Fundaţia CIREŞARII

marți, 30 mai 2017

Dorin Pele - Astăzi ne rugăm pentru eroi și martiri !

Astazi in SUA e Memorial Day. Gandurile mi se duc la eroi. Multi pozeaza in eroi si nu sunt. Doamne iarta-i! Multi fabrica eroi care nu sunt. Doamne iarta-i!

“Eroi au fost, eroi sunt încă Și-or fi in neamul…” omenesc. “Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”. O Doamne, iti multumim pentru ei! Sunt eroii care si-au aparat tara, familia, prietenii, chiar necunoscuti. Binecuvantati sa fie cei care prin sacrificiul lor au perpetuat curajul si dragostea!  Multi au platit cu pretul vietii lor. Iti multumim pentru ei! Multi au ramas handicapati, bolnavi si muribunzi. Atinge-te de ei si vindeca-i! Da-le har in viata lor! Daca nu te cunosc pe tine, te rog sa le vorbesti! Da-le putere si credinta ca sa te accepte! Ridica-i din neputinta lor si trimite-i in Lucrare. Mangaie pe cei singuratici, deprimati si izolati! Vorbeste-le si cuprinde-i cu dragostea Ta pe cei ce cred ca nu mai are rost sa traiasca. Trimite-ne pe noi  copii Tai sa-i incurajam, sa ii mangaiem, sa ne rugam cu ei si  sa ii ajutam!

luni, 29 mai 2017

Nicolae Geantă - Jurnal de Danemarca


Dacă în USA e totul big, în Danemarca totul e small. Și suprafața țării, și populația, și orașele (pornesc de la 200 de locuitori), și străzile și mașinile. (Fără gipane). Ba chiar și casele blonzilor din țara Micii Sirene sunt smart. Dar liniștea e cum n-am mai întâlnit pe planetă. O țară calmă, isihică, îngrozitor de tăcută...

Nu mi-a trecut deloc prin cap că Danemarca are atâtea insule. Și nici atâtea fjord-uri. Dar nici agricultura performantă pe care am întâlnit-o. Știam că e o țară de câmpie, dar să fie cultivat fiecare metru pătrat, să obțină producții uriașe la hectar, m-a zăpăcit!

Din avion Danemarca e verde. (Cu mari pete de-albastru. De la lacurile glaciare). Poate că steagul lor ar fi trebuit să fie ca al Irlandei. E verde de lanuri de grâu... Danezii sunt foarte harnici. Fermieri din tată-n fiu. La 23 noaptea sunt cu tractoarele pe câmp. Dar și la 3 fix dimineața! Au ferme uriașe de vite. Sau de porci. Mii de capete într-o hală. Au sute de mii de hectare de grâu. Un metru înăltime. Cartofi. Rapiță. Pentru furaje. Sau biodiesel. La tot pasul: utilaje agricole. Și irigații. Ăștia irigă permanent. Chiar și pe ploaie! Țara e plină și de eoliene. Au cea mai mare fabrică de astfel de centrale. Mii de elice sunt învârtite de vânt. De fapt trei atu-uri au vikingii din Yutlanda: agricultura mecanizată, eolienele și pescuitul oceanic. Însumează majoritatea veniturilor la PIB-ul țării (peste 52.000 $/loc/2016, locul 8 pe glob).

La mulți ani Vladimir Pustan!

Dumnezeu să te facă un bancher de giuvaere al vorbelor. Apoi, Cuvintele rostite vor îmbogății inimile și vor purifica sufletele celor însetați după neprihănire.

Domnul să te umple cu putere ca vitejii lui David! Știm că luptele-ți sunt multe. Dar unde nu e luptă nu e nici geniu.

Să fii în lume ca un fulger într-o pădure întunecată! Lumina odată regăsită nu se mai poate risipi. Iar pătrunsă în inimi poate să vadă ce nu pot vedea ochii.

Să izvorască fericirea pe unde calci. Iar dragostea să-ți fie esarfa inimii!

Să îți dea Dumnezeu sănătate, belșug de pâine și prieteni adevărați. Să îți dea pricepere să înveți pentru tine dar să ști pentru toți.

Domnul Hristos să-ți dea prospețime din roua Hermonului. Să poți împinge teluricii spre culmi. Încă niciunul n-am ajuns in inima Raiului. Suntem numai în pragul lui... Să cari câți mai mulți dincolo!

În rest, Dumnezeul nădejdii să te umple de toată bucuria și pacea pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt să fii tare în nădejde!

"La mulți ani" pe pământ și "o veșnicie cu Cerul" patriarhule!

Nicolae.Geantă & Cireșarii

duminică, 28 mai 2017

Poziții recente față de avort și homosexualitate ale Creștinismului în Europa de Est

Care sunt pozitiile crestinilor est europeni si rusi privind avortul si homosexualitatea? Ele sunt in general conservatoare. In medie, 71% din adultii acestor tari afirma ca homosexualitatea e imorala. In tarile ortodoxe procentul acesta e mai ridicat (84%) si mai scazut in tarile catolice (59%). 91% dintre moldoveni impartasesc aceasta perspectiva si 82% dintre romani. Surprinzator, doar 51% dintre greci vad homosexualitatea ca pe un act imoral, si doar 48% dintre polonezi. Pe ultimul loc sunt cehii, cu 21%.

Privind casatoriile intre persoane de acelasi sex, procentele difera  pe categorii de varsta. 45% dintre grecii intre 18 si 34 de ani agreaza cu casatoriile homosexuale, iar procentul acesta descreste la 19% la persoanele de peste 35 de ani. In Romania, 33% din tinerii intre 18 si 34 de ani agreaza cu casatoriile homosexuale, si 23% dintre cei peste 35 de ani. In Polonia procentul e de 42% si 19%, iar in Moldova de 8% si respectiv 3%, la fel ca in Rusia. Cele mai ridicate procente sunt in Cehia, de 77% la tinerii intre 18 si 34 de ani si de 60% la persoanele de peste 35 de ani.

Privind avortul, majoritatea romanilor sustin ca avortul trebuie sa ramina legal (58%), in timp ce in Republica Moldova doar 14% din populatie agreaza cu legalitatea avortului. Bulgaria detine recordul in lumea ortodoxa, 80% dintre bulgari fiind in favoarea avortului. In Ungaria, 70% din populatie sprijina avortul, iar in Polonia doar 41%. Dupa cu ne-am astepta, cel mai ridicat nivel de agreare cu avortul e in Cehia cu un procent de 84%.

vineri, 26 mai 2017

La înghesuaială - de Vladimir Pustan

Henric al IV- lea l-a întrebat pe călugărul Coton „Mi-aţi dezvălui spovedania unui om care a pus care a pus la cale să mă asasineze?” La care călugărul Coton a zis „Nu, dar m-aş pune între domnia voastră şi el.”
Lăsând la o parte frumuseţea afirmării păstrării tainei, frumuseţe pe care n-o mai găsim azi, preoţii şi pastorii ghidându-se după versetul care zice că ce vi se va spune la ureche să strigaţi de pe acoperişul caselor, trebuie să mergem spre simbolismul celor spuse de călugăr.
A te pune între om şi Satana. Adică a nu-l lăsa să păcătuiască, a-l feri de ispită, a-l încuraja, a-l ridica atunci când e căzut.

joi, 25 mai 2017

Dorin Pele - Pasiunea pentru Hristos

Pasiunea se pierde usor si se castiga greu.
Pasiunea nu vine daca ne rugam doar 3 minute pe zi.
Pasiunea nu vine daca citim Cuvantul lui Dumnezeu din cand in cand.
Pasiunea nu vine daca doar participam la programe sau proiecte bisericesti.
Pasiunea pentru Hristos nu vine daca ne-am consumat-o pentru alte lucruri pentru care, culmea, ne gasim timp aproape intodeauna. Nu mai cautati surogate!

miercuri, 24 mai 2017

"Cer nou",

Grăit-am ieri cu Domnul prin lacrimi, şi am spus:
De noi cum nu Ţi-e silă, preascumpul meu Iisus?
Cum nu-Ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi,
Şi cum mai vrei să suferi, făptura de noroi?
Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat,
Cel care peste aripi de îngeri a călcat?

Cum poala preacurată, Stăpâne, n-o fereşti,
În tină omenească să nu Ţi-o murdăreşti?
Cum poţi să suferi Doamne miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din rai?
Cum poţi să rabzi ocara, Tu, Doamne preaslăvit?
Cum suferi bezna noastră, Tu, soare strălucit?
Şi cum fiind căldura iubirilor cereşti,
În inima mea rece Tu vrei să locuieşti?
Tu, Cel ce stai în cerul cu mari luminători,
În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să Te cobori?

Cătălin Ciuculescu - Învăț și tot învăț (prefața)

Cuvânt înainte

Cât trăiește omul învață. Nu doar în școală, în biblioteci sau răsfoind online-ul. Învață din succes, din durere, din greșeli... Cine nu învață rămâne corigent. Și toate corigențele vieții se transformă în resemnări. Cine învăță își asigură oxigenul necesar pentru creier. Și apa pentru suflet. Când intelectul se asfixiază prostia circulă liber și îmbolnăvește neselectiv. Când sufletul rămâne neadăpat se transformă în prund de păcate.

Trăim timpuri în care oamenii nu mai vor să se lase învățați. Pentru că, spun stimabilii, le știu deja pe toate! Iar când ești plin nu te mai poți îndoi. Și îndoitul are ceva prea comun cu smerenia. Pe când țănțoșenia e un alunecos tobogan.

Tocmai despre dorința de a învăța pretutindeni este volumul de față. O carte ce vrea să aduci aport la reconstrucția normalității. O colecție de devoționale în care cititorul e invitat la o solidaritate argumentată clinic: învațătura aduce sănătate spirituală!

ziarul Oglinda de azi: Ce înseamnă să fii cool (reacții)

„Proiectul educațional interjudețean «Ce înseamnă să fii cool» este coordonat de prof. Stelian Robu de la Liceul Teoretic „Ioan Pascu” din Codlea, care a venit la Câmpina cu un grup de elevi ce constituie «Patrula Antidrog» a școlii amintite” - ne-a declarat prof. Nicolae Geantă, organizatorul evenimentului. 
„Proiectul educațional interjudețean «Ce înseamnă să fii cool» este coordonat de prof. Stelian Robu de la Liceul Teoretic „Ioan Pascu” din Codlea, care a venit la Câmpina cu un grup de elevi ce constituie «Patrula Antidrog» a școlii amintite” - ne-a declarat prof. Nicolae Geantă, organizatorul evenimentului.



vezi tot articolul și foto accesând
 http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2017/05/ce-inseamna-sa-fii-cool-un-proiect.html

marți, 23 mai 2017

CámpinaTv - Ce înseamnă să fii cool (reacții)

Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" din Câmpina și Liceul Teoretic "Ioan Pascu" din Codlea au încheiat un parteneriat prin care își propun să lupte împreună împotriva consumului de droguri. "Patrula antidrog în școli - Ce te costă să fii cool?" este numele proiectului comun derulat de cele două instituții de învățământ.

 Există multe alte posibilități pentru a depăși momentele neplăcute, necazurile, problemele de acasă, de la școală, din societate, după cum spunea profesorul Nicolae Geantă de la Colegiul "Istrati".
"Patrula antidrog în școli" este un proiect inițiat de Liceul Teoretic "Ioan Pascu" din Codlea și derulat acum în parteneriat cu Colegiul Tehnic "Constantin Istrati", iar la baza acestui proiect stă un... moment artistic de pantomimă, cu un puternic impact emoțional, realizat de un grup de elevi de la liceul din Codlea, grup coordonat de profesorul Stoica Robu. Acest moment de pantomimă este, de fapt, o metodă inedită de avertizare a tinerilor asupra pericolului la care se expun atunci când consumă droguri. (video)

Mai mult pe http://campinatv.ro/News/Article/6062084e-5c42-47c6-afeb-914a8ab98cfb_patrula-antidrog-in-scoli-un-proiect-derulat-de-colegiul-istrati-campina-si-liceul-ioan-pascu-din-codlea



sâmbătă, 20 mai 2017

Nicolae Geantă în Bucovina


Nevoia de semnificație. Scrisoare către Ronald - de Vladimir Pustan

Trăim… Dar asta cred că o realizează și curcanii din crescătorii, iar ei măcar au o motivație. Aceea de a sta crăcănați pe mesele noastre îndopați cu caise și prăjiți bine de Ziua Recunoștinței care la români pică de Revelion.
Trăim… Și cel mai bine o știu cei ce vând alimente modificate genetic și cei ce vând tablete și telefoane.
Trăim… O dată pe an facem chef și ne mai numărăm anii sub beteala roșie și sub rânjetul larg al clovnului Ronald de la Mc Donald’s.
Trăim… o spune clar Facebook-ul… Trimitem poze la prieteni cu câinele nostru proaspăt îmbăiat iar ei trebuie să dea like-uri.  Și câinele proaspăt îmbăiat privește cu ochii șmecheri mulțimea de proști plictisiți.

vineri, 19 mai 2017

Țipete surde? - de Nicolae Geantâ

Țipete surde? - Nicolae Geantă

Are peste doi metrii. Și numai 16 ani. E rugbyst în pregătire pentru nationala de juniorii. De fapt toți colegii săi sunt așișderea. El e șeful lor. La liceu unii sunt neatenți. Iar el mereu le reproșează. Strigând. Dar lor nu le pasă. "De ce sunt ăștia surzi când țip, domn' profesor?" Exact, de ce unii nu aud țipetele de la doi metrii de ei?

 Le-am spus rugbyștilor din liceul meu că Munch, un nordic de prin Oslo, e un pictor bacovian. În tabloul "Țipătul" o femeie stă pe-un pod și urlă ca din dinte de șarpe. Are gura lărgită cât Etna și țignal ca sirenele din port. Nu-i știm durerea, nu-i știm motivația disperării, dar țipătul ei "îti ieie auzul", vorba lui Creangă. Cerul de deasupra e un vârtej negru. Semn că divinitatea concordă cu glasul durerii. Numai că, pe fundal, doi tineri ce se țin de mână trec liniștiți mai departe! Semn al dramei umane: țipetele nu se aud! Sau nimeni nu vrea să audă pe nimeni!

"De ce țipă așa? Ne deranjează!". "Da' ce urlii domn'e? Ce ești în pădure? În pustiu?". "Dacă mai zbieri așa du-te la psiholog, la un spital de psihiatrie?" Sunt recomandările celor ce sunt deranjați...

Nicolae Geantă la „Limanuri Bune” Botoșani


miercuri, 17 mai 2017

De la Socrate...

„Ca să te găseşti pe tine, gândeşte tu însuţi.”

„Lasă-l pe cel care ar vrea să transforme lumea mai întâi să se transforme pe sine.”

„În copilărie fii modest, la adolescenţă fii temperat, când eşti adult fii corect şi la bătrâneţe fii prudent.

„Cea mai aprinsă dragoste are cel mai rece sfârşit.”

„Din cele mai arzătoare dorinţe adesea apar cele mai distrugătoare duşmănii.”

„Oamenii nesemnificativi trăiesc doar ca să mănânce şi să bea, oamenii valoroşi mănâncă şi beau doar ca să trăiască.”

„Cea mai apropiată cale către glorie este să faci tot posibilul să fii ceea ce îţi doreşti să fii considerat că eşti.”

„Cu cât avem mai puţine dorinţe, cu atât ne asemănăm mai mult Zeilor.”

„Sufletele tuturor oamenilor sunt nemuritoare, dar sufletele persoanelor drepte sunt nemuritoare şi divine.”

marți, 16 mai 2017

Un pic...

Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.

C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.

Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.

Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.

C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.

luni, 15 mai 2017

Eveniment pentru liceeni la Câmpina: Ce te costă să fi cool

Parteneriat educațional între lieceele ”Ioan Pascu” din Codlea și ”Constantin Istrati” din Câmpina
Joi 18 mai 2017, ora 10, Amfiteatrul CDI Col.Teh. Ct. Istrati Câmpina

profesorii Stoica Robu și Nicolae Geantă
elevi ai Liceului Teoretic Ioan Pascu Codlea

CE TE COSTĂ SĂ FI COOL
o campanie antidrog


joi, 11 mai 2017

Ziare.com - Românii și credința

In ce priveste credinta religioasa, romanii sunt ortodocsii care merg in cea mai mare proportie saptamanal la biserica. Nu mai putin de 21% dintre locuitorii tarii noastre sustin ca fac acest lucru, fata de 17% in Georgia si Grecia, in conditiile in care 86% dintre romani se declara ortodocsi, spre deosebire de R.Moldova, unde 92% sunt ortodocsi.

95 la suta dintre adultii romani spun ca cred in Dumnezeu.

Aproape doua treimi dintre romani - 65% - sustin ca liderii religiosi au cel putin "ceva influenta" in politica tarii lor, iar 53 la suta dintre cei intervievati sustin ca institutiile religioase se concentreaza prea mult pe obtinerea de bani si de putere.


Nu in ultimul rand, ceva mai mult de jumatate dintre cei intervievati sustin un stat laic, dar doar 27 la suta dintre acestia considera ca nu este nevoie de credinta in Dumnezeu pentru a fi o persoana morala si cu valori, fiind ultimii in Europa Centrala si de Est din acest punct de vedere.

sursa Ziare.com

PS: Mai mult, se pare că 25% dintre români sunt de acord cu căsătoriile gay-lor. Eu nu cred în acuratețea sondajului! În liceul meu, din 500 de persoane nu cred că sunt 1% să accepte căsătoriile între homosexuali!


duminică, 7 mai 2017

Prietenia...

Prietenii vin și pleacă, dar pe cei adevărați îi păstrezi toată viața.
Un prieten adevărat e greu de găsit, și mai greu de părăsit și imposibil de uitat.
Cel mai bun accesoriu pentru o fată: prietenii ei.
Prietenia este încercarea prin care se măsoară un om.
Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri.
Prietenia este o haină valoroasă care se curăţă când se murdăreşte, nu se aruncă la prima pată.

Vladimir PUSTAN - Darurile ultimei seri

Video by CiresariiTV
Beius, 7 mai 2017

sâmbătă, 6 mai 2017

Vladimir Pustan - Despre ingeri


Centrul Crestin Betania Oradea
3 mai 2015

Cum... - de Zorica Lațcu

Cum de foc ești ce țâșnește și ești val răcoritor?
Cum de arzi și-alini îndată, cum mă faci nemuritor?
Cum de faci din vameși îngeri și-ntunericul lumină?
Cum de scoți din iad și cum de-i curățești pe cei de tină?
Cum tragi bezna în lumină, cum de noaptea o cuprinzi?
Cum de mă prefaci cu totul, inima cum o aprinzi?
Cum te împreuni cu robii, fii ai Tatălui de-i faci?
Cum de-i arzi de dor rănindu-i, cum de iarăși îi împaci?
Cum de rabzi și suferi, Doamne? Cum nu răsplătești îndată?
Cum de vezi cele ce-n taină numai Ție ți se-arată?
Cum, fiind așa departe, vezi ce facem fiecare?

Doamne, robilor Tăi dă-le îndelunga Ta răbdare!

Zorica Lațcu

vineri, 5 mai 2017

Cerul și pământul – Vladimir Pustan

Unamuno zicea că filosofia a apărut când din doi oameni unul a privit în jos spre cele practice pentru ca celălalt să poată privi în sus. Atunci se poate clădi o lume mai bună, dar pentru asta proporţia trebuie să rămână aşa. Acum însă nu mai e cazul…

Unamuno a fost mai optimist decât Hristos, ce nu şi-a imaginat jumătate de planetă privind spre cer. Întotdeauna făuritorii de vise vor fi o minoritate copleşiţi de numărul mare de oameni ce se bat la un magazin pentru o tigaie la preţ redus.

Privind paleta de culori ne dăm seama că verdele sau cenuşiul pământului bate albastrul cerului.
Mă veţi întreba ce vom mânca dacă jumătate din planetă priveşte la cer? Pere. „Pică pară mălaiaţă în gura lui nătăfleaţă”. Stele. Stelele au gust de caise dacă le culegi vara direct din iarbă.
Numai că cei din Africa, cu burţile umflate de foame preferă pâinea ţăranului practic decât filosofia lui Kant.

Privitul la cer se poate face însă şi seara după ce ai trudit în pământul aspru, pentru că nu cred nici într-o lume de filosofi, nici în una de poeţi. Cred într-o lume ce se roagă noaptea lui Dumnezeu să-i dea putere sa pună în pământ sămânţa dimineaţa.

Putem avea şi cerul şi pământul dacă vrem…


V l a d i m i r _ P u s t a n

miercuri, 3 mai 2017

De ce nu ne rugăm?

Când Columb a plecat în prima călătorie singura lui șansă era să se roage, scrie Braque. Dar după ce a descoperit America, pentru Columb busola a înlocuit rugăciunea!
Cam așa procedăm și noi cu rugăciunea. Inițial strigăm disperați după ajutorul Domnului. Apoi după ce cunoaștem doctorii, după ce avem cardurile pline, după ce ne căsătorim sau trecem examenele grele, apelăm la busole: telefoane, bănci sau inteligență...
Nu ne mai rugăm pentru că ni se pare că știm deja drumul...
Și iaca așa, vorba bucovinenilor, pierdem starea de vorbă cu Dumnezeu încercând să ne descurcăm singuri. Rezultatul? Cucerim America și îl pierdem pe Dumnezeu!
Atenție: nu poți trăi firesc și să fi duhovnicesc!
Tu, te mai rogi?

Nicolae.Geantă

marți, 2 mai 2017

Jurnal de Chicago – de Nicolae Geantă


Chicago este o metropolă uriașă. A treia din USA, după NY și LA (New York și Los Angeles). 2,9 milioane de locuitori are orașul propiu zis. Dar bate peste 10 milioane tot Chicagoland-ul. Aria metropolitană. Chicago, întemeiat în 1673, dar declarat oraș abia în anul 1837, a cunoscut un incendiu uriaș în 1871. O treime din populație (cca 100.000) și 5000 de clădiri au pierit atunci mistuiți de foc. Dar town-ul s-a ridicat din propria-i cenușă.

De la mile depărtare, peste o mățăraie de autostrăzi, vezi cum se înalță semețe sky-scrapels-urile. Zgârie norii, pe românește. Sticlă și oțel. Sute de clădiri. Sute de metrii înălțime. Sute de kmp. De fapt în Chicago s-a construit primul zgârie nori din lume – Home Insurance Building (1884-1885). Astăzi, peste toate, Willis Tower, zis și Sears Tower, negru ca marmura românească, își ridică nasul la 527 de m înălțime. În acest turn cu 108 etaje, dar și cu antene uriașe de televiziune, vin la job săptămânal cca 16.000 de persoane. Cât populația Sinăii și-a Bușteniului la un loc. Clădirea construită între 1970-1973 e un gigant din vârful căruia se vede uriașul lac Michigan. Și furnicile de mașini care forfăie ca-ntr-un mușuroi uriaș...

luni, 1 mai 2017

Grădinarul

Cu capul sprijinit în palme, în colţ pe banca din grădină,
Stătea odată grădinarul umbrit de-a soarelui lumină,
Puteai să vezi ceva aparte în minunata lui privire,
Un zâmbet luminându-i faţa, semn de adâncă mulţumire,

Că după ceasuri lungi de trudă, avea priveliştea dorită:
Ca un covor întins în soare grădina bine îngrijită.
De ani şi ani aceeaşi mână, bob lângă bob cu drag presară,
Sămânţa florilor sub breazdă, în orice prag de primăvară.

Privesc la el şi mă încântă, neînţeleasa-i disciplină,
Un ritual ce se repetă de ani şi  veacuri  în grădină.
Însă văzându-l de aproape am tresărit uşor cu teamă,
Avea pe mână stropi de sânge, ce nu-i băga deloc în seamă.

Vladimir Pustan | Trei ancore în furtună

 | video by Ciresarii TV | 30-aprilie-2017 | Beiuș, Sfânta Treime |