Fundaţia CIREŞARII

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Biruința e a Domnului!

Sâmbătă 10 septembrie. Dimineața am avut un vis urât. M-am trezit transpirat. Speriat. Apăsat pe suflet de-un plumb ce nu se vede.  Seara avem evanghelizare în Drăgăneasa - satul meu - și oamenii nu sunt așa receptivi. Am dat invitații, am pus afișe, am anunțat online. Și în bisericile vecine. M-am trezit c-o teamă că vor veni puțini. M-am rugat la marginea patului. "Doamne, îmi este fricâ de eşec! Și nici măcar nu știu ce să predic!". Apoi am băut niște lămãie. Vocea mea era distrusă. Vorbeam de parcă aveam un clește de rufe prins de nas. "E clar, nu voi putea să conduc evanghelizarea!".

M-am uitat în telefon la starea vremii. O fac în fiecare dimineață. Pentru Drăgăneasa, la ora 19 se anunță furtună! Ploi. Trăznete! "Nu Doamne! La 18 avem evanghelizare! Și de plouat nu ai dat o picătură de săptămâni întregi!".

La 9,15 m-a sunat Onisim Botezatu. Vine tocmai din Arad să predice în Subcarpații Curburii. E unul dintre cei mai buni parteneri de misiune ai mei. "Am o veste proastă! Am pierdut trenul! Sunt de peste două ore în stradă și nu mă ia nimeni!". (Onisim a venit din Austria vineri seara și-a dormit numai trei ore jumate!)

La 10 minute mă sună fratele Piki. Păstorul tinerilor de la "Rouă pentru Suflet": "Nu pot ajunge diseară. Sunt la serviciu. Dar vin dintre băieți!". Și eu care mă bazam cu câteva minute înainte că va predică măcar el!

Tăcere. Apoi încep retorica cu Dumnezeu. "N-ai zis Tu să facem evanghelizare? Și de ce aduci ploaia? Și de ce a pierdut Onisim trenul? De ce tocmai azi grupul "Rouă pentru Suflet" are examene la facultate? Dar de ce tocmai azi am rămas fără voce? Ce mă fac dacă nu vor venii oamenii?" Isihie pe zeci de metri pătrați. Dar Dumnezeu vorbește și când tace. "Bine, e evanghelizarea Ta! Arată că mai ești Dumnezeu în Biserică și că eu sunt slujitorul tău!"

Am sunat pe Falvius Zahringer din Orăștie. "Nu ai putea să-l aduci tu pe Onisim?". "Lucrez până la 16 frate. Patronul ne dă comenzi de țiglă și sâmbăta!"

Am lăsat telefonul în mașină. "Doamne, nu mai sun pe nimeni. Nici măcar pe Mircea Roșca, parlamentarul care trebuie să vină să-și depună mărturia! Ştiu, Tu te vei descurca!" Asemenea linişte nepăsătoare nu am mai avut de mult. M-am dus în mansardă să mă rog. "Ce predic?". "Iona. 40 de zile. Atât", zice Tata. "Și cu ce voce?"

E 13,30. La 14 trebuie să mergem fraţii din biserică să amenajăm viitrul teren de sport asfaltat de lângă Grădiniță. Acolo facem Serbările Cireșarii Prahova, ediția a IV-a. În aer liber. Cândva pe terenul de cca 2000 mp era o cârciumă. Acum, pe pătura de asfalt, anual biserica noastră face evanghelizare! Sene și soția mea au înlătural gunoaie până au rupt măturile de nuiele! O grămadă de cioburi erau împrăştiate! Mă sună Onisim: "Sunt la Făgăraș! Vin cu mașina mea. Am încălcat aproape toate regulile de circulație!" "Dumnezeu să te protejeze! Şi să te ierte..." Și la 16,30 fix era la mine acasă. A mâncat puțin, și-a... adormit!

La 18,00 am mers pe terenul de sport. Lume puțină. Maxim 20 de persoane. Băieții cu partea electrică nu au ajuns! Cei cu canapelele au descarcat în ultima clipă! Se întind cabluri. Se montează sonorizarea. Apare deputatul Mircea Roșca. Punctual. Un parlamentar punctual? Da, dacă e pocăit se poate!

Încep să vină mașini. Tineri. Bătrãni. Români. Țigani. Jurien, un olandez, și soția sa au adus 20 de tineri! Victor a venit din America, John Bitea din Spania. A venit o familie din Lancrăm. Și au adus cu ei și fata vicepreședintelui din Guatemala! Waw! Ce Dumnezeu măreț am! Frații adventiști au venit direct din biserică pe terenul de sport. Penticostalii stau lipiți de creștinii după Evanghelie. Ortodocșii domină numeric! Ce-mi place! Parcă a coborât Raiul!

Cântăm. "Eu de Tine, am nevoie!". Microfonul meu a cedat. Nu-l pot lăsa jos. Nimeni nu știe că nu merge, aşa că... (Ah, microfoanele astea! De ani de zile nu reușim să avem unele pe măsură!). Ne rugăm. Uimitor: am voce! Și mai mult: Cerul e senin! Încep să vină oameni. Zeci din alte localități. Aleluia!

Mircea Roșca își depune mărturia. Pe 12 septembrie are un an de cånd s-a botezat. Și vreo 25 de convertiți! Toată casa lui. Dacă toți parlamentarii ar fi ca el, România ar fi Canaanul Europei! Cãntă Rouă pentru Suflet. Și eu cu ei. Cu Iosif, cu Sami și Anca. Toți trei Oprișan. Predică Onisim. "Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?" E deja semiîntuneric. S-a lăsat frig. Becurile în stãlpi parcă întârzie intenționat să ne zâmbească. Trecem de 20,30. Apare câte o lacrimă. Ne ridicăm în picioare. Iau microfonul: "În seara asta vă spun doar o mică istorie: Iona. 40 de zile și gata. Tot Ninive va fi praf. Dar Dumnezeu? I-a iertat! Pentru că toți 120.000 s-au pocăit! Și noi?"... Aştept câteva minute. Nuca necredinţei e greu de spart...

O fată cade în genunchi! Atât. Restul o sută cincizeci stau semeţi în picioare" "Ne rugăm numai pentru o singură fată?, întreb. Restul, suntem tari ca niniveni? Dar ei, s-au pocăit! Vor fi martori împotriva noastră într-o zi". Și ies în față un băiat și o fată. Vai, dar pe el îl cunos! E Ilina. Îi iau în brațe. Sunt șuroi de lacrimi amãndoi. "Am înțeles în seara asta tot ce ne-ați predicat 4 ani la liceu, dom' profesor!". Eu mă rog cu ei. Cum de mai am voce? Onisim continuă chenmarea. Vin alți doi tineri. Alți doi. Apoi cinci, zece. Femei. Mă rog. Vocea mă cam lasă. Undeva în hohote de plâns apare nepoata mea. De 25 de ani mă rog cu soția pentru mama ei. Și de 22 pentru ea! Apoi vine Cristina, o vecină a mea, cu copilul în brațe! Se sperie pruncul. Plânge. Iar Dumnezeu e deja în aplauze cu îngerii.

Soţia olandezului Jurien se duce la o ţigancă bătrână. O ia în braţe şi îi spune că e frumoasă. Octogenara plânge. Tene e cam beat. Plânge. Îi spune fratelui Codruţ: "Zi-i lui Nicu Geantă să mă ierte. Nu pot ieşi în faţă că mă duc iute acasă la nevastă-mea. Pleacă la schimbul 3".
La 21,30 gătăm, vorba ardelenilor. Apoi intrăm în biserică. La 100 m de terenul de sport. Sorin şi Marian au făcut friptură! Mulţumim Doamne că avem şi fraţi ce ştiu să gătească!

Nu ştiu cum de am avut voce să predic. Dar imediat după eveniment m-a lăsat din nou (Apropos, nu beţi niciodată lămâie stoarsă înainte de predică sau cântare!). Nu ştiu cum a făcut Onisim numai 7 ore din Arad la Câmpina! Nu ştiu nici câţi s-au predat. Poate 15. Poate 20. Nu ştiu nici cum de s-a făcut senin exact la ora 18. Dar ştiu că avem un Dumnezeu mare. Şi toate victoriile sunt ale Lui! Mulţumim frumos pentru tot Doamne!






3 comentarii:

  1. Ce minunat! Avem un Dumnezeu mare care vrea sa faca minuni pt noi. Ce frumos ar fi sa citim asa marturi pe toate site'urile asa zise crestine, o binecuvantare pentru toti! Dumnezelul minunilor sa va umple de putere sa fiti o lumina printre putini pocaiti ce mai sunt.

    RăspundețiȘtergere
  2. Slava Dumnezeului mare!Cat de emotie transmiteti chiar prin scris! Dumnezeu sa te tina Domnule Profesor.

    RăspundețiȘtergere