Fundaţia CIREŞARII

vineri, 11 noiembrie 2016

Facătorii de pace - de Vladimir Pustan

Matei 5:9 – „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!”

Aceştia sunt mulţi… Armata, când nu se bate cu poporul vecin şi prieten. Poliţia, avocaţii, pastorii, consilierii, naşii, bulibaşii şi alte categorii. Pentru că lumea e plină de oameni care stau cu mâna în beregata aproapelui.

Isus vorbea de cei ce nu-s plătiţi şi nici chemaţi cu telefonul mobil să facă pace undeva. Aici e binecuvântată libera iniţiativă, când, de fapt, mai aproape de firea noastră e impulsul de-a pune benzină pe foc.

Poţi fi un făcător de pace într-un conflict care nu-i al tău sau poţi fi un făcător de pace când eşti parte a unui război de apartament, biserică sau alte locaşuri de tragere.
Avraam îi spune lui Lot motivaţia apelului său la pace: „pentru că suntem fraţi”; iar Iosif le recomandă fraţilor trădători: „să nu vă certaţi pe drum.”
A căuta pacea nu-i dovadă de laşitate, deşi în lumea asta cu fundul în sus, cine are ultimul cuvânt primeşte laude şi e invidiat.



Dumnezeu e Iehova Shalom, adică Prinţul Păcii şi noi ne salutăm cu „Pace!” Atunci de ce avem moacă de Manea „slutul şi urâtul” când ne întâlnim cu Toma Alimoş?
Noi, românii, suntem un popor arţăgos, deşi n-am bătut pe nimeni niciodată. Am tot fugit prin munţi, pentru că mai bine un non-combat sănătos decât o chelfăneală straşnică. Mă mir atunci de ce copiii noştri merg pe Criş cu pitbulii de lesă şi-i pun să se bată până vin cu jumătate din ei acasă, ca dorobanţii de la Smârdan.
Prilejuri de ceartă sunt multe, oamenii războinici sunt mulţi, făcători de pace sunt puţini, ca zimbrii la Haţeg. Suntem egoişti în indiferenţa noastră, de parcă ne-ar face mai suportabilă viața securea războiului dezgropată în propria familie. „Uite, domnule, că şi ăştia se iau de cap!”
Apoi, mai e frica. În voluntarii de la Crucea Roşie toată lumea trage şi nimeni nu vrea să fie victimă colaterală.
Suntem egoişti. Tratativele de pace durează, ce-am construit în 5 luni se dărâmă într-o seară şi trebuie să o luăm de la capăt, iar  timpul e din ce în ce mai puţin.
Evodia şi Sintichia sunt multe, ca păsările lui Hitchcock şi trebuie tact şi răbdare, dar vestea bună e că menţinerea păcii „atârnă” de noi – aşa glăsuia apostolul. Această slujbă o mai are numai Duhul Sfânt, de aceea premiul e pe măsură. Doar făcătorii de pace se vor chema în cer fiii lui Dumnezeu, ceilalţi vor fi prieteni.
Dar, până atunci, nu-i fericire mai mare decât să ştii că ai pus iar două inimi una lângă alta, ca ai adus împăcare undeva, bucurie într-un cămin, că ai renunţat la „dreptatea ta”, că ai lăsat de la tine şi-ai restabilit legături rupte şi ochi aţintiţi în vârf de bocanc.
„Eu sunt pentru pace”, zicea psalmistul. Şi asta e o alegere bună… Alegerea de-a fi fericit.

V l a d i m i r _ P u s t a n

3 comentarii:

  1. Amin ! Asa sa fie ! Fii binecuvântat cu Har si PACE !

    RăspundețiȘtergere
  2. "...si ne iarta noua gresalele noatre,precum iertam si noi gresitilor nostri."

    RăspundețiȘtergere
  3. Cunostinta implica responsabilitate. Constientizarea acestei responsabilitati va induce frica de Domnul (Iov 28:28)(Deut. 4:6)(Ecl.12:13)

    RăspundețiȘtergere