Fundaţia CIREŞARII

vineri, 5 august 2016

Prietenia mai de preț decât o împărăție... - de Nicolae Geantă

Prietenul adevărat iubește oricînd, și în nenorocire ajunge ca un frate (Proverbe 17:17)

Pythias și Damon erau doi tineri nedespărțiți din copilărie. Inimile lor se lipiseră ca marca de scrisoare. Prietenia lor era un giuvaerul cel mai de preț al vieții.

Într-una din zile, Pythias a făcut o greșeală demnă de-o pedeapsă aspră.Păcatul lui a fost osândit radical de rege. Acesta l-a aruncat pe flăcău în temniță și l-a condamnat la moarte! Pe dalele pușcăriei, Pythias și-a implorat regele să-l lase să-si viziteze părinții. Îi iubea tare mult, și dorea să-și ia adio de la ei. Regele a refuzat categoric. Se temea ca odată ieșit din închisoare, Pythias nu se va mai întoarce! Auzind decizia imperială, Damon a mers l-a rege și s-a oferit ostatic în locul camaradului său. "Ești nebun?, strigă intrigat regele. Și dacă nu se mai întoarce?". "Se va întoarce Majestate! Garantez! Și dacă nu va reveni, sunt pregătit să mor în locul lui!"



Zilele au trecut ca fulgerele de vară, și Pythias nu s-a întors până în ziua execuției! Dimineața călăii au pregătit eșafodul. Dar tocmai când îl duceau pe Damon la locul execuției, Pythias veni alergând cu sufletul la gură pentru a-și salva prietenul. Corabia cu care calatorise naufragiase. Prin urmare a întârziat pãnâ acum. "Ești nebun Pythias!, zise regele. Ai fost în libertate și tu te-ai întors să mori!". "Dar nu am spus că voi reveni? Mă temeam ca nu cumva prietenul Damon sa moară din cauza întârzierii mele!". Regele a rămas șocat. Asemenea prietenie nu văzuse niciodată. Astfel că îl grație pe Pythias și eliberă pe Damon. "Oaamenii aceștia prețuiesc mai mult decât împărăția!", spuse nobilimii sale.

Am asistat în ultima vreme la dezertări în grup ale "prietenilor". Ai mei, ai altora... (Dureros este că mai sunt și "frați"). Oameni gata să te lase baltă tocmai atunci când îți este greu. Abandonul lor apasă ca o ghilotină rece pe grumaz. Întoarcerea spatelui e condamnare în alb. Iudă.

"Tu cum de rămâi?", m-a întrebat cineva curioasă din fire afară, că eu nu am trecut de partea taberei sale și-a "dezertorilor". "Pentru că prietenii mei îmi rămân apropiati chiar și atunci când fac o prostie! Chiar și atunci când cad în păcat, când toți sunt gata să-i ucidă cu pietre! Ce prieten aș fi dacă stau lângă ei doar când le merge bine?". A înghițit în sec și a plecat... Iar prieten nu știu dacă mă mai numește.

Nu cred că suntem în stare să murim pentru prietenii noștrii, dar să le întoarcem spatele când trec prin strâmtorare mi se pare cel mai pervers act de lașitate! Hristos n-a întors spatele nici măcar lui Iuda! Dar iubirea trădatorilor e o altă poveste...

Rămâneți lângă prietenii voștrii. Nu doar când ei sunt pe cai mari. Nu doar când lor le este bine. Dacă-i abandonați când trec prin furcile caudine, prietenia voastră nu e loialitate. Ci afacere. Interes...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu