Fundaţia CIREŞARII

miercuri, 31 august 2016

Ce fac cu machiajul? - Nicolae.Geantă

"Frate Nicu, este vreo problemă un machiaj fin? Dar bijutieriile, ne sunt îngăduite?", sunt întrebările unei tinere cu curaj din sală. Nu ştiu cine este. Nu o văd. Nu s-a semnat. Nici nu trebuie...

Am întrebat poporul Domnului prezent: "Când mă machez, strident sau fin, pentru cine o fac? Pentru Hristos?" Tăcere... Eu ştiu că şi tăcerea e un răspuns. "Atunci de ce nu mă machez şi când umblu prin casă?", am continuat, retoric.

Apoi, le-am spus o istorioară. O soră pensionară, văduvă, care fusese mare contabil prin Fisc, convertită de vreo jumătate de an, continua să vină la biserică plină de "lanţuri şi vopsele". Un bătrân drag de-al nostru a oprit-o într-o zi: "Pentru cine vă aranjaţi aşa când veniţi la biserică. Pe cine doriți să impresionați?" "Pe nimeni", "Atunci vă rog să purtaţi bijuteriile și machiajul doar prin casă!". "Hei, frate Mircea, şi cine mă vede?".  Și comentariile sunt de prisos...

Scriptura spune că trebuie să iasă în evidenţă omul ascuns al inimii (1 Petru 3:3-4 ). Dacă doar de facies sunt interesat/ă..., şi partea dinlăuntru nu iese în evidenţă... Nu sunt nici legalist, nici libertin, nici ultraortodox, nici habotnic sectant. Nu vreau să dau cu bâta direct în creştetul celor ce îndrăgesc fardurile, unghiile cu gel, rujurile şi rimelurile... Nici chiar pe cele ce-şi pun botox ori alte accesorii metalice. Care vorba fratelui Pustan, când se bagă seara în pat lasă jumătate din ele pe noptieră! Nu eu le condamn. Nu zic că-şi pun bijuterii să le acopere defecte, cum spune Savatie Bastovoi. Nici că machiajul este  arta seducerii, cum zic americanii. Ori idolatrie. (Căci Izabela când îşi vopsea ochii nu pentru a-l seduce pe Iehu o făcea, ci ca să-şi cheme în ajutor zeii!). Nu pun decât o întrebare: "Cine eşti tu fără machiaj (fără bijuterii)?"

Doamnelor, fetelor, zâmbiţi! Veţi arăta bine!

Nu ştiu încă soluția, dar tare-aş vrea să dispară toate fardurile care ascund răutatea. Ipocrizia. Şi mai ales machiajele interioare bărbăteşti... Că multe mai sunt!

PS: După ce am terminat cu răspunsurile la întrebările conferinţei, un bărbat la cca 30 de ani a venit la mine, mi-a întins mâna zicând: "Vă urmăresc de mult. Îmi plăceţi. Dar nu credeam că sunteţi aşa de conservator!". Şi..., dusu-sa!

Nicolae. Geantă

marți, 30 august 2016

Vladimir Pustan - Răul obicei de a părăsi biserica


Tabără de tineret cu Mike Rummy, Nicolae Geantă şi Adi Gliga

când? - 30 august - 02 septembrie 2016
unde? - Râul Mare, Cugir
Organizator: Tineri Creştini Târnăveni, Jorrit Lange (Olanda)

Ai milă Isuse

Ai milă, Isuse, de cei care vin
Din lungile nopţi de-ntuneric şi chin;
Căci ochii ne ustură-n solzi de rugină
Atunci când ne scoţi la prea multă lumină.

Ai milă, Isuse, de cei ce-au lăsat
Comori pentru Tine şi aur bogat;
Săraci şi flămânzi, când vor fi să trudească,
În urmă privirea să nu-i ispitească.

duminică, 28 august 2016

Tu faci cât poți? - de Nicolae Geantâ

Presedintele Harry Truman, a vizitat odată orasul Tombstone, din Arizona, localitate unde se găsesc mormintele unor mari personalitati ale USA, care au inscriptionate pe pietrele lor funerare epitafuri memorabile. Truman s-a întors marcat de vizită, dar n-a vorbit despre niciunul dintre eroii legendari. Niciunul dintre mesajele de pe mormintele lor nu l-a impresionat, ba dimpotrivă a amintit un epitaf de pe piatra funerara a unui necunoscut : „Aici odihneste Jack Williams - omul ce a facut ce a putut". Epitaful arată masura dedicarii acestui om, care n-a ezitat sa faca tot ceea ce i-a stat în putință.

O biserică avea, pe chestionarul său de dedicare anuală, o întrebare ce pare ciudată: "Pentru cîte duminici va angajati sa fiti prezenti în noul an la scoala dumicala si serviciul divin." Iar ca raspuns chestionatul avea trei itemi: 50 de duminici, 40, sau 30. 
Cineva a dat un raspuns neasteptat : „În noul an voi veni la biserica, oridecăteori voi reuși"! Tradus: eu nu mă angajez la nimic! Vin la biserică după propriul meu chef!

Viața cotidiană creștină se zbate între cele două tipare de mai sus: "voi face tot ce îmi stă în putință" sau "voi face când vor mușchii mei". Hristos ne-a chemat să facem toate lucrurile ca El. Cu pasiune, cu rãvnă, cu dragoste. Duse până la capăt. Numai aceia ce vor face tot "ce atârnă de ei" vor auzi într-o zi: "intră în bucuria Stăpânului tău!".

Tu faci cât poți?
Ipotești, 
28 august 2016

sâmbătă, 27 august 2016

Poți să aduci ceva din eternitate?

Un pastor din Anglia a povestit despre un postas care primea scrisori ce erau trimise lui Mos Craciun. De foarte multe ori acesta primea scrisori cu adresa incorecta, incompleta sau scrisa iligibil. El avea datoria sa citeasca toate aceste scrisori, încercînd sa gaseasca expeditorul. Într-o seară de decembrie, poștașul a primit de la un alt coleg o scrisoare fără destinatar dar cu expeditor. La expeditor era chiar adresa unde locuia poștașul ce citea scrisorile. A desfăcut-o tremurând pentru ca recunoscuse scrisul fetiței sale.

"Draga Mos Craciun ! Anul acesta în familia noastra am avut o durere deosebita si de aceea mie nu trebuie sa-mi aduci nimic. Micutul Charlie, fratele meu a murit si-a mers în cer , saptamîna trecuta ! De aceea cînd vei trece prin casa noastra, îti cer sa-mi faci o favoare deosebita, împlinind cîteva lucruri pentru el: Cînd vei ajunge în casa noastra , te rog sa iei jucariiile lui preferate si sa i le duci în cer. El a plecat fara ca sa si le ia. Eu voi aseza într-un colt lînga soba, calutul sau pe care calarea toata ziua, trenuletul cu care se juca si toate celelalte jucarii preferate. El nu se va putea bucura în cer fara aceste jucarii si mai ales fara calutul său! Te rog sa iei toate aceste jucarii si sa i le duci ; iar mie sa nu-mi lasi nimic! Daca poti sa-i aduci ceva lui tata, ca sa-l faci sa nu mai plînga în fiecare zi dupa fratiorul meu, aceasta îmi va fi cea mai mare favoare pe care mi-o vei face la aceste sarbatori !
L-am auzit pe tata spunînd mamei ca numai eternitatea îi poate vindeca durerea inimii; eu nu stiu ce înseamna aceasta, dar te rog sa-i aduci ceva din acest dar !

Nicolae Geantă - Zacheu, mai mare, dar prea mic


22 august 2016
video by Biserica SfântaTreime Hendon London

joi, 25 august 2016

Ce oferi aceea primeşti! – Nicolae.Geantă

Undeva, într-un sat sătuc din îndepărtata Japonie, trăiau mai mulţi oameni în vîrstă, iar viaţa lor se împărţea între munca la cîmp şi discuţiile pe care le purtau cînd vremea era prea rece pentru a munci.
Odată, zece bătrîni singuri din sat s-au decis să sărbătorească împreună seara, cu o cană de lapte cald în mînă, ca să se bucure de poveşti. Dar cum niciunul dintre ei nu avea suficient lapte pentru a le da tuturor de băut, aşa că au vorbit şi au fost toţi de acord să aducă fiecare cîte un ulcior de lapte, iar apoi să pună totul laolaltă într-un vas mare, ca să-l încălzească şi să-l bea  împreună.

Zis şi făcut. S-au despărţit şi, mergînd fiecare spre casa lui, pentru a aduce laptele, fiecare bătrîn s-a gîndit: “Laptele meu este mult prea bun ca să-l amestec cu laptele lor! Nimeni nu va şti dacă eu nu voi turna în castronul comun laptele meu atît de bun. Nu se va observa nimic şi oricum laptele celorlalţi va fi destul de bun. Va fi bine aşa. Voi duce în schimb o cană de apă.“

Şi s-au reîntîlnit bătrînii, seara. Fiecare a adus cu el cîte un ulcior, au turnat conţinutul ulcioarelor, cu mare ceremonie, într-un vas mare, pus pe foc, pentru a-l încălzi. S-au pregătit pentru poveşti şi s-au strîns în jurul vasului, privindu-se pe furiş. Cînd conţinutul vasului s-a încălzit, s-au aşezat pentru a-şi depăna poveştile, fiecare cu cîte o cană cu apă fierbinte în mînă!


M-am gândit că aşa facem uneori şi noi prin biserici. Vrem să dăm ceva prost şi să primim ceva bun! Asta e matematică satanică. Ce dai aceea primeşti! Mai mult, Hristos ne-a învâţaţ că ar trebui ca fiecare dintre noi întâi să dăm ceva bun înainte de a ne aştepta să primim de la ceilalţi! 

luni, 22 august 2016

Metanie - de Radu Gyr

Doamne, fă din suferintă
Pod de aur, pod înalt,
Fă din lacrimă velință
Ca- ntrun pat adâns si cald

Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se și vin.
Din înfrângeri scări și trepte,
Din căderi, urcuș alpin.

Din veninul pus în cană, 
Fă miresme ce nu pier. 
Fă din fiecare rană
 o cădelniță spre cer;

Și din fiece dezastru 
Și crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
Și fă zãmbet înțelept.

Radu Gyr

vineri, 19 august 2016

Repetabila povară - de Adrian Păunescu

foto: ziarulceahlaul.ro
Cine are părinti, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.

Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc       
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părintii acestia ce oftează mereu.

Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

joi, 18 august 2016

Între două prăpăstii – Nicolae Geantă

Nu cred că în afară de iubire, există o trăire mai consumatoare decât strădania pentru atingerea perfecţiunii. Filosofii, savanţii, artiştii, învăţătorii Legii ori teologii, au trecut de la agonie la extaz în căutarea ei. Rabinii din 10 porunci au făcut 613. Creştinii s-au ascetizat. Şi-au redus viaţa la pâine, sare şi apă. Alţii au trait viaţă de stâlpnicii (ca a sfântului ce-a stat 37 de ani în vârful unui stâlp!), alţii, calvinişti din fire, au interzis chiar şi muzica în biserică! “Decât ‘cordeonul are unjere sfântă frate!”, a trebuit să-mi audă urechile inepţiile unor supersfinţi!

Spuneam deunăzi unor prieteni că, în goana după perfecţiune, creştinii trăiesc un fals principiu tolstoian. Lev Tolstoi, scriitorul numit de Enciclopedia Britanică drept “simbolul viu al căutării după sensul vieţii”, e un nobil rus care auzind ce cere Hristos unui tânăr bogat şi-a eliberat sclavii, a deschis o şcoală, şi-a vândut averea şi-a împărţit-o săracilor. Şi-a băgat familia în sărăcie, a renunţat la toate hobby-urile, a devenit vegetarian şi şi-a impus “reguli pentru dezvoltarea simţămintelor emoţionale!”. Şi-a notat zilnic luptele lăuntrice într-un jurnal. A trăit tot timpul frustrat, nemulţumit că nu poate aplica literal predica lui Isus de pe munte. Era atât de dezamăgit încât şi-a ascuns puştile să nu se sinucidă! Iar spre sfârşitul vieţii, cel mai mare romancier al lumii fuge de-acasă şi moare singur, ca un vagabond, într-o haltă de cale ferată!

marți, 16 august 2016

Spice de har

Harul lui Dumnezeu merge mult mai departe decât iertarea (Lee Srobel)

Înclinația spre fapte ne înrobește, harul ne eliberează.

Dreptatea înseamna a primi ceea ce meriți, mila înseamna a nu primi ceea ce meriți. Harul înseamnă a primi ceea ce nu meriți deloc (Cathleen Falsani)

Harul este nedrept!
Harul este contrar gândirii omenești.

Dacă harul șochează, reacția este la fel de șocantă

sâmbătă, 13 august 2016

Despre iubirea ca o bombă atomică... - de Nicolae.Geantă

A intrat timidă în încăperea ticsită de bărbați. Ochii lor au declanșat un laser care o ardea pe obraji. "Ce caută ticăloasa asta aici?", se întrebau pudibonzii. Întãi ea s-a așezat pe scari. La margine e loc pentru una ca ea. Dar ea s-a strecurat încet spre centru. A scotocit prin sân și a scos o sticluță de parfum scump. A început să-i ungă picioarele Celui ce ținea speach-ul. Apoi să le sărute. Apoi să le ude cu lacrimi. Și să le șteargă cu coafura. A șters picioarele Lui cu lacrimi, mir si podoaba capilară. Cu tot ce-avea mai scump! Dar și cu... inima. Numai că asta nu se vedea! "Păcatele îți sunt iertate! Credința ta te-a mântuit! Du-te în pace!"

Casa în care intrase "ticăloasa" cu mirul în sân era a unui fariseu vindecat de lepră. El avea lepra pe piele, ea o a ea pe suflet. Amândoi au primit eliberare de la Isus. Numai că el a iubit puțin...

Iubirea... E mare problemă a omenirii. Nu banii, nu hrana, nu diplomele ne lipsesc. Ci iubitea! Iubirea e o bombă atomică, spunea într-o scrisoare Einstein, înainte de moarte, fiicei sale Linda, despre iubire. Citez:

"Exista o forta extrem de puternica, pentru care, cel putin pana in prezent, stiinta nu a gasit o explicatie formala. Este forta care include si guverneaza totul, este chiar in spatele oricarui fenomen care are loc in univers si inca nu a fost identificata de noi. Aceasta forta universala este IUBIREA.
Cand cercetatorii au investigat o teorie unificata a universului, au uitat cea mai puternica forta nevazuta. Iubirea este Lumina, care ii lumineaza pe cei ce o ofera si o primesc. Iubirea este gravitatie, deoarece ii face pe unii oameni sa se simta atrasi de altii. Iubirea e putere, deoarece multiplica tot ce avem mai bun si ofera umanitatii sansa de a nu pieri in propriul egoism orb. Iubirea expune si reveleaza. Pentru iubire noi traim si murim. Iubirea e Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire.
Aceasta forta explica totul si ofera sens vietii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru ca ne este frica de iubire deoarece este singura energie din univers pe care 
fiinta umana nu a invatat sa o controleze dupa vointa sa.

vineri, 12 august 2016

Tu cãt iubești? - de Nicolae Geantă

Iubirea pentru Dumnezeu e ca un termometru ce trebuie să crească. Mai mult azi decât ieri. Temperaturii iubirii îi este imposibil să scadă. Și nici atât să înghețe! Așa ar fi normalitatea. Paradoxal, noi oamenii în loc să urcăm pe treptele iubirii, coborâm în beciurile ce vor s-o înghită. Și iubim puțin. Mai puțin...

Iubirea puțină e fariseică. Ea nu e absentă de tot, dar e insuficientă. E ca la Simon leprosul. Îi găzduise pe Hristos în casă, dar nu în inimă. Dar femeia păcătoasă? A jertfit și mirul, și părul, și lacrimile... Și numai zombi fără inimă nu plânge.

"Cui i s-a iertat mult, iubește mult", auzim ades la amvoane. E diftong biblic, declarat de Isus. Dar ce vedem în staulele noastre contemporane ne face să întrebăm la unison: "dacă ni s-a iertat mult de ce iubim puțin?"

Iubim puțin pentru că judecăm. Dar dragostea nu e un taler de fifty-fifty. Și când cineva caută folosul sau a căzut din dragoste!

Iubim puțin atunci când ne răcim. Și, spunea Thomas A. Kempis, când se răcește omul se sperie de cea mai mică osteneală. Și osteneala costă...

miercuri, 10 august 2016

Corul Quo Vadis (Rouă pentru Suflet, Boldeşti) în concert la Brooklyn Tabernacle New York


Marți 9 august 2016, corul de rromi Quo Vadis din Boldeşti (grupul Rouă pentru Suflet, lărgit), condus de dirijorul Eduard Teodorescu (Ploieşti) şi însoţiţi de pastorul Viorel Oprişan, a concertat în megachurch-ul new-yorkez Brooklin Tabernacle, condus de Jim Cymbala! Este cea mai mare invitaţie la care tinerii din Boldeşti au avut ocazia să participe până-n prezent, şi probabil cea mai mare performanţă realizată vreodată de vreun cor românesc! Felicitări! Dumnezeu să fie cu voi!


Ascultă melodiile dând click pe https://www.facebook.com/regina.halteman/videos/1646819052299983/

dirijorul Theodorescu
Tabernacle Brooklyn cu câteva ore înainte de program
pe scenă în TABERNACLE!

Turneul pe care îl desfăşoară în USA din 29 iulie nu a rămas fără ecou! În curând nu doar blogurile americane, ci şi ziarele vor scrie despre ei! Şi sunt sigur, şi cele din România! Din nou pastorul Picki, adică Viorel Oprişan a demostrat lumii şi bisericii sintagma sa favorită: se poate!


* foto Iosif Oprişan


** vezi şi articolul de pe blogul lui Daniel Brânzei despre tinerii 
din Biserica Eben Ezer Boldeşti Scăeni, Prahova.

Nicolae Geantă - Căsătoria garantată

Predica începe la minutul 47:15 până la 1:25,00
Cântă Alin și Emina Timofte
31 iulie 2016

sâmbătă, 6 august 2016

Nicolae Geantă la Braşov


Ferice de cine greșește dar se îndreaptă - de Sefora Geantă

Nu contează începutul unui lucru, ci sfârşitul acestuia. Nu contează cât de încet mergi, atata vreme cât încă te deplasezi. N-are importanţă de unde ai pornit, ci unde faci tot posibilul să ajungi. N-are treabă trecutul cu viitorul, atâta vreme cât alegem să ne schimbăm prezentul. Cum se spune: cine am fost, cine sunt şi cine voi fi, sunt trei persoane diferite. Dumnezeu nu dispreţuieşte începuturile slabe.

Învingător nu-i unul care n-a căzut niciodată, ci acela ce are puterea să se ridice şi să meargă mai departe. De altfel sunt înfrângeri care te înalţă, şi victorii care te coboară…

A te teme să nu greşeşti, chiar şi asta e o greşeală. Înţelepciunea nu se moşteneşte, ci se dobândeşte… O uşă închisă nu-i capăt de ţară. Un eşec nu-i sfârşitul alergării. Greşelile sunt trepte spre succes, căci ele ne arată ce trebuie îmbunătăţit. Fără greşeli nu am putea să ştim la ce mai trebuie să lucrăm, ce mai trebuie şlefuit, finisat...

vineri, 5 august 2016

Cine mă iubește... de Vladimir Pustan

Cine mă urăște, să o facă până seara. Să nu apună soarele…

Cine mă iubește, să-mi acopere greșelile. Dragostea acoperă, nu schimbă.
Cine mă iubește, să nu socotească. Important în viață e să iubești, nu să fii iubit. Numai taximetriștii cer reciprocitate, când îți iau contravaloarea cursei.
Cine mă iubește, să aștepte. Un stejar crește în 100 de ani, un dovleac în 2 săptămâni. Ce vreți de la mine?
Cine mă iubește, să-mi arate. Există oameni care sunt iubiți fără ca ei să o știe. Iar unii se sinucid de singurătate.

Lăsați-mă să vă iubesc. Nu poți săruta la nesfârșit pe cineva doar atunci când doarme. Lăsați-mă să vă spăl picioarele. Să avem un sens al vieții și măcar o clipă să ne-o imaginăm numai cu prieteni și soare…

Vladimir_Pustan
www.ciresarii.ro

Prietenia mai de preț decât o împărăție... - de Nicolae Geantă

Prietenul adevărat iubește oricînd, și în nenorocire ajunge ca un frate (Proverbe 17:17)

Pythias și Damon erau doi tineri nedespărțiți din copilărie. Inimile lor se lipiseră ca marca de scrisoare. Prietenia lor era un giuvaerul cel mai de preț al vieții.

Într-una din zile, Pythias a făcut o greșeală demnă de-o pedeapsă aspră.Păcatul lui a fost osândit radical de rege. Acesta l-a aruncat pe flăcău în temniță și l-a condamnat la moarte! Pe dalele pușcăriei, Pythias și-a implorat regele să-l lase să-si viziteze părinții. Îi iubea tare mult, și dorea să-și ia adio de la ei. Regele a refuzat categoric. Se temea ca odată ieșit din închisoare, Pythias nu se va mai întoarce! Auzind decizia imperială, Damon a mers l-a rege și s-a oferit ostatic în locul camaradului său. "Ești nebun?, strigă intrigat regele. Și dacă nu se mai întoarce?". "Se va întoarce Majestate! Garantez! Și dacă nu va reveni, sunt pregătit să mor în locul lui!"

joi, 4 august 2016

Tu ce faci cu a doua milă? - de Nicolae Geantă

Legea romană prevedea ca orice supus al imperiului să care calabalâcul unui soldat distanță de-o milă. 1000 de pași. Corvoada nu era simplă. 1000 de pași cu traista grea în spate, și pe deasupra obligat, n-aduce zâmbete nimănui. Mai ales după o zi istovitoare de muncă. Dar, Hristos, în predica Sa de pe munte, împinge și mai departe povara: "Dacă cineva te silește să faci o milă, tu fă două"! De ce oare Domnul ne porunceste să facem mai mult decât ni se cere?

Pentru că prima milă o faci silit. Dar a doua milă o faci din dragoste. A doua milă poate deschide poarta iubirii. Și a iertării. Și șoaptele iertării sunt mai puternice ca tunetele de vară! Trezesc conștiințele adormite. Vrăjmașii pot fi câștigați! Dragostea e mai ca ura!

Oamenii cară poveri nu doar în spate ci și în inimi. Dacă faci doar o milă îi duci doar ranița. Când cară cineva o desagă silit, nimeni nu vorbește cu nimeni. Dar când faci a doua milă cu ei, oamenii te lasă să le cunoști sufletul. Și urechile lor se ascut. Iar cuvintele tale devin baros ce sparge pietre de mori așternute pe inimi...