărbătorile?

2011-12-30T15:01:00.001+02:00

Un salariat al CFR-ului, care lucra în gara Câmpina, a ieşit de ceva vreme la pensie. Tip de 8 ore pe zi, 40 de ani la rând, cum ajungea un tren în gară, ceferistul nostru ieşea cu ciocanul şi lovea roţile. Când a ieşit la pensie, a organizat un party ceferist. În timpul toastului, bătrânul ciocanagiu de trenuri, s-a ridicat de pe scaun cu semeţia unui popă de ţară, şi-a încruntat sprâncenele şi-a întrebat pe "mai marele gării" sughiţind: "Şefule, acum că tot am ieşit la pensie, poţi să-mi zici şi mie de ce a trebuit timp de patruj' dă ani să bat cu barosu' în roţilii dă tren?".

Vedem zilele acestea că fiecare casă sărbătoreşte. Cu cozonaci, cu sarmale, cu fripturi. Cu brad, cu Moşu', cu vâsc, cu petarde. Aprind lumănări. Leduri. Instalaţii de Crăciun. (Până şi pocăiţii râvnesc la brad şi la surogatul Moş Crăciun !?). Întâlnim cârduri de colindători, cu capre, cu buhai, cu sorcove, cu bice, cu măşti. Ca la Halloween. Distracţie. Majoritatea petrec, dar nu ştiu de ce...

Paradoxal, mii de creştini din ţara asta - şi nu numai, merg la biserică. Poate ani de-a rândul, poate săptămânal. Au Biblia acasă. Pe noptieră. Unii au icoane. Cu sfinţi, cu Iisus. Alţii au versete. Pe pereţi. "Le avem, să... ne meargă bine!". Le au, dar nu ştiu de ce...

Într-o zi, spune Scriptura Sfântă, mulţimi de oamenii vor rămâne afară din Cer. Indignaţi, ei vor striga către Hristos: "Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în numele Tău? Şi n-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" (Matei 7:22). "Niciodată nu v-am cunoscut", le reproşează Domnul. Nu-i acuză că n-au făcut, ci că n-au ştiut ce-au făcut!!!

"Dacă n-ai citit Tănase Scatiu la timp, eşti obligat să-l trăieşti pe propria piele", mi-a citat doctoriţa de familie azi, când am făcut un vaccin. Moral, are ceva dreptate. Ceea ce mă frământă pe mine nu este că oamenii n-au învăţat din cărţi, din şcoli, din biserici. Din Biblie chiar. Ci că au făcut o mulţime de lucruri ori au sărbătorit vârtos (Crăciunul, Anul Nou, Paştele, Duminica etc), dar, ca şi bătrânul ceferist, n-au ştiut de ce...

Comorile creştinismului?

2011-12-30T13:38:00.004+02:00

de Dani Surducan

Şniţel zdrobit în măsele. Porci... zeci, sute, mii, milioane, miliarde de porci tăiaţi şi topiţi în jumări şi-ndesaţi în cârnaţi. Vaci mulse şi omorâte cu barosul în frunte şi sorbite-n ciorbă. Miei cu blana smulsă şi-nvârtiţi pe rotisor. Găini chelite de pene şi cu picioarele umflate. Grătare încinse pe care să ne curgă balele. Fripturi şi garnituri şi congelatoare pline ochi cu animale criogenate. Dinţi mulţi şi deşi cu care să mestecăm. Plămâni buni cu care să sugem măduva din oase. Buze strălucind de grăsime. Asta vrem din Harul Tău, Doamne.

Comorile creştinismului nu sunt binecuvântările după care tânjim ca stelele după întuneric. Hristos nu a venit să împartă eugenii... ci cruci pe care să ne agăţăm poftele. Hristos a venit să ne dea cheile Împărăţiei Cerurilor... deşi noi mai curioşi eram dacă aducea cu El un creştinism de tip RoBingo cu multe premii şi toate aici, acum. Creştinismul nu-i o acadea, bomboană pe băţ cu care să ne-ndulcim măselele în drum spre morgă... să ne-ndulcim duminicile. Creştinismul e livadă de spini prin care treci sfâşiindu-ţi firea în văpaia vieţii. Creştinismul e senină durere aici şi distracţie dincolo. E post îmbelşugat aici şi îmbuibare dincolo. E peşteră luminată aici şi palat dincolo. E întâlnire cu Dumnezeu în umbra crucii. Suntem creştini în măsura în care ne rugăm şi ne rugăm în măsura în care suntem creştini... parafrazând un sfânt Părinte.

Noi trăim sub zodia salamului. Interesaţi de Cerul creştinismului cum e melcul interesat de radar. În viziunea noastră noi suntem parteneri de afaceri cu Dumnezeu. Trimitem la pachet rugăciunile, slujirile duminicale şi odată cu ele şi numărul de cont şi nu cumva să întârzie cu salariile că intrăm în grevă, ameninţăm cu retragerea, ne suim pe bloc şi agăţăm pancarte de antene: “Doamne... banii că de nu îmi pun genunchii-n cui şi ce Te faci Tu, Împăratul genunchilor plecaţi, fără perechea mea de genunchi?“ De ce au îngerii aripi?... Să mestece-n ciorbă, să ne împăture sarmalele... să fie tot cerul slugă în ograda noastră!

Să-L privim pe Dumnezeu în ochi... nu în buzunare. Dumnezeu nu-I automat de binecuvântări şi spiritualitatea unui creştin nu se cunoaşte după avere ci după durere. Toţi vrem dublarea averii... ca Iov, nu şi durerile lui.

Creştinismul nu are comori... ci o singură Comoară. Comoara creştinismului e Hristos şi dacă nu înţelegem asta aici cu siguranţă vom înţelege dincolo... în Iad.

articolulu a apărutl în data de 5 iulie 2011 pe site-ul Cireşarii http://www.ciresarii.ro/articole/editorial/Comorile-crestinismului---Dani-Surducan

Cuvinte duhovniceşti

2011-12-29T21:11:00.001+02:00

de Simeon Noul Teolog

Cum de eşti foc care ţâşneşte, şi eşti val rãcoritor?
Cum de arzi şi-alini îndatã? Cum mã faci nemuritor?
Cum de faci pe vameşi îngeri şi-ntunericul luminã?
Cum ridici din iad? Şi cum de curãţeşti pe cei din tinã?
Cum tragi bezna în luminã? Cum de noaptea o cuprinzi?
Cum de mã prefaci cu totul? Inima cum o aprinzi?
Cum Te împreuni cu robii, fii ai Tatãlui de-i faci?
Cum de arzi de dor, rãnindu-i? Cum de iarãşi îi împaci?
Cum de rabzi şi suferi, Doamne? Cum nu rãsplãteşti îndatã?
Cum de vezi cele ce-n tainã numai Ţie Ţi se aratã?
Cum fiind aşa departe, vezi ce facem fiecare?
Doamne, robilor Tãi dã-le îndelunga Ta rãbdare.

Acum şi atunci

2011-12-28T12:43:00.002+02:00

Acum, noi suntem în pregătire (pentru veşnicie), aşteptând Mirele. Atunci, vom fi la Nunta Mielului.
Acum, avem lacrimi şi dureri, suspine negrăite. Atunci, nimeni nu va mai plânge, pentru nimic.
Acum, suntem trişti, ne confruntăm cu neajunsuri. Atunci, nu vom duce lipsă de nimic.
Acum, avem case, joburi, maşini, pământul. Atunci, vom avea Cerul întreg!
Acum, suntem diferiţi. Atunci, toţi vom fi ca El.
Acum, putem fi iertaţi de păcate. Atunci, nu mai este nici o şansă de îndreptare.

E o nebunie de neiertat să ignorăm ajutorul Lui Dumnezeu pe care ni-l oferă acum. Atunci, nu ne vor rămâne decât regrete.

Altădată și acum

2011-12-27T23:30:00.001+02:00

Azi, mulți frați spun că biserica - în general, nu mai e ce-a fost odată. Știți dvs mai bine la ce se raportează. Așa e... Însă nici altădată nu mergea prea grozav. Cum de unde știu? O spune Spurgeon. Nu s-a schimbat nimic sub soare, zice Solomon. Nu e de necrezut zicala, ci demnă de crezut!
.......................................................................................................................
”Altădată, s-a predicat în putere dumnezeiască și în tăișul ascuțit al Cuvântului. Astăzi, se ocolește ”fierul fierbinte” ca să nu fie nimeni jignit, suparat.
Altadată, păcatul a fost păcat. Astăzi, pacatele sunt văzute ca slăbiciuni de caracter.

Altadată, am fost fierbinți pentru Domnul Isus. Astăzi, mai bine tăcem.

Altadată, lumea a fost lume. Acum însă, nu se mai dorește a fii extrem.

Atadată, predicatorii cu învățături false, au fost dați jos de la anvon. Astăzi, suntem toleranți cu ei.

Altadată, au fost respinși falții predicatori, conform Scripturii. Astăzi, discutam cu ei și le deschidem ușa.(ecumenism progresat).

Altadată, ne-am despartit de muzica lumească. Acum este din nou iubită, aprovizionată cu cuvinte religioase.

Altadată, s-a citit Biblii cu texte exacte. Astazi, deodată, nu se mai vrea înțelegerea acestei limbi exacte, ci se citesc Scripturi cu texte moderne și false.

Oh, treziți-vă din orbirea spirituală, prin pocăința sinceră, și reîntoarcerea din lume din nou la calea adevarată, pe care ați părăsit-o.”

de CH Spurgeon

La căsuţa unde-i neaua

2011-12-27T20:52:00.000+02:00

de Traian Dorz

La căsuţa unde-i neaua până-n tindă,
Vine Fiul dulce singur şi colindă.

Leru-i, Doamne, ler, Eu cu drag din cer
Vin pe orice ger lângă cel stingher
Leru-i, Doamne, ler...

Lângă geamul unde lampa nu se-aprinde
Vine Fiul dulce singur să colinde.

Lângă uşa unde nimeni nu se-opreşte
Vine Fiul dulce singur şi grăieşte.

Lângă vatra rece, unde nu-i o rază,
Vine Fiul dulce singur şi Se-aşează.

Lângă plânsul singur fără liniştire
Vine Fiul dulce – şoaptă de iubire.

Lângă dorul singur fără sărbătoare,
Vine Fiul dulce - har şi-mbrăţişare.

Leru-i, Doamne, ler, Eu cu drag din cer
Vin pe orice ger lângă cel stingher
Leru-i, Doamne, ler...

Melodia: http://www.youtube.com/watch?v=rhj9ky_33-o

Ucenicizarea?

2011-12-26T19:32:00.000+02:00

Mai facem ucenici, sau ne-am închis lângă focul pâlpâit al bisericilor, sorbind comoditatea din pahare de plastic, înfundați în canapele tapisate cu pluș teoloogic?
Am propulsat pe cineva în 2011, sau am stat ca un capac de oală Zepter deasupra capului celor ce vor să se ridice?
Dacă Regele Hrist mâine ne cheamă acasă, pe cine lăsăm înlocuiotor?
Cine nu misionează, demisionează! Ajunge șomer. Isus nu are șomeri!

Crăciun fericit!

2011-12-25T07:51:00.000+02:00

Crăciun Fericit! Merry Christmas! Feliz Navidad!

Predică de Crăciun

2011-12-24T19:27:00.002+02:00

Oamenii înţelepţi caută şi azi pe Isus

Text Matei 2:1-12

Inventio

Un nechibzuit aruncă o piatră în baltă şi 10 înşelepţi se chinuie s-o scoată.

Societatea are nevoie de înţelepţi, pentru că prea multe pietre sunt aruncate în baltă.

Dispozitio

a) Oamneii înţelepţi ştiu la ce privesc

- magii nu s-au oprit până la iesle

- când priveşti cerul, nu mai vezi pământul

- când priveşti steaua, ierţi/nu mai bârfeşti/predici pe stradă/te duci cu colindul/ajuţi săracii/posteşti

- când priveşti Cerul vezi biserica goală: aatunci cazi în genunchi şi te rogi

- dacă ai privit în jos, de azi ridică fruntea!

b) oamenii înţelepţi ştiu unde să caute

- magii l-au căutat pe Isus în Israel, în Ierusalim, la Betleem, la iesle

- nu alergaţi mai întâi la farmacie, la doctori, la bănci, la prieteni - aleargă la Isus întâi

- Căutaţi mai întâi Împărăţia Cerurilor... Veţi avea de toate din belşug apoi.

c) oamenii înlţelepţi ştiu unde să se închine

- închinare la Prunc, nu la Maria/sfinţi/icoane/biserici/îngeri etc

- închinare în duh şi adevăr, nu cu semne, nu cu minciuni (Isus nue Moş Crăciun să fie minţit),

- închinarea cere sacrificii: mii de km prin deşert, pericole, aur, smirnă, tămâie

- închinare se face permanent, zi de zi, ceas de ceas.

să ne închinăm practic, nu teoretic!

Concluzii

- la iesle magii au înţeles că în înţelepciunea Sa , Dumnezeu nu ne-a trimis un Mesia politic, ci unul spiritual (V. Pustan)

- de la iesle magii au plecat pe alt drum acasă. Dacă ai venit la Biserică pe drumul care neglijează înţelepciunea, întoarce-te pe alt traseu!

Colindători în tranziţie

2011-12-24T15:54:00.001+02:00

Am avut o noapte zbuciumată. Deşi, înainte de ora 24,00 m-am rugat. Cu un ochi închis şi cu unul deşteptat, am aşteptat colindătorii...

La ora trei trecute fix m-au trezit un cârd care strigau la vecina: "Dragă domnişoară, ieşi puţin afară, dă-ne un covrig, că-ngheţăm de frig...". Chiar dacă n-are decât 20 de ani, vecina e... căsătorită! Şi pocăită! Iar colindătorii erau tacso, măsa, şi doi fraţi mai mici! La mine n-au intrat...

Câteva zeci de minute mai târziu, la alt vecin, alt grup: "A plecat la vânătoare, Domn, Domn să-nălţăm/, Să vâneze căprioare, Domn, Domn... ". Care o fi legătura cu Pruncul Isus? La mine n-au intrat.

După încă o oră, o liotă de ţigani, cu sacii de rafie la purtător, au trecut prin poarta mea. "Intrăm?", "Nu", "De ce?", "Nu-mi place. Nu vezi că ăsta n-are brad!"...

Pe la 6,00 au venit nişte copiii de la adunare. Au cântat frumos "Vestea ce s-a profeţit/ Iată astăzi s-a-mplinit/ Fecioara va naşte un Fiu...". E grupul fetei mele cea mică. Ea, nu a putut să coboare din pat. Are febră mare. Fetiţele au plecat mai departe cu Radu. Un pici de 6 ani care duce o stea mare de argint. S-au dus la un nepot. Pocăit. I-a cântat tot o colindă creştină. Apoi la o mătuşă. Tot din biserică. Aici n-au mai rezistat, şi-au trecut la colinda ceauşistă: "Foicică portocală"!

Pe la 7,30 mai vin trei copii. Cu traiste uriaşe, pline cu covrigi. Abia le duc. Sunt unii dintre cei mai săraci din sat. "Primiţi cu colindul?". "Cântaţi", spune mama mea. "Foicică portocală, noi suntem copii de şcoală, şi-am venit să colindăm... Ne daţi, ori nu ne daţi?". Numai că nu toţi copiii mai erau de şcoală. Sau măcar n-o mai frecventau...

Uitasem. Aseară, de la 16,00 am fost la biserică să fac repetiţie cu copiii pentru Crăciun. O mulţime de ţigani au invadat adunarea. "Da' nouă, ce ne dai?"... Copiii au cântat frumos. E greu să lucrezi cu ei, dar când învaţă, cântă ca fraţii de la Toflea. Sau de la Bărbuleşti...

Urcând dealul cu omăt de 3 cm spre casă, m-am oprit la jumătatea uliţei. Copiii, care repetaseră cu mine cântau cât îi ţinea gura în ţigănie: "O stea pe cer se-arată/ Să ne-nchinăm, venim în dată/ iNima în dar să-i dăm/ Regelui Emanuel". Din jumătatea satului, la boxele celeilalte biserici, răsunau colinde ale unui cor de tineri ortodocşi. Nu, nu vă imaginaţi că erau tinerii din sat la repetiţie, nu. Preotul, a fost săracul singur la biserică. Aşa că a pornit staţia, şi a dat drumul unui CD cu colinde de la Trinitas!

"Mi-au rămas covrigii aproape întregi", spune mama pe la 10,00. "Şi era să cumpăr 200". "Las' că mănânci toată iarna cu ceai"...

Toată dimineaţa a aşteptat bătrâna - la 77 de ani, colindătorii. Cu covrigi proaspeţi. Şi mere. N-au venit. Sau, au refuzat să intre.

De 2000 de ani Dumnezeu aşteaptă închinătorii. Cu locuri calde, direct în cer! Ei nu vin deloc. Unii, refuză pur şi simplu să intre. Colindători de tranziţie... Tranziţie spre ce?

Întruparea Neprihănirii

2011-12-23T18:41:00.003+02:00

La împlinirea vremii, Dumnezeul Neprihănirii şi-a adus aminte din Înaltul Cerului de promisiunile făgăduite umanităţii peste care domnea întunericul: „Împăratul tău vine la Tine. El este neprihănt şi biruitor (Zaharia 9:9). Iată vin zile, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită... Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră”. (Ieremia 23:5a şi 6b). Robul meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia Lui Dumnezeu (Isaia 53:11)”. Atunci a hotărât să coboare între noi. A venit să ne viziteze planeta. A întrerupt suveica timpului. Da, Dumnezeu - Cel care a atârnat stele pe Cer, Cel care nu încape în Universul fără margini, Cel care nu poate sta împreună cu nelegiuirea. „Scuzaţi-mă... Vin printre voi. Am să v-aduc neprihănirea!”, a declarat Cel dintîi şi Cel de pe urmă, care n-a mişcat numai oamenii, numai îngerii, ci S-a deplasat pe Sine spre noi, spre cei lipsiţi de curăţie sufletească.

E greu să defineşti neprihănirea. Unii spun că-i curăţie, alţii sfinţenie, pioşenie, lipsa păcatului. Luca zice că e „păzirea fără pată a tuturor poruncilor şi tuturor rânduielilor lui Dumnezeu” (1:6 b). Dar întruparea (înomenirea, cum spun unii teologi), cum s-o descri?

„Dar unde-o să te duci Doamne?”, se întrebau îngerii albi ca zăpada, „căci pământul e plin de silnicie”. „Ce locuri, ce oameni va alege Dumnezeu?”, îşi şopteau bătrânii din faţa Tronului Etern. „Unde se va-ntrupa Neprihănirea? ”. Şi El, a găsit.

Dumnezeu a ales o fecioară. O adolescentă evreică, o ţărăncuţă din Nazaret. Nu făcea studii de teologie, pentru că-n vremea ei fetele nu erau bune pentru carte. Nu era preţuită de bărbaţi, nici de sinagogă. Meritul ei era că se ruga în cămăruţă. (Fără o odăiţă aici, nu poţi avea una în cer, spune Florin Ianovici). Avea un loc unde stătea de vorbă cu Veşnicia. Cum de unde ştiu_ Păi la Elisaveta acasă, Maria citează 14 versete din Scriptură!

Îndrăgostită de-un tâmplar, asuprită de romani, necăjită de soarta evreilor, îl aştepta nerăbdătoare pe Şilo. „Marie, ai căpătat îndurare înaintea Lui Dumnezeu. Tu, vei fi mama copilului”. Stupoare. Şoc. Glicemie urcată. Tensiune. „Cum eu? N-am cunoascut bărbat!”... Apoi, la intervenţia îngerului se linişteşte: „Facă-mi-se după cuvintele Tale!”. Asta e neprihănirea: „Facă-mi-se după cum vrei Tu Doamne!”.

Neprihănirea Mariei n-a ţinut cont de riscuri. Unde să se ducă o tânără însărcinată, care n-a cunoscut bărbat? Cui i se va confensa? Cine o va crede? Cum va reacţiona Iosif? Comnunitatea, Israel? Maria avea în faţă alternativa de-a trăi toată viaţa singură în munţi, urâtă de toţi oamenii, dar făcând voia Lui Dumnezeu.

Ca să-Şi întrupeze Neprihănirea, Dumnezeu Tatăl n-a ales nici preoţi, nici doctori, nici avocaţi. Nici prinţese, nici profesoare, nici femei de succes. Ci, pe cea care spune „Facă-mi-se după cuvintele Tale”. Ştiţi câţi ani avea Maria, când a zămislit pe Pruncul Isus de la Duhul Sfânt? Vreo 14 ani...

Dumnezeu a ales o fătucă. Ştiţi cer învăţăm noi, sfinţii din 2011 din asta? El nu dispreţuieşte tinereţea, nu discriminează copii. El pune sarcini grele pe umerii tinerilor. Iosif, Samuel, David, Daniel, n-au aşteptat să-mbătrânească. Eroii, nu sunt bătrâni!

Nu aştepta s-ajungi bătrân ca să fi sfânt. Vino de tânăr la Hristos!

Dumnezeu a ales un tâmplar. Un cioplitor de bârne dintr-un mic orăşel galileean, care n-a spus niciodată un citat vrednic de Scriptură. Un evreu care modela decât lemne. Materie moartă, ce prindea forme în urma mâinilor sale. Nu erau opţiuni mai bune? Nu erau preoţi, cărturari, farisei?

Meritul lui Iosif era că studia Scriptura, era tsadiq (tsa-deck = student al Torei). Zilnic, cu Tora în mână şi cu genunchii în rumeguşul din atelier. Cei din Nazaret îl priveau ca pe un bătrân de sinagogă, ca pe un învăţător de şcoală biblică. Nu orice tâmplar era considerat tsadiq. El respecta Legea, sărbătorile sfinte, restricţiile alimentare. Nu se mândrea cu asta, ci stătea anonim, citind Scriptura în maldărele cu talaş. Era un om neprihănit, ne scrie Matei (1:19). Ca şi Maria, logodnica sa. Amândoi erau neprihăniţi înaintea Domnului (Luca 1:6).

O iubea pe Maria, iar vestea însărcinării l-a lovit ca un trăsnet. L-a afectat. Ce-o să spună străzii, sinagogii, rudelor sale? Familiei Mariei? Cum să divorţeze? Maria ar fi omorâtă cu pietre de evreii religioşi. Cum s-o facă de ruşine lumii (Matei 1:19), fiindcă o iubea! Cum să creadă că Dumnezeu va fi copil? „Nu te teme..., căci ce s-a zămislit în ea e de la Duhul Sfânt!”, i-a spus îngerul în vis... Şi, „a schimbat diploma de tsadiq, cu o femeie gravidă, cu un Fiu ce nu era al lui”, spune Max Lucado. Asta e neprihănirea... Pentru Dumnezeu, înfrunţi ruşinea. Nu o mai vezi. Arăţi lumii ce iubirea nu vede decât pe cel iubit.

Meritul lui Iosif a fost că a ştiut să fie anonim. În atelierul său la intrarea e scris: "Tăcere, acum vorbeşte Isus". Când lucrezi, când studiezi, când eşti în fabrică sau la biserică, fi ca Iosif: taci, să vorbească Isus! Asta e neprihănirea: Dumnezeu vorbeşte, eu tac!

Dumnezeu a ales un staul. Forfotă de nedescris în Betleeem. Negustorii şi-au deschis tarabele devreme, hangii şi-au închiriat toate paturile. Chiar şi rogojinile roase. Brutarii şi-au vândut şi ultima coajă de pâine uscată. Străzile sunt ticsite de lume. Multă. Pestriţă. Bogată sau săracă, cu bagaje sau sportivi. Intelectuali şi oameni de rând. Vizitatori şi autohtoni. Afaceri cum n-a mai văzut de mult cetatea. În grajduri animalele stau înghesuite, cum stau cărţile-n bibliotecă. În case e muzică, dansuri, mâncare. La hanuri se aud ţipete, chiote, zornăit de bani...

Cine e gata să vadă o fetişcană, călare pe-un măgăruş, ajunsă la travaliu? Proprietarul hanului tocmai l-a trimis pe Dumnezeu în frig. În staulul cu animale. Pe paie, sub bârne printre care se vede Steaua.

Dumnezeu a ales un staul pentru Fiul Său. Nu palate, nu Temple, nici sinagogi. Nici hanuri, nici case, nici pături pufoase. Şi nici măcar... un loc lângă o sobă. A ales un staul cu animale. De ce? Pentru că „mai bine suportă mirosul de bălegar, de animale, decât mirosul de păcat”, scrie Lucado. Neprihănirea nu stă în locuri de păcat. Nici nu se poate naşte acolo. Pentru Dumnezeu fie grajd, fie palat, tot zero înseamnă, spune Vladimir Pustan.

Nu a venit Dumnezeu la han unde se îmbulzeau beţivi, hrăpăreţii, prostituatele, afacerile murdare, oamenii întinaţi. Nu era loc pentru Sfânt între ei! Nu era neprihănire în Palatul Regal, în casele Betleemului, nici în sinagogile Ierusalimului. Niciunde în Israel, niciunde în lume... Dar în grajduri, mieii nu mâncau împreună apoi se certau, nici măgăruşul nu discrimina oile, nu era invidios pe ele - că el poartă povara. Asta e neprihănirea: simplitate şi unitate!

Nu s-a nascut Emanuel (Dumnezeu este cu noi) între cei prea ocupaţi cu cotidianul, ci aproape de păstorii ce contemplau noaptea imensitatea Cerului şi Creatorul ce-a îndreptat Steaua spre ieslea Betleemului. Nu se naşte Dumnezeu în case unde fâlfâie ledurile în brad, la fereste, dar în suflete e mult, muuuuult întuneric. Nici în locuri unde se cântă colinde de tineri îmbrăcaţi în roşul lui Moş Crăciun.

Nu coboară Dumnezeu în lumea secularizată, şi nici în biserici amestecate cu ea. Nici în biserici cu ură, cu certuri, cu dezbinări, Nu coboară în sanctuare unde sunt programe culturale, stereotipe. Predici seci şi cântări găjăite. Nici în oameni care se-nchină în sanctuare, iar a doua zi sunt gata să meargă la vrăjitoare. Nu se naşte Dumnezeu într-un piept umflat de mândrie, nici într-un cap umplut de filosofii deşarte, şi nici într-o inimă strâmtată de egoism. Nu va fi niciodată Crăciun la creştinii care n-au curăţit cugetul înainte de liturghie, de euharistie, care n-au ars gunoiul vieţii şi n-au topit gheaţa din inimii, dar vin la închinare. Nici la cei care nu se scutură de zgura trecutului. Neprihănirea vine numai acolo unde este castitate spirituală.

Dumnezeu se naşte între oameni neprihăniţi, în locuri neprihănite. „Există zile de Crăciun în cer, acolo unde este ţinută slujba măreaţă a Lui Hristos, şi cu aceste prilejuri Mântuitorul este glorificat, nu pentru că s-a născut într-o iesle, ci pentru că S-a născut într-o inimă frăntă”, spune CH Spurgeon. Într-o inimă neprihănită. Condiţia prezenţei Sale este neprihănirea. După ea trebuie să visăm zi şi noapte. Nu o neprihănire a noastră (Filipeni 3:9), ci una a credinţei (Ioan 10:4). Fiindcă cine trăieşte în neprihănire, este neprihănire, cum El însuşi este neprihănit (1 Ioan 3:7).

Au venit la ieslea Pruncului în scutece sărace, şi magii şi păstorii. Şi cei cu carte, şi cei fără. Păstorii n-au ştiut apoi Tora din scoarţă-n scoarţă. Dar au ştiut să spună ce-au auzit despre Prunc.

De 2000 de ani El face neprihăniţi.

Revoluţia din '89 - furată sau uitată?

2011-12-22T15:11:00.003+02:00

S-au îmlinit 22 de ani de la Revoluţie. Unii spun c-a fost revoluţie. Alţii o consideră lovitură de stat. Unii o numesc revoltă populară. Alţii insistă pe teza complotului gorbaciovist, pe simulatoare, pe terorişti arăbeţi sau rakeţi moldoveni. Unii chiar se jură c-au văzut terorişti trăgând. Dar după 22 de ani n-au dovedit nici unul. Exact, nici unul!

Că s-a tras, toată lumea ştie. Miile de morminte o dovedesc. Lacrimile suferinţei au brăzdat răni adânci pe obrajii persecutaţi de comunism. Parcă nesecate, ele se preling şi azi pe barbă. Cu toate că s-au scris zeci de mii de pagini cu procese verbale sau articole de presă, zeci de volume, au apărut sute de mii de revoluţionari, oraşe martir, s-au televizat sute de dezbateri, s-au înfiinţat institute de cercetare, asociaţii şi fundaţii, comisii parlamentare, Revoluţia din decembrie păstrează încă enigme. Unde sunt teroriştii? Cine a tras şi din ordinul cui? Din ce motive? Suntem frământaţi să ştim adevărul. Oricât ar fi de dureros. Pentru că mai dureros decât minciuna ce ni s-a strecurat sub nas de-atâţia ani, nu poate fi. Cine oare e interesat să ţină lumina sub obroc? Să muşamalizeze totul? Cine vrea să fure realitatea?

Au trecut 22 de ani de la revoluţie. Cei care am trăit-o pe viu n-am uitat-o. Văd şi acum în faţa ochilor nişte puştoaice ce fluturau un drapel găurit. Simt încă buzunarele pline de gloanţe, colegii înspăimântaţi, ofiţerii tremurând. Îmi vâjâie-n urechi trasoarele ce brăzdau cerul. Panica. Şi melodia “noi suntem români”. Din nefericire unii (mulţi!) au uitat. Alţii poate c-au vrut să uite. Tinerii nu-i dau importanţă. Urmăriţi cât de puţin ştiu ei despre Revoluţie. Sau despre comunism. Şi ce mult despre manele, avarism, parvenitism.

Anual, în preajma comemorării, admirăm fără să vrem, găşti de ciudaţi care se dau azi revoluţionari prin presă, prin partide, pe la televiziuni. Au stat în pijamale privind la televizor cu obloanele trase. Apoi au îmbrăcat blue jeans-ii de bişniţar, şi-au luat diplome, certificate. Şi-au tras firme. Iar azi ne râd în nas. Pentru ei nu contează cine au fost teroriştii, cine a vărsat sânge nevinovat, cine a provocat incendii. Au patalamaua la mână, nu plătesc impozite, primesc ajutoare, bonusuri, gratuităţi. Pentru ei Revoluţia a-nsemnat marea lovitură. Lovitură însă care n-a durut. Numele unora e pe lista cu privilegiaţi. Al altora a ajuns la DNA. Însă numele eroilor din ’89 zace sub colbul uitării.

Azi sunt 22 de ani de la Revoluţie. 22 de ani de trădări şi suspine. 22 de ani de democraţie sălbatică. 22 de ani de capitalism de cumetrie. 22 de ani de aşteptare. A naşterii ce nu se mai produce... E mult, e greu pentru români? Mai au de aşteptat? Da. Până când? Până atunci când îşi vor ţine promisiunea făcută în 1989. Când pe străzile rupte de comunism se striga "Dumnezeu şi-a întors faţa către noi".

De 22 de ani, îi întoarce spatele lui Dumnezeu. Până când?

Mai aproape de Crăciun, mai departe de Hristos...

2011-12-21T20:00:00.001+02:00

Crăciunul e aproape. Pentru buticari şi ritaileri – puternic ancoraţi în viaţa cotidiană, evenimentul se simte pe rafturi, în vitrine şi pe tarabe. Cu globuleţe, cu instalaţii, cu leduri, cu cărnuri, cu clementine, cu cozonaci... Ăştia au băgat spiritul de market al Crăciunului în minţile clienţilor. Se vede în cărucioarele burduşite. Unii, pe lângă listingul de shoping făcut acasă, ar fi gata să-l cumpere şi pe Isus! La promoţie.

Alţii au ieşit cu sorcove, cu cetină şi vâsc, la tarabe. Sunt chiar fraţi de-ai noştrii printre ei. Ăştia promovează spiritul de noroc al Crăciunului. Vindecare miraculoasă, naturistă. Ei sunt gata să se roage pentru vindecări în biserică, apoi imediat să fugă la vraci.

Crăciunul e aproape. Se simte asta deoarece românii, aproape toţi, acum ascultă colinde. E în vogue să-l scoţi de la naftalină pe Hruşcă. Dar câţi dintre ei ştiu să cânte un colind până la sfârşit?

Unii şi-au împodobit casele cu lumini. Cu flash-uri multicolore, ce bat ca la discotecă. Eu, şi în pat ameţesc de fâcâiala de pe casa vecinului. Luminile bradului însă, oricât de multe ar fi, tot întuneric fac. Pe cer, steaua Betleemului, tot singură rămâne...

Copiii nu (prea) mai merg cu colindul. E mai lejer să navighezi pe Google decât pe Golgota. Unii aşteaptă Moşul. Să-l mintă c-au fost cuminţi, iar el să-i mintă c-au fost iertaţi. Pe Hristos însă, nu-L poate minţii nimeni.

Crăciunul e aproape. Vedem în secularismul pătruns şi-în biserici. Unii şi le-au ornat cu beteală. Alţii chiar cu brad. Apoi, vorbesc despre Pruncul născut în iesle. Vorbesc despre Prunc, nu şi cu Pruncul.

Pentru alţii, din ce în ce mai puţini, Naşterea Domnului se apropie nu doar cu zile de post, ci cu foamea de neprihănire a sufletului. Ei nu-şi curăţesc doar casa, ci şi viaţa.

Pentru primii, Crăciunul înseamnă emoţia efemeră a despachetării cadourilor de sub brad, pentru ceilalţi, Nativitatea le va aduce cadou veşnic pe Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

Când veţi citi, Crăciunul va fi şi mai aproape. Din nefericire, pentru mulţi, Dumnezeu va fi şi mai departe!

Interviu cu Dumnezeu

2011-12-20T21:55:00.000+02:00

"Un vis" al lui Octavian Paler.

Oricum...

2011-12-19T22:12:00.001+02:00

de Maica Tereza*

Oamenii sunt adesea neintelegatori , irationali si egoisti.

Iarta-I ,oricum.

Daca esti bun oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse.

Fii bun, oricum.

Daca ai succes poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati.
Cauta succesul , oricum.

Daca esti cinstit si sincer oamenii te pot insela.
Fii cinstit si sincer , oricum.

Ceea ce construiesti in altii ani , altii pot darama intr-o zi.
Construieste , oricum.

Daca gasesti linistea si fericirea , oamenii pot fi gelosi.

Fii fericit , oricum

Binele pe care il faci azi , oamenii il vor uita maine.

Fa bine , oricum.

Da-I lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de ajuns.

Da-I lumii tot ce ai mai bun , oricum.

La urma urmei este intre tine si Dumnezeu.

N-a fost niciodata intre tine si ei , oricum.

* Toată planeta ştie că Maica Tereza este o albaneză născută în Macedonia.

De ceva vreme încoace, aromânii din Macedonia susţin că la origini,

bunicii Terezei sunt... vlahi. Adică, români!

Pentru noi, nu contează dacă a fost albaneză sau aromâncă.

Maica Tereza a fost un model al urmaşilor lui Hristos!

A slujit cu dragoste!

Oricui...

Foc fără chibrite

2011-12-17T19:19:00.001+02:00

Text 1 Împăraţi 18:36- 39

Inventio

Din povestea "Fetiţa cu chibriturile" lui H.C. Andersen, majoritatea am înţeles că o tărăncuţă săracă a murit de frig privind un brad de Crăciun. Zilele trecute eu am înţeles că ea a murit de frig deşi vindea chibrite! Ar fi putut măcar un foc să aprindă!

De ce bisericile noastre nu mai pot aprinde focul azi? De ce Domnul nu mai coboară foc din cer?

Dispozitio

a) Dumnezeu nu coboară focul peste cei lipsiţi de autoritate
- Ilie era un profet radical. Dar cu slăbiciuni ca noi.
- A venit de nicăieri, ca Melhisedec. Dar avea şcoală făcută cu Dumnezeu.
- S-a rugat să oprească ploaia şi a reuşit. Să nu se termine făina şi untdelemnul sareptencei, şi nu s-au terminat. Să învieze fiul văduvei, şi pruncul a-nviat. Să plouă, şi-a plouat.
- Ilie a rămas tot timpul ascultător (Dumnezeu la trimis la Ahab, la Cherit, la Sarepta, pe Carmel, la Ahab, la Hayael, la Iehu, la Elisei. Ilie a făcut tot ce i s-a ceut) iar Dumnezeu i-a dat autoritate.
Focul nu coboară dacă cei ce-l cheamă n-au autoritate!

b) Dumnezeu nu coboară focul peste apostazie
1. Ahab - portretul robot al creştinului născut în biserică, dar neconvertit
- evreu cu Baali, fără Dumnezeu.
- niciodată nu caută pe Dumnezeu (Ahab vrea să găsească iarbă pentru cai fără ajutorul Domnului).
2. Popor apostat - portretul robot al creştinilor şi cu Baali şi cu Iehova
- evreii idolatrii sunt un fel de creştini care se închină şi lui Hristos şi Mamonei. Isus ne-a învăţat că aşa ceva nu se poate.
- la început a fost Iehova, apoi Iehova şi Baal, apoi Baal şi Iehova. La final a ajuns numai Baal.
Până când aveţi de gând să şchiopătaţi de ambele picioare? (18:20).
Nu se poate şi cu Hristos şi cu lumea, şi cu Hristos şi cu secularism, şi cu Hristos şi cu Mamona! Sau..., se poate dar..., fără foc!
3. Obadia - portretul robot al creştinului diluat
- e creştinul cameleon, a ascuns 100 de prooroci de Ahab, dar mănâncă la masa împăratului.
- îl numeşte "domnul meu pe Ilie", dar stăpânul său e Ahab!
- vrea să fie creştin cu Ilie, şi prieten cu lumea!
- vrea şi cu Ilie şi cu Ahab, şi cu ploaie şi cu secetă!
Obadia e slujitor (numele său = slujitor lui Dumnezeu. Dar el slujeşte lui Ahab), dar Dumnezeu coboară focul prin Ilie!
Cântăm, predicăm, ne rugăm cu lacrimi în biserică. Dar de luni dimineaţa...
Interesant e că Dumnezeu a lăsăt trei ani jumătate oportunitate de ase pocăi Israel!

c) Dumnezeu nu coboară focul peste dezbinaţi
- Ilie a dres altarul. Cu 12 pietre. Nu cu 7, nici cu 11. Cu toate 12.
- altarul Lui Dumnezeu trebuie ridicat, altarul lui Baal trebuie dărâmat.
Maximă - "Fiecare dintre noi e un singur cu o singură aripă. De aceea, trebuie să zburăm împreună".
Fratele meu e un om preţios folosit de Dumnezeu. Trebuie să-i slujesc.
Ne-am împărţit pe bisericuţe în biserici. Că vrem ori nu noi, Diavolul aplică sintagma: "Divida et impera"!

d) Dumnezeu nu coboară focul fără rugăciune
- Poporul se ruga. Dar lui Baal (Baal era considerat şi "un zeu al ploii", bine zis). preoţii lui Baal se rugau. Ca nişte carismatici. Însă nu emoţiile. ţipetele, bătutul din palme coboară focul. Ci rugăciunea scurtă a lui Ilie: "Fă să se cunoască astăzi că Tu eşti Dumnezeu, şi eu sunt slujitorul tău!"
- După foc, urmează ploaia binecuvântării. Dar, mai întâi Ilie omoară toţi preoţii lui Baal!
- Ilie s-a rugat de 6 ori. Cu capul între genunchi, nu semeţ în picioare! Nimic. Nimic. Nimic... A şaptea oară a ieşit un nor cât palma. Dar a produs un ciclon!
Ilustraţie: În ziua când trebuia înhumat tatăl meu, la ora 11 a început să ningă abundent. Coboram un deal cu maşina, şi cu coroanele mortuare. Am început să plâng. "Doamne, ştiu că mă iubeşti. Dacă va ninge, slujba va fi compromisă. Aştept fraţi din alte localităţi, nu vor putea urca cu maşinile. Cei din sat vor sta în case... Opreşte zăpada până la 4!". După rugăciune am trecut pe sub un pod de 8-10 m lungime. Când am ajuns în partea cealaltă, zăpada s-a oprit! Ştiţi când s-a repornit? La 4 dimineaţa!

Concluzie

De 2000 de ani Baalii n-au încetat niciodată să existe. Sunt mulţi. Dar în Numele lui Hristos, eşti chemat să întorci poporul cu faţa la Dumnezeu.

Într-o duminică dimineaţa, în odaia de sus, Hristos a trimis focul. Cere-l. Strigă ca Bill Sanders, într-un cerc tras cu creta în jurul d-ta: "Nu ies din cer fără foc!".

Ne chinuim s-aprindem focul. Nu reuşim. Avem prea multe chibrite ude.

Sunteţi sfinţii lui Dumnezeu cu focul în mână, la îndemână. Nu-l stingeţi, nu-l acoperiţi... Când lipseşte focul, lipseşte căldura. Când lipseşte focul, lipseşte lumina. Când lipseşte focul, apar munţii de gunoaie.

Nu uitaţi niciodată: Oamenii de foc, vor fi răpiţi cu care de foc!

răpirea lui Ilie

Siliţi-vă să intraţi în cer. Nu ştiu cum, dar vreau să vă întâlnesc acolo!

Hasaq şi Agape

2011-12-16T13:42:00.002+02:00

Scriptura utilizează o "artilerie de termeni" pentru dragoste, ca să folosesc o zicere a unui pastor american. Fiecare dintre termeni, atinge însă o ţintă diferită.

În Vechiul Testament, dragostea lui Dumnezeu pentru Israel era hasaq. "Domnul se alipeşte de poporul său", auzeau evreii. De la evrei ştim că hasaq era tipul de dragoste care se ţine cu priponul, era dragostea ataşată de cineva. De cele mai multe ori, evreii au eşuat în astfel de dragoste. Noi, n-am fi mai presus...

De la greci ştim că dragostea e de cinci feluri. Dumnezeu nu iubeşte cu epithumya (adică dorinţă, râvnă), nici cu storge (nevoia de-a aparţine cuiva) şi nici cu eros (dorul de a te uni cu persoana iubită). Pentru că erosul se poate topi uşor. E foc de paie: se-aprind repede, se stinge repede. Dumnezeu nu iubeşte nici cu fileo (preţuieşte pe cel iubit), fiindcă asta e dragoste fifty-fifty, negustorească (vorba fratelui Iosf Ţon): te iubesc, dacă mă iubeşti.

În Noul Testament, dragostea lui Dumnezeu (pentru întreaga omenire) e agape! Iubirea lipsită de egoism. Ea preţuieşte şi slujeşte. Indiferent de consecinţe, nu ştie decât atât: să iubească! E dragostea care nu vrea sentimente, ci decizii, nu vrea afecţinuni, ci acţiuni.

De la Mântuitorul Isus ştim să iubim. El, nu ne va părăsi niciodată. Hristos, s-a legat cu lanţuri de dragoste de mine, de tine! Nu trebuie să-i câştigăm dragostea. O avem deja!

Şi, să-l parafrazăm pe Max Lucado: "Din moment ce nu poţi câştiga dragostea Lui, nici nu o poţi pierde"!

Adunătorii de pleavă

2011-12-15T22:47:00.002+02:00

Un frate bătrân din judeţul Arad, fără şcoli biblice ori laice - dar cu şcoala Duhului Sfânt la zi, a participat la o întâlnire a păstorilor, undeva prin Bucureşti. Având la îndemână balsamul de cuvinte ce ungea orice inimă, bătrânul a fost invitat să predice colegilor păstori. După o prelegere care a ţinut sala cu sufletul la gură, un pastor îmbrăcat la patru ace, cu cravata aferentă, şi o pioşenie verbală rar întâlnită, s-a dus la fratele arădean şi i-a spus: "Aţi vorbit extraordinar. Dar..., aţi avut 14 greşeli gramaticale!"

Fără să stea pe gânduri, septuagenarul de lângă munţii Zarandului, care nu şi-a tocit coatele pe băncile unor institute biblice, dar şi-a zdrenţuit genunchii în cămăruţa sa de la ţară, a replicat zâmbind: "No frate, io am acasă vro douăj' dă găini în ogradă. Diminaţa ori sara, când merg la ele să le dau grăunţe, io bag mâna în traistă şi zvârl. Odată cu grăunţa, arunc şi pleava. Însă am nişte găini atât dă dăştepte, că ele adună numai boabele, nu şi pleava"!

De o vreme bună, "bag samă" că printre creştini se plimbă şi iluştrii adunători de pleavă. Ei, când adună, aruncă grâul şi opresc tărâţa. Ocolesc boabele şi opresc cocenii. Dacă au în faţă o coală A4 cu 5 puncte minuscule, ei văd negreala şi nu albul foii. Văd numai găurile, nu şi şvaiţerul...

Dacă e predică, adunătorul de pleavă n-a auzit nici un verset, dar i-a zgândărit timpanul greşelile retoricii. Spune că tinerii nu sunt buni în slujire că sunt prea cruzi, că predicatorul cutare are cravată, că ăla ţipă prea tare, muzica e prea gălăgioasă, retroproiectorul "pune" pe perete litere prea mici, cel ce conduce cântările "pune" numai ce doreşte, copiii pastorului sunt prea bine îmbrăcaţi... El vede numai semnul crucii, şi nu crucea!

Pentru adunătorul de pleavă, când intră pe bloguri, dacă scrie cineva de jale nu e bine, dacă laudă e anatema! Dacă un frate sprijine un păstor, este murdărit pe loc, dacă nu-l susţine e catalogat strâmt. Când unul a păătuit, adunătorul de pleavă e vrednic urmaş al sectei fariseilor ce doreau să oprească femeia prinsă în preacurvie, dar şi pe Domnul Isus să predice!

Pentru adunătorul de pleavă, dacă eşti credincios unor principii - eşti fanatic religios, dacă nu eşti de acord cu secularismul - eşti sectant, dacă nu eşti ortodox - nu eşti român, dacă eşti ortodox - nu intri în cer...

Ştiţi ce mă miră? Că adunătorul de pleavă nu are nici măcar ideal de găină. Visul orătăniei este un castron plin cu boabe. Al lui, e decât o mână de... pleavă! De nimic. "Au alergat după nimicuri, şi ei însuşi au ajuns nimic", spune Ieremia.

Unu: oricât de abundentă ar fi, pleava nu ţine de foame! În al doilea rând, fiind foarte uşoară, o spulberă şi cel mai slab vânt. Iar al treilea principiu (de ţinut minte!): într-o zi, pleava va arde!

100 de ani de la cucerirea Polului Sud

2011-12-14T22:01:00.001+02:00

14.12.1911 - Arborarea primului drapel la Polul Sud

La 14 decembrie 1911, norvegianul Roald Amundsen devenea primul om din lume care înfigea alături de cei patru coechipieri, un drapel naţional în cel mai sudic punct al globului terestru. Victoria sa, repurtată în faţa unui ofiţer din marina britanică, Robert Falcon Scott, în urma unui duel epic şi mortal, a scris o pagină de legendă din istoria explorărilor polare.

14.12.1911 - Amundsen şi colegii săi la Polul Sud

Fiecare dintre cei doi exploratori visau să cucerească „propriul“ lor pol: norvegianul viza Polul Nord, iar britanicul viza Polul Sud. În timp ce se afla la mijlocul pregătirilor pentru cursa spre Polul Nord, Roald Amundsen a aflat că americanii Frederick Cook şi Robert Peary afirmau, fiecare, că au cucerit acest pol. Afirmaţiile lor, deşi controversate, l-au convins că trebuie să îşi caute un alt obiectiv.

În august 1910, a decis să se îndrepte spre Polul Sud. Abia în octombrie, britanicul Scott a citit telegrama care îl aştepta în Australia: „Mi-am luat libertatea de a vă informa că Fram se îndreaptă spre Antarctica. Amundsen“. Britanicii, care au făcut din cucerirea polului o chestiune de prestigiu naţional, s-au simţit ofensaţi. Cursa era lansată. Cele două expediţii au ajuns pe insula continent în ianuarie. Primele luni au fost consacrate testării echipamentelor şi amenajării de depozite cu provizii, de-a lungul itinerariilor prevăzute.

După ce a înfruntat iarna australă, întunericul total şi temperaturile glaciale, Amundsen, care şi-a amenajat baza centrală mai aproape de pol, a început primul această cursă, pe 20 octombrie.

Având obiceiul de a observa cu atenţie procedeele adoptate de eschimoşi, în timpul traversării - un eveniment istoric - Pasajului de Nord-Vest (1903-1906), Amundsen a tras două învăţăminte preţioase: importanţa câinilor de sanie şi superioritatea hainelor din piele de ren în faţa celor din lână. Pentru a câştiga în mobilitate, săniile au fost uşurate, iar schiurile - o disciplină la care excelează norvegienii - au fost geluite. Rapizi, câinii sunt şi comestibili: dintre cei 52 de câini care s-au aflat la linia de start, mulţi au fost sacrificaţi şi au sfârşit prin a umple gamelele oamenilor din expediţia norvegiană. Drumul de întoarcere a durat 41 de zile. Pe 25 ianuarie 1912 echipa de exploratori a revenit cu bine la Framheim; le mai rămăseseră doar 11 câini. Călătoria lor, acoperind în total 2824 km, fusese efectuată în 94 de zile (56 zile la dus și 38 zile la întoarcere), cu o viteză medie de 30 km/zi.

În ceea ce îi priveşte pe britanici, aceştia au preferat să iasă în faţă cu „artileria grea“, care s-a dovedit a fi însă prea grea: în afară de câini, ei aveau sănii motorizate, care se defectau mult prea des, dar şi ponei, care, inadaptaţi la condiţiile extreme din Antarctica, au fost sacrificaţi.

Plecată pe 1 noiembrie, expediţia lui Scott a înaintat foarte greu. Din cauza lipsei de mijloace de tracţiune potrivite, oamenii erau cei ce trăgeau atelajele grele, în condiţii meteorologice extrem de dificile.

Pe 16 ianuarie 1912, atunci când se aflau foarte aproape de obiectivul trasat, a venit lovitura de graţie: britanicii au descoperit urme de sanie în faţa lor. Amundsen le-o luase înainte. A doua zi, când ajungeau la Polul Sud, la o lună după rivalii lor, britanicii au găsit acolo un cort pe care se afla deja drapelul norvegian.

„Dumnezeule, acest loc este oribil!“, scria Scott în jurnalul său.

Întoarcerea la bază a fost un drum infernal, din cauza temperaturilor care coborau până la -42°C. Foarte slăbit, un om a murit. Apoi un altul, cu degetele de la picioare afectate de cangrenă, a părăsit grupul, pentru a înfrunta o moarte sigură.

Prinşi de o furtună extrem de puternică, cei trei supravieţuitori britanici erau captivi în cortul lor, îngheţaţi şi înfometaţi, la mai puţin de 18 kilometri de cel mai apropiat depozit cu provizii. Ultima înregistrare făcută de Scott în jurnalul său datează din 29 martie.Trupul neînsufleţit al exploratorului britanic Robert Falcon Scott, declarat şi el erou naţional în ţara lui, ca şi cele ale colegilor săi au fost descoperite în noiembrie 1912. La acea dată, Amundsen se afla deja de peste trei săptămâni în Tasmania, de unde a putut să anunţe lumii întregi succesul misiunii sale. Pentru norvegieni, care obţinuseră independenţa de Suedia cu doar câţiva ani înainte, Amundsen devenea un veritabil erou naţional.

În 1926, Amundsen a ajuns în cele din urmă şi la Polul Nord, într-un dirijabil. A murit doi ani mai târziu în Arctica, în urma accidentului suferit de un hidroavion francez, plecat în ajutorul exploratorului italian Umberto Nobile.

*******************************

Ca exploratorii ai fiecărei zi, nu-i suficient numai să plecăm să atingem"polul" vieţii. Trebuie să-l şi câştigăm. Pentru asta, trebuie să aruncăm pe drum tot calabalâcul sofisticat şi greoi al firii. Cei ce nu vor face aşa, vor avea surpriza să vadă că altcineva le-a luat-o înainte! Iar Polul atât de râvnit, poate deveni un loc groaznic!

Dacă...

2011-12-14T12:02:00.000+02:00

Dacă două mâini rebele, nu te-ar ţine orb mereu
Te-ai opri în clupe grele, şi privind cu drag la stele,
Ai vedea că-i scris pe ele:
Dumnezeu!

Dacă două mari zăvoare, nu te-ar ţine surd mereu
Ai şopti: Ce meşter oare scoate păsări cântătoare?
Şi ţi-ar spune fiecare:
Dumnezeu!

Dacă marea-nstrăinării nu te-ar ţine mut mereu,
Ai striga în largul mării: Cine-i tatăl îndurării
Şi ţi-ar spune valum mării:
Dumnezeu!

Dacă ţia-i vedea veşmântul care îmbracă vechiul eu,
Ai umplea de plâns pământul;
Dar privind cu drag Cuvântul, vei simţi în piept pe Sfântul
Dumnezeu!

România şi viteza la Internet

2011-12-13T21:07:00.000+02:00

Pentru a descărca ceva de pe Internet la Cracovia, m-au trecut toate transpiraţiile! "Frate, parcă Netul polonezilor merge cu lemne!", i-am spus telefonic unui coleg din Bucureşti. "Neculai, tu nu şti că România are cel mai rapid Internet din Europa?"...

România nu numai că are cel mai rapid Net din Europa, dar ocupă chiar locul 2 mondial la viteza de descărcare (1.909 kilobiţi/secundă - kbps), conform unui studiu realizat de Pando Networks, find întrecut doar de Coreea de Sud (2.202 kbps). Românii au un Internet de 3 ori mai rapid decât ungurii, americanii, francezii sau britanicii și de 146 de ori mai rapid decât în țara cu cea mai lentă conexiune la Internet – Republica Democrată Congo (13 kbps). (USA nu trece de o viteză echivalentă a 616 kbps! - loc 26 mondial, Franţa 604 kbps,UK 599 kbps, Canada 579 kbps, China 245 kbps).

În plus, Bucureşti şi Adover (USA) sunt singurele oraşe din afara Coreei de Sud, care intră într-un top 10 al metropolelor (Bucureşti - 2.665 kbps). În primele 10 oraşe ale lumii ca viteză de internet, capitala României ocupă locul 7, iar Iaşi şi Constanţa locurile 9 şi 10! Cel mai bine stă oraşul sud-coreean Seocho (3.300 kbps), iar cea mai slabă viteză de download o are capitala Algeriei (45 kbps).

România are şi cel mai rapid internet mobil din Europa (prin Orange) şi este una dintre puţinele ţări de pe glob care poate implementa Internetul de mâine! Unul dintre avantajele României în domeniul telecomunicaţiilor este că deşi a intrat târziu pe această piaţă, are o infrastructură nouă, şi nu învechită, care să limiteze variantele de dezvoltare viitoare.

Bravo România! Încă un loc mai sus!

2012, recesiune obligatorie la euro?

2011-12-12T21:50:00.003+02:00

Criza globală se adânceşte, zi de zi. Previziunile optimiste din anii trecuţi s-au dovedit o joacă a analiştilor cu globul de cristal. Nu numai că mari profeţi economici s-au înşelat amarnic, dar economia mondială a început să scârţie mai rău decât şi-ar fi imaginat scenariul comprimării un regizor hollywoodian: şomajul a atins cote alarmante în Europa, datoriile externe au istovit băncile şi au adus pe butuci state ce se credeau invicibile financiar, spirala morţii din zona euro a început să funcţioneze, iar peieţele emergente nu-şi mai regăsesc linia de plutire.

Dacă voci avizate din domenul prognozelor economico-financiare anunţau încrezătoare în trimestrul IV din 2008, că involuţia va fi numai în 2009, iar şocul economic va fi depăşit în partea a II-a a anului 2010, iată că în prag de 2012 se cântă aproape la unison un imn cu sunete de disperare. "O rupere a zonei euro ar cauza o criză globală mai gravă decât cea din 2008-2009", scrie The Economist. Una dintre cele mai solide regiuni financiare ale lumii ar fi sfâşiată de datorii şi falimente bancare. Zona euro s-ar putea rupe în mai multe bucăţi sau diviza într-un nord, ce şi-ar păstra rezistenţa, şi un sud fragmentat şi firav. După ruperea mai multor tratate ce au fost semnate, pentru a consolida cel mai mare proiect economic al Uniunii Europene, cursul ar fluctua haotic între cele două bucăţi de Europă. Chiar supravieţuirea UE ar fi pusă în pericol.

În 2012, la 20 de ani de la îndeplinirea obiectivului privind finalizarea pieţei unite, cel mai mare risc pentru economia globală rămâne intensificarea crizei din zona euro. În timp ce Uniunea se chinuie să ţină în frâu blocajele financiare, elaborarea unor programe comune pentru energiile regenerabile, modernizarea infrastructurii din estul continentului, politicile privind inovaţia sau acordurile comerciale bilaterale se târăsc, iar barierele nontarifare reprezintă încă un obstacol pentru exportatorii din UE. În tot acest bulversaj, UE se află şi în toiul cursei privind atingerea obiectivelor pentru 2020, de-a combate schimbările climatice şi de-a reduce la minimum impactul acestora. Provocările sunt uriaşe.

Nu ştim dacă în 2012, istoria se va repeta. În 2011 am început cu o primăvară arabă şi am sfârşit cu o toamnă pe Wall Street. Nu ştim nici dacă unii analişti au dreptate când spun că din colapsul monetar european ondularea se va face prin intermediul sistemului bancar american. Ceea ce vedem fiecare este că în ultimii ani, şi prin urmare şi-n 2012 economiile cresc foarte lent. Iar un deceniu de creştere lentă înseamnă ravagii. De aceea, probabil anul 2012 va fi anul recesiunii!

Unii zic că 2012 va fi începutul sfârşitului. Alţii speculează acel aiurit calendar incaş. Sau mayaş. Oricum, o minciună colosală. Unii sunt speriaţi de scenarita hollywoodiană. Alţii, cu gândire diabolică, spun că nu ştiu ce francmasonerie sau grupul Bildberger, forţează scenarii globale pentru împlinirea Scripturii! Păreri nebune...

Fraţi creştini, oricât de negre ar fi previziunile, în 2012 noi nu trebuie să aşteptăm să pice euro, să scăpăm de criză sau de francmasoni, ci să-L aşteptăm pe Hristos! Maranata! Ai valiza gata?

Biserica, între autoritate şi autoritarism (3)

2011-12-11T21:13:00.001+02:00

Autoritatea pastorală presupune oameni cu experienţă, flexibili, încercaţi în toate domeniile vieţii, autoritarismul impune oameni cu idei fixe; autoritatea presupune căutarea nevoilor celorlalţi şi îndeplinirea lor, autoritarismul cere satisfacerea nevoilor personale; autoritatea răspunde la nevoile spirituale ale tuturor membrilor, la pregătirea lor pentru slujirea publică, autoritarismul nu răspunde decât la satisfacerea unui mic nucleu de apropiaţi; autoritatea se referă la obligaţii, autoritarismul la drepturi; autoritatea se referă la motivaţia slujitorului, autoritarismul la motivaţia celui slujit; autoritatea urmează modelul de conducere biblic, autoritarismul pe cel uman. Autoritarismul are darul, dar n-are harul!

Dacă aşa stau lucrurile atunci mai trebuie să ne implicăm în conducere? „Cine doreşte episcopie, bun lucru doreşte”, transmite lui Timotei sfântul Apostol Pavel, apreciind astfel de aspiraţii sfinte. Pentru că nu este nimic greşit în dorinţa de a conduce biserica, de a avea o poziţie de lider. Dar mai întâi trebuie să ne cercetăm adânc motivele noastre. Pentru ce dorim să conducem, când ştim că cel mai greu lucru e să slujeşti? Cine e în centrul închinării? Cine formează Auditoriul în timpul închinării?

Precizăm că singurul profil al liderului, admis în Scriptură este cel de slujitor. „Un slujitor te roagă umil să faci ceva, niciodată nu comandă”, scria Richard Wurmbrand. Iar Pavel, bunăoară, vorbea despre dorinţa de a se da altora (1 Tes. 2:1-12). Observăm foarte uşor că relaţia pe care o are cu colaboratorii lui este demnă de remarcat. El a condus cu autoritate şi fără autoritarism. Slujba sa de păstorire s-a referit la căutarea nevoilor celorlaţi. Cine a avut mai multă putere decât Pavel?

Puterea vine din autoritate, autoritatea vine din legitimitate şi legimitatea vine de la Dumnezeu, de aceea nu trebuie să încercăm să fim mâna Lui Dumnezeu până nu cunoştem inima Creatorului. Dacă nu avem o relaţie intimă cu El, slujirea noastră nu va fi decât un sentiment religios care ne va duce în eroare şi va conduce la distrugere. Autoritarismul a dus totdeauna la fiasco. Iar noi învăţăm din greşelile altora.

Parafrazând 1 Timotei 3 :1-13, teologul Stanley Derickson ne descrie profilul moral şi spiritual care trebuie întâlnit la conducătorii bisericii. Adevăratul lider nu trebuie să fie încăpătânat, ci trebuie să fie un om dispus să cedeze în mijlocul conflictului. „Cei flexibili nu vor fi înfrânţi”, spune Derickson. De asemeni, cel ce vrea să deţină aturoritatea nu trebuie să fie mânios, nici îngâmfat. Îngâmfarea este o pricină de acuze, de discuţii pentru comunitate. Şi nu numai. Slujitorul trebuie să aibă o mărturie bună din partea celor de afară. Purtarea lui trebuie să fie ireproşabilă în comunitatea necredincioşilor, care trebuie să-l vorbească numai de bine. Dacă mărturia celui ce aspiră să conducă e impecabilă, tot ce se va spune de rău despre el sunt simple zvonuri neadevărate sau acuzaţii nedrepte. Neadevăruri.

Dorim să vă spunem cum se vindecă autoritarismul. Pentru că altfel am fi asemeni unui doctor care te descoperă că ai ulcer şi când îl întrebi ce să faci, răspunde contemplativ ridicând din umeri: „Nu ştiu!”. Ar fi nedrept să nu vă spunem. Aşa că opinăm împreună cu fratele P. Lascău, care argumentează că „rezolvarea situaţiei nu se face prin predici somptuoase de dragoste. Tensiunile din sânul bisericii nu se rezolvă prin pedepse disciplinare, excluderi sau măsuri administrative. Dacă ele încetează dintr-o sursă, vor porni automat din alte izvoare mereu prospere”. Autoritarismul nu se rezolvă nici prin articole de presă, nici prin mediatizare, „nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt” (1 Corinteni 2:13). Soluţia este ca energiile spirituale să fie canalizate spre un singur numitor comun : lucrarea Lui Dumnezeu. Trebuie să ajungem la maturitatea pastorului Wurmbrand : „pasiunea mea pentru Dumnezeu este şi o pasiune pentru ceea ce este divin în mine”. Altfel nu vom ajunge la destinaţia „Veşnicia cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”!

(sfârşit)

Biserica între autoritate şi autoritarism (2)

2011-12-09T10:38:00.000+02:00

Paradoxal legilor omeneşti, în lumea biblică a fi autoritar înseamnă a fi umil. Un om mândru nu poate sluji altora cu eficacitate. A avea autoritate înseamnă a sluji. Înseamnă a spăla picioarele subalternilor. Înseamnă a lua ştergarul. Înseamnă a fi robul tuturor. Deoarece măreţia unui om nu se măsoară în numărul slujitorilor lui, ci în numărul celor pe care îi slujeşte. Şi a sluji, înseamnă a iubi, pentru că „slujirea nu este altceva decât dragoste în haine de lucru!”, scria Petru Lascău. O rugăciune veche se adresează lui Dumnezeu ca Celui căruia „a-I sluji înseamnă să fi liber” („în al cărui serviciu este libertate perfectă,” aşa cum o redă Cartea Anglicană de Rugăciuni). De fapt, ordinea Lui Dumnezeu pentru noi este să fim slujitori şi apoi conducători. În afara exemplului personal prin singurul Său Fiu, vedem acest aspect la Moise, Iosua şi David, şi mai ales în Noul Testament la Pavel, Petru, Timotei ori Epafra. Cei ce slujesc Biserica, sunt de fapt cei ce o conduc în realitate!

Arhicunoscuta întrebare „cum ne putem da seama că o persoană este investită de Dumnezeu în slujbă?” are un singur răspuns : slujitorul care este ales în lucrarea pastorală trebuie să dea dovadă că este investit în slujbă prin autoritatea pe care acesta a căpătat-o de la Duhul Sfant ! Nu de la şcoli, seminarii ori conferinţe. Nu de la autorităţi, de la rude ori de la oameni, şi nicidecum de la sine însuşi. Biserica primară nu avea şcoli biblice ori seminarii, dar era ea însăşi o şcoală a Bibliei care producea batalioane de episcopi, păstori, evanghelişti şi diaconi, pornind de la biserica locală – marele furnizor de misionari ce planta biserică după biserică. În zilele noastre, unii conducători „ordinaţi” de şcoli, de rude, sfaturi de fraţi ori comitete, în scurt timp capătă atitudine de superioritate (cu aere de popă pe înţelesul popular) faţă de cei „needucaţi”, dar şi o periculoasă atitudine faţă de Biblie. Activitatea de conducere a unora ca ei duce inevitabil la autoritarism. Tot timpul sunt bănuitori, temători că pot pierde locul, scaunul din faţă, amvonul, influenţa şi poate chiar punga. „Micii despoţi” bombăne, se uită strâmb, pun la respect pe cei care au îndrăzneala să ceară dreptul la replică, fac planuri B pentru orice situţie, marginalizează valori, generează cercuri de dragoste în biserici, se opun schimbărilor, fac reclamaţii, leagă şi dezleagă, închid şi deschid, se debarasează de atribute, vor şi ies tot timpul în faţă. Să-i ştie toţi că ei sunt lideri! Creează biserica de club. Iată diferenţe dintre Biserica Subterană a pastorului Wurmbrand şi (parţial) biserica actuală, postdecembristă. Apărătorii turmei Lui Hristos (repet, nu chiar toţi) au ajuns să conducă cu autoritarism. Să fie totalitari. Acesta e un viciu. Şi ca toate viciile, rezultă din supralicitarea altor virtuţi. În final, viciile riscă să actualizeze morbida imuabilitate a puterii autoritariste, dictatoriale. De care atât de mult am fugit înainte de ’89... Oare, să ne-ntoarcem la ce-am "hulit"?

(va urma)

Biserica, între autoritate şi autoritarism (1)

2011-12-08T19:52:00.001+02:00

Problema autorităţii reprezintă una dintre preocupările istovitoare de energie ale civilizaţiei contemporane. A vorbi despre autoritate vs autoritarism e o problemă şi mai delicată. Uneori se creează confuzie între termeni. Unii oameni nu-i înţeleg, alţii se fac că nu înţeleg. În general confuzia pe care o generează conducerea slujitoare, spune Wayne Oates, vine din neînţelegerea pasajelor Matei 20:20-28 şi Marcu 10:35-45. În aceste versete Mântuitorul Isus a afirmat că nu putem conduce (nu putem avea autoritate) asemenea liderilor laici. De fapt, există trei cuvinte greceşti pentru conducere:

a. archon – conducător. Îi descrie pe cei care conduceau peste neamuri (în politică, în armată, în religie şi chiar puterile demonice!). Nici un lider creştin nu a fost numit vreodată în maniera aceasta (numai Isus: Apocalipsa 1:5).

b. katakyreuo – a domni peste. Apostolul Petru a folosit al doilea cuvânt pentru a spune presbiterilor să păstorească Biserica fără interese (1 Petru 5:2). Prefixul kata implică exercitarea conducerii spre propriul avantaj şi fără a ţine seamă de interesele sau bunăstarea celorlalţi.

c. kataexousiazo – se referă la exercitarea autorităţii într-o manieră greşită. Poate ascunde ideea de a-i tiraniza pe alţii, de a-i subjuga sau oprima. Asemeni prefixului kata de mai sus, generează autoritarism.

„Autoritatea, menţiona teologul american James I. Parker, este un cuvânt care îi face pe oameni să se gândească la lege şi la ordine, direcţie şi restricţie, comandă şi control, dominare şi supunere, respect şi ascultare. Autoritatea este un cuvânt relaţional care semnifică dreptul de a conduce. Ea este exprimată în pretenţii şi este recunoscută de consimţământ şi conformitate”. Autoritatea înseamnă întâi de toate capacitatea de a îndeplini funcţiile sale. Înseamnă ordine de drept şi eficienţă. Legitimitate. De autoritate nu trebuie să ne fie frică. Ea trebuie să ne inspire siguranţă. Încredere. Susţinere. Dar..., experienţele rele ale autorităţii dure şi sufocante, acasă, la şcoală, în biserică, cu şeful sau cu poliţia, sau oriunde în corpul politic, au alimentat focuri de revoltă.

Nu de puţine ori către urechile noastre şi evident ale Domnului, s-au înălţat strigăte de reacţie ale laicului nemulţumit de atitudinea autoritaristă a autorităţilor bisericeşti investite decât să slujească. Auzim de aroganţă şi mândrie spirituală, de puciuri şi conflicte, de ipocrizie şi laşitate, de mită, afaceri murdare, minciună furt sau lăcomie. Şi toate astea „între sfinţi”. Auzim despre tineri care în masă au schimbat biserica pentru că „bătrânii”, care de obicei sunt mai conservatori, i-au marginalizat. Întâlnim persoane care au abandonat cultul pentru că păstorul le-a impus să semnze o scrisoare de angajament faţă de el prin care să-l susţină necondiţionat. Auzim de metode de constrângere bisericească, de expulzări nefondate biblic, de promovarea „nepotismului spiritual” - în ciuda faptului că în biserici Domnul are numai copii, de persoane care dictează cine să vorbească în biserică şi cât, cine să cânte şi ce anume. Şi culmea, uneori astfel de lucruri sunt dictate chiar de soţiile conducătorilor! Aceste decepţii par a fi numai câteva dintre aspectele de „mică tiranie frăţească” practicată de indivizi care odată văzuţi în vârful piramidei aplică filosofia platoniană: cel mai de sus trebuie să fie slujit. Şi evident ascultat. Aşa că, adeseori autoritatea din biserică se transformă în autoritarism.

Exemplele nefericite ale autorităţii sunt de obicei experienţele ei degenerate. Faptul că astfel de evenimente lasă un gust amar şi stimulează scepticismul cu privire la autoritate în toate formele sale e trist, dar nu şi surprinzător. Exerciţiul autorităţii în diferite sfere nu este în mod necesar autoritarism. Există o distincţie crucială în acest concept. „Autoritarismul, stipulează DEX-ul limbii române, se instalează atunci când autoritarului îi place să uzeze (şi să abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispoziţii. De a impune ascultare care nu admite replică”. Apare când a germinat autoritatea coruptă. Când supunerea care este cerută nu poate fi justificată în termenii adevărului sau ai moralităţii. Nazismul, comunismul, cultul personalităţii sunt câteva exemple de autoritarism. Orice formă de autoritate umană poate degenera astfel. De la autoritarismul statal care se instalează când regimul foloseşte neprincipial puterea pentru a se menţine pe sine, când nu vede decât interesele sale, până la autoritarismul din bisericile unde conducătorii pretind controlul conştiinţei celor care îi urmează. Asta deoarece conceptele de conducere tradiţionale sunt uneori urmate orbeşte. Piramida socială descrisă de Platon avea la bază săracii, sclavii, ignoranţii, „loserii”. Pe cei mulţi. Pe cei lipsiţi de virtuţi. „Nu înseamnă că modelul vremii acceptat şi practicat de toată lumea este bun sau demn de urmat”, dezaproba Petru Lascău care, asemeni nouă, e de părere că „onestitatea conducătorului creştin nu va permite la manipulări şi politică bisericească. Controlul şi folosirea mijloacelor de constrângere, spre scopuri personale sau ambiţii, este complet ne la locul ei în Biserica Lui Hristos”. Piramida Lui Hristos are baza mare sus. Pentru a fi autoritari cei mulţi trebuie să slujească. Dar aşa cum constata şi R. Wurmbrand în zilele noastre „creştinii aproape au uitat învăţătura ortodoxă potrivit căreia ei sunt transformaţi în chipul Lui Dumnezeu chiar în timpul vieţii lor pământeşti”.

Autoritarismul este rău, anti-social, anti-uman şi în cele din urmă este anti-Dumnezeu (deoarece mândria zeificării eului este inima sa). Puterea legală şi executivă pot fi prezente pentru a întări cererile autoritariste, dar nimic nu le poate face respectabile sau demne de laudă. Chiar atunci când cererile neprincipiale au dreptul legal de partea lor, aşa cum se întâmplă uneori, ele rămân revendicări care din punct de vedere moral e greşit a le face. Autoritarismul se izolează fatalmente de „ proprii soldaţi” şi poate supravieţui numai prin îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Autoritatea în schimb, exclude orice formă de constrângere. De aceea, este mai puternică decât autoritarismul.

Majoritatea creştinilor cunosc întâmplarea biblică în care ucenicii au dorit să afle direct de la Conducătorul Suprem modul cum să deţină autoritatea. Iar Isus Hristos, răsturnând dintr-o cugetare întregul concept al lui Platon despre societate, le-a precizat : „oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor” (Marcu 10:14). Ba mai mult, Mântuitorul a demonstrat ce înseamnă să ai autoritate. A plătit pentru ea. Scump. Însă Domnul a fost divin. Noi nu suntem. Avem voluptatea negativului. Deci se poate aştepta ca urmaşii Săi să aibă o mai mică certitudine cu privire la mintea şi voia Tatălui decât a avut El.
(va urma)

Binecuvântarea Reginei Maria

2011-12-07T20:24:00.001+02:00

"Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii veşnice, care pentru noi rămâne o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să mai ajungă încă odată, chiar dincolo de liniştea mormâtntului... Eu am ajuns la capătul druului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie, vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare,,,

Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi a durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea, şi ale cărei cărări le-am cunoscut pe toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a îngăduit s-o văd împlinită. Fi tu veşnic îmbelşugată, fi tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fi cinstită, iubită şi pricepută.

Am credinţă că v-am priceput: n-am judecat, am iubit..."

Maria Alexandra Victoria, nepoata Regelui Eduard al VII-lea, născută la Eastwell Park în Anglia, a devenit regina României prin căsătoria cu prinţul Ferdinand de Hohenzollern, nepotul lui Carol I.

Deşi englez la origini, Regina Maria a devenit mai român decât mulţi români. În testamentul său, ultima adresare către România (citatul de mai sus) încă mai ridică fiori reci pe şira spinării.

Paradoxal, România e lipsită de binecuvântarea fiilor ei. De fapt nu ţara suferă, ci locuitorii ei, care îşi fură singuri căciula!

Fi binecuvântată România, oriunde te-ai afla!

*** (cea mai frumoasă regină a Europei acelor vremuri, supranumită Missy, a clădit mica biserică bizantină Stella Maris din Balcic, unde are îngopată inima; restul trupului e înhumat la Curtea de Argeş)

Onoare şi Autoritate

2011-12-05T16:55:00.002+02:00

Aceeaşi pastori care ridică bolnavi din cărucioare în lumea asiatică, nu vindecă nici măcar o gripă în Europa. Aceeaşi misionari care scot demoni din negrii Africii, nu pot stârpi o ceartă de comitet la ei în biserică. Aceeaşi predicatori care aduc la Hristos sute de ţigani în România, nu reuşesc să convertească decât rar, câte un român. Aceeaşi predicatori care stârnesc valuri de lacrimi la seri de rugăciune în alte biserici, în alte judeţe, nu reuşesc să provoace un tremur al frunţii ridate, în bisericile de unde fac parte... Care o fi motivul neputinţei? Nu sunt tot ei, n-au aceeaşi putere, experienţă, cuvinte, ungere?

Nici un prooroc nu e iubit în patria sa, aţi putea spune citând-ul pe Domnul Hristos. Am experimentat (aproape) toţi asta. Dar nu ăsta-i motivul!!! Ci, lipsa de onoare. Bisericile nu-şi mai onorează slujitorii, fraţii nu-i mai respectă. Nu le mai acordă cinstea de oameni ai lui Dumnezeu. Se trag cu ei de şireturi, îi împung, îi bârfesc, îi împroşcă. Le recomandă ce să predice, ce să conţină programul, când să înceapă, când să-l termine.

Lipsa de onoare conduce la lipsă de autoritate. Dacă nu ne cinstim părinţii, evident că autoritatea dispare. Dacă nu ne onorăm profesorii, evident că nu mai asculăm de ei. Dacă nu recunoaştem slujitorii ca fiind "rânduiţi de Dumnezeu", împuterniciţi să facă slujba respectivă, evident că ei nu vor avea influneţă.

Recunosc, toate autorităţile sunt de la Dumnezeu, dar nu toate sunt dumnezeieşti. Însă, Hristos ne învaţă să onorăm: "Daţi Cezarului ce e al Cezarului, şi Lui Dumnezeu ce al Lui Dumnezeu".

Ana l-a onorat pe Eli chiar dacă i-a zis că e beată! Azi, un pastor ce-ar face o astfel de greşeală ar plăti scump. David l-a onorat pe Saul, chiar dacă împăratul urmărea să-l ucidă. Pavel şi-a cerut scuze când a vorbit dur marelui preot!

Atâta vreme cât vom trata păstorii, predicatorii, misionarii, ca pe orice egal al bisericii, e încă bine. (Deşi trebuie să le oferim mai mult respect autorităţii). Dar atunci când nu sunt onoraţi, e vai... Nu se coboară focul sfânt peste jertfa bisericii! Şi, în loc să fim ascultaţi ca Ilie, ajungem să strigăm ca proorocii lui Baal.

Sfântul dintre sfincşi

2011-12-03T21:44:00.001+02:00

Iosif, prototipul Domnului Isus (peste 100 de asemănări).
Fără Biblie, fără familie, fără biserică, fără fraţi. Viaţa lui a fost un studiu biblic pe viu.

1. Singur, dar cu Dumnezeu
2. Ispitit, dar cu Dumnezeu
3. În lacrimi, dar cu Dumnezeu
4. Ridicat, dar de Dumnezeu

Fiind tânăr, sărac. al nimănui, Iosif ar fi putut avea o casă mare în Egipt, alaturi de d-na Potifar.
Dumnezeu, i-a pregătit însă toată ţara!

Mulţumim Isuse, pentru România!

2011-12-01T05:56:00.001+02:00

Mulţumim Doamne pentru România! Pentru că ne-ai aşezat aici între hotarele ei, acum în 2011, ca noi să fim sarea şi lumina Ta, iar ea să fie casa noastră. Construieşte-o Tu, cât mai bine.
Mulţumim Doamne pentru că în România sunt biserici. Cu uşile deschise Tată, pentru cei ce te caută. Pentru că există ţări, unde uşile au fost sudate de mult, iar lacătele au ruginit de aşteptare. Acolo fraţii stau ascunşi sub pământ sau prin păduri, ca să te laude.
Mulţumim Doamne că avem păstori buni. Şi preoţi, destui de mulţi Tată. Unge-i cu harul Tău divin, şi ţine-i aproape de Tine. Altminteri, nu vom prinde cerul. Şi nici ei...

Mulţumim Doamne pentru că-n ţara asta dintre Carpaţi şi Dunăre, e libertate. Ştim ce rău e să stai cu perna în geam la rugăcine. Şi cu Securitatea la uşă. Mulţumim că ne-ai scăpat de ei în '89.

Mulţumim Doamne că în ţara asta creştinii nu merg pe stradă ameninţaţi cu mitralierele la tâmplă, femeile noastre nu sunt cârpe de şters pe jos, copiii nu muncesc de la 5 ani, iar străzile nu sunt inundate de sânge nevinovat. În alte ţări Doamne, se-ntâmlă prea ades aşa.

Mulţumim Doamne că în România, noaptea, sunt becuri aprinse pe stradă. Nu suntem ca în alte ţări unde ne-ar sări jivinele în spate. Pentru că-n ţara asta Tată, nu-i junglă, chiar dacă mulţi se comportă ca acolo.

Mulţumim Doamne pentru străzile de aici. Aşa ciuruite cum sunt, e bine că le avem şi nu înotăm în noroaie până la genunchi, ca să ajungem la biserică, să ne-ntâlnim cu fraţii şi cu Tine.

Mulţumim Doamne că-n ţara asta avem spitale, unde se tratează bătrânii, unde ni se nasc copiii sau unde ni se vindecă bolnavii. Şi-Ţi mulţumim că rănile lor le legi Tu. Căci noi, n-am fi niciodată în stare.

Mulţumim că avem câmpuri şi holde, iar apa Doamne din fântâni, e rece, e proaspătă, e îndeajuns.

Mulţumim că avem magazine pline cu mâncare, că nu mai stăm la cozi bătându-ne cu plasele în cap pentru o bucată de pâine. O ducem bine Doamne, căci Tu ne vezi şi când gâfâim, la pas, pe străzi.

Mulţumim Tată că în România sunt şcoli gratuite. Şcoli cu acoperişuri, cu sobe şi cu table întregi, nu cu cioburi legate cu sârmă de ziduri, şi fără scaune, cum au alţii. Aici copii noştri învată să scrie. Şi să citească Doamne, din Cuvântul Tău. Binecuvântează-i pe cei ce se ostenesc cu ei!

Îţi mulţumim Doamne pentru cei ce ne conduc. Chiar dacă uneori greşesc, chiar dacă nu ne plac, noi ştim că sunt acolo pentru că Tu i-ai hotărât. O vreme. Ai milă de ei Doamne, căci nu privesc în sus, ci ne privesc de sus. Îndură-te şi iartă-i, căci altfel sunt pierduţi.

Iartă Isuse parlamanetarii care fac legile strâmbe, iartă Guvernul care greşeşte făcând ordonanţe după interesele lui, iartă primarii care nu au ochi pentru turmele lor, iartă medicii care nu-ţi vindecă poporul fără şpăgi, iartă-i pe cei ce fac dreptate cu compromisuri, iartă preoţii şi pastorii corupţi.

Iartă-ne pe noi românii Doamne, căci n-am stat în pridvorul priveghetorului, iartă bisericile unde fitilele fumegă spre stins, iartă oile tale depărtate de turmă, iartă programele stereotipe şi sincretismul religios. Ştim că poţi, căci ai mai făcut-o. Şi încă, de căte ori...

Mulţumim Doamne, că ai în faţa Ta, necurmat, România. Ştim că nu ţi-ai întors privirile de la noi, aşa cum ades se vehiculează prin colţul bârfitorilor nemulţumiţi. Ştim că ai ochii plini de lacrimi pentru mioritici Dumnezeule, pentru că vedem asta în bisericile ţării. Vedem cum ne vorbeşti la rugăciuni, cum vindeci bolnavii, cum sprijineşti săracii şi pe cei în faliment. Vedem cum dai ploaie peste ţara asta Doamne, şi-aduci belşug de binecuvântări. Vedem cum ridici pe cei căzuţi şi ierţi vinovaţii. Vedem atâtea, câte faci Tu...

Noi îi urăm: “La mulţi ani!” România. Iar Tu Doamne, fă-o să trăiască venic!

Vladimir Pustan, crucile sale şi spicele de grâu

2011-11-30T21:46:00.005+02:00

"Şi-a făcut cruce! A vorbit elogios despre Fecioara Maria! A îngenunchiat într-o biserică catolică! Nu ne lasă să ne pocăim"!!! Sunt lamentaţiile (prea multe) unor "fraţi" ce-au înroşit în ultimele zile Netul, împotriva pastorului Pustan.

"Doamne, păcat de moarte a făcut"!, strigă "sfinţii" ce văd doar un semn. Dar că şi-a luat crucea în spinare zi de zi? De ani întregi. Dar că a predicat crucea înfruntând răcoarea bisericilor din România? Dar că a îngenuncheat în casele de cultură construite de atei pentru spălarea de creier a poporului? Dar că a îndreptat mii de persoane cu faţa spre Crucea Mântuitorului? N-au mai văzut...

Nu scriu să-l apăr pe fratele Vladimir, nu că nu vreau, ci că nu pot. Apărarea sa e Cerul. Nu scriu numai că mi-e prieten, ci, am scris, că m-a durut răutatea creştinilor, revărsată virtual. A binecuvântătorilor din biserici, care odată ieşiţi afară sunt gata să dea anateme! M-a durut că nu în slujitori, nu în Vladimir Pustan lovesc certăreţii, cârcotaşii. Ci în Cruce, şi-n Cel răstignit pe ea. M-a durut că am ajuns ca fariseii, care îl certau pe Hristos pentru că ucenicii au mâncat grâne în ziua de sabat ! Nu spicele erau problema, nu Legea, nu interesul Lui Dumnezeu, ci răutatea din inima lor. De când aşteptau să răbufnească...

Ce-am înţeles eu din "părerile teologice" ale fraţilor mei, e că Vladimir Pustan are acum două cruci. Dar nu una ecumenică şi alta penticostală. Ci una a sa, (personală), şi alta făcută de fraţi. Căci, vorba lui Emanuel Conţac: "Vladimir şi-a făcut o cruce (discret), însă o cruce zdravănă, de esenţă tare, s-o simtă bine, îi facem noi, fraţii lui". Majoritatea iluştrii anonimi, dar gata şi azi să răstignească...

În situaţia de faţă, am mai înţeles de ce David a spus că e mai de preferat "să cazi în mâinile Domnului decât în mâinile fraţilor"! Căci unii, după ce trec "râul iertării", taie puntea pentru cei ce vin din urmă!

Sticla fotovoltaică

2011-11-28T17:38:00.002+02:00

Tehnologia asta...

Prea frumos să fie adevărat?

Nu... În curând o vom avea!
Problema care se ridică este: "mai poate cineva să nu fie monitorizat oriunde, oricând?".
Mai poate cineva, ceva să fie liber?

Halleluja - Jotta A., Brazilia

2011-11-27T14:40:00.004+02:00

Jotta, e noua stea a muzicii mondiale. A uimit planeta prin vocea sa, dar şi mai mult a readus în prim plan imnuri creştine pe care secularismul le scosese pe uşă afară. A reuşit să câştige un segment de ascultători la care predicile nu ajung. Sau nu vor să fie ascultate...

Brazilianul, care nu a împlinit 10 ani, e considerat noul Michael Jackson. Noi vrem să fie considerat noul Asaf al muzicii închinate Lui Dumnezeu. Isus Hristos să-l binecuvânteze şi să-l ţină aproape de El. Amin!

Decontul Divin

2011-11-26T20:41:00.001+02:00

Text: Luca 15: 11-24

Inventio:
Un fiu de păstor a ajuns beţiv, drogat, a lovit maşina tatălui, a adormit şi-a incendiat casa... Totdeauna, tatăl a plătit generos pagubele. Dar într-o zi fiul a murit. "Aş vrea să mai pot plăti, dar acum nu mai am pentru cine", a spus tatăl îndurerat.
Suntem gata să plătim preţul unui fiu căpos, rebel, a unei fiice pierdute?

Dispozitio:
Pilda fiului risipitor este cea mai frumoasă poveste care s-a scris vreodată (Ch. Dickens).
E o piesă de teatru fără cusur (Roger Bridges).

I. Avans spre decontare
- fiul obraznic şi-a cerut partea de avere; tatăl i-a dat-o fără s-o merite; nu a încercat să-l convingă, n-a ţinut cont de părerea vecinilor, a făcut cu i s-a cerut.
- fiul risipitor a plecat departe; şi-a lăsat tatăl în lacrimi, sfâşiat de durere.
- fiul nu i-a scris, nu s-a interesat de tatăl niciodată.
- Mulţi oameni aleg şi azi departarea de Tatăl. "Ne vom descurca singuri, spune generaţia protevistă "Gândeşte liber".
- Dumnezeu ne-a dat în avans 70-80 de ani. Apoi ne va aştepta restul de plată. Noi cheltuim zi de zi... Cum?

II. Cheltuielile/decontul plăcerilor
Nicolae Velimovici "Fiul risipitor a avut traista spartă. Oricât a pus în ea, tot goală a rămas!"
a) cheltuielile/plăcerile fiului au avut notă de plată singurătatea
b) cheltuielile sale au avut notă de plată viaţa la porci
c) cheltuielile risipitorului aduc totdeauna o foamete
d) de plăceri nu te tratezi decât cu pocăiţă!
- fiul şi-a venit în fire (v.17), şi-a mărturisit păcatul (v. 18), s-a smerit (v.19a), şi-a dorit să slujească (v.19b), şi s-a întors la tatăl (v.20).

III. Nota de plată - Tatăl plăteşte!
a) Dumnezeu iese cu nota de plată în mijlocul drumului
- Tatăl l-a văzut, nu fiul, tatăl a alergat, nu fiul; tatăl l-a sărutat, nu fiul;
Ilustraţie: Un preot catolic nu credea o femeie cre îi spunea că la ruăciunile ei vine Domnul Isus. "Dacă mai vine să-L întrebi ce zice de păcatele mele de azi?". Seara femeia l-a anunţat că Hristos a venit. "Şi ce-a zis?". "... nu-Şi mai aduce aminte de nici unul!".
b) Tatăl decontează cu inimă generoasă
- dovada iertării (aduceşi haina cea mai bună);
- dovada recăpătării demnităţii (puneţi inel);
- dovada libertăţii (aduceţi încălţăminte);
- dovada bucuriei (aduceţi viţelul înrăşat).

Concluzie: Fiecare păcat al nostru ne-a depărtat de Dumnezeu. Pentru fiecare păcat e o notă de plată. Dacă trage linie Dumnezeu acum, cu ce voi plăti? Dacă face decontul final ar trebui să mai aduc bani de acasă! Nota de plată e de neplătit!

Nota de plată este foarte încărcată. Este greu de plătit. Dar, Tatăl plăteşte! A plătit în locul meu la Gogota! De 2000 de ani plăteşte în fiecare zi, în fiecare oră, minut...

Isus Hristos mi-a dat un cont în avans. "Viaţa e ca o monedă: pot s-o cheltui, sau s-o păstrezi" (R. Wurmbrand). Zilnic cheltuim. Vine într-o zi decontul. Dacă nu plăteşte Tatăl, ce vei face? În iad, nota de plată va fi prea mare. În cer însă, nu vor mai fi datornici!
Nu uitaţi, decontul vieţii se plăteşte numai în viaţă!

La mulţi ani, mamă!

2011-11-26T19:40:00.002+02:00

Noi nu putem decât să vă urăm de bine, dar binecuvântările nu vi le poate da decât

Dumnezeul nostru căruia îi slujim. A Lui să fie slava, şi ale dvs împlinirile!

Thanksgiving every day

2011-11-24T17:39:00.006+02:00

Suntem datori de recunoştinţă: părinţilor - căci ne-au crescut cu dragoste chiar dacă uneori le-a fost greu, soţiilor - căci după o zi de muncă ne poartă seara în rugăciune, soţilor - căci trudesc din greu să întreţină familiile, copiilor - căci ne învaţă responsabilitatea de-a fi părinţi şi dragostea manifestată de Dumnezeu Tatăl, bunicilor- căci ne-au spus poveşti biblice ce ne-au motivat să luptăm cu inerţia lumii, profesorilor - căci şi-au decrepit hainele şi au înghiţit praf de cretă ca noi să ştim carte, pastorilor şi preoţilor - căci ne arată drumul spre Rai, fraţilor din biserici, colegilor de şcoală sau muncă - fără ei n-am fi o echipă...

Suntem datori de recunoştinţă Lui Dumnezeu - căci fără El inima n-ar bate o secundă,

paşii n-ar fi în echilibru, Soarele ar uita să răsară, viaţa ar fi o întâmplare,

păcatele n-ar fi iertate, Isus Hristos n-ar fi ajuns şi la noi...

Avem "n" motive de recunoştinţă.

Vă provoc să alcătuim o listă cu cei ce merită azi mulţumiri! Apoi să-i sunăm.

Ori să le scriem. Un mail, o felicitare, un sms...

Hai să evadăm din lumea în care filosofia egoscentristă "vreau să fiu servit primul,

dar dacă nu se poate să se dea la toţi deodată!", şi să începem să fim mulţumitori.

Reţine, "thanksgivingul" trebuie să fie permanent!

Escroci în Numele Cerului

2011-11-23T16:25:00.002+02:00

Escrocii, sunt acei tipi care umblă cu şarlatanii, profitând de încrederea sau naivitatea unor persoane de bună credinţă. De obicei, potlogarii care îşi însuşesc prin mijloace fraduduloase bunuri străine sunt întâlniţi în talciocuri, în pieţe, lângă casele de schimb valutar, în gări sau în ungherele dosite ale străzii. Îi vezi de departe, îi simţi şi… te fereşti de ei.
De la o vreme, escrocii au început să asalteze bisericile. Catolice, ortodoxe, protestante. Nu vorbesc aici despre cei ce întind mâna în faţa intrării sau chiar la pangar – cerând milă, aceştia sunt un test pentru bunătatea noastră, ci de acei “fraţi” ascunşi sub năframa pioşeniei, impostorii ce vin cu neruşinare în Numele Cerului şi vor să fenteze biserica, fraţii. Ei spun rugăciuni frumos meşteşugite, vorbesc mieros, cunosc versete biblice şi cântă emotiv. Însă gândul lor este să te şantajeze. Să te lase cu inima frântă şi buza umflată.

Duminica trecută, la Biserica Logos Ploieşti, un harghitean din Atid a izbucnit în rugăciuni fierbinţi spre cer. Dulcegăriile “rugătorului” s-au dovedit a fi baloane de săpun, deoarece după ce şi-a luat la revedere de la fraţi chiar în uşa bisericii, noaptea a pătruns prin efracţie în incintă şi a furat un laptop, o cameră web, un dispozitiv electronic extern de stocare a informaţiilor, mai multe cabluri electrice, un telefon mobil, documente şi cele trei cutii ale milei cu cca 200 lei. Falsul credincios a fost prins în câteva ore în gara Braşov, unde un bătrân a părut suspect să poarte un... laptop! Escrocheria îl costă vreo trei ani de răcoare…

Acum două duminici, la o biserică din Vinga, după ce a ajuns la amvon un bilet cu numele fratelui Gheorghe care “are mâine o operaţie riscantă”, a mai apărut unul în care “fratele Gheorghe vrea să-l slăvească pe Domnul cu o cântare”. De fapt, scopul său era să ceară nişte bani în Numele Domnului. Şi pentru că nu I s-a permis, în doi timpi şi trei mişcări a plecat la altă biserică.
În urmă cu ceva vreme, lunea dimineaţa când plecam la serviciu, în faţa bisericii mele aştepta un “frate din Baia Mare”, care dorea să ajungă la o familie de penticostali rromi. Fiind încă întuneric, l-am trimis pe fratele ce călătorise toată noaptea să stea acasă la mine la o cafea până se trezesc fraţii vizaţi. Spre surprinderea mea, cel ce mi se recomandase că e din Arad, i-a spus soţiei mele că e pastor în Baia Mare şi că are nevoie de vreo 300-400 euro să-şi scoată maşina dintr-un service prahovean. Când i-am spus la telefon că e “escroc” şi că sun în Baia Mare să văd dacă e pastor, a fugit cu coada între picioare. Însă nu în altă localitate, ci pe la pocăiţii din sat. Dar, înainte să ajungă i-am pus în temă. Iar el, a fost dat de ruşine. Cu ceva zile înainte, la Sinaia un frate a fost păcălit cu 700 de lei de-un mincinos ce s-a dat pocăit şi i-a lăsat amanet... buletinul. Unul furat, evident.
Lista escrocilor ce se dau credincioşi, e tare lungă. Nu încercăm s-o inventariem sub nici o formă, şi nici să mediatizăm farsele coţcarilor veniţi să se căpătuiască în Numele Cerului. Însă bisericile ar trebui să fie mult mai atente cu acei necunoscuţi “misionari” pungaşi ce vin cu acordeoane, cu Biblii aurite, care se roagă ca la seara de veghe şi spun poezii kilometrice. Pentru că, în timp ce fraţii stau cu ochii închişi la rugăciune, escrocii sentimentali dau cu zoom spre bunurile bisericii. Le filează, apoi... le atacă. Uneori, poate deveni hazard postând pe net diferite imagini din bisericile noastre. Nu le văd numai fraţii, ci şi hoţii...

Tu poţi

2011-11-21T12:07:00.000+02:00

de Traian Dorz

Tu poţi doar cu-n cuvânt, Isuse, s-alini a mea furtună grea,

dar dacă n-o alini, ajută-mi să nu fiu smuls şi dus de ea!

Tu poţi cu-n singur semn deschide mormântu-n care sunt căzut,

dar dacă nu-l deschizi, ajută-mi să-l rabd nădăjduind tăcut!

Tu poţi c-o singură privire să-mi luminezi cărarea grea,

dar dacă n-o lumini, ajută-mi să merg chiar şi gemând pe ea!

Tu poţi aduce dintr-o dată tot ce-aşteptăm cu dor nespus,

dar dacă nu ne-aduci, ajută-mi să cred în Tine mai supus!

Tu poţi schimba într-o clipită în veselie jalea grea,

dar dacă nu ne-o schimbi, ajută-mi să cred că e mai bine-aşa!

Meditaţie 2

2011-11-18T15:36:00.002+02:00

Ca nişte scorburi adânci într-un pom uscat,
aşa îmi erau braţele
şi propria-mi minte.
Şi nu era nici un Grădinar pe pământ
până răsărit steaua
deasupra Betleemului
şi dintr-o iesle a zâmbit Cineva.
Am crezut că e Dumnezeu
şi am înverzit!
El, m-a împodobit
cu frunzele şi roadele Lui
să hrănesc trecătorii
cu veşnicie...

* (nu cunosc autorul)

Seara de Thanksgiving

2011-11-17T21:28:00.003+02:00

Avocatul american, evreu, Samuel Leibowitz, a intrat în Guiness Book, pentru că a salvat 78 de condamnaţi la scaunul electric. Chiar dacă nu i-a scăpat de tot de pedeapsă, unii fiind condamnaţi pe viaţă, i-a scăpat de-o moarte prematură. Fiind întrebat într-o zi de un reporter dacă e fericit că a salvat atât de mulţi americani, avocatul pensionar Leibowitz a declarat: "Puteam să salvez şi mai mulţi. Dar atât a fost posibil. Eu ştiu să iert, dar în cei 23 de ani de avocatură - cât am lucrat, 78 de oameni am salvat de la moarte, dar niciodată, niciunul, nu mi-a trimis măcar o felicitare de Crăciun!"

Vrei să tratezi nerecunoştinţa? Vino la Biserica Izbânda Drăgăneasa pe 20 nov. 2011 la ora 17,30. Vom învăţa împreună de la "fratele fiului risipitor", cum putem să pierdem thanksgiving-ul permanent. Dar..., şi cum să-l recăpătăm!

Wild Carpatia e ţara mea!

2011-11-16T10:22:00.006+02:00

România e o ţară frumoasă cu toate defectele ei. Este ţara în care ni se dă de toate, dar nimeni nu vrea să dea nimic. Ci decât vrea să ceară totul. Este ţara care ne-a crescut, ne-a hrănit - fie mâncare chiar şi soia lui Ceauşescu, şi e ţara unde odată ajunşi mari uităm cine ne e mama.

România e ţara abandonată în fiecare zi de români - e Cenuşăreasa lăsată intenţionat acasă, dar regăsită de americani sau europeni, care sunt gata s-o scoată la horă. Unde-i încântă pe toţi.

România e altarul nostru cel mai înalt şi mai sfânt. Dar e şi ţara celor ce cred în Dumnezeu şi sunt gata să meargă la vrăjitoare, cum spunea în urmă cu ceva ani un jurnalist.

România pentru mulţi e ţara care a murit. N-aş vrea să-i dezapreciez spunându-le că "morţii sunt ei". Nu, ci că din nefericire pentru dânşii România nu s-a născut încă! Dar ca să iasă din pântecul nepăsării, e nevoie de travaliu...

După ce astăzi am fost informat virtual de Youtube, vă postez mai jos filmul Wild Carpathia cu subtitrarea aferentă. Fiţi binecuvântaţi toţi românii! Dvs sunteţi - evident, ţara mea!

http://www.youtube.com/watch?v=1Yn_t3Gi1Bg&feature=g-all

... nu ştiu de ce, dar filmul nu mai poate fi încărcat direct!

Milogul

2011-11-14T22:35:00.000+02:00

de Nechifor Crainic

Cersea la colt un slabanog
in zdrente, slut si fara dinti

negutatorul de arginti

gandi, zarindu-l pe milog:
Eu nu dau mila mea obol
acestui trantor de prisos
si-ntoarse ranjetu-i cainos
ramasului cu mana-n gol.

Trecu maestrul glorios
Al farmecului triumfal
cu spiritul in ideal
si-a zis vazand pe zdrenturos:
E-atat de slut si ma-nspaimant
eu, magul purei frumuseti!
si-ntoarse recele dispret
ramasului cu mana-n vant.

Trecu predicatorul sfant
grabindu-se catre amvon
vijelios ca un ciclon
sa se dezlantuie-n cuvant,
s-aprinda mila din altar
de soarta celui slabanog,
dar ocoli pe-acest milog
cu mana-ntinsa în zadar.

Tarziu cand noaptea cobora,
sosi o umbra ca-n icoane,
pe maini cu semne de piroane
si-o inima ce sangera.
Pe chipul ars de chin si vai
oftand il saruta fierbinte
cu vesnicie în cuvinte
tu azi vei fi cu Mine-n Rai!

11.11.'11 - 70 de ani de la prima execuţie la Auschwitz

2011-11-11T00:20:00.000+02:00

Demarat în 1941, pe locul unor cazarme ale armatelor poloneze, lagărul morţii de la Auschwitz a fost ideea lui Rudolf Hess, unul dintre sprijinitorii lui Hitler, devenit directorul lagărului.
Primul transport de deţinuţi a fost majoritar cu studenţi. Dar a avut şi cca 20 de evrei polonezi. Au murit toţi.
În curtea Blocului 11, se afla zidul de execuţie. Aici, la 11.11 1941 a fost prima execuţie. Au murit 150 de persoane. Toţi polonezi. Polonia sărbătorea ziua Independenţei (din 1918).

Bloc 11 - curtea de execuţie (2011)

Nepăsare, neascultare, neiertare

2011-11-10T14:30:00.002+02:00

Nepăsarea este starea aceea în care eşti indiferent de tot ce se întâmplă în jur. Nu plângi dacă se plânge, nu te bucuri dacă se râde. Nu joci dacă se cântă, nu strigi dacă arde casa. Este indolenţă, apatie. Nefrământare. Dezinteres. E o stare de om cuminte şi senin, dar o cuminţenie tâmpă şi-o seninătate senilă...

Nepăsarea este atunci când mergi cu 80 km/oră şi n-ai voie decât cu 30. Nu-ţi pasă de poliţie. Dar nici de polei. Nepăsarea e manifestarea cea mai pregnantă din Parlament, unde politicienii muncesc precum câinii sub căruţă. Iar România, rămâne de... căruţă. Ţara lui „nu ne pasă”. Guvernului nu-i pasă de pensionari, şi nici poporului de alegeri. Profesorilor nu le pasă de elevi, şi nici elevilor de moralitate. Suntem nepăsători faţă de învăţat şi ne prelungim vacanţa în timpul şcolii. Apoi şcoala în timpul vacanţei. Nu ne mai pasă când cineva cerşeşte în ploaie, nici când urcă unul fără picior în autobuz. Nu ne pasă că pe pacheul de ţigări scrie „Fumatul ucide”, şi nici că diabetul ne lasă orbi. Că doar „o viaţă avem”!

Suntem nepăsătorii leviţi şi preoţi ce trecem zilnic pe lângă căzuţii din şaţurile vieţii: nu ne pasă de săraci, nici de văduve, nici de orfani. Şi nici de părinţii noştrii care ne-au crescut chinuiţi de raţia lui Ceauşescu, iar acum stau cu nasul lipit de geamul rece aşteptând să-şi vadă pruncii.

Suntem nepăsătorii creştini, care umplem bisericile cu plictiseală. Nepăsători venim - evident - c-o juma’ de oră mai târziu. Butonăm smarthphon-urile, Ipad-urile, facem licurici în spatele bisericii. Nu ne pasă nici ce se predică, nici ce se cântă: ne-a găsit răsfoitul Bibliei şi-a anexei din cartea de cântări. Nu ne pasă că e studiu biblic, seară de rugăciune prelungită sau evanghelizare, şi dacă e misiune nu participăm. Nu suntem în biserică nici joia şi nici duminică seara. Ce să mai auzim şi-atunci? Nu ne pasă de fraţii bolnavi din spitale, nici de familiile cu 10 copii. Dar frigiderul e burduşit de oale cu mâncare ce ni se strică. Nu ne mai pasă de colectă, nici de răspândirea unor tractate, nici de colinde prin tot satul sau oraşul, de Crăciun! Pentru că aproapele nu ne mai interesează.

Nu aducem pe nimeni la biserică, nici măcar odată pe an, nu convertim pe nimeni din colegi, nu ne pasă de vecinii care merg în iad. Nici de biserică, de luptele ei. Nu ne mai pasă nici de slujitorii lui Dumnezeu. La fiecare liturghie aducem înaintea Cerului bolnavii, persoanele cu dizabilităţi, săracii... Dar pentru slujitorii lui Dumnezeu nu ne rugăm, nu-i sprijinim, nu le spunem o vorbă bună, o încurajare. Şi după predică, fugim cât mai departe de ei. „Se descurcă ei, singuri”...

Paradoxal este că înaintând în vârstă, nu ne mai pasă nici de noi. Nu ne pasă că avem un suflet. Nu ne pasă că avem prin har o mântuire. Pe care trebuie s-o ducem până la capăt. „Cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători de o mântuire aşa de mare?”, întreabă autorul epistolei către evrei. E vreo ieşire?

Nepăsarea faţă de cei din jur, de biserică, de mântuire, înseamnă neascultare de Cuvântul lui Dumnezeu! Înseamnă răzvrătire faţă de El! Iar răzvătirea n-aduce iertare. „Doar cei harnci şi dinamici/merg spre ţel cu pasul fix,/Peste ceilalţi scris rămâne:/Aici odihneşte... X”!, spune Spurgeon.

„Nimic nu ofileşte coroana, ca atunci când dormi pe ea”, subliniază Francois Rendel. Ne pasă?