Fundaţia CIREŞARII

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Se poate ieși din rutină? - de Vladimir Pustan

Marcu 10:46-52

Zilele arată la fel. Luni, marți, miercuri… Trezirea la ora 6:00. Baie, bucătărie, soțul pleacă la 7:00, copiii la 7:30, tu la 8. Vii la 15, pâine, magazin, mâncare, curățenie, teme cu cei mici, un serial coreean, seara în pat, apoi la 6 sună din nou ceasul. Știi ce te așteaptă, nimic nu te mai surprinde, anii trec, ești doar un robot în așteptarea pensiei.

Bartimeu, un orb în Ierihon. El nu avea zile, avea doar noapte. Una lungă și mirositoare. Nu se spăla, banii în mână îi știa după greuate, contur, mărime. Bani de-o pâine și rar ceva smochine. Și nopțile toate erau la fel. Fără templu, fără casă, fără impozite de plătit, fără să știe ce e iubirea. Era un orb din naștere. El nu avea nevoie de vindecare, ci de o minune…

Suntem responsabili pentru viața noastră. Va trebui să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce suntem. De multe ori dăm vina pe alții pentru eșecurile noastre, neîmplinirile, refulările și alte lucruri care ne fac să urlăm la lună. În pușcării, 99% din pușcăriași sunt siguri că sunt nevinovați. Patronul țipă la angajați, soțul la soție, mama la copii. Și toți la câine.

Sunt lucruri care vin peste noi și nu le putem controla, dar putem controla răspunsul pe care-l dăm. Bartimeu nu a dat vina pe sistemul sanitar, pe gene, pe Dumnezeu și n-a cerut ca alții să-i rezolve problema. A știut că-i orb și când a auzit că trece Hristos prin Ierihon a sărit din șanțul vieții și a strigat: ,,Rezolvă-mi problema.”

 Știa ce știau toți evreii, că orbirea, ca și alte infirmități, e urmarea păcatului (Levitic 26:16), iar dacă el era orb din naștere, era clar că părinții făcuseră ceva prostii. Dar a auzit (și nu l-a mai interesat ce au făcut părinții), că Isus a zis ceva despre faptul că a venit în lumea asta ca cei ce nu văd să vadă, iar cei ce văd să ajungă orbi. Pe el nu-l interesa de ceilalți ca să fie ca el, ci ca el să fie ca ei, adică să vadă.

Pe el nu-l interesa nici aspectul teologic al problemei. Se spune că odată, la marginea unui drum, un orb ținea un felinar aprins în mână. De ce-l porți? Ca să nu se împiedice cei ce văd de mine. Asemenea subtilități nu-l interesau. Până atunci cerșise pâine, acum cerșea vederea.

Va trebui să credem că ne putem schimba.

Bartimeu era convins că nu va pleca de acolo același.

Fatalismul, defetismul și lamentarea sunt boli mai grave decât orbirea. Dumnezeu nu promite că totdeauna va schimba împrejurările, dar promite că întotdeauna te va schimba pe tine.

 Iar atitudinea ta poate schimba împrejurările.

Fragment din cartea ”Cred, ajută necredinței mele”, ÎN CURÂND, în Librăria Cireșarii

V l a d i m i r _ P u s t a n 
www.ciresarii.ro

Un comentariu: