Fundaţia CIREŞARII

vineri, 8 iulie 2016

Cu oportunism despre viață - de Vladimir Pustan

Cunoscusem o doamnă care la 39 de ani a aflat că are cancer. Şi-a sărutat soţul şi copilul, apoi s-a dus şi s-a spânzurat în garaj. La două zile după înmormântare i-au venit ultimele analize care au dovedit că era doar o alarmă falsă. Fusese perfect sănătoasă.
Viaţa e formată din bucăţi, care luate în parte nu spun mare lucru, dar nici puse împreună nu dau imaginea unui întreg inteligibil.
Dumnezeu e făcut vinovat pentru umorul Său negru mai ales atunci când lucrurile imposibil de înţeles ni se întâmplă nouă. Ştim că Dumnezeu râde uneori de oameni, dar niciodată când aceştia se împiedică.
Sunt un calvinist moderat pentru că sunt român şi orice român e calvinist din naştere (dacă predestinarea o înţelegem ca şi fatalitate). Ştim că toate lucrurile lucrează spre bine, dar această idee optimistă e împuşcată în ceafă când citim mai departe în Romani că lucrurile lucrează doar spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.



Viaţa o trăim pentru că merită trăită fără să ne întrebăm cât de rentabilă e trăirea asta. Slăbiciunea creştinismului e promisiunea doar a unei vieţi viitoare luminoase şi până atunci trebuie să îndurăm ca ceilalţi taxe, impozite, chimioterapie, politicieni, gripă porcină, decepţii în iubire. Şi noi va trebui să-i lăsăm în cimitire pe cei dragi şi să trăim din salarii mizerabile, pensii de comă.
Nu trebuie făcute mari eforturi intelectuale pentru a-ţi da seama că cei mai mulţi dintre noi suntem avizi de a vedea în lucruri răul, de a vorbi despre el, de a-l diseca şi a-l expune hăcuit în piaţa publică.
Vorbim prea mult despre rău şi prea puţin despre bine… De aceea se uită românii cu ochii căscaţi la ştirile însângerate, de aceea se vând aşa bine ziarele cu conspiraţii şi termene apocaliptice.
Jean Delumeau se mira cum de reuşim să auzim doar vuietul copacului când îl doborâm şi să nu auzim pădurea cum creşte. Pădurea care creşte fără zgomot e binele, dar pe acesta puţini îl aud.
De aceea ne sunt aşa de obosiţi ochii, de cât rău vedem cu ei. Nu ne trebuie ochelari de cal, nici ochelari roz, ci doar să ne clătim ochii cu izvorul Cuvântului Sfânt, să vedem cu bucurie că în lada asta de gunoi numită „Pământ”, Dumnezeu va face în curând curăţenie folosind aripile îngerilor pe post de vânturătoare.
Viaţa de creştin e frumoasă şi dacă n-ar avea ca finalitate cerul, s-ar merita să trăim frumos şi dacă n-ar exista Dumnezeu, doar pentru autoportretul din oglinda de la baie ce arată ochi senini şi frunte fără riduri.
A venit vara, încă un motiv în plus pentru a scădea procentul de sinucideri, iar de omorât, te omori nu numai când te arunci în faţa acceleratului, ci şi atunci când nu mai ai visuri, idealuri şi lupte. Când nu mai speri, când nu mai numeri stelele ce cad, când nu mai plângi şi nu mai râzi, când te plictiseşti ore întregi în faţa calculatorului, când nu te mai mişcă durerea celuilalt.
De aceea trăiţi, nu cum zicea domnul Băsescu, bine, ci pur şi simplu trăiţi zilele ce vi-au mai rămas.
                                                                                                                                                          V l a d i m i r _ P u s t a n

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu