Fundaţia CIREŞARII

marți, 11 iulie 2017

Problema banilor și locul lor în biserică - de AW Tozer

Problema banilor și locul lor în biserică necesită o revizuire însoțită de rugăciune. Dacă Noul Testament este sursa reală a tot ce ar trebui să avem, atunci avem motive reale  să fim deranjați de pracicile actuale financiare din bisericile evanghelice. Un adevăr pe care îl putem învăța, este acela că bogățiile pământești nu pot procura fericirea. Este greu pentru o biserică bogată să înțeleagă că Domnul ei a fost un om sărac. Dacă El ar apărea astăzi pe străzile orașului nostru așa cum a apărut în Ierusalim, ar fi, cel mai probabil ridicat pentru vagabondaj. Unii dintre liderii noștri religioși par să-și fi dezvoltat o gândire mercantilă și au ajuns să judece totul potrivit efectului banilor. Ceea ce poate sau nu poate o biserică a ajuns să fie decis de starea fondului bănesc. 


Este prevestitor de rău în orice biserică modul în care casierul exercită puterea. Când devine important pentru că este casier, Duhul va fi întristat și manifestările Lui se vor micșora. A curta un creștin pentru contribuțiile sale financiare este la fel de rău ca a te căsători cu o persoană pentru că are bani. Adevărata biserică a suferit aproape în totdeauna mai mult de pe urma prosperității decât de pe urma sărăciei. Este un fapt bine cunoscut că autoritatea ere nevoie de bani ca să se mențină la putere, iar lucrurile nu stau altfel când autoritatea este ecleziastică. Constrângerea economică a fost din totdeauna șiretlicul diavolului folosit fie de un consiliu bisericesc pentru a reduce un pastor îndrăzneț la tăcere, fie de niște lideri denominaționali pentru a face o biserică locală să se conformeze. Asemenea abuzuri sunt posibile nuai pentru că noi ne-am permis să ne încurcăm cu metode nescripturale de finanțare a bisericii. Biserica obișnuită s-a aranjat în așa fel pe plan orizontal și financiar încât Dumnezeu pur și simplu nu îi este necesar. Atât de fortificată este autoritatea ei și atât de stabile sunt obiceiurile religioase ale membrilor ei încât Dumnezeu ar putea să se retragă în totalitate din ea, iar ea să meargă mai departe din inerție ani de zile. Și aceleși lucru este adevărat despre școli, conferințe biblice și societăți misionare. Dacă membrii unei biserici locale  nu își dau zeciuielile și darurile, va realiza mai puțin din punct de vedere statistic, dar realizările ei  vor depinde în totdeauna de starea ei spirituală, și nu de vistieria ei. Roada bisericii este în conformitate cu spiritualitatea ei de bază, niciodată cu starea vistieriei ei. Dacă ne-am putea ridica cu credință, asemenea lui Samson, să rupem frânghiile care ne leagă, s-ar putea să vedem înaintea ochilor noștri cum Dumnezeu face minuni atunci când poporul Lui lasă loc pentru miracole". 

A.W. TOZER- Lupta Duhului

Un comentariu:

  1. Sunt întru totul în asentiment cu afirmatiile lui Tozer !
    "Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii, care au umblat dupa ea, au ratacit de la credinta si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri." (1 Timotei 6:10)

    RăspundețiȘtergere